Plângere contravenţională. Sentința nr. 8209/2015. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 8209/2015 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 8209/2015

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

SECȚIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 4246

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8209/2015

Ședința publică de la 22 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE B. M.

Grefier C. N.

Pe rol fiind plângerea contravențională formulată de petentul P. O.-E., CNP_, cu domiciliul în Rm. V., ., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 18.10.2015 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea de pe listă, lipsesc părțile.

Față de lipsa părților, la apelul nominal, instanța dispune apelarea cauzei la a doua strigare în ordinea de pe listă pentru a oferi posibilitatea părților sau reprezentanților convenționali ai acestora să se prezinte.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare în ordinea de pe listă, lipsesc părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

• cauza are ca obiect plângere contravențională

• pricina se află la primul termen de judecată în fața primei instanțe

• procedura de citare este legal îndeplinită

• petentul nu a depus răspuns la întâmpinare

Având în vedere înscrisurile existente la dosar, precum și faptul că intimatul a solicitat judecata în lipsă, instanța reține cauza pentru a se pronunța cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rm. V., invocată de intimat, prin întâmpinarea depusă la dosar, fila 15.

INSTANȚA,

Deliberând asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 22.10.2015, pe rolul Judecătoriei Rm. V., sub nr. unic_, petentul P. O.-E. a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 18.10.2015 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARGEȘ, prin care i s-a aplicat amendă în sumă de 945 lei și i s-a reținut permisul de conducere pe o durată de trei luni.

În motivarea plângerii, petentul arată, în esență, că viteza înregistrată de autovehicul la momentul înregistrării vitezei de aparatul radar nu era de 110km/oră și nu era în localitate, în opinia sa fiind sub pragul de 100km/oră.

În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept plângerea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001, OUG 195/2002 și legislația în vigoare.

Plângerea a fost legal timbrată.

La data de 23.11.2015 intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARGEȘ a depus întâmpinare (filele 15-17), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rm. V., pe fond, solicitând respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal încheiat.

În temeiul art. 223 C., intimatul a solicitat judecarea în lipsă.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că fapta a fost săvârșită pe raza localității Drăganu, jud. Argeș, astfel că instanța competentă teritorial să soluționeze plângerea este Judecătoria Pitești.

A învederat că procesul verbal este legal și temeinic încheiat, întrucât fapta săvârșită de petent a fost constatată de lucrătorii din cadrul SPR Argeș, pe raza localității Drăganu, iar viteza de rulare de 110km/h, constatată cu aparatul radar tip Phython montat pe auto Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, depășind viteza maximă admisă pe acel sector de drum cu 60 km/h.

În apărare, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le depune la dosar, iar în drept a invocat disp. art. 205 și urm. C..

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând procesul verbal de constatare a contravenției prin prisma excepției invocate, instanța reține că a fost reținut ca loc de săvârșire a contravenției localitatea Drăganu jud. Argeș (DN 7, km.134m).

Art. 32 din OG nr. 2/2001, stabilește competența judecării plângerii îndreptate împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor în favoarea judecătoriei în raza căreia a fost săvârșită fapta. Astfel că necompetența, în cauză, este de ordine publică, în sensul art. 129 alin. 3 C. coroborat cu art. 32 din OG 2/2001.

În raport de norma excepțională cuprinsă în art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, instanța constată că Judecătoria Pitești este competentă să soluționeze cauza de față, deoarece localitatea în care se pretinde că s-a săvârșit contravenția se află în aria sa de competență teritorială.

Așadar, excepția apare ca întemeiată, urmând a fi admisă, iar competența de soluționare a prezentei plângeri, declinată, în temeiul art. 132 alin 1 și 3 din C., către Judecătoria Pitești, jud. Argeș.

Instanța remarcă însă, că petentul a ales să transmită plângerea Judecătoriei Rm. V. mai ales în condițiile în care agentul constatator a menționat, în cuprinsul procesului verbal primit de petent sub semnătură, că instanța competentă este Judecătoria Pitești.

Această atitudine demonstrează rea credință (petentul încercând să obțină un termen mai îndelungat în care sancțiunea să fie suspendată, chiar cu prețul avansării unor cheltuieli publice suplimentare legate de procedură), astfel încât formularea acestei plângeri și transmiterea sa unei instanțe vădit necompetente constituie abatere judiciară, conform art. 12 alin. 2 C. rap. la art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a din C., sens în care instanța îi va aplica și o amendă judiciară de 200 lei.

Cuantumul ales având în vedere gravitatea abaterii și efectele sale, inclusiv scopul preventiv al repetării acestui gen de fapte în viitor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocate de intimat.

Declină competența de soluționare a plângerii petentul P. O.-E., CNP_, cu domiciliul în Rm. V., ., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 18.10.2015 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești.

În temeiul art. 12 alin. 2 C.p.c. rap. la art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a din C.p.c., aplică petentului P. O. E., CNP_, o amendă judiciară în cuantum de 200 lei, pentru formularea, cu rea credință, a unei plângeri contravenționale în fața unei instanțe vădit necompetente.

Dispune înregistrarea debitului la organul fiscal competent teritorial.

Executorie.

Cu drept de reexaminare a măsurii sancționării judiciare, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Rm. V..

Definitivă în rest.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Decembrie 2015.

Președinte,

B. M.

Grefier,

C. N.

Red/Tehnored/ B.M./C.N.

27.01.2016/ 4 ex

2 ex comunicate părților,

astăzi,

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU V.

RM. V., ..2 Telefon: 0250/73 15 36 ; Fax: 0250/73 16 57

Operator de date cu caracter personal nr. 4246

Dosar nr._

Din 28.01.2016

CĂTRE,

Judecătoria Pitești, județul Argeș

Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe cu nr._, având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul P. O.-E., CNP_, cu domiciliul în Rm. V., ., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 18.10.2015 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, întrucât prin sentința civilă nr. 8209/22.12.2015 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea dvs..

Dosarul cusut și numerotat, conține ..... file, compus dintr-un volum.

Președinte, Grefier,

Jud. B. M. C. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8209/2015. Judecătoria RÂMNICU VALCEA