Pretenţii. Sentința nr. 2428/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2428/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 2428/2016

document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr. 2428/2016

Ședința publică de la 12 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE MIHAELA TUDOSE

GREFIER S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta E. E. MUNTENIA S.A. - SEDIUL ALES și pe pârâta R. R. S.R.L., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.94 lit.k rap.la art.107 C.p.c.

Sub aspect probatoriu, instanța, în temeiul art.255 rap.la art.258 C.p.c. încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă, respinge proba cu interogatoriu ca neutilă soluționării cauzei față de contractul de furnizare a energiei electrice aflat la fila 20 dosarul cauzei.Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 1.10.2015, sub nr._, reclamanta E. E. Muntenia S.A. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4888,91 lei debit principal si 6,58 lei penalitati, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, pârâtului fiindu-i atribuit codul de client_ în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârât și, corelativ, s-a născut obligația de plată a pârâtului pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor emise. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care pârâtul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată și toate obligațiile contractului de furnizare a energiei electrice.

Reclamanta a menționat că între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 (și modificat prin Ordinul nr. 5/21.02.2003) și aplicabil la nivel național. Astfel, reclamanta avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâtul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise în termen de 15 zile de la data emiterii, conform art. 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice.

În continuare, reclamanta a arătat că actele normative menționate au fost publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul. În acest sens, reclamanta a invocat prevederile art. 7 lit. c și art. 11 alin. 1 și 2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, conform cărora consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate, în termen de 15 zile de la emiterea facturii.

De asemenea, reclamanta a invocat prevederile art. 61 din Legea nr. 123/2012, respectiv art. 59 din Legea nr. 123/2012 învederând că, în conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice, iar nerespectarea contractului poate atrage suportarea de penalizări, sistare temporară a furnizării energiei electrice, rezilierea contractului.

În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului-operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.

În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului, reclamantul a menționat că debitorul a efectuat o . plăți către societatea sa, așa cum rezultă din situația financiară anexată.

Reclamanta a menționat că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale, iar facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului Fiscal – art. 155 care prevede că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.

De asemenea, reclamanta a arătat că E. E. România S.A. și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecție cu privire la obligația de plată a debitului restant.

În continuare, reclamanta a menționat că, potrivit art. 1.516 alin. 1, respectiv art. 1.535 alin. 1 C.civ., are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, de cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, iar debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. De asemenea, reclamanta a menționat că a încercat rezolvarea amiabilă a litigiului, prin notificări sau apeluri telefonice adresate debitorului, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 150 alin. 1 și 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 C.pr.civ., art. 1270, art. 1516, art. 1535 C.civ., art. 969 și următoarele, art. 1073 vechiul C.civ., art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, art. 155 alin. 28 Codul fiscal, art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Decizia ANRE nr. 57/11.10.1999, Ordinul nr. 5/21.02.2003, vechea lege a energiei electrice nr. 13/2207, Legea nr. 123/2012.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtului

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.

Instanța a încuviințat și administrat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta a emis facturile fiscale nr. 5MF_/15.04.2015 in valoare de 4083,73 lei, nr 5MF_/27.04.2015, in valoare de 1440,49 lei, 5MF_/1.04.2015 in valoare 643,86 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate.

Prin Decizia nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat contractele-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici și la consumatorii finali, industriali și similari, modelul acestora fiind prevăzut în Anexele I-II. Astfel, prin încheierea contractului-cadru, consumatorul de energie electrică și-a asumat obligația principală de a plăti contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice (art. 59 din Legea nr. 123/2012, art. 11 alin. 1 lit. a din contract-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate).

Instanța mai reține că prin somația nr. 1352/9.07.2013 (fila 13 ), reclamanta i-a adus pârâtului la cunoștință că figurează în evidențe cu un debit în cuantum total de 5467,03 lei reprezentând energie electrică, taxe radio, taxe TV și penalități, în baza raporturilor nascute, retinand in acest sens instanta ca intre parti s-a incheiat contract de furnizare a energiei electrice la data de 20.10.2014

În drept, potrivit art. 1270 C.civ. (în vigoare la data nașterii obligației), contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.

Potrivit art. 1516N c.civ creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei. In cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani, cum este speta de fata fata de plata partila, ceea ce denota intentia de a nu restitui bunul, executarea in natura este intotdeauna posibila, creditorul avand un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

In cazul in care obiectul litigiului in constituie o obligatie de a da, cum este si obligatia de a plati o suma de bani creditorul are obligatia sa dovedeasca existenta obligatiei. Opereaza astfel in sarcina debitorului o prezumtie de vinovatie, iar daca acesta nu dovedeste indeplinirea obligatiei, se prezuma ca nerespectarea acesteia provine din vina debitorului, care va fi obligat la plata de despagubiri catre creditor.

Creditorul a facut dovada existentei obligatiei debitorului de a plati suma pretinsa, iar acesta nu a facut dovada platii integrale a acestei sume,

Astfel, ținând seama că pârâtul nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate (plata facturilor) și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acestuia, pretențiile reclamantei ce decurg din facturile fiscale depuse la dosar fiind întemeiate.

În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, potrivit anexei C, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței (conform art 3 anexa A) atrage penalități de întârziere.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța va admite cererea și îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 4888,91lei(situatia depusa la f 10) reprezentând contravaloare facturi si 6,58 lei penalitati.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 367,22lei, reprezentând taxă judiciară de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamanta E. E. MUNTENIA S.A. cu sediul ales în sector 2, București, . C3, nr. 10A, . pârâta R. R. S.R.L cu sediul în sector 1, București, .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 4881,91 lei reprezentând contravaloarea energiei si6,58 lei penalitati.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 367,22lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se depune la JS1

Pronunțată în ședință publică, astăzi ,12.02.2016

PRESEDINTEGREFIER

RED,TEHN M.T/4EX/ 17.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2428/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI