Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2851/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2851/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 2851
Dosar nr._ investire cu formulă exec.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2851
Ședința din camera de consiliu din data de 29.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. M.
GREFIER: F. N.
Pe rol cererea de învestire cu formulă executorie privind pe creditorul C. B. SA cu sediul în București,Calea Victoriei nr.13, prin Sucursala Piatra N..
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de consiliu,lipsesc părțile.
În conformitate cu art.529 alin.(1) Cod procedură civilă,instanța își verifică competența și se declară competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cererea de învestire cu formulă executorie, conform art. 6401 alin. (2) Cod procedură civilă.
Instanța invocă excepția perimării și reține cauza spre soluționare asupra cererii de perimare.
INSTANȚA,
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2015 sub nr._, creditorul C. B. SA – Sucursala N. prin reprezentant a solicitat investirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. RQ_14/10.04.2008.
În drept, petentul și-a motivat cererea pe dispozițiile 640 indic. 1 Cod. Proc. Civ.
În dovedire a depus contract de credit nr. RQ_14/10.04.2008.
În conformitate cu prevederile din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererea a fost legal timbrată cu timbru judiciar în cuantum de 20 de lei.
Prin încheierea de ședință din data de 19.02.2015 (fila 14) judecarea prezentei cauze a fost suspendată în temeiul în temeiul art. 242 alin. 1 C.pr.civ., constatând că reclamantul nu a îndeplinit obligațiile stabilite în cursul judecății, în sensul că nu a depus originalul contractului de credit nr. RQ_14/10.04.2008.
Prin rezoluția din data de 24.09.2015, urmare a referatului întocmit de arhivarul registrator (fila 22), judecata a fost redeschisă din oficiu.
La termenul din 29.10.2015 instanța a invocat din oficiu excepția perimării și a reținut cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la perimarea cererii, instanța reține:
Instituția perimării este reglementată de norme de ordine publică. Astfel, ea poate fi invocată, indiferent de mijlocul procedural, din oficiu sau la cererea părții interesate, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. 1 C.pr.civ.
În cauza de față, prin rezoluția din 24.09.2015 s-a fixat termen, din oficiu și cu respectarea principiului contradictorialității, la data de 29.10.2015, pentru a se verifica dacă sunt împlinite condițiile pentru a se constata perimarea.
Din referatul întocmit de către Serviciul Arhivă al Judecătoriei R. (fila 22), instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit, în cauză, la data de 19.02.2015, când s-a dispus prin încheiere, în temeiul art. 242 alin. 1 C.pr.civ., suspendarea judecății.
Potrivit art. 242 alin. 1 C.pr.civ., când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.
De asemenea, conform art. 416 alin. 1 și 2 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
Având în vedere că ultimul act de procedură a fost îndeplinit de instanță la data de 19.02.2014, fiind reprezentat de încheierea din aceeași dată, în raport cu acest moment se va calcula termenul de perimare, care s-a împlinit la 19.08.2015.
Instanța reține, de asemenea, faptul că deși legal citate, părțile nu au probat intervenirea niciuneia dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art. 418 C.pr.civ. ori a unei cauze de întrerupere a aceluiași termen, potrivit art. 417 C.pr.civ.
Având în vedere considerentele ce preced, în temeiul art. 416 C.pr.civ., instanța apreciază că, în speță, a operat perimarea, urmând a constata intervenită perimarea cererii de chemare în judecată având ca obiect investire cu formulă executorie formulată de creditorul C. B. SA – Sucursala N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată, având ca obiect investire cu formulă executorie, formulată de către creditorul C. B. SA cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 13, prin Sucursala Piatra N. cu sediul în Piatra N. ., ..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria R..
Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
M. C. ManoleFilofteia N.
Red./MCM/16.11.2015
Tehnored./NF/28. 12. 2015
4 ex.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2759/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2394/2015. Judecătoria... → |
---|