Anulare act. Sentința nr. 5574/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5574/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-03-2012 în dosarul nr. 5574/2012

DOSAR_

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5574

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.03.2012

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: C. A.

GREFIER: M. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe reclamanta A. DE P. . paratii H. E., R. M., C. S., C. F., S. L., C. M., M. V., D. L., V. A., G. E., M. M., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică raspunde paratul R. M. personal, legitimat cu C.I., lipsa fiind reclamanta si paratii H. E., C. S., C. F., S. L., C. M., M. V., D. L., V. A., G. E., M. M..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanta nu a facut dovada achitarii taxei de timbru și timbrului judiciar, paratii au depus intampinare la dosar, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și acorda paratului cuvantul asupra exceptiei.

Paratul arata ca lasa la aprecierea instantei.

Instanta ramane in pronuntare asupra exceptiei netimbrarii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.09.2011, sub numărul_/301/2011, reclamanta A. DE P. . în contradictoriu cu paratii H. E., R. M., C. S., C. F., S. L., C. M., M. V., D. L., V. A., G. E., M. M. pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate nulitatea absoluta a comitetului executiv in componenta caruia sunt paratii si a actelor acestora.

În motivare, reclamanta a aratat ca in urma convocarii din 26.05.2011 comitetul executiv format din persoanele paratilor chemati in judecata, constituit in mod nelegal, a luat o . hotarari cu privire la activitati de administrare a scarii blocului, respectiv repararea terasei, repararea luminii de pe scara, curatenie, fara a prezenta procesul verbal al sedintei, in care nu s-au consemnat problemele discutate. Comitetul executiv nou format nu este alcatuit dintr-un numar impar de membri, presedintele acestuia nu locuieste efectiv in . nu si-a intemeiat cererea in drept.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar diploma de absolvire a administratorului, cerere pentru declararea numarului de persoane la intretinere, bon fiscal.

La data de 21.03.2012 paratii au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare in judecata.

Reclamanta nu a achitat taxa de timbru în valoare de 12 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei.

La termenul din 27.03.2012, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii.

Asupra excepției netimbrării, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea 146/1997, acțiunile și cererile introduse al instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 20 alin 2 din aceeași lege, dacă taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Instanța constată că prin rezoluția de primire, s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea achitării taxei de timbru în valoare de 12 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Potrivit art. 20 alin 4 din Legea 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Întrucât în caz de neachitare a taxelor judiciare de timbru, intervine sancțiunea anulării cererii, independent de existența unei vătămări, instanța va admite excepția și va anula cererea formulată de reclamanta A. DE P. . cu paratii H. E., R. M., C. S., C. F., S. L., C. M., M. V., D. L., V. A., G. E., M. M., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. DE P. . in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, . in contradictoriu cu paratii H. E., domiciliata in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliat in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliat in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliata in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliat in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliat in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliat in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliata in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliat in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliata in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ., domiciliata in Bucuresti, sector 3, Calea V. nr. 9, ., ..

Cu apel, in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2012.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. M. N.

Red. Dact C.A/M.N. 14 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 5574/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI