Plângere contravenţională. Sentința nr. 7540/2015. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 7540/2015 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 7540/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal:4246

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7540

Ședința publică din 03 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. D.

Grefier: M. M.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta ., J38/35/15.01.2008, CUI._, cu sediul în Rm.V., . nr. 155, ., etj 2, ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat PETCOF S. din Rm. V., . B. nr. 8, Terasă Complex M. B. al Sârguința SCM, etj. 1, județul V., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . ITM nr._ din 24. 06. 2015 emis de intimatul I. T. DE MUNCĂ V., cu sediul în Rm. V., . nr. 95, județul V., având ca obiect ”plângere contravențională VL ITM_.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Petcof S. pentru petentă, consilier juridic G. R. pentru intimat și martorul încuviințat pentru petentă S. D. B. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;

Se audiază martorul încuviințat pentru petentă S. D. B., sub prestare de jurământ, depozițiile acestuia consemnându-se în scris, declarație ce se află atașată la dosarul cauzei.

Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat .

Instanța constată cererea în stare de judecată și, deschizând dezbaterile, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat Petcof S. pentru petentă solicită admiterea plângerii formulate și anularea procesului verbal de contravenției, conform notelor scrise pe care le depune la dosarul cauzei. Arată că persoana în cauză( M. M. )pentru care a fost sancționată petenta a fost angajată cu acte in regulă și că în data de 17. 02. 2015 și-a început activitatea și din acte rezultă acest lucru. Existența contractului de muncă anterior datei de 17 demonstrează că sunt angajatori de bună credință și datorită sistemului precar informatic nu s-a reușit transmiterea la ITM în termen a documentelor necesare. Nu a fost prejudiciat nimeni, nici statul nici angajatorul astfel încât solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii cu avertismentul.

Consilier juridic G. R. pentru intimat solicită respingerea plângerii pentru motivele arătate prin întâmpinare .

Instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

La data de 09 iulie 2015 s-a înregistrat sub nr._ plângerea contravențională formulată de petenta ., J38/35/15.01.2008, CUI._, cu sediul în Rm.V., . nr. 155, ., etj 2, ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat PETCOF S. din Rm. V., . B. nr. 8, Terasă Complex M. B. al Sârguința SCM, etj. 1, județul V., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . ITM nr._ din 24. 06. 2015 emis de intimatul I. T. DE MUNCĂ V., cu sediul în Rm. V., . nr. 95, județul V., solicitând anularea acestuia.

În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.

În motivarea plângerii contravenționale se arată că în data de 20.04.2015, în jurul orelor 13:15, la punctul de lucru al ., situat în municipiul Rm. V., .. 20, județul V. a fost efectuat un control în domeniul stabilirii relațiilor de muncă de către agentul constatator al ITM, unde a găsit-o pe numita I. E. L., care a declarat că „lucrează în baza contractului individual de muncă”. Reprezentantul petentei a fost convocat la sediul ITM în data de 24.04.2015 unde s-a încheiat procesul verbal de control . ITM nr._ Rm 445 cu anexele de constatare și de măsuri în domeniul relațiilor de muncă numerele. 1.1, 1.2, 1.3 și 1.4. În anexa 1.2 la procesul verbal . ITM nr._ Rm 445 s-a reținut că „Din verificarea registrului general de evidență al salariaților se constată că angajatorul nu a transmis la registrul general de evidență al salariaților cu angajarea numitei M. M., cel târziu cu o zi lucrătoare anterioară începerii activității de către aceasta, astfel: contractul individual de muncă al numitei M. maria existent în dosarul personal având data începerii activității 17.02.2015, în registrul general de evidență a salariaților a fost transmis în data de 10.03.2015”, fapt ce a dus la concluzia nominalizată în anexa nr. 1.3: „au fost încălcate prevederile art. 4 al. 1 lit. a din HG nr. 500/2011, privind registrul general de evidență al salariaților, modificată. Constituie contravenție prevăzută de art. 9 alin 1 lit c din HG nr. 500/2011.

După două luni s-a încheiat în lipsă și transmis prin corespondență procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . ITM nr._/24.06.2015, însoțit de înștiințarea de plată nr. 198/24.06.2015, comunicate în data de 26.06.2015, prin care petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei.

Nu s-a ținut cont de faptul că numita M. M. avea încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr. 24/16.02.2015 și că a început activitatea de bucătar în data de 17.02.2015, respectându-se art. 16 din codul muncii. Au fost transmise modificările intervenite în Registrul general de evidență al salariaților în format electronic în aceeași zi, 16.02.2015, on-line, cu ajutorul unui modem vodafone, conform fișierului generat electronic, cu ajutorul limbajului de programare REVISAL, aparținând ca transmis, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. 1 din HG nr. 500/2011.Nu s-au verificat foile colectiv de prezență în care se poate observa că numita M. M. era trecută prezentă începând cu data de 17.02.2015. Nu s-au verificat înscrisurile ce atestă plata drepturilor salariale aferente lunilor februarie și martie 2015, în care, la nr. crt. 6, pe toate foile colective de prezență ți pe statele de plată este trecută numita M. M.. S-a avut în vedere doar faptul că modificările intervenite în RGES în format electronic privind angajarea numitei M. maria transmise cu ajutorul limbajului de programare REVISAL au apărut în baza de date centralizată a Inspecției Muncii numai la data de 10.03.2015, prezumându-se că s-au încălcat prevederile art. 9 alin. 1 lit. c pentru a putea fi sancționați cu 5000 lei amendă în temeiul art. 9 alin. 1 lit. b din HG nr. 500/2011.

Solicită petenta proba cu înscrisuri și martori.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul I. T. de Muncă V. solicită respingerea plângerii contravenționale ca fiind neîntemeiată.

Se arată că prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată cu 5000 lei amendă conform art. 9 alin 2 lit. b din HG 500/2011, pentru încălcarea art. 4 alin. 1 lit. a din același act normativ. Astfel, în urma verificării registrului general de evidență a salariaților, inspectorul de muncă a constatat că angajatorul . nu a transmis registrul general de evidență a salariaților cu angajarea numitei M. M. cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității acesteia: contractul individual de muncă al acesteia având data începerii activității 17.02.2015, în registrul general de evidență a salariaților a fost transmis la data de 10.03.2015.

În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și martori.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . ITM, nr._/24.06.2015 petenata . a fost sancționată contravențional cu 5000 lei amendă în temeiul art. 9 alin 2 lit. b din HG 500/2011, pentru încălcarea art. 4 alin. 1 lit. a din același act normativ, reținându-se că din verificarea registrului general de evidență a salariaților, inspectorul de muncă a constatat că angajatorul . nu a transmis registrul general de evidență a salariaților cu angajarea numitei M. M. cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității acesteia; contractul individual de muncă al acesteia, având data începerii activității 17.02.2015, a fost transmis la data de 10.03.2015 în registrul general de evidență a salariaților.

Angajatul M. M. avea încheiat contract individual de muncă la data controlului, respectiv 20.04.2015, dată la care angajatorul transmisese în sistemul REVISAL contractul individual de muncă al angajatului. De asemenea, instanța constată că la data întocmirii procesului verbal de contravenție, respectiv 24.06.2015, angajatorul își îndeplinise obligația de transmitere către ITM a contractului individual de muncă încă din data de 10.03.2015.

Martorul audiat în cauză a precizat a transmis personal contractul individual de muncă al salariatei M. M. la rugămintea administratorului societății, dar nu a mai așteptat să primească și confirmarea de primire.

Având în vedere probatoriul administrat, instanța apreciază că petenta, la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție își îndeplinise obligația de transmitere a contractului individual de muncă al angajatei M. M., astfel încât nu mai subzistau motivele sancționării acesteia.

Pentru a aplica o sancțiune, agentul constatator trebuia să stabilească vinovăția petentei în săvârșirea faptei contravenționale, ori din probatoriul administrat rezultă că petenta a încărcat contractul individual de muncă al salariatei în ziua lucrătoare anterioară începerii activității acesteia, neverificând daca s-a confirmat ulterior încărcarea.

Împrejurarea că nu s-a înregistrat documentul a cărei încărcare a fost confirmată se poate datora și unei erori a sistemului informatic, ce nu poate fi pusă în sarcina petentei.

Instanța apreciază întemeiată plângerea contravențională formulată de petentă urmând a fi admisă.

Se va dispune anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . ITM, nr._/24.06.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., J38/35/15.01.2008, CUI._, cu sediul în Rm.V., . nr. 155, ., etj 2, ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat PETCOF S. din Rm. V., . B. nr. 8, Terasă Complex M. B. al Sârguința SCM, etj. 1, județul V., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ V., cu sediul în Rm. V., . nr. 95, județul V..

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . ITM, nr._/24.06.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 03 decembrie 2015 la sediul Judecătoriei Rm. V..

PREȘEDINTE,GREFIER,

M.DumitrașcuM.M.

29 .01. 2016/Red.tehnored. M.D/ 5 ex.

..

astăzi, 29. 01. 2016 ,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7540/2015. Judecătoria RÂMNICU VALCEA