Contestaţie la executare. Sentința nr. 2001/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2001/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 2001/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta nr Nr. 2001/2016

Ședința publică de la 09.02.2016

Completul compus din: PREȘEDINTE: A. M. I. V.

GREFIER: A. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator M. I. și pe intimat ., având ca obiect contestație la executare DS EXEC 27/EX/2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, și reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra acestui aspect.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 13.11.2015, sub nr. __/299/2015, contestatorul M. I. a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A.. contestație împotriva executării silite începute de B. T. Anelin D. în dosarul de executare nr. 27/EX/2015.

Contestația la executare nu a fost întemeiată în drept.

În dovedirea contestației la executare, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 508 lei, conform dovezii de la F. 35.

Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat alte apărări.

La solicitarea instanței, în temeiul art. 717 alin. 2 Cod procedură civilă, B. T. Anelin D. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în dosarul de executare nr. 27/EX/2015.

În ședința publică din data de 09.02.2016, la primul termen de judecată acordat în cauză, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Având în vedere că excepția necompetenței teritoriale, conform art. 130 alin. (2) rap. la art. 129 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., constituie o excepție de procedură, absolută și dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanța ce ar urma să se dezînvestească, instanța, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.

În acest sens, instanța constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea executării începute în dosarul de executare nr. 27/EX/2015, al B. T. Anelin D., în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 390R din data de 13.02.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .

Potrivit dispozițiilor art. 714 C.proc.civ., contestația se introduce la instanța de executare.

În acest sens, se constată că, în ceea ce privește cererea de executare silită, aceasta a fost depusă la executorul judecătoresc în anul 2015, ulterior modificării textului art. 651 C.proc.civ. prin Legea nr. 138/2014, fiind aplicabile, în temeiul art. 25 C.proc.civ., dispozițiile art. 651 alin. (1) C.proc.civ. în forma în vigoare la acel moment, prevederi care stabileau ca instanță de executare instanța în raza căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) C.proc.civ. care stabilesc competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul debitorului, precum și faptul că sediul debitorului se află în localitatea Ticleni, ., jud. Gorj instanța constată că soluționarea prezentei cauze este de competența Judecătoriei Târgu - Cărbunești.

În consecință, în temeiul art. 132 alin. (3) C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu - Cărbunești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestator M. I., cu domiciliul în Țicleni, ., J. GORJ și pe intimat ., cu sediul in sector 1, București, ., având ca obiect în favoarea Judecătoriei Târgu-Cărbunești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2016.

P. GREFIER

A. M. I. V. A. C.

Red A.M.I.V./tehnored A.M.I.V.+A.C.

4EX/12.02.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_, e-mail:_

Dosar nr._

Complet C47 civil

CATRE,

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEȘTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. /2016 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe contestator M. I., cu domiciliul în Țicleni, ., J. GORJ și pe intimat ., cu sediul in sector 1, București, . având ca obiect „contestație la executare - DS EXEC 27/EX/2015” în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, compus dintr-un volum și file.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. IFTINA V. A. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2001/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI