Pensie întreţinere. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 18426/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._
Ședința publica de la 12.10.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: E. M.
GREFIER: A. A. F.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta C. B. (FOSTĂ M.), pe pârâtul A. D. M., autoritatea tutelară P. S. 1 BUCUREȘTI, având ca obiect pensie întreținere MAJOARARE PENSIE.
La apelul nominal făcut în ședința publica a raspuns paratul reprezentat de avocat Mamaligan B. S., cu imputernicire avocatiala la dosar, lipsa fiind reclamanta si autoritatea tutelară.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care invedereaza instantei faptul ca prin serviciul Registratura al instantei, la data de 30.09.2015 CFR a comunicat veniturile paratului, dupa care:
În temeiul disp. art. 244 C.proc.civ., instanta, socotindu-se lamurita, declara cercetarea procesului incheiata si in temeiul art. 392 C. deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dand cuvantul partilor, in ordinea si conditiile prevazute la art. 216, pentru ca fiecare sa isi sustina cererile si apararile formulate in proces.
Aparatorul paratului solicita stabilirea unei pensii de intretinere in cota procentuala de 1/3 din veniturile realizate incepand cu data formularii actiunii si pana la majorat, respingerea solicitarii reclamantei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecata fata de pozitia exprimata prin intampinare, urmand ca instanta sa stabileasca ca data a platii data de 15 ale fiecarei luni.
În conformitate cu disp. art. 395 C.proc.civ. socotindu-se lămurită, instanța de judecată retine cauza in vederea solutionarii.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 26.05.2015 sub nr._ reclamanta C. B. (fostă M.), in calitate de reprezentant legal al minorilor A. B. M. si T. F. M. a chemat în judecată pe paratul A. D. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună majorarea pensiei de intretinere la care a fost obligat prin sentinta civila nr._ pronuntata de Judecatoria S. 1 Bucuresti si stabilirea acesteia in cota procentuala de 1/3 din venitul net lunar realizat de acesta, dar nu mai putin de salariul minim pe economie, stabilirea datei calendaristice de plata a pensiei de intretinere in ultima zi lucratoare a fiecarei luni, stabilirea in favoarea minorilor la plata tuturor sumelor de bani (cadouri) ce se vor acorda de angajator paratului in beneficiul copiilor acestuia (cadouri de C., cadouri de Paste, cadouri de ziua de nastere si onomastica a minorilor, cadouri de 1 Iunie etc), stabilirea obligatiei paratului de plata a sumelor de bani (cadouri) in termen de 2 zile calendaristice de la data incasarii, stabilirea tuturor obligatiilor mentionate incepand cu data formularii actiunii si pana la majorat, cu cheltuieli de judecata.
În fapt, s-a aratat că obligația de plată a fost stabilită în favoarea minorilor A. B. M. si T. F. M. si in sarcina paratului prin sentinta de divort nr._/22.07.2014 in suma de fixa de 828 lei lunar pentru ambii, cate 414 lei pentru fiecare minor, insa posibilitatile materiale ale paratului si nevoile minorilor s-au schimbat.
A mai aratat reclamanata ca in prezent paratul este angajat al CFR in functia de Sef regulator adjunct, realizand un venit net lunar de 3000 lei, luandu-se in calcul c/val turelor de noapte platite si zilele de sambata si duminica platite, venituri care sunt superioare celor avute in vedere la pronuntarea sentintei civile nr._/22.07.2014.
Pe de alta parte, minorii, pe langa activitatile scolare, urmeaza o . activitati extrascolare, minora A. B. frecventand cursuri de gimnastica artistica, engleza si franceza, la care se adauga studiu individual, recreere, igiena, imbracaminte, deplasari si excursii, meditatii la matematica, iar minorul T. F. urmeaza cursuri de dans, engleza, deplasari la diferite spectacole si locatii pentru copii, serbari tematice, la care se adauga indemnizatia zilnica pentru gradinita in cuantum de 15 lei, fiind necesare resurse suplimentare.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 529-534, art. 402-403, art. 499, art. 525 C.civ., Lg. nr. 272/2004, CEDO, art. 411 al. 1 pct. 2 teza II C..
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 de lei, conform art.15 e) din OUG nr. 80/2013 (f. 21).
În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă reclamanta a anexat la cerere inscrisuri (f. 9-14).
In dovedirea cererii, reclamanta a solicitata incuviintarea probei cu inscrisuri si ancheta sociala.
Paratul a formulat intampinare (f. 40), prin care a aratat ca este de acord ca pensia de intretinere sa fie stabilita in cota procentuala de 1/3 raportata la venitul net realizat lunar incepand cu data formularii actiunii si pana la majorat, insa doreste ca data de plata a pensiei de intretinere sa fie stabilita la 15 ale fiecarei luni, cand ii se vireaza drepturile salariale. A mai aratat paratul ca este de acord sa plateasca copiilor eventualele sume, intitulate de reclamanta cadouri pe care angajatorul i le va acorda in mod expres ca fiind in beneficiul copiilor, insa a solicitat respingerea cererii de plata a cheltuielilor de judecata avand in vedere pozitia de achiesare din intampinare.
A mai precizat paratul ca desi a fost obligat la plata unei pensii de intretinere de 828 lei lunar, la momentul cand societatea a acordat si tichete de masa, din proprie inititativa a solicitat compartimentului financiar-contabil al societatii sa calculeze valoarea neta a cinci bonuri de masa (1/3 din val. tichetelor) si sa vireze reclamantei cval. acestora (40 de lei) impreuna cu pensia de intretinere.
In drept, au fost invocate disp. art. 205, art. 454 C..
In sustinerea apararii, paratul a depus adeverinta de venit (f. 93) si a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
La solicitarea instantei, au fost indicate veniturile realizate de parat prin adresa nr. TR6/2001/26.08.2015 de catre CN CF „CFR” SA Sucursala Regionala C.F. Bucuresti – Divizia Trafic (f. 52).
La data de 09.09.2015 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat stabilirea unei cote procentuala de 1/3 din c/val. tuturor tichetelor (bonurilor) de masa platite de catre angajator si incasate de parat, plata urmand sa se dispuna o data cu plata pensiei de intretinere, apreciind reclamnata ca acestea sunt asimilate veniturilor salariale cf. legilastiei fiscale in vigoare si sunt supuse impozitului pe venit (f. 60).
Instanta a incuviintat, in temeiul disp. art. 258 C., pentru ambele parti proba cu inscrisuri, reclamanta renuntand la proba cu ancheta sociala ca nefiind utila cauzei (f. 67).
La solicitarea instantei, au fost indicate veniturile realizate de parat prin adresa nr. Tr6/2313/29.09.2015 de catre CN CF „CFR” SA Sucursala Regionala C.F. Bucuresti – Divizia Trafic cuprinzand veniturile salariale incasate pe ultimele 6 luni si alte tipuri de venituri incasate in aceeasi perioada (bonuri de masa) (f. 70).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente și a mijloacelor de probă administrate, instanța reține următoarele :
Prin sentința de divort nr._/22.07.2014 a Judecătoriei S. 1 s-a dispus obligarea paratului la plata pensiei de întreținere in suma de 828 lei lunar pentru ambii copii, cate 414 lei pentru fiecare minor de la data introducerii actiunii – 08.04.2014 si pana la majoratul acestora (f. 9-11).
Conform art. 499 alin. 1 și 4 Cod Civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor iar în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile de executare, precum și contribuția fiecărui părinte se stabilește de instanța de tutelă.
Potrivit art. 524 Cod Civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, iar minorul, conform art. 525 Cod Civil, se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Potrivit dispozițiilor art. 529 al.2 c.civ. se arata că intretinerea care este datorata de parinte, se stabileste pana la o treime din venitul sau lunar net pentru 2 copii.
Potrivit dispozițiilor art. 529 al. 1 c.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar potrivit art. 531 C. civ., daca se iveste o schimbare in ceea ce priveste mijloacele celui care presteaza intretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutela, potrivit imprejurarilor, poate mari sau micsora pensia de intretinere sau poate hotari incetarea platii ei.
În cauză, instanța reține că paratul realizează în continuare venituri, astfel cum reiese din adeverinta de venit nr. Tr6/2313/29.09.2015 de catre CN CF „CFR” SA Sucursala Regionala C.F. Bucuresti – Divizia Trafic (f. 70), din care reiese un venit net lunar de aproximativ 2500 lei lunar si bonuri de masa de aproximativ 140 de lei lunar.
In acest context, instanta retine ca minorii față de care datorează pensia de întreținere beneficiază în continuare de prezumția de nevoie prev. de art. 529 al. 1 din C.civ.,
Cu referire la cererea de majorare a pensiei de intretinere, formulata de reclamanta in considerarea dispoz. art. 527 al. 2 C. civ., instanta va da eficienta principiilor avute in vedere la stabilirea pensiei de intretinere. Potrivit dispoz. art. 527 al. 2 C. civ la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora. A avea mijloace de existență înseamnă a realiza venituri și a avea bunuri care pot fi valorificate pentru realizarea de venituri, insa veniturile vor fi obtinute in principal din munca.
Asadar instanta de judecata urmeaza sa faca o analiza supla a celor doua variabile: nevoia minorilor si mijloacele parintelui care datoreaza intretinere, astfel incat nivelul de viata al parintelui si al copiilor sa fie aproximativ acelasi. Prin raportare la limita legală prevăzută de art. 529 alin. (2) C.civ., de o treime din venitul lunar net al paratului, precum și la cheltuielile pe care le presupune școlarizarea minorilor in varsta de 12 si respectiv 5 ani, alături de cele curente destinate întreținerii sale, apreciază ca oportună stabilirea unei pensii de întreținere în cota de 1/3 din venitul paratului, avand in vedere ca venitul sau nu este stabilit ., ci variabila, fluctuand atata cu privire la venitul salarial net si, cat si cu privire la bonuri si alte sume suplimentare care nu sunt alocate in fiecare luna, astfel cum reiese din adeverinta de venit (fiind incasate bonuri de masa pentru 5 din 6 luni, iar salariul variind de la 2 la 34 lei lunar). Retinand disp. art. 530 al. 3 C.civ., potrivit carora pensia de intretinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau . din venitul net lunar al celui care datorează intretinere, pentru a nu prejudicia drepturile minorilor, instanța va obliga paratul la plata pensiei de întreținere în favoarea copiilor în cota procentuala de 1/3 din venitul net lunar obtinut de parat, cate 1/6 pentru fiecare minor, incepand cu data formularii actiunii (26.05.2015) si până la majoratul acestora.
Pe de alta parte, reclamanta a indicat dovada inregistrarii unei majorari substantiale a nevoilor minorilor cu privire la cheltuielile necesare cresterii și educarii acestora de la data încuviintarii de catre instanta a platii pensiei de întreținere in sarcina paratului si pana in prezent. In acest sens, minora A. B. urmeaza cursuri de franceza si engleza la Clubul Copiilor Sector 1 (f. 64), participand la excursiile efectuate de unitatea de invatamant la care este inscrisa (costuri de 205 lei) si achizionand auxiliare scolare necesare la orele de curs si studiu individual (f. 65), iar minorul T., inscris la gradinita, a frecventat cu regularitate cursurile, participand la activitatile extracurriculare organizate de gradinita (costuri de 822 lei - f. 66).
Instanta, in analizarea cererii formulate, a avut in vedere pe langa veniturilor lunare ale reclamantului asa cum sunt reflectate de adeverintele depuse la dosar, si nevoile specifice vârstei, minorii necesitând îmbrăcăminte adecvată, o alimentație adecvată, precum și cheltuieli specifice procesului de educare și formare profesională, motiv pentru care instanța va obliga paratul la plata lunară, în favoarea minorilor, a unei pensii de întreținere în cota procentuala de 1/3 din venitul net lunar, cate 1/6 pentru fiecare. La calcularea pensiei de intretinere in cota procentuala se vor avea in vedere si bonurile de masa acordate potrivit legii, avand in vedere ca reprezinta avantaje de natura salariala in conformitate cu prevederile art. 55 din Codul fiscal si se impoziteaza ca venituri din salarii in luna in care acestea sunt primite.
Retinand mentiunile paratului din intampinare cu privire la momentul din luna cand cand i se vireaza drepturile salariale, respectiv 15 ale fiecarei luni, si pozitia de neopunere a reclamantei in acest sens, instanta va stabili data calendaristica de plata a pensiei de intretinere la 15 ale fiecarei luni.
Referitor la captul de cerere privind stabilirea in favoarea minorilor la plata tuturor sumelor de bani (cadouri) ce se vor acorda de angajator paratului in beneficiul copiilor acestuia (cadouri de C., cadouri de Paste, cadouri de ziua de nastere si onomastica a minorilor, cadouri de 1 Iunie etc) si stabilirea obligatiei paratului de plata a sumelor de bani (cadouri) in termen de 2 zile calendaristice de la data incasarii, instanta urmeaza sa le respinga ca neintemeiate.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a disp. art. 55 al. 4 lit. a) din Codul fiscal 2015 cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaților, cu ocazia Paștelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depășește 150 lei. Prin urmare, nefiind incluse in veniturile salariale si, pe cale de consecinta neimpozabile, instanta nu poate proceda la impunerea unei deduceri pentru minori dintr-un venit neimpozitat, retinand si lipsa unui caracter de continuitate a acestor cadouri realizate de parintele obligat la plata, precum si lipsa de certitudine ca acestea vor fi obtinute in viitor, intrucat din continutul adeverintei de venit nr. Tr6/2313/29.09.2015 a CN CF „CFR” SA nu rezulta ca paratul ar fi incasat astfel de cadouri in ultimele luni, ci doar bonuri de masa.
Având în vedere soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată si dovada cheltuielilor de judecata doar in ceea ce priveste timbrajul, instanța urmează să oblige paratul la plata catre reclamanta a ½ din c/val. cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru in cuantuma de 10 de lei..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata de reclamanta C. B. (FOSTĂ M.), CNP_, in calitate de reprezentant legal al minorilor A. B. M. si T. F. M., cu domiciliul ales in sector 1, București, CALEA VICTORIEI, SEDIUL IAA HOUSE ROMÂNIA, nr. 126, . cu pârâtul A. D. M., CNP_, cu domiciliul in sector 6, București, ., ., . si cu autoritatea tutelară P. S. 1 BUCUREȘTI, cu sediul in sector 1, București, .. 9
Obliga paratul la plata in favoarea minorilor A. B. M., nascut la data de 03.11.2003 si T. F. M., nascut la data de 03.02.2010 a pensiei de intretinere in cota procentuala de 1/3 din venitul net realizat lunar, cate 1/6 pentru fiecare minor, incepand cu data formularii actiunii (26.05.2015) si pana la majoratul acestora.
Stabileste data calendaristica de plata a pensiei de intretinere la 15 ale fiecarei luni.
Respinge celelalte capete de cerere, ca neintemeiate.
Obliga paratul la plata catre reclamanta a ½ din c/val. cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru in cuantuma de 10 de lei.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12.10.2015.
PRESEDINTEGREFIER
Red. E.M./Tehred. AF./ 02.11.2015/ 5 ex
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 14/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 04/2015.... → |
---|