Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 19785/2015

document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 16.09.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - F. A. P.

GREFIER - L. S. D.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. M. - M., și pe pârâtul V. C. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamanta, prin avocat cu imputernicire la dosar si paratul, prin avocat cu delegatie la dosar

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

Reclamanta, prin aparator, depune la dosar dovada achitarii a 2 dintre cele 4 transe din taxa judiciara de timbru.

Partile, prin avocati, arata ca nu mai au cereri de formulat sau alte probe de administrat.

Instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra fondului.

Reclamanta, prin avocat, solicita admiterea actiunii formulate si precizate; arata ca bunul imobil din . edificat in timpul casatoriei; cu cheltuieli de judecata- taxa de timbru si onorarii pentru expertize (fara onorariu avocat).

Paratul, prin avocat, arata ca s-a pus problema partajarii imobilului la gri, nu cu imbunatatiri; imobilul a fost construit anterior casatoriei; garsoniera invocata de reclamanta a fost vanduta de aceasta dupa momentul montarii termopanelor la imobilul in litigiu; reclamanta nu a facut dovada ca are o cota de 50%; cu cheltuieli de judecata- onorarii expert (onorariul avocat va fi solicitat pe cale separata). Depune concluzii scrise.

Instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA,

Pentru a da posibilitatea reclamantei sa depuna concluzii scrise, in baza art.396 C.p.c., va amâna pronuntarea.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 23.09.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 23.09.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - F. A. P.

GREFIER - L. S. D.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. M. - M., și pe pârâtul V. C. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

INSTANȚA,

A vand nevoie de timp pentru a delibera, in baza art.396 C.p.c., va amâna pronuntarea.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 30.09.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 30.09.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - F. A. P.

GREFIER - L. S. D.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. M. - M., și pe pârâtul V. C. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

INSTANȚA,

A vand nevoie de timp pentru a delibera, in baza art.396 C.p.c., va amâna pronuntarea.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 07.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 07.10.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - F. A. P.

GREFIER - L. S. D.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. M. - M., și pe pârâtul V. C. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

INSTANȚA,

A vand nevoie de timp pentru a delibera, in baza art.396 C.p.c., va amâna pronuntarea.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 14.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 14.10.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - F. A. P.

GREFIER - L. S. D.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. M. - M., și pe pârâtul V. C. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

INSTANȚA,

A vand nevoie de timp pentru a delibera, in baza art.396 C.p.c., va amâna pronuntarea.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 21.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 21.10.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - F. A. P.

GREFIER - L. S. D.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. M. - M., și pe pârâtul V. C. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

INSTANȚA,

A vand nevoie de timp pentru a delibera, in baza art.396 C.p.c., va amâna pronuntarea.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 28.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.LSD/2 ex/29.10.2015

Acesta este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

Sentinta civila nr._

Ședința publică de la 28.10.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - F. A. P.

GREFIER - L. S. D.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. M. - M., și pe pârâtul V. C. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc in ședința publică de la 16.09.2015, fiind consemnate in incheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamantei sa depuna concluzii scrise si apoi, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 23.09.2015, 30.09.2015, 07.10.2015, 14.10.2015, 21.10.2015 si 28.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 05.05.2012, reclamanta P. M.- M. a chemat în judecată pe pârâtul V. C. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate în favoarea sa un drept de creanță, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de rata inflației la data plății efective, echivalent cu ½ din contravaloarea prețului și ratelor achitate pentru achiziționarea apartamentului nr. 22 situat în București, ., nr. 1, ., preț și rate ce au fost achitate de aceasta împreună cu pârâtul în timpul perioadei de concubinaj și căsătorie, constarea în favoarea acesteia a unui drept de creanță, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de rata inflației la data plății efective, echivalent cu ½ din valoarea de circulație a imobilului construcție – vilă compusă din subsol, P + E, mansardă, două tersae edificată de părți pe terenul proprietatea acestuia situat în București, ., sector 1, partajarea bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul, prin contribuție egală, bunuri aflate în posesia pârâtului.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că prin Sentința civilă nr. 9694/18.05.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2009 s-a dispus defacerea căsătoriei încheiate între părți, prin divorț, părțile trăind în concubinaj notoriu din anul 2004 până în data de 10.11.2006, când s-a încheiat căsătoria.

A menționat că la data de 08.11.2006 pârâtul a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3216/08.11.2006 de Notarul Public C. D. C. din cadrul BNPA Baias V. și C. D. C., pentru achiziționarea apartamentului nr. 22 din . prețul de 99.000 euro, achitând la încheierea antecontractului suma de 20.000 euro, iar la încheierea contractului suma de 5087,88 euro din surse proprii, pentru diferența în sumă de_,12 euro fiind contractat un credit ipotecar la OTP Bank, astfel că după încheierea căsătoriei și până la 05.11.2009 părțile au plătit împreună rata lunară de 800 euro.

A susținut că în timpul căsătoriei a fost edificată de către părți construcția din . acesteia folosindu-se banii primiți cu titlu de dar de nuntă (5000 euro), nuntă la care din partea pârâtului au participat doar doi invitați și prețul obținut din vânzarea unei garsoniere proprietatea reclamantei situată în C..

De asemenea, au fost achiziționate bunurile mobile indicate în acțiune, prin contribuția majoră a reclamantei.

A arătat reclamanta că a lucrat pe toată periada căsătoriei, pârâtul neavând loc de muncă, fiind numai asociat al firmei . Estates Development SRL.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1143 NCC, art. 673 ind. 1, 673 ind. 1 si 2 cod proc. civ., art. 1345 – 1348, 1635 și urm., 1639 si urm. NCC.

Au fost anexate cererii înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare.

A arătat ca primele două capete de cerere au caracterul unor cereri în constatarea unui drept de creanță, fiind inadmisibile în raport de disp. art. 111 cod proc. civ., reclamanta nesolicitând realizarea pretinselor creanțe.

A susținut că în cauză nu sunt incidente disp. art. 1143 NCC care se raportează la partajul succesoral și nici cele ale art. 1345-1348 NCC privitoare la îmbogățirea fără justă cauză sau ale art. 1635 și 1639 NCC referitoare la restituirea prestațiilor.

Pentru situația în care se invocă imbogățirea fără justă cauză a arătat că orice pretenție privind sumele de bani exprimate în primele două capte de cerere este prescrisă extinctiv, conform art. 8 din decretul nr. 167/1958.

Referitor la situația de fapt, a arătat că deși a cunoscut-o pe reclamanta în anul 2004, nu a existat niciun fel de coachiziție de bunuri până la căsătorie, reclamanta neparticipând la nicio achiziție făcută de acesta.

Astfel apartamentul din . fost cumpărat de către pârât anterior încheierii căsătoriei, avansul în sumă de 20.000 euro la încheierea antecontractului precum și cel în sumă de 5087,88 euro la încheierea contrcatului fiind achitate din veniturile proprii ale pârâtului, ratele la creditul contractat pentru diferența de preț fiind achitate din chiria încasată ca urmare a închirierii acestui apartament în care părțile au locuit foarte puțin ( din decembrie 2008 până în februarie 2009, când s-au despațit în fapt.

În ce priveste casa din . că aceasta a fost edificată pe un teren proprietatea acestuia, aceasta fiind destinată a deservi ca sediu pentru o societate a pârâtului – . S.R.L. înființată anterior căsătoriei. A menționat că această casă a fost edificată „ la gri” înainte de încheierea căsătoriei, din veniturile sale proprii, la momentul încheierii căsătoriei construcția fiind sistată, în timpul căsătoriei făcându-se mici lucrări, din banii pârâtului – au fost amplasate geamuri termopan și s-au efectuat niște lucrări la terasa acoperiș.

A susținut că veniturile pe care le-a obținut au fost considerabile, permițand realizarea bunurilor fără vreo contribuție a reclamantei, anterior căsătoriei derulând numeroase trazacții imobilare, cumpărări și revânzări, generatoare de importante venituri, lucrând în peroada 2006-2007 ca manager la firma ZAPP, cu un venit mediu de 3000 Euro/lună, ulterior fiind director de vânzări la Tiriac Imobiliare cu un contract de management în valoare de 5000 euro lunar, în perioada 2008-2009. De asemenea a cumpărat, prin contractarea unui credit avantajos, un apartament în Pitești al mamei sale, prețul plătit – 53.000 euro – fiindu-i ulterior pus la dispoziție de către mama sa pentru edificarea casei din .> A menționat că reclamanta nu a avut venituri care să-i permită participarea la aceste achiziții, în perioada 2004-2009 fiind la rezidențiat, cu un salariu de 1000 lei/lună. De asemenea, cu banii rezultați din garsoniera vândută părinții reclamantei au cumpărat o casă în București, pe numele acestora, tranzacția efectuându-se la scurt timp după vânzarea garsonierei din C., pretul plătit fiind de aprox. 56.000 euro cu tot cu taxele notariale, exact suma obținută din vânzarea anterioară.

A mai arătat că nunta a fost organizată în C., suma de aprox. 12.000 euro – costul nunții - fiind achitată de către pârât, darul de 5000 euro servind parțial pentru recuperarea cheltuielilor.

Cu privire la bunurile mobile, a arătat că aragazul, frigiderul și canapeaua de piele aparțin . SRL, toate celelalte bunuri fiind achiziționate din banii mamei acestuia, de la o firmă din Curtea de Argeș, mama sa înțelegând să îl gratifice, fiind astfel bunurile proprii ale pârâtului.

În drept au fost enunțate disp. art. 115 cod proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la termenul din 31.10.2012, reclamanta a solicitat calificarea întâmpinării ca cerere reconvențională, urmând a fi obligat să achite taxa de timbru.

Referitor la susținerile pârâtului, a arătat că acesta nu a răsturant prezumția comunității de bunuri stabilită de art. 30 cod fam, fiind îndeplinită atât condiția dobândirii bunurilor în timpul căsătoriei cât și aceea ca bunurile să nu facă parte din categoria bunurilor proprii, astfel cum sunt determinate prin disp. art. 31 lit. a-f cod fam.

În drept au fost invocate disp. art. 115-118 cod proc. civ., art. 669-686 NCC.

La termenul din data de 31.10.2012 instanța a reținut că întâmpinarea depusă de către pârât nu are caracter de cerere reconvențională.

La același termen a încuviințat părților probele prin înscrisuri, cu interogatoriul și testimonială cu câte doi martori.

Prin precizările depuse la 11.12.2012 reclamanta a arătat că înțelege să solicite să se constate în favoarea sa un drept de creanță, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de rata inflației la data plății efective, echivalent cu ½ din contravaloarea prețului și ratelor achitate pentru achiziționarea apartamentului nr. 22 situat în București, ., nr. 1, ., obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei reprezentând c/val. crenței echivalentă cu ½ din contravaloarea prețului și ratelor achitate pentru achiziționarea apartamentului nr. 22 situat în București, ., nr. 1, ., ieșirea din indiviziune și partajarea tuturor bunurilor mobile și imobile dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul prin contribuție egală, bunul imobil achiziționat în timpul căsătoriei fiind reprezentat de construcția edificată pe terenul din . acesta să fie atribuit la partaj pârâtului, cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare către reclamantă. În ce privește bunurile mobile, acestea sunt cele indicate în cuprinsul acțiunii.

Au fost enunțate în drept disp. art. 30 din vechiul cod al familiei, art. 667-686 NCC, art. 673 c.p.c., art. 1345-1348 NCC.

Prin cererea depusă la 27.02.2013 reclamanta a solicitat majorarea câtimii obiectului cererii, respectiv majorarea dreptului de creanță cu privire la cota de ½ din ratele plătite pe perioada căsătoriei pentru imobilul din Pitești, ., ., ., imobil achiziționat la data de 14.09.2006 prin credit ipotecar, evaluat la suma de 20.000 lei.

Prin cererea depusă la data de 04.04.2013 pârâtul a invocat excepția tardivității cererii intitulate „ precizare” depusă la data de 11.12.2012, prin care aceasta și-a modificat cererea de chemare în judecată din acțiune în constatare în acțiune în realizare, precum și a cererii de majorare a câtimii obiectului cererii, respectiv majorarea dreptului de creanță pentu imobilul situat în Pitești.

Prin Notele de ședință depuse la aceeași dată, pârâtul a solicitat să i se pună în vedere reclamantei, sub sancțiunea art. 155 ind. 1 cod proc. civ., să indice valoarea obiectului fiecărui capăt de cerere, urmând a timbra la acestă valoare sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.

Prin incheierea de sedință de la termenul din data de 10.04.2013 instanța a constatat ca fiind tardivă invocarea de către pârât a excepției tardivității depunerii cererii precizatoare și a apreciat ca fiind tardivă cererea de majorare a câtimii obiectului cererii, cu consecința nelării în seamă a acesteia din urmă.

La teremnul din data de 05.06.2013 s-a încuviințat părților proba cu expertiză în specialitatea construcții, având ca obiective: sa se identifice, pe baza inscrisurilor din dosar si a situatiei existente la fata locului, stadiul la care se gasea constructia situata in Bucuresti, ., sector 1, la momentul incheierii casatoriei partilor ( 10.11.2006); - sa se stabileasca daca constructia a fost edificata conform planurilor arhitectului A. și conform autorizatiei de construire; - sa se identifice lucrarile care s-au facut la constructie pe perioada casatoriei și ce lucrari s-au facut la constructie ulterior desfacerii casatoriei ( 18.05.2011) iar în situatia în care se pot identifica lucrarile efectuate în timpul casatoriei sa se evalueze acestea.

De asemenea, a încuviințat proba cu expertiză mobiliară, în vederea identificării și evaluării bunurilor mobile indicate în cuprinsul acțiunii.

Raportul de expertiză în specialitatea evaluări bunuri mobile a fost depus la data de 15.10.2013, părțile neformulând obiecțiuni cu privire la acesta.

La data de 18.02.2014 a fost depus de către expert T. M. raportul de expertiză în construcții.

Pentru clarificarea susținerilor contradictorii ale părților legate de edificarea imobilului din . încuviințat suplimentarea probatoriului prin emiterea unei adrese către Primăria Sectorului 1 București, pentru a comunica dosarul de autorizare a construcției situată în . de Stat in Construcții, pentru a comunica dacă a fost aplicată vreo amendă pârâtului pentru demolarea fără autorizație a unei construcții existente pe terenul din . înscrisurile solicitate acestor instituții fiind înainate la dosar.

La termenul din data de 02.06.2014 a fost încuviințată cererea pârâtului de efectuare în cauză a unei expertize contrare, pentru motivele arătate în cuprinsul incheierii de ședință de la acea dată.

După depunerea noului raport de expertiză, întocmit de către expert T. M., rezultând că acesta nu a fost în măsură să răspundă tuturor obiectivelor stabilite, s-a dispus efectuarea unei adrese către . S.R.L. pentru a comunica avizele de expediție pentru betonul turnat din ., facturile de plată a acestr materiale și dovezi din care să rezulte că betonul respectiv a ajuns în mod efectiv la acest imobil.

După mai multe termene de judecată acordate pentru primirea răspunsului de la această societate, pârâtul a depus înscrisuri din care rezulta că această firmă fusese radiată, împrejurare față de care s-a revenit către expert cu mențiunea de finalizare a expertizei pe baza înscrisurilor existente la dosar, cu întocmirea a două varinte: una cu luarea în considerare a susținerilor reclamantei cu privire la data edificării construcției, iar alta cu luarea în considerare a susțtinerilor pârâtului, forma finală a raportului fiind depusă la data de 08.06.2015, fără ca părțile să formuleze obiecțiuni.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Părțile s-au căsătorit la data de 10.11.2006, prin sentința civilă nr. 9464/18.05.2011 pronunțată în dosarul nr._/299/2009 de către Judecatătoria Sectorului 1 București dispunându-se desfacerea căsătoriei prin acordul soților, minora C. M. rezultată din căsătorie fiind încredințată spre creștere și educare reclamantei. Se mai reține că părțile au avut o relație de prietenie cu aprox. doi ani anterior încheierii căsătoriei, conviețuind o perioadă de aprox. un anterior încheierii căsătoriei, locuind într-o garsonieră proprietatea reclamantei.

Așa cum rezultă din susținerile reclamantei din cuprinsul cererii ce a făcut obiectul dosarului de divorț ( filele 24-25 vol. II), relațiile dintre părți erau deteriorate încă din anul 2008, în perioada aprilie 2008 – noiembrie 2008 aceasta mutându-se împreună cu minora la părinții săi, în C., în luna noiembrie 2008 pârâtul părăsind domiciliul comun, părțile reluând conviețuirea în încercarea unei împăcări la sfarșitul anului 2008 și despărțindu-se definitiv în luna martie 2009, când a intervenit separarea în fapt ( intervenirea separării în fapt în martie 2009 a rezultat și din răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 5 din interogatoriu).

În ce privește capetele de cerere prin care reclamanta solicită să se constate în favoarea sa un drept de creanță, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de rata inflației la data plății efective, echivalent cu ½ din contravaloarea prețului și ratelor achitate pentru achiziționarea apartamentului nr. 22 situat în București, ., nr. 1, . și obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei reprezentând c/val. crenței echivalentă cu ½ din contravaloarea prețului și ratelor achitate pentru achiziționarea apartamentului nr. 22 situat în București, .. 1, ., respectiv a sumei de 54.180 lei pentru perioada noiembrie 2006 – octombrie 2009, instanța apreciză că această cerere este neintemaiată, urmând să o repingă, pentru considerentele care urmează:

Apartamentului nr. 22 situat în București, .. 1, . a fost dobândit de către pârât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3216/08.11.2006 de Notarul Public C. D. C. din cadrul BNPA Baias V. și C. D. C., prețul cumpărării fiind de 99.000 Euro, achitat astfel: 20.000 Euro la data autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv la 05.10.2006, 5.087,88 Euro din surse propii ale cumpărătorului și 73.912,12 Euro obținuă prin credit ipotecar de la OTP Bank.

În ce privește contribuția reclamantei la plata prețului, aceasta nu a dovedit că ar fi remis pârâtului vreo sumă de bani pentru plata avansului la încheierea antecontractului, respectiv la încheierea contractului, de altfel aceasta susținând că nici nu a avut cunoștință de această achiziție ( răspuns întrebarea 11 din interogatoriu).

În privința contribuției reclamantei la plata ratelor pentru creditul contractat în vederea achiziționării acestui apartament, se constată că la două luni de la achiziționarea apartamentului, respectiv la data de 10.01.2007, el a fost închiriat către . SRL, în schimbul unei chirii lunare în sumă de 740 euro, pârâtul dovedind cu extrasul de cont de la OTP Bank eliberat pentru perioada 11.11._09, că până in luna octombrie a anului 2008 a încasat chiria de la acestă societate, cu care era plătită rata la OTP Bank, din același extras de cont rezultând că plățile ulterioare, până la momentul separării în fapt, au fost achitate din acest cont, din încasări ale . SRL ( firma al cărei asociat este pârâtul).

De altfel, dată fiind situația părților la sfârșitul anului 2008 - reclamanta fiind plecată cu minora la părinții săi încă din luna aprilie – este greu de crezut că reclamanta ar mai fi contribuit cu vreo sumă de bani la plata ratelor datorate de catre pârât ulterior acestei separări.

De asemenea, se apreciză că nu a dovedit reclamanta nici faptul că ar fi avut resurse materiale pentru a contribui la plata acestor rate, nedepunând la dosar niciun înscris din care să rezulte veniturile obținute în perioada căsătoriei, perioadă în care a fost medic rezident.

Susținerile reclamantei în sensul că părinții săi ar fi contribuit pe perioada căsătoriei cu sume mari de bani la cheltuielile căsătoriei și la achiziționarea bunurilor de asemenea nu au fost dovedite, declarația martorei P. Teordora C. în sensul că părinții reclamantei l-au ajutat pe pârât cu bani proveniți din chiriile pe care le încasează din imobilele închiriate, singură, neputând dovedi acest aspect ( martora neputând preciza numărul imobilelor închiriate, sumele provenite din chirii).

În acest sens, se reține că nu a depus reclamanta niciun înscris prin care să dovedească faptul că părinții săi ar fi putut oferi acest ajutor, dispunând de venituri îndestulătoare ( dovezi privitoare la venituri, dovada dreptului de proprietate asupra unor imobile, contracte de închiriere, dovada sumelor primite din închirieri).

Pârâtul a probat cu înscrisurile depuse la dosar că atât anterior încheirii căsătoriei, cât și în timpul acesteia, a avut venituri consistente din tranzacții imobiliare, din salarii, chirii din bunuri proprii, venituri din servicii de consultanță prestate prin intermediul S.C. COLOSSEUM INTERNATIONAL G. S.R.L.; de asemenea, pentru perioada în care s-a aflat în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului a beneficiat de o indemnizație în sumă de 4000 lei lunar, dar în aceeași perioadă pârâtul presta servicii în baza contractului de servicii de consultanță și management nr. 024/20.09.2008 incheiat între S.C. COLOSSEUM INTERNATIONAL G. S.R.L. și S.C. FERGUS CONSTRUCT INTERNATIONAL S.RL., venitul încasat lunar conform contractului fiind de 4000 Euro +TVA la care se adăuga comisionul.

În ce privește îmbunătățirile și amenajările care au fost fost făcute în apartamentul nr. 22 situat în București, ., nr. 1, ., se constată că prin cererea formulată reclamanta nu a solicitat un drept de creanță rezultat din aceste amenajări și îmbunătățiri, limitându-se la a solicita drept de creanză provenit din plata prețului și a ratelor la acest apartament, astfel că depoziția martorului Ș. N. cu privire la acest aspect nu pretintă relvanță în cauză.

În consecință, instanța apreciază că nu a dovedit reclamanta faptul că ar fi contribuit, anterior încheierii căsătoriei sau pe parcursul acesteia, la plata prețului și a ratelor pentru apartamentul nr. 22 situat în București, ., nr. 1, ., astfel că va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privitoare la constatarea acestui drept de creanță și la obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând ½ din acest drept.

În ce privește capătul de cerere privitor la constatarea calității de bun comun a constructiei edificată pe terenul proprietatea pârâtului situat în București, ., sector 1, construcție tip vilă compusă din subsol, P+E, mansardă, două terase, reținerea unor cote egale de contribuție și partajarea construcției prin atribuirea acesteia către pârât, cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare, instața reține următoarea situație de fapt:

Terenul din ., sector 1, a fost achiziționat de către pârât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 202/07.02.2005 la BNP Geoge S..

Se reține că deși expertul a menționat că nu are elemnte care să determine perioada de construire a construcției „ la gri”, neputând determina cu certitudine acest lucru în lipsa Avizelor de expediție a betonului turnat în această construcție și facturile de plată a acestui material ( documente care nu au putut fi obținute deoarece societatea comercială care a expediat betonul a fost radiată), pe baza materialului probator administrat instanța apreciază că s-a dovedit faptul că la momentul încheierii căsătoriei construcția era ridicată „ la gri”.

Astfel, martorul P. M. a declarat că noua construcție a fost ridicată, după demolarea celei vechi existente pe teren, anterior încheierii căsătoriei, fără a putea preciza în ce stadiu era, având cunoștință de faptul că se făcuseră niște lucrări mai devreme decât au ieșit actele și că în acea perioadă practica era ca imediat ce cumpărai terenul începeai să construiești, fiind posibil ca la momentul la care ieșeau actele construcția să fie gata.

Martorul M. M. a arătat că prin primăvara lui 2006 pârâtul a dărâmat construcția veche existentă pe teren și a depus documentația pentru noua construcție de care s-a și apucat, astfel că la sfârșitul lui 2006 construcția era ridicată la gri, martorul amintindu-și că părțile erau bucuroase de faptul că era gata casa din . urmau să se căsătorească.

Depozițiile martorilor în sensul că imobilul era ridicat la momentul încheierii căsătoriei se coroborează cu contractul de construire nr. 1/26.06.2006 încheiat de către pârât cu S.C. XSPACE DESIGN SOLUTION S.R.L. și cu procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1/30.10.2006.

Depoziția martorei P. T. C. în sensul că pârâtul ar fi primit un telefon chiar în ziua nunții prin care era anunțat de vecini că se demolează casa veche din . că pârâtul a și fost amendat pentru faptul că ar fi dărâmat casa veche fără autorizație, au fost infirmate chiar de răspunsul comunicat de Inspectoratul de Stat în Construcții prin adresa nr._/06.05.2014, în sensul că în evidențele Inspectoratului Regional în Construcții București-Ilfov pârâtul nu figurează cu amendă contravențională.

Având în vedere cele reținute mai sus, instanța apreciază că nu prezintă relevanță momentul la care a fost obținută autorizația de construire, pârâtul asumându-și suportarea consecințelor legii pentru ridicarea unei cpnstrucții anterior obținerii autorizației, chestiune care excede cadrului prezentului proces.

În aceste conditii, reținând că la data incheierii casatoriei constructia era deja ridicata, nu se poate constata ca facand parte din masa de partaj aceasta constructie, reclamanta având numai un drept de creanta impotriva pârâtului cu privire la lucrarile de finisaj care au fost efectuate la acest imobil pe parcursul căsătoriei.

Însă o constatare a acestui drept de creanță ar excede obiectului dosarului, instanța fiind chemată să se pronunțe cu privire la constatarea calității de bun comun a construcției și la partajarea acesteia, cu luarea în considerare a cotelor părți egale de contribuție.

D. urmare, se va respinge ca neîntemeiat și acest capăt de cerere.

În ce privește cererea de partaj a bunurilor mobile, instața constată că deși acestea au fost achiziționate în timpul căsătoriei, pârâtul a dovedit faptul că o parte din aceste bunuri nu aparțin foștilor soți și că cealaltă parte reprezintă bunuri proprii, în baza art. 340 lit. a cod civil.

În ce privește bunurile mobile constând în canapea de piele, aragaz și frigider, instanța constată că la dosar au fost depuse documente cu privire la achiziția acestora ( vol. I filele 284-286), din care rezultă că ele au fost cumpărate de către S.C. COLOSSEUM INTERNATIONAL G. S.R.L., ele neaparținând astfel foștilor soți.

In ce privește celelate bunuri – constând în mobilierul din lemn masiv – instanța constată că nu a fost depuse înscrisuri privitoare la achiziționarea mobilei, pârâtul susținând că a fost ajutat de către un prieten din Pitești să achiziționeze mobila de la o firmă din Curtea de Arges, beneficiind de o reducere de preț semnificativă, nefiind emisă nici factură pentru a nu se achita TVA.

Ambii martori audiați la propunerea pârâtului au declarat că mobila a fost luată din Curtea de Argeș, fiind plătită dintr-un credit pe care îl făcuse pârâtul în vederea cumpărării apartamentului mamei sale, respectiv că pârâtul a cumpărat apartamentul mamei sale, aceasta dându-i bani pentru cumpararea mobilei.

Reclamanta nu a precizat în cuprinsul acțiunii de unde a fost cumpărată mobila, dar prin răspunsul la întrebarea nr. 24 din interogatoriu a recunsocut că mobila a fost cumpărată de la o firmă din mobilier din Curtea de Argeș, astfel că cele declarate de martora P. T. C., că mobila a fost făcută pe comandă din lemn masiv chiar de către un coleg de serviciu al tatălui reclamantei, contrazic chiar afirmațiile reclamantei.

De altfel, nu este singura inadvertență de acest fel, aceeași martoră declarând că părțile au primit ca dar de nuntă suma de 25.000 euro, întreaga sumă revenindu-i pârâtului pentru casa pe care o făceau împreună, recamanta afirmând că darul de nuntă rămas după achitarea datoriilor a fost de 5000 euro, această sumă fiind folosită la edificarea construcției.

Susținerile reclamantei în sensul că ar fi avut o contribuție majoră la dobandirea bunurilor mobile, fiind ajutată substanțial de către părinții săi atat material cât și cu meseriași specializați în manoperă și montaj nu au fost dovedite de aceasta, așa cum s-a reținut la analiza primelor două capete de cerere.

D. urmare, rezultând din probele administrate ca anumite bunuri mobile nu aparțin părților și că celelate – respectiv mobilierul din lemn masiv – a fost cumpărat cu bani proveniți de la mama pârâtului – iar nu cu sume de bani ce au caracterul de bun comun – de asemenea nedovedindu-se că intenția mamei pârâtului ar fi fost aceea de a le gratifica pe ambele părți, instanța va respinge și capătul de cerere privitor la partajul bunurilor mobile ca neîntemeiat, neputând reține caracterul de bun comun al acestora.

Se va lua act de faptul că pârâtul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta P. M. M., cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocat „ C. S. M.” in București, ., nr. 10, ., ., sector 3 in contradictoriu cu pârâtul V. C. M., cu domiciliul in București, ., nr. 1, ., ca neintemeiata.

Ia act de faptul ca paratul va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Prezenta hotarare a fost comunicata catre reclamanta P. M. M., cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocat „ C. S. M.” in București, ., nr. 10, ., ., sector 3 și către pârâtul V. C. M., cu domiciliul in București, ., nr. 1, ., sector 1, azi, 18.02.2016

Red.FAP/thred FAP,LSD

4 ex/18.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI