Plângere contravenţională. Sentința nr. 86/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 86/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 86/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal:4246

SENTINȚA CIVILA NR. 86/2016

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier A.-H. R. U.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul A. I., domiciliat în Rm. V., ., nr. 8, jud. V. și pe intimatul I. V., cu sediul în Rm. V., ., nr.95, jud. V., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

În temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza, în raport de art. 94 pct. 4 C.proc.civ. și art. 32 din OG 2/2001.

Instanța admite, pentru petent, proba cu înscrisurile aflate la dosar. Admite, pentru intimat, proba cu înscrisuri și înregistrarea video.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța constată terminată cercetarea procesului, în temeiul art. 394 c.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei, constată:

Prin plângerea formulată de petentul A. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul județean de poliție V., anularea procesului verbal . nr._ din data de 08.09.2015.

Expunând în fapt motivele plângerii a arătat că, la data de 08.09.2015 a fost sancționat cu amendă în sumă de 945 lei și cu 6 puncte penalizare, pe motiv că a condus cu viteza de 92 km/h în localitate.

Cu privire la procesul verbal a învederat că nu este conform anexei 1D, nu se precizează dacă mijloacele tehnice au fost omologate și verificate, nu se menționează certificatul de omologare, iar înregistrarea nu a fost prelucrată în prezența sa.

În plus, a învederat că din procesul verbal nu se înțelege locul săvârșirii faptei, nu reiese cu cât a depășit viteza legală și care era limita de deplasare, în localitate viteza nefiind uniformă.

A susținut că se deplasa în coloană de cel puțin 15 mijloace auto și nu înțelege cum circula cu 92 km/h, iar celelalte vehicule circulau regulamentar.

În drept a invocat OG 2/2001, OUG 195/2002, HG 1391/2006.

În probațiune a atașat înscrisuri.

Taxa de timbru aferentă plângerii a fost achitată.

Plângerea a fost formulată cu respectarea termenului legal de 15 zile enunțat de art. 31 din OG 2/2001 procesul verbal fiind înmânat petentului cu ocazia întocmirii, la data de 08.09.2015, iar plângerea a fost depusă la data de 21.09.2015.

Intimatul a formulat întâmpinare – f. 22, prin care a solicitat respingerea plângerii.

În fapt a arătat că, la data de 08.09.2015 petentul A. I. a condus autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ și a fost surprins de aparatul radar circulând cu viteza de 92 km/h în localitatea Rm.V., Căzănești, pe DN 67, jud. V..

Cu privire la faptă a arătat că este probată cu înregistrarea video efectuată în cauză de operatorul radar pe care o atașează.

Cât privește locul săvârșirii faptei, a susținut că se poate dovedi cu cele consemnate de agent sau, în anumite cazuri, cu coordonatele menționate în planșa foto.

În legătură cu procesul verbal, a afirmat că respectă cerințele de formă și fond prevăzute de OG 2/2001 și cuprinde toate mențiunile obligatorii.

Intimatul a arătat că aparatul radar cu care a fost efectuată înregistrarea vitezei nu prezintă nicio marjă de eroare, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică.

A considerat intimatul că sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu disp. art. 21 al 3 din OG 2/2001.

În probațiune a solicitat înscrisuri și înregistrare video.

În temeiul disp. art. 411 c.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și cu înregistrare video.

Deliberând, instanța constată în fapt și în drept cele ce urmează:

La data de 08.09.2015 s-a întocmit procesul verbal . nr._ prin care petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 945 lei și cu 6 puncte penalizare, în temeiul disp. art. 121 al 1 din HG 1391/2006 și art. 102 al 2 din OUG 195/2002 raportat la art. 108 lit. d) pct. 3 din OUG 195/2002.

În fapt s-a reținut că, la data de 08.09.2015, pe DN 67 Căzănești, km 187 + 800 m a condus auto marca Skoda cu nr._ fiind înregistrat cu aparatul de măsurare a vitezei Trucam 3841 cu viteza de 92 km/h în localitate.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Petentul a pretins că din procesul verbal nu reies date privind locul săvârșirii faptei, cu cât a depășit viteza legală, care era limita de viteză, critici ce sunt neîntemeiate întrucât: agentul a indicat sectorul de drum în care a fost săvârșită fapta, respectiv DN 67 Căzănești, km 187 + 800m; în procesul verbal s-a menționat viteza cu care a circulat petentul, anume 92 km/h; într-adevăr, nu s-a indicat limita de viteză pe acel sector, însă s-a arătat că petentul a circulat în localitate, unde viteza este de 50 km/h, conform art. 49 al 1 din OUG 195/2002. În plus, această limită rezultă și din înregistrarea înaintată de intimat în probațiunea acuzației.

Critica petentului în sensul că procesul verbal nu respectă modelul prevăzut în anexa 1 D a HG 1391/2006 nu atrage anularea acestuia câtă vreme formularul completat de agent cuprinde toate mențiunile înscrise în anexa 1 D.

Sub aspectul temeiniciei se constată că, în procesul verbal s-a menționat că viteza de 92 km/h a fost înregistrată cu aparatul de măsurare a vitezei Trucam nr. 3841.

Din buletinul de verificare metrologică nr._ din 23.07.2015 –f. 16, rezultă că aparatul folosit pentru măsurarea vitezei a fost verificat metrologic, fiind declarat admis, valabilitatea verificării fiind de un an. În buletin s-a menționat faptul că aparatul măsoare în regim staționar.

În înregistrarea înaintată se evidențiază vehiculul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, circulând cu 92 km/h, în localitate, unde limita de viteză este de 50 km/h.

Potrivit art. 121 din HG 1391/2006 conducătorii autor au obligația de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus.

Întrucât petentul nu a respectat obligația prescrisă de norma menționată, fapta fiind probată în condițiile art. 109 al 2 din OUG 195/2002 în mod întemeiat a constatat agentul săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 al 2 raportat la art. 108 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002.

Sub aspectul individualizării sancțiunii se constată că agentul a stabilit amendă în sumă de 945 lei, echivalentul a 9 puncte amendă, ce corespunde limitei minime prevăzute de art. 102 al 2 din OUG 195/2002. De asemenea, a aplicat sancțiunea complementară reprezentată de 6 puncte penalizare. Atât sancțiunea principală cât și sancțiunea complementară se impun a fi menținute întrucât respectă principiul proporționalității enunțat de art. 5 din OG 2/2001 și criteriile înscrise în art. 21 al 3 din același act normativ. Pericolul social este relevat de importanța valorilor ocrotite prin incriminarea faptei cât și de conduita petentului care, astfel cum rezultă din istoricul de la f. 20 a mai fost sancționat pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice.

Pentru aceste motive va fi respinsă plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională privind pe petentul A. I., domiciliat în Rm. V., ., nr. 8, jud. V. și pe intimatul I. V., cu sediul în Rm. V., ., nr.95, jud. V..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Rm.V..

Pronunțată în ședința publică din 08 ianuarie 2016.

Președinte,

M. D.

Grefier,

A.-H. R. U.

Red./Tehnored.M.D./URA/04.02.2016/4ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 86/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA