Cereri privind executarea silită. Încheierea nr. 14/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 14/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 651/2016
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. E. M.
GREFIER N. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenții R. C. A., R. E. A. și pe intimata A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, având ca obiect alte cereri privind executarea silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea întâmpinării, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art.131 alin.1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.666 al.6 rap. la art.651 N.C.p.c.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată prin întâmpinare, apreciind că acțiunea de față constituie un incident apărut în cursul executării silite, iar față de disp. art.644 N.C.p.c. conform cărora părți în contestația la executare sunt creditorul și debitorul, câtă vreme cererea de executare a fost formulată în contradictoriu cu ANRP, apreciază că aceasta justifică legitimare procesuală pasivă, în timp ce executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă, chiar dacă se contestă încheierea prin care acesta a respins cererea de încuviințare a executării silite.
În temeiul art.255 rap. la art.258 N.C.p.c. instanța încuviințează pentru petenți proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 21.01.2016.
Pronunțată în ședința publică de la 14.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr.651
Ședința publică de la 21.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. E. M.
GREFIER - N. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petenții R. C. A., R. E. A. și pe intimata A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, având ca obiect alte cereri privind executarea silită contestă respingerea încuviințării silite.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.01.2016, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin adresa nr.1/_/S4 înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.11.2015 sub nr._, Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă a înaintat contestația formulată de petenții R. C. A., R. E. A. formulată în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, împotriva încheierii de respingere a încuviințării executării silite din data de 19.10.2015 pronunțată de SCPEJ M. G., C. Vararu G. în dosarul de executare nr. 957/2015.
În motivarea cererii, petenții au susținut că prin sentința civilă nr. 427/27.05.2004 pronunțată de Tribunalul B., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat la plata de despăgubiri către reclamanți în cuantum de 410.346 lei, însă nici până în prezent intimata din cauza de față nu a achitat despăgubirea la care a fost obligată, deși dosarul cu documentația necesară a fost depus la registratura ANRP încă din data de 09.02.2006.
De asemenea, petenții au susținut că procedura de acordare a despăgubirilor prevăzută inițial de Legea nr.247/2005 a fost suspendată până la data de 15.05.2013 prin adoptarea succesivă a mai multor acte normative, prin care și Legea nr. 165/2013 potrivit căreia plata sumelor de bani către persoanele cărora le-au fost aprobate dosarele de despăgubire sau cele care dețin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se va efectua începând cu data de 01.01.2014, în termen de 5 ani, în tranșe anuale, valoarea unei tranșe nefiind mai mică de 5.000 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.165/2013.
În susținerea cererii au fost depuse, în copii certificate înscrisuri.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că executorului judecătoresc îi revine competența de soluționare a încuviințării executării silite care este un act procedural ce se desfășoară exclusiv între acesta și petenții din cauza de față.
În ședința publică din data de 14.01.2016, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată prin întâmpinare.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru petenți proba cu înscrisuri, fiind depus și dosarul de executare nr.957/2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 19.10.2015 petenții R. C. A. și R. E. A. au formulat cerere de executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.427/27.05.2014 și încheierea de rectificare nr.427/27.05.2004 a Tribunalului B., împotriva debitoarei-intimate A.N.R.P., pentru plata despăgubirilor în valoare de 410.346 lei acordate în baza Legii nr.10/2001.
Prin încheierea din 19.10.2015, dată de SCPEJ M. G., C. Vararu G. în dosarul de executare nr.957/2015, s-a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de petenții R. C. A. și R. E. A. pe motiv că există un impediment privind începerea executării silite, în raport de prevederile art.11 alin.3 din Legea nr.164/2014, potrivit cărora orice procedură de executare silită se suspendă de drept până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art.10 alin.6 din lege.
Reține instanța că prin Legea nr.164/2014, la care se face referire în încheierea executorului judecătoresc, a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr.9/1998 și Legii nr.290/2003 și plata acestora. Astfel conform art.3 alin.2 din actul normativ menționat „dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr.9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile Legii nr.164/2014 nu sunt însă incidente în speță, întrucât titlul în baza căruia s-a solicitat executarea silită a A.N.R.P. nu a fost pronunțat în baza Legii nr.9/1998 sau a Legii nr.290/2003, ci în temeiul Legii nr.10/2001.
Cu toate acestea, instanța consideră că soluția de respingere a cererii de încuviințare formulată de petenți este corectă, pentru următoarele argumente:
Analizând conținutul sentinței civile nr.427/27.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr.4639/C/2002, îndreptată prin încheierea din data de 09.07.2004, se reține că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să despăgubească pe reclamanții R. M. G. (în prezent decedată), R. C.-A. și R. A.-E. ca măsuri reparatorii prin echivalent în sensul de a li se acorda titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare totală de 4._ lei, reprezentând contravaloarea unor clădiri și anexe demolate care nu mai există.
Prin urmare, instanța constată că prin sentința menționată NU s-a acordat petenților o despăgubire bănească în cuantum de 410.346 lei, care să poată fi recuperată pe calea executării silite, ci suma aceasta a fost stabilită cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, după cum se menționează în mod expres în dispozitivul hotărârii.
Potrivit prevederilor art.41 din Legea nr.165/2013, invocate de petenți, „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin.(1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin.(1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere”.
Instanța apreciază că aceste prevederi nu pot constitui temei pentru demararea executării silite împotriva A.N.R.P., întrucât au în vedere plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile. Or, în speță, petenții nu au făcut dovada că li s-a aprobat plata sumei de 410.346 lei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nici nu sunt în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să li se fi stabilit dreptul la despăgubiri bănești în cuantum de 410.346 lei, după cum s-a arătat anterior.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petenți împotriva încheierii din 19.10.2015, dată de SCPEJ M. G., C. Vararu G. în dosarul de executare nr.957/2015, apreciind că soluția de respingere a cererii de încuviințare a executării silite este corectă, chiar dacă pentru alte argumentele decât cele expuse în cuprinsul încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea privind pe petenții R. C. A., CNP_, și R. E. A., CNP_, ambii domiciliați în București, .. 3, sector 1 și pe intimata A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. M.L.E.
4 ex/17.02.2016
← Pretenţii. Sentința nr. 941/2016. Judecătoria SECTORUL 1... | Anulare act. Sentința nr. 1358/2016. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|