Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 3317/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3317/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 3317/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3317

Ședința din camera de consiliu de la 25.02.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. H.

GREFIER: F. Ț.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de petenta ASOCIAȚIA P. DE MOBILA DIN ROMANIA, având ca obiect înregistrarea modificării componenței organului de conducere.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu a răspuns petenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care

Instanta invoca din oficiu exceptia de netimbrare si retine cauza spre solutionare asupra exceptiei invocate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 11.02.2016, sub nr._, petenta ASOCIAȚIA P. DE MOBILA DIN ROMANIA a solicitat instanței să ia act de modificările intervenite în componența organului de conducere.

Prin încheierea din 18.02.2016 s-a dispus citarea petentei cu mențiunea de a completa taxa de timbru cu suma de 100 lei, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii 62/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, instanța reține următoarele:

Cererile privind modificarea actelor constitutive ale patronatelor se timbrează cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform dispozițiilor art. 12 lit. b din OUG nr. 80/2013.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea acestei obligații atrage sancțiunea anulării cererii formulate ca netimbrată.

Având în vedere că partea nu a îndeplinit aceasta obligatie, în aceste conditii, observând dispozițiile art. 33, 34 din OUG 80/2013, instanta va admite exceptia netimbrarii si, pe cale de consecinta, va anula prezenta cerere formulata de petentă ca insufficient timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția insuficientei timbrării a cererii.

Anulează cererea formulata de petenta ASOCIAȚIA P. DE MOBILA DIN ROMANIA cu sediul in București, sector 1, ., mezanin, ca insuficient timbrată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2016.

P. GREFIER

Red. I.H./Dact. F.Ț.

3Ex./ 01. 03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 3317/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI