Actiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 10090/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila Nr._/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE :F. A. P.
GREFIER:F. C.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant S. V. D. și pe pârât S. B. L., având ca obiect partaj bunuri comune
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 20.05.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru azi, 27.05.2015, cand, in urma deliberarii, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, la data de 12.12.2014, reclamanta Ș. V. D. a chemat in judecata pe paratul Ș. B.-L., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunța: 1. să se constate că a dobândit împreună cu paratul, în timpul căsătoriei, următoarele bunuri comune: - apartamentul nr. 22 situat in Mun. București, . Zagazului) nr. 18A, ., etaj 1, sector 1, cu numărul cadastral 6353/22, inscris in cartea funciara individuala nedefinitiva nr._ - sector 1 București, imobil compus din trei camere de locuit si urmatoarele dependințe (conform releveu apartament): bucătărie, vestibul, baie, wc, debara, camara, hol, balcon- 4,20 mp, balcon 4,20 mp, cu o suprafața utila rezultata din actele de proprietate de 65,98 mp, o suprafața utila rezultata din măsurătorile cadastrale de 64,74 mp si o suprafața totala rezultata din măsurătorile cadastrale de 73,14 mp, precum si cota parte corespunzătoare din dreptul de proprietate asupra pârtilor si dependințele comune ale imobilului . si destinatia lor sunt in cooprprietate fortata si perpetua, impreuna cu dreptul de proprietate asupra terenului aferent apartamentului in suprafața de 20,26 mp, din întregul teren pe care este amplasat imobilul-. vanzare autentificat sub nr. 1799/04.11.2011 de către BNP Stanica M. - imobil care este achiziționat in baza contractului de vanzare autentificat sub nr. 1799/04.11.2011 de către BNP Stanica M., prețul imobilului fiind de 90.000 euro, si in baza contractului de credit prin programul „Prima Casa,, nr. 1668/04.11.2011 (suma contracta fiind de 57.000 euro); 2. să se constate că atat ea cat si paratul au cote de contribuție egale de 50% la dobândirea bunului comun descris anterior (punctul 1 din prezenta cerere); 3. să se dispuna împărțirea bunului comun -apartamentul nr. 22 situat in Mun. București, . Zagazului) nr. 18A, ., etaj 1, sector 1, prin atribuirea in deplina proprietate si liniștita posesie către parat a acestui imobil si obligarea paratului la plata unei sulte corespunzătoare către reclamanta; 4. să se dispuna obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată constând in onorariu de avocat, taxa judiciara de timbru, onorariu de mediator, onorariu expertiza, si orice alte cheltuieli ocazionate cu purtarea prezentului proces;
In motivarea cererii, a aratat reclamanta ca s-a căsătorit cu paratul la data de 15.07.2011, la data de 20.01.2014 prezentandu-se in fata Societatii Civile Notariale Animus in vederea încheierii unui acord privind divorț, incheiere care s-a finalizat la data de 20.02.2014 cu pronunțarea divorțului prin acordul partilor.
A mentionat ca pe fondul despărțirii partilor au aparut foarte multe conflicte si neînțelegeri intre acestea, paratul recunoscand ca aportul sau la achitarea avansului necesar pentru achiziționarea apartamentului si la achitarea contravalorii ratelor lunare este in cuantum de 13.000 euro, in realitate aceasta contribuind cu 50% din totalul avansului si al ratelor achitate pana in prezent.
A aratat ca sumele achitate se compun astfel:
- avansul in cuantum de 5000 euro, echivalentul a 21.611 lei, la cursul Băncii Naționale a României de 1 euro - 4,3222 lei din sursele proprii ale reclamantei si ale paratului la încheierea promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare autentificata sub nr. 1612/04.10.2011, respectiv aceasta suma a fost achitata dintr-o parte din banii pe care i-au primit la nunta (23.07.2014 - total dar de nunta 11.000 euro) din partea nuntașilor, fiind cu tilu de dar de nunta.
- suma de 28.000 euro, echivalentul a 122.038 lei, la cursul Băncii Naționale a României de 1 euro=4,3585 lei, din sursele proprii ale cumpărătorilor la data autentificării contractului de vanzare, respectiv la data de 04.11.2011 suma care a fost achitat astfel:
-suma de 6700 euro de la mama paratului Ș. M., suma de 2000 euro de la tatal paratului Ș. V., suma de 6000 euro diferența din darul de nunta (banii stransi la nunta, din 11.000 euro), suma de 35.000 lei (echivalentul a sumei de 8030 euro) suma care a fost primita de la părinții reclamantei, domnul C. D. si doamna C. M., suma de 8000 euro de la nașii lor de cununie S. M. si S. C..
A mai precizat ca din suma primita de la nași au achitat suma de 5270 euro la diferența de avans pentru a ajunge la concurenta sumei de 28.000 euro si diferența de 2730 euro a fost folosita la plata onorariului de notar (2168, 24 lei echivalentul a 498 euro la cursul BNR din ziua plații), impozitului de 2% din suma de 90.000 euro, respectiv 1800 euro.
Cu privire la creditul contractat in cuantum de 57.000 euro., a precizat faptul ca a achitat alaturi de parat urmatorele rate:
-in timpul căsătoriei, respectiv in perioada noiembrie 2011- februarie 2014, contravaloarea a 28 rate lunare in valoare de aproximativ 300 euro = total 8400 euro;
- dupa pronunțarea divorțului, respectiv incepand cu luna martie 2014 i-a achitat paratului pentru luna martie 2014 suma de 650 lei - reprezentând 1/2 din contravaloarea ratei lunare.
- pentru lunile aprilie, mai, iunie 2014 nu a achitat jumatate sa din rata;
- In urma procedurii de mediere -conform procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere nr. 128/01 din 04.07.2014, vazand ca nu ajunge la nicio intelegere cu paratul, s-a deplasat la banca unde a achitat in nume personal jumatatea sa din rata, respectiv 140 euro pe lunile iulie si august 2014;
- Începând cu data de 11 septembrie 2014 a fost semnat contractul de inchiriere înregistrat sub nr._/11.09.2014 la ANAF Sector 1, contract prin care a convenit cu paratul sa inchirieze imobilul pentru o chirie lunara in cuantum de 350 euro si sa achite contravaloarea ratei lunare din contravaloarea chiriei.
In concluzie, a aratat ca solicita si contravaloarea a 50% din ratele achitate incepand cu data de 11.09.2014 si pana la soluționarea prezentului dosar, intrucat contractul de inchiriere este incheiat pe o perioada de 2 ani, atat ea cat si paratul fiind proprietari si amandoi depunand declarația 220 in care precizau ca realizeaza venituri din chirii.
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 339, art. 356, art. 357, art. 358 din Noul Cod Civil.
Au fost anexate cererii inscrisuri.
Prin cererea completatoare si precizatoare depusa la 05.01.2015, reclamanta a solicitat sa se constate ca suma de 96.300 euro, la care se adauga si dobanzile aferente, reprezinta c/val. ratelor bancare ramase neachitate, respectiv c/val. a 321 rate aferente perioadei februarie 2105 – 30 oct. 2041 conform contractului de credit prin programul „Prima Casa”, solicitand obligarea paratului la plata ratelor bancare ramase neachitate, la care se adauga si dobanzile aferente.
Paratul a formulat intampinare, prin care a solicitat admiterea in parte a actiunii si cerere reconventionala, prin care a solicitat obligarea reclamantei-parat la suportarea a 50% din datoria . data, cu obligarea reclamantei la plata cheltueililor de judecata.
A mentionat ca apartamentul bun comun a fost cumparat la pretul de 90.000 euro, achitat astfel: 33.000 euro din surse proprii, 57.000 euro - luati rin contractul de credit pentru achizitionarea unei locuinte prin programul „Prima Casa 4”nr. 1668/2011, in cadrul caruia paratul are calitatea de Beneficiar/Debitor iar reclamanta calitatea de Codebitor si Garant Ipotecar.
A sustinut ca este de acord cu retinerea unor cote egale de contributie la dobandirea imobilului, fiind de asemenea de acord ca aparatamentul sa-i fie atribuit in lot, cu plata unei sulte catre reclamanta-parat.
Pe cale de cerere reconventionala a solicitat la reclamanta-parat sa fie obligata sa suporte o cota de 50% din datoria . depunerii cererii reclamnventionale, compusa din: 54.111,41 euro credit nerambursat si 36.324,23 euro dobanda aferenta pana la rambursarea integrala, fiind in prezenta unei datorii comune a sotilor, potrivit art. 351 NCC.
A anexat paratul-reclamant inscrisuri in dovedirea sustinerilor sale.
La data de 12.05.2015 a fost inregistrata cererea modificatoare a intampinarii si cererii reconventionale depusa de catre paratul-reclamant, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se respinga cererea de chemare in judecata ca fiind ramasa fara obiect, intre parti intervenind partajul voluntar notarial.
Au fost anexate, in copie, actul de lichidare a regimului comunitatii legale si actul de partaj voluntar.
La termenul din 20.05.2015 ambele parti au solicitat respingerea cererilor formulate ca fiind ramase fara obiect.
Instanta, constatand ca ulterior inregistrarii prezentului dosar partile s-au adresat Societatii Profesionale Notariale Animus, incheind Actul de Lichidare a Regimului Comunitatii Legale si Actul de Partaj Voluntar autentificat sub nr. 557/01.04.2015 si punand capat prezentului litigiu pe cale amiabila, va respinge ca fiind ramase fara obiect cererile formulate in cauza.
In ce priveste cererea paratului-reclamant de obligare a reclamantei-parat la plata cheltuielilor de judecata, instanta retine ca reclamanta-parat nu a cazut in pretentii, atat cererea principala cat si cererea reconventionala fiind respinse, astfel ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 453 alin. 1 cod proc. civ., neexistand o parte care sa fi castigat proesul si o parte care sa fi pierdut.
In ce priveste cererea reclamantei-parat de restituire a taxei de timbru, instanta apreciaza ca nu suntem in ipoteza niciuneia dintre situatiile prevazute de art. 45 alin 1 din OUG 80/2013 in care se poate dispune restituirea, integral sau partial, a sumelor reprezentand taxa de timbru, lit. C a acestui articol prevazand restituirea cand actiunea ramane fara obiect in cursul procesului, ca urmare a unor dispozitii legale, iar nu ca urmare a vointei partilor, care au inteles sa solutioneze pe alta cale diferendul dintre ele.
In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata cererea reclamantei-parat de restituire a taxei de timbru achitata pentru introducerea actiunii, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind ramase fara obiect cererea principala si cererea reconventionala in cauza privind pe reclamant-parat S. V. D., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „P. C.” in sat Caciulati, .. 9, jud. Ilfov și pe pârât-reclamant S. B. L., CNP_,domiciliat in Mun. București, Sector 1, .. 18A, ., etaj 1, .> Respinge cererea paratului-reclamant de obligare a reclamantei-parat la plata chetuielilor de judecata ca neintemeiata.
Respinge cererea reclamantei de restituire a taxei de timbru achitata pentru introducerea actiunii ca neintemeiata.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare;cererea se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntare s-a facut prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei azi, 27 Mai 2015.
P.,Grefier,
Pentru judecator in CO semneaza
presedintele instantei Pentru grefier in CO semneaza grefierul sef
Red. PFA, thred. PFA, FC
Ex. 4/ 23.07.2015
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2015/2015.... | Divorţ. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI → |
---|