Plângere contravenţională. Sentința nr. 3177/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 3177/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 3177

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Dosar nr._ - pl.contrav.OUG 195/2002

SENTINȚA CIVILĂ NR.3177

Ședința publică din data de 19.11.2015

Instanța constituită din

Președinte – G. M.

Grefier – D. N.

La ordine fiind judecarea plângerii contravenționale promovată de petentul L. G. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2015 încheiat de intimata IPJ N..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței că:

- obiectul cauzei – pl.contrav.OUG 195/2002;

- stadiul procesual - fond, al 3-lea termen de judecată;

- alte aspecte procedurale:

Instanța constată că la dosarul cauzei s-au depus de la intimată înscrisurile solicitate acesteia prin adresa de la fila 42 dosar și anume certificatul de omologare însoțit de aprobarea de model a aparatului radar montat pe autospeciala Poliției cu nr. MAI_, care confirmă existența modelului de aparat radar aflat pe piața din România, după prealabila certificare și implicit omologare a acestuia precum și dovada că atestarea aparatului radar (pentru . lucru sau înregistrare) s-a efectuat pe autovehiculul pe care se afla montat la pornirea acestuia în ziua de 22.02.2015.

Nemaifiind alte cereri de soluționat și probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 27.03.2015, petentul L. G., CNP_, domiciliat în num. Bacău, .. 6, ., jud. Bacău a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție Județean N. cu sediul în mun.Piatra-N., ., jud.N., solicitând anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.02.2015 de I.P.J. N. - Poliția mun. R..

În motivarea plângerii a arătat că la data menționată, circulând cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în localitatea R. pe Bulevardul N. B. a fost oprit de un echipaj de poliție și sancționat contravențional întrucât ar fi circulat cu viteza de 79 km/h. Susține petentul că viteza reținută de agentul constatator nu este reală motiv pentru care am refuzat sa semnez si sa primesc procesul verbal. Porțiunea de drum la care se face referire în procesul verbal, face parte din varianta ocolitoare a municipiului R., amenajarea rutieră fiind desfășurată pe 2 benzi de mers, câte o bandă de mers per sens, circulația rutieră a autovehiculelor desfășurându-se la orele 14.33 în coloană de autovehicule, pe ambele sensuri de deplasare.

De asemenea, deși era în mașina împreună cu 2 colegi de serviciu când a fost oprit, agentul constatator a scris ca era singur în mașină și că la eveniment a participat un martor asistent.

În drept au fost invocate prevederile OG2/2001, art.6 CEDO, OUG nr.195/2002, Ordinul nr.301/2005 emis de BRML, ale C. proc. civ., precum și ale OUG 195/2002.

În temeiul art. 223 și art. 411 alin. (2) - teza finală din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă a solicitat judecata în lipsă

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

Prin întâmpinarea depusă prin Serviciul Registratură la data de 07.05.2015 (fila 19), intimatul I.P.J. N. a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu motivarea că situația de fapt a fost corect reținută, iar din punct de vedere al legalității, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea O.G. nr.2/2001, nu-i lipsește nici un element care să atragă nulitatea absolută și nu există cauze ce înlătură caracterul contravențional al faptei. Din punct de vedere al temeiniciei, sancționarea petentului a fost determinată de nesocotirea prevederilor legale referitoare la prioritatea de trecere.

Intimatul a mai învederat că petentul a refuzat să semneze procesul-verbal, că încadrarea juridică este corectă, iar sancțiunile în limitele prevăzute de actul normativ încălcat, precum și că vinovăția este dovedită cu procesul-verbal, raportul agentului constatator și planșele foto rezultate din înregistrarea video a abaterii petentului.

În dovedire a depus la dosar copia procesului verbal,atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică,planșe foto și suport electronic format CD.

Prin răspunsul la întâmpinare (fila 31) petentul a solicitat ca intimatul să depună la dosar certificatul de omologare însoțit de Aprobarea de Model a aparatului radar și dovada că autotestarea aparatului radar(pentru . lucru sau înregistrare) s-a efectuat pe autovehiculul pe care se afla montat la pornirea acestuia in ziua de 22.02.2015.

La data de 19.11.2015, intimatul a depus la dosar Certificatul Aprobarea de Model nr.012/2009 al a aparatelor radar model AUTOVISION. Totodată a comunicat faptul că, potrivit metodologiei de lucru cu aparatele radar, testarea aparatului, la pornirea acestuia, nu se înregistrează (filele 43-45)

Analizând lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 22.02.2015, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I.P.J. N., procesul-verbal . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare pentru fapta prevăzută de art.121, alin.1 din HG 1391/2006.

S-a reținut că la data menționată, orele 14,33 petentul a condus autoturismul marca Peugeot cu nr.de înmatriculare_, pe . mun. R., cu viteza de 79 km/h (+ 29 km/h), viteză stabilită cu aparatul radar montat pe auto MAI_, înregistrat pe HDD ..

Persoana sancționată a refuzat să semneze procesul-verbal de luare la cunoștință și de primire a exemplarului nr.2. De față la încheierea procesului verbal,respectiv la refuzul petentului de a semna procesul verbal a fost martorul asistent A. E..

În drept, potrivit art.34 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, referitoare la modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce pot fi constatate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia, actul de sancționare a stabilit în mod corect și complet situația de fapt, fiind întocmit prin constatarea nemijlocită a faptei de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor ce îi revin potrivit competenței legale.

Ori, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Această concluzie nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia răspunderea contravențională constituie o „acuzație în materie penală” ce atrage aplicabilitatea prezumției de nevinovăție întrucât prezumția prevăzută de art.6 para.2 din Convenție nu are caracter absolut, procesului-verbal de contravenție putându-i-se recunoaște, la rândul său, în dreptul intern, prezumții (de legalitate și temeinicie), dacă îi sunt acordate contravenientului garanții suficiente pentru respectarea dreptului la apărare.

În dreptul nostru, aceste garanții sunt recunoscute și acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție conform art.34, alin.1 din O.G. nr.2/2001 și prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate.

În cauză, petentul a invocat o altă situație de fapt, respectiv că a circulat cu viteză legală, însă nu a făcut nicio probă contrară celor reținute, deși a avut această posibilitate .

Nu în ultimul rând, abaterea săvârșită de autoturismul condus de petent a fost înregistrată cu mijloc tehnic montat pe autospeciala cu nr. MAI_, iar procesul verbal de contravenție contestat cuprinde toate mențiunile necesare pentru stabilirea identității operatorului radar și a datelor de identificare ale aparatului radar folosit pentru înregistrare.

Cinemometrul utilizat este verificat metrologic conform art.109, alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, fiind autorizat să efectueze înregistrări în regim staționar și de deplasare (buletin de verificare nr._/04.04.2014, cu valabilitate 1 an–fila 44), iar agentul constatator este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor (atestat nr. 78/27.01.2011 - fila 22).

Din fotografiile și imaginile înregistrate de aparatul radar, salvate pe HDD .-25, depuse la dosar, rezultă fără echivoc, că auto cu nr. de înmatriculare_, era condus la data de 22.02.2015, ora 14,55 pe . interiorul localității R., cu viteza de 79 km/h (+29 km/h).

În raport de cele expuse, instanța concluzionează că nu a fost răsturnată, prin proba contrară, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, iar apărările invocate de contestator nu au fost dovedite,proba cu martori solicitată de acesta fiind respinsă ca nefiind concludentă deoarece nu poate înlătura înregistrarea video.

Având în vedere că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat petentul, iar răspunderea sa a fost angajată în mod legal și temeinic, motiv pentru care plângerea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul L. G., CNP_, domiciliat în num. Bacău, .. 6, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului N., cu sediul în mun. Piatra N., ., jud. N., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.02.2015, întocmit de I.P.J. N. - Poliția mun. R..

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GM/ND

4 ex.

Red.05.02.2016

Tehnored.08.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3177/2015. Judecătoria ROMAN