Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2196/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2196/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 2196/2016

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2196

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA: 09.02.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. C. N.

GREFIER: H. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta G. R. SRL și pe pârâta V. M., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților conform art.1029 Cod pr civ după care,

Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 raportat la art. 258 din codul de procedură civilă o încuviințează și constată că aceasta a fost administrată prin înscrisurile de la dosar. Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 1 București la data de 15.02.2015 sub nr._, reclamanta GET BAK R. SRL a solicitat obligarea pârâtei V. M. la plata sumei de 2.592,49 lei reprezentând debit, la plata sumei de 292,71 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la valoarea de 0,15% pentru primele 15 zile de întârziere și 0,35% începând cu a 16-1 zi până la data de 23.11.2014, precum și la plata dobânzii legale, începând cu data de 24.11.2014 până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată compuse din 347,2 lei onorariu de avocat și 200 lei taxa judiciară de timbru. În motivarea cererii,reclamanta a învederat că între pârâtă și Romtelecom SA a fost încheiat contractul pentru servicii de telefonie și internet nr. SO_8365876 din 23.03.2012. Conform art. 1270 cod civil, contractul are putere de lege între părți. Prin contract, pârâta și-a asumat obligația de plată a serviciilor, în termenii și condițiile p revăzute în acesta, obligație pe care nu și-a respectat-o, înregistrând până la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată debitul sus menționa. În baza are. 1516 cod civil,, Romtelecom are dreptul la neîndeplinirea obligației de către pârâta debitoare, așa cum aceasta a fost asumată.

Reclamanta a precizat că la data d 24.11.2014 între Telekom Romania Communications SA (fosta Romtelecom SA) și G. R. SRL a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr._, prin care G. R. SRL a preluat integralitatea drepturilor și obligațiilor aferente creanțelor pe care Romtelecom le avea împotriva debitorilor cedați. Conform anexei 1 la contractul de cesiune, reclamanta a preluat și dreptul de creanță împotriva debitoarei V. M., subrogându-se în drepturile Romtelecom cu privire la recuperarea creanței. Contractul de cesiune de creanță a fost înscris în Arhiva electronică de garanții reale Mobiliare n vederea asigurării opozabilității operațiunii juridice, un extras fiind atașat cererii de chemare în judecată. Conform contractului, termenul de plată a facturii era de 22 de zile de la data emiterii acesteia, iar pentru neachitarea contravalorii serviciilor în acest termen,debitorul datora penalități de întârziere, cuantumul penalităților, calculate pentru perioada cuprinsă între data scadenței și 24.11.2014 fiind de 292,71 lei. Dobânda legală, datorată ulterior datei cesiunii de creanță, este datorată conform art. 6 din OG nr. 13/2011.n drept, reclamanta a invocat art. 1270, 1516 cod civil, art. 6 din OG nr. 13/2011. Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a solicita probe sau a invoca apărări. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea reclamantei. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între ROMTELECOM SA, în calitate de furnizor, și V. M., în calitate de beneficiar, s-a încheiat la data de 23 martie 2012 un act adițional la un alt contract, act adițional intitulat „contract pentru închirierea echipamentelor Romtelecom” și purtând nr. SO_8365876. Acest contract de locațiune avea ca obiect dreptul de folosință al lui V. M. asupra mai multor echipamente: telefon DECT Siemens Gigaset, router universal HG655b (pentru serviciile de internet), Kit antenă, smart card și receiver (pentru servicii de televiziune).

Suma a cărei plată a fost cerută în prezenta cerere, de 2592,49 lei, este menționată în factura RTGU nr._ din 14.12.2013 (f. 16) și este compusă din: 1688,32 lei reprezentând contravaloare echipamente nerecuperate și 904,17 lei reprezentând „sold precedent”. Această creanță nu are caracter cert, conform art. 662 cod proc. civilă, pentru următoarele motive:

Suma de 904,17 lei este doar menționată în această factură, ca „sold precedent”, fără să fie depus la dosar înscrisul sau înscrisurile care constituie titlul justificativ al acestei sume și fără a se putea stabili ce anume reprezintă această sumă. În ipoteza în care suma de 904,17 lei reprezintă contravaloare servicii neachitate, la dosar ar fi trebuit depus contractul referitor la prestarea acestor servicii, contract raportat la care s-a încheiat actul adițional depus în prezentul dosar.

Nici suma de 1361,55 lei nu are caracter cert, fiind indicat în mod generic „echipamente nerecuperate”, fără să fie precizat despre ce echipamente este vorba . În plus, în lipsa contractului de furnizare servicii, nu se poate stabili cu certitudine care erau obligațiile abonatului referitor la respectivele echipamente (la ce moment avea obligația să le restituie, cum a fost stabilită valoarea lor ).

Totodată, în contractul depus de reclamantă, la art. 7.1 teza finală se face referire la „valoarea echipamentului, astfel cum aceasta este stabilită conform Anexei 2”, anexă care nu a fost depusă la dosar și despre care prezumăm că nu a fost semnată de către părți și nu există.

Față de lipsa caracterului cert al debitului principal, conform principiului conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, nici penalitățile de întârziere nu au caracter cert, lichid și exigibil.

Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată. În baza art. 453 cod proc.civilă, față de modul de soluționare a cererii principale, va respinge ca neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea privind pe reclamanta G. R. SRL cu sediul procesual ales la SCA Sioufas & Colaboratorii, din București, Splaiul Unirii nr. 76, River Plaza, Clădirea A, . și pe pârâta V. M. ca cu domiciliul în sector 1, București, ., nr. 62, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

G. C. N. H. A.

Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./4 ex,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2196/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI