Pretenţii. Sentința nr. 941/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 941/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 941/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 941
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. C. D. A. LA AV. C. SI ASOCIATII și pe pârât O. B. ROMANIA S.A. AGENTIA SUCURSALA BUCUREȘTI, pârât O. F. SOLUTIONS B.V. AMSTERDAM, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 26.01.2016 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 18.03.2014, sub nr._, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâta O. B. ROMANIA S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: a. pentru contractul nr. C_ /25.03.2008 1. stabilirea prin obligarea modificării contractului, a marjei fixe a băncii, prin formula unică de determinare a unei marje fixe dintr-o dobândă variabilă dată, respectiv scăderea din dobânda de la data semnării contractului de 5,7% a indicelui de referință de la data de 25.03.2008, care la acea dată era de 3,152%, marja rezultată fiind de 2,6 P.P. fixă neschimbată; 2. obligarea pârâtei de a pune la dispoziție cotația indicelui de referință Libor de la începutul contractului de credit și până la data formulării cererii; 3. stabilirea faptului că banca avea obligația să modifice dobânda compusă din marja fixă plus indicele de referință, la 3 luni; 4. obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii perceput, după formula marja băncii fixă de 2,6 P.P. fixă; 5. obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani plătite de reclamant peste rata ce va reieși în urma expertizării; 6. obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumelor plătite și nedatorate; 7. obligarea pârâtei la modificarea contractelor de credit în sensul de a preciza că rata de dobândă poate fi modificată exclusiv prin fluctuațiile Libor; 8. obligarea pârâtei la modificarea contractelor de credit prin inserarea în cadrul acestora a marjei fixe a băncii și a intervalului la care banca trebuie să revizuiască dobânda prin formula stabilită; 9. constatarea nulității absolute a prevederilor art. 6.1 lit. b, eliminarea acestor prevederi și restituirea comisionului de acordare prevăzut în contract, în cuantum de 670 CHF; 10. eliminarea prevederilor abuzive de modificare unilateralăa dobânzii și de modificare a nivelului taxelor și comisioanelor; 11. eliminarea comisionului de rambursare anticipată de la punctul 6.1 lit. c și 12. obligarea pârâtei la comunicarea sumelor plătite drept comision de rambursare anticipată și restituirea acestora și b. pentru contractul de credit nr. C_ /27.09.2006 1. Constatarea nulității absolute a prevederilor art. 8.2, eliminarea acestor prevederi și restituirea comisionului de acordare, în cuantum de 1193 CHF; 2. Eliminarea din contract a prevederii de la pct. 6.4; 3. eliminarea comisionului de rambursare anticipată și 4. Obligarea pârâtei la comunicarea sumelor plătite drept comision de rambursare anticipată și restituirea acestora, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat contractele de credit nr. C_ /25.03.2008, pentru suma de_ CHF, garantat cu ipotecă, pentru o perioadă de 180 de luni și nr. C_ /27.09.2006, pentru suma de_ CHF, pentru o perioadă de 108 luni.
Reclamantul a susținut că au fost încălcate prevederile art. 10 lit. b din O.G. nr. 21/1992 și ale art. 1 din Legea nr. 193/2000, întrucât nu a fost respectat dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, neexplicându-se în cuprinsul convenției ce înseamnă comision de acordare și comision de rambursare anticipată și de ce se percep acestea, cum se justifică. Au considerat că aceste clauze nu au fost negociată și că valoarea comisioanelor este nejustificat de mare în comparație cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit. Au arătat că beneficiile băncii sunt pe termen lung, deoarece comisioanele intră în suma creditului și generează dobândă..
Referitor la clauzele privind modificarea dobânzii, reclamantul a arătat că prin acestea este afectat echilibrul contractual, în sensul că se oferă băncii dreptul a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta fiind doar înștiințat. Au considerat că motivul modificării ratei dobânzii curente „în funcție de politica băncii” nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, întrucât motivul nu poate fi apreciat ca întemeiat sau nu și nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, precum și că nu există posibilitatea rezilierii imediate a contractului. Au susținut că dezechilibrul rezultă și din faptul că problema revizuirii ratei dobânzii a fost pusă de către bancă doar în interesul său, în sensul măririi ratei dobânzii, neprevăzându-se și posibilitatea ajustării ratei dobânzii în sensul micșorării acesteia. Au menționat că pârâta nu a prezentat nici în contract și nici ulterior, ca urmare a sesizărilor adresate de reclamanți, modalitatea de calcul a dobânzii revizuibile, elementele în funcție de care s-a revizuit rata dobânzii și valoarea acestora, periodicitatea și condițiile în care survine modificarea ratei dobânzii, astfel încât împrumutatul nu știe și nici nu poate ști în mod rezonabil decât faptul că dobânda sa curentă este revizuibilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legea nr. 193/2000, ale O.U.G. nr. 174/2008, ale Codului civil, ale O.U.G. nr. 50/2010 și ale art. 193 și urm. Cod procedură civilă.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică specialitatea contabilitate.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Între pârâtă și reclamant s-au încheiat contractele de credit nr. nr. C_ /25.03.2008, pentru suma de_ CHF, garantat cu ipotecă, pentru o perioadă de 180 de luni și nr. C_ /27.09.2006, pentru suma de_ CHF, pentru o perioadă de 108 luni.
Conform art. 5.2 din primul contract dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii, dobânda curentă putând fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul clientului.
Potrivit art. 6.1 lit. b din același contract comisionul de acordare este de 2% din valoarea creditului perceput o singură dată la valoarea creditului.
Conform art. 6.1 lit. c din primul contract, comisionul de rambursare anticipată se percepe în valuta creditului din suma rambursată anticipat total sau parțial, în funcție de momentul în care intervine rambursarea.
Conform art. 6.4 din al doilea contract, începând cu data 01.09.2008 inclusiv rata dobânzii poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, fără a exista consimțământul clientului, în funcție de politica băncii și de evoluția indicatorului Libor (CHF) la 3 luni.
Potrivit art. 8.2 din același contract comisionul de acordare este de 1193,75 CHF.
Conform art. 8.4 din al doilea contract, comisionul de rambursare anticipată este de 2,5% din suma rambursată, urmând a fi plătit în valuta creditului.
Conform raportului de expertiză tehnică specialitatea contabilitate întocmit în cauză reclamantul a plătit în plus față de dobânda stabilită inițial în cele două contracte suma de 6223,82 CHF.
În drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 alin. 1 din această Lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De asemenea, în ce privește noțiunea de clauză abuzivă, art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Din ambele reglementări rezultă aceleași condiții care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv și anume: clauza să nu fie negociată individual și să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor.
În speță, instanța reține că reclamantul se circumscrie noțiunii de consumator în accepțiunea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, întrucât este persoană fizică și a încheiat contractele de credit pentru satisfacerea unor nevoi personale.
Referitor la caracterul nenegociat, instanța stabilește că acesta se regăsește cu privire la toate caluzele ce se solicită a fi constatate ca fiind abuzive, întrucât contractul de credit se încadrează în categoria contractelor preformulate, iar mențiunile privind obligația împrumutaților de plată a comisioanelor și cele privind faptul că banca poate modifica în mod unilateral rata dobânzii curente în funcție de evoluția indicatorului Libor și de politica băncii au fost stabilite unilateral și anterior de către banca pârâtă, neputând fi modificate la solicitarea clienților.
Conform art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual neexcluzând aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune.
Instanța reține că serviciile de creditare contractate de reclamant vizează un domeniu strict reglementat și controlat, cel bancar, iar pe piața aferentă acestor servicii, pârâta nu deține o poziție de monopol, consumatorul având posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituții bancare și de a decide în raport de propriile interese.
Însă, aducerea la cunoștința consumatorului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare, iar posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii aflate pe piața bancară nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări. De asemenea, faptul că reclamantul ar fi putut negocia valoarea dobânzii nu prezintă relevanță, având în vedere că se solicită constatarea caracterului abuziv cu privire la posibilitatea băncii de modificarea unilaterală a acestui element esențial al contractului de credit.
De altfel, pârâta nu a făcut nicio dovadă în sensul existenței unei negocieri în cazul contractelor de credit pentru persoane fizice, nefiind depusă la dosar corespondența specifică unei asemenea etape anterioare încheierii contractelor sau contracte încheiate cu alți clienți, în aceeași perioadă, și care să cuprindă modificări ale clauzelor a căror înlăturare se solicită de către reclamant.
În ce privește cea de-a doua și cea de-a treia condiție ce atrag caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, contrar cerințelor bunei-credințe, aprecierea îndeplinirii lor se va face în concret, cu privire la fiecare clauză pretins abuzivă.
1. Referitor la clauzele privind modificarea dobânzii, instanța reține că acestea au caracter abuziv în ceea ce privește posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcție de politica băncii și evoluția indicatorului Libor.
O asemenea clauză contractuală permite împrumutătorului să modifice unilateral o componentă esențială a contractului de împrumut, pe baza unor criterii care nu au fost cunoscute și însușite de către consumator, astfel încât contravine flagrant prevederilor art. 1 alin. 3 raportat la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prin crearea în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la aceste clauze nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât consumatorii nu consideră ca fiind abuziv prețul serviciilor stabilit prin contract, ci clauzele contractuale prin care se acordă prestatorului de servicii posibilitatea de a modifica unilateral rata dobânzii anuale, conținutul acestei clauze nefiind exprimat în mod clar și inteligibil, iar unitatea bancară neoferind nicio explicație cu privire la modalitatea în care a stabilit noile rate ale dobânzii anuale aplicate.
Instanța stabilește că, în lipsa acordului împrumutatului și fără a face dovada notificării acestuia, pârâta a modificat marja dobânzii anuale, percepând în mod nelegal de la reclamant în plus cu titlu de dobândă pentru cele două contracte suma de 6223,82 CHF.
Pârâta nu a reușit să justifice existența unei motivații temeinice care să genereze modificarea unilaterală a ratei dobânzii lunare și care să poată fi verificată în mod obiectiv.
Pe de altă parte, instituția financiară nu a preluat pierderile suferite de clienții săi, în special prin creșterea drastică a cursului valutar pentru francul elvețian, astfel încât aceștia sunt obligați să restituie împrumutul la nivelul la care l-au contractat în CHF, cât și să suporte și o dobândă majorată în mod unilateral de către bancă, pentru a susține activitatea acesteia.
Totodată, instanța reține că pârâta nu a indicat o formulă de calcul pentru marja băncii aplicată la momentul încheierii contractului de credit și pentru cea modificată pe parcursul derulării acestuia, astfel încât nu se poate verifica dacă modificarea s-a efectuat în mod obiectiv, prin raportare la creșterea anumitor elemente componente, sau dacă procentul a fost ales în mod arbitrar.
Instanța subliniază că actele normative din domeniul protecției consumatorilor nu cuprind nicio dispoziție care să permită băncilor modificarea arbitrară a marjei avute în vedere la stabilirea ratei dobânzii de la momentul încheierii contractului, chiar dacă partea fixă a dobânzii nu a fost exprimată în mod distinct în contract.
La momentul încheierii contractelor de credit, clauzele cuprinse la art. 5.2, respectiv art. 6.4 erau calificată în mod expres ca fiind abuzive de prevederile lit. a din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, conform cărora erau considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dădeau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
Mențiunile „în funcție de politica băncii și de evoluția indicatorului Libor” nu reprezintă un motiv specificat în contract, în sensul dispozițiilor legale enunțate, întrucât motivul indicat de bancă are un caracter general și nu este verificabil, neoferind niciun minim indiciu consumatorului cu privire la modalitatea în care urmează să varieze prețul contractului de credit. O asemenea formulare reprezintă o condiție pur potestativă, variația ratei dobânzii fiind lăsată în integralitate la aprecierea prestatorului de servicii, deși acest fapt era interzis în mod neechivoc de normele legale aflate în vigoare la data încheierii contractului de credit.
Totodată, clauza analizată nu beneficiază de o redactare clară și precisă, nefiind stabilite cu exactitate condițiile de credit și dobânzile, fiind contrară și prevederilor art. 10 lit. b din O.G. nr. 21/1992, astfel cum se afla în vigoare la data încheierii contractului, respectiv prevederilor art. 1 din Legea nr. 193/2000.
Modificările ratei dobânzii impuse în mod unilateral de către unitatea bancară nu sunt conforme nici prevederilor cuprinse la lit. a din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 363/2007, conform cărora prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
În acest sens, instanța reține că unitatea bancară nu a comunicat către consumatori o informare cu privire la motivația întemeiată care a determinat creșterea substanțială a ratei dobânzii anuale, aceștia neavând posibilitatea de a rezilia imediat contractul de credit.
În consecință, clauzele contractuale analizate au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractuale, pârâta majorând considerabil costul creditului, fapt ce a determinat ca, după 9 ani din perioada contractuală, reclamantul să achite suma de 6223,82 CHF în plus față de dobânda care ar fi fost datorată conform prevederilor contractului, o asemenea diferență reprezentând mai mult de 20% din sumele datorate cu titlu de dobândă, conform graficului de rambursare inițial.
Acest dezechilibru contractual a fost produs de bancă, contrar cerințelor bunei-credințe, aceasta cunoscând prevederile cuprinse la lit. a din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, care interziceau în mod expres posibilitatea modificării unilaterale de către prestatorul de servicii a clauzelor contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
În consecință, în temeiul art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor menționate.
Având în vedere că dobânda impusă de către pârâtă, în urma modificării unilaterale a ratei dobânzii menționate în contractul de credit, reprezintă aplicarea unor clauze contractuale abuzive, instanța apreciază că și capetele de cerere vizând restituirea sumei plătite în plus cu titlu de dobândă și a dobânzilor aferente acestei sume sunt întemeiate.
2. În ceea ce privește temeinicia capetelor de cerere nr. 1, 2, 3, 4, 7, 8 și 10 relative la contractul de credit încheiat în anul 2008 și nr. 2 privitor la contractul de credit încheiat în anul 2006, instanța apreciază că pârâta nu poate fi obligată la cele solicitate de reclamant, întrucât o astfel de obligație impusă de instanță ar contraveni principiului libertății contractuale, în sensul că instanța s-ar substitui voinței libere a părților de a stabili într-un sens sau altul prevederile unui eventual viitor contract încheiat între părți, astfel încât în lipsa unei manifestări de voință care să aparțină părților contractuale, instanța nu poate impune părților modul în care își doresc să contracteze, motiv pentru care instanța apreciază că aceste capete de cerere sunt neîntemeiate.
3. Referitor la clauzele cuprinse la art. 6.1 lit. b și art. 6.1 lit. c din contractul de credit din 2008 și art. 8.2 și art. 8.4 din contractul încheiat în 2006 prin care s-a stabilit dreptul băncii de a percepe comisionul de acordare și comisionul de rambursare anticipată, instanța stabilește că nu au caracter abuziv, întrucât nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În acest sens, instanța reține că obligația de plată de către reclamant a comisioanelor menționate, precum și modalitatea de calcul al acestora au fost stabilite în mod clar și inteligibil prin cele patru clauze contractuale, cu respectarea art. 10 lit. b din O.G. nr. 21/1992 și art. 1 din Legea nr. 193/2000.
Susținerile reclamantului în sensul că banca ar fi trebuit să explice ce înseamnă aceste comisioane sunt neîntemeiate, având în vedere că nu există niciun dubiu că respectivele comisioane au fost perceput de către bancă în vederea analizării și avizării dosarului de credit și efectuării operațiunilor pentru virarea sumei de bani în contul consumatorului, precum și al acoperirii situației în care ar interveni rambursarea anticipată, acest aspect putând fi cunoscut de către un consumator mediu.
Perceperea comisioanelor nu este condiționată de explicarea în contract a procedurilor interne pe care le presupune acordarea creditului, denumirea acestora fiind sugestivă și suficientă pentru a se înțelege de către consumator că se achită în legătură cu operațiunile necesare acordării creditului și rambursării acestuia.
Denumirea dată comisioanelor ce se solicită a fi înlăturate nu a fost de natură să inducă în eroare consumatorul, neutilizarea altor denumiri fiind justificată de faptul că, la momentul încheierii contractului dintre părți, nu exista o consacrare legală a acestor tipuri de comision, unitatea bancară având posibilitatea de a le percepe, în baza principiului libertății contractuale.
În realitate, reclamanții sunt nemulțumiți de cuantumul comisioanelor achitate, respectiv de faptul că acestea nu sunt stabilite în sumă fixă pentru toți consumatorii aceluiași tip de credit. Însă, aceste considerente exced solicitării de constatare a caracterului abuziv, fiind contrare art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât privesc valoarea prețului perceput de către profesionist pentru serviciul prestat, iar clauzele prin care a fost stabilită obligația de plată a comisioanelor sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Susținerile reclamantului în sensul că sumele achitată cu titlu de comision de acordare și de rambursare anticipată ar reprezenta o dobândă mascată sunt neîntemeiate, având în vedere că aceasta a fost percepută de către bancă pentru prestarea unui serviciu aferent punerii la dispoziția împrumutatului a creditului acordat.
Faptul că în speță comisionul de acordare a fost reținut, în mod automat, de către pârâtă din creditul acordat, privește modalitatea de plată și reprezintă o aplicare a compensației legale, având în vedere că, la data tragerii creditului, între părți existau două creanțe certe, lichide și exigibile. Oricum, modalitatea de plată a comisionului nu a generat niciun dezechilibru între drepturile și obligații părților, în detrimentul consumatorului, efectul fiind același și în situația în care reclamanții ar fi ridicat întreaga sumă pentru care s-a încheiat contractul de împrumut și, în aceeași zi, ar fi plătit comisionul de acordare.
În consecință, având în vedere că reclamantul a cunoscut obligația de a achita comisioanele încă de la data semnării contractului de credit, că această obligație a fost exprimată în mod clar și inteligibil, nelăsând loc niciunui dubiu, că valoarea și modalitatea de stabilire a comisioanelor sunt menționate expres în contract, precum și că justificarea caracterului abuziv nu poate fi dată de nemulțumirea consumatorului cu privire la prețul pe care a fost de acord să îl achite pentru un serviciu de care a beneficiat, instanța apreciază ca fiind neîntemeiate capetele de cerere nr. 9, 11 și 12 privitoare la contractul din 2008 și capetele de cerere nr. 1, 3 și 4 privitoare la contractul din 2006.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor legale menționate, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată, să constate nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 6.4 din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 27.09.2006 și a clauzei de la art. 5.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoanele fizice nr. C_ din 25.03.2008, numai în ceea ce privește posibilitatea băncii de modificare unilaterală a dobânzii, în funcție de politica băncii, fără consimțământul împrumutatului, să o oblige pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6223,82 CHF, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând diferență dobândă nedatorată, și suma reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data primei perceperi nedatorate și până la data plății integrale și să respingă celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
În temeiul art. 453 alin. 1 și art. 394 alin. 3 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei anterior închiderii dezbaterilor niciun înscris din care să rezulte efectuarea de cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul litigiu, instanța urmează să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulata de reclamant C. C. D. A. LA AV. C. SI ASOCIATII in sector 2, București, CALEA MOSILOR, nr. 235, ., . in contradictoriu cu pârât O. B. ROMANIA S.A. AGENTIA SUCURSALA BUCUREȘTI cu sediul in sector 1, București, .-68, Cod postal_
Constată nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 6.4 din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 27.09.2006 și a clauzei de la art. 5.2 din contactul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoanele fizice nr. C_ din 25.03.2008, numai în ceea ce privește posibilitatea băncii de modificare unilaterală a dobânzii, în funcție de politica băncii, fără consimțământul împrumutatului.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6223,82 CHF, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând diferență dobândă nedatorată, și suma reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data primei perceperi nedatorate și până la data plății integrale.
Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2016.
P. GREFIER
RED AN /TEH A C /4 EX /10.02.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2579/2016. Judecătoria... | Cereri privind executarea silită. Încheierea nr. 14/2016.... → |
|---|
