Anulare act. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 23610/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 08.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamant T. S. și pe pârât I. M., având ca obiect anulare act desființarea hotărârii adunării generale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, lipsă fiind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
În conformitate cu prevederile art. 219 Cod pr. civ. instanța procedează la legitimarea reclamantei T. S., datele de identificare ale acesteia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și acordă cuvântul.
Reclamanta arată că a depus la doar tot ceea ce s-a solicitat. Mai arată că i-a solicitat pârâtei niște înscrisuri pe care aceasta nu i le-a comunicat niciodată. Totodată, precizează că în prezent pârâta deține mai multe funcții fiind și administrator și casier și președinte. Pentru aceste motive, solicită judecarea cauzei în contradictoriu cu această pârâtă. Dacă pârâta ar fi depus la dosar înscrisurile solicitate s-ar fi observat că aceasta nu are personalitate juridică . De asemenea, precizează că se judecă cu această pârâtă întrucât alegerile făcute au fost falsificate având în vedere că pârâta nu avea dreptul să fie membră a Asociației de proprietari în ciuda faptului că este proprietară. Mai mult, nu există acel tabel adițional privind noii locatari. Pârâta a obținut aceste funcții prin abuz iar deținerea lor pune în pericol bugetul Asociației de proprietari. Totodată, depune un set de înscrisuri.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.
Referat: După reținerea cauzei în pronunțare, înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă apărătorul pârâtei care depune împuternicire avocațială ._/2015 și chitanța care atestă plata onorariului de avocat, solicitând admiterea excepției invocate prin întâmpinare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata pe rolul judecătoriei sectorului 1 București la data de 14.08.2015 sub nr._, reclamanta T. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. M. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să desființeze hotărârea Adunării generale din data de 24.04.2015 privind alegerea Președintei, a membrilor comitetului executive si a comisiei de cenzori. In motivarea cererii a învederat mai multe ilegalitati comise de parată. In drept a invocat HG nr. 1588/2007.
Cererea fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbre de 100 lei (f. 21).
Prin intampinare, depusă la 27.10.2015 (f. 27-31), parata a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive,exceptia tardivitătii, iar in subsidiar a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
La data de 11.11.2015 (f. 37-38), reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în drept invocă prevederile art. 192 ncpc, art. 26 din legea nr. 230/207, art. 26 alin. 2, art. 10, art. 25 lit. A pct. 4, art. 12 lit. c din HG nr. 1588/2007. De asemenea, a combătut o parte din afirmațiile făcute de pârâtă prin întâmpinare, referitoare a activitatea desfăsurată de pârâtă si la relatia si conduita reclamantei.
Deliberand cu privire la exceptia lipsei calității procesuale passive, instanta retine următoarele:
Prin prezenta cerere de chemare in judecată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea unei hotătâri a Asociatiei de proprietari . .. 2A, Bucuresti, sector 1. Or, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată, in calitate de pârâtă, si titularul obligației deduse judecății sau, respective, persoana a cărei conduit ilicită a cauzat producerea unui prejudiciu reclamantului. In cazul cererii având ca obiect constatarea nulității/”desființarea” unui act, calitatea procesuală pasivă apartine emitentului actului In speta, se cere desfiintarea unei hotărâri a Adunării generale a asociatiei de proprietari, astfel incat parata, ca persoana fizică, nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente, instanta va admite exceptia si va respinge actiunea ca fiind formulată impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. In baza art. 453 cod proc.civilă, fată de modul de solutionare a cererii principale și reținând culpa procesuală a reclamantei, instanța va oblige reclamanta la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, reprezentând onorariu de avocet, conform chitanței din data de 08.12.2015 (f. 51).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea privind pe reclamant T. S. cu domiciliul în sector 1, București, .. 2, ., . pe pârât I. M. cu domiciliul în sector 1, București, .. 2, ., . formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă reclamanta la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la judecătoria sector 1.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. C. N. H. A.
Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./4 ex, .>_
← Validare poprire. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9227/2015. Judecătoria... → |
---|