Fond funciar. Sentința nr. 7898/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7898/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-05-2012 în dosarul nr. 7898/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7898
Ședința publică de la 03.05.2012
Instanța constituită din:
Președinte- I. E. L.
Grefier – I. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții I. Ș., G. V. și I. D. în contradictoriu cu pârâții S. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SECTOR 3 și C. M. BUCUREȘTI DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 19.04.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea data, parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru 26.04.2012 și apoi având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi. 03.05.2012, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 10.11.2009 sub nr._/301/2009 reclamanții I. Ș. prin mandatar I. D., G. V. prin mandatar I. D. și I. D. le-au chemat în judecată pe pârâtele S. de aplicare a Legii fondului funciar Sector 3 București și C. municipiului București de aplicare a Legii fondului funciar, solicitând ca prima pârâtă să fie obligată să întocmească și să înainteze procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 1,285 ha, iar a doua pârâtă să fie obligată să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 1,285 ha.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că încă de la apariția Legii 18/1991 a formulat cerere de reconstituire pentru suprafața pe care tatăl acestora a deținut-o pe raza sectorului 3. Cu toate că cereea reclamanților de reconstituire a fost formulată pentru întreaga suprafață de teren, și anume 2,375 ha, nu au primit decât 1,09 ha, așa cum rezultă și din titlul de proprietate nr._/29.08.1994. De-a lungul timpului au formulat nenumărate adrese, somații și notificări, care au rămas fără niciun răspuns clar din partea pârâtelor. Singurul răspuns clar din partea pârâtelor a fost că într-adevăr reclamanții mai au de primit suprafața de 1,285 ha, dar numai dacă aceștia individualizează un amplasament. Mai mult decât atât, subcomisia le-a precizat că este foarte posibil să fie trecuți în anexa 23 a Legii 18/1991, lucru care nu este agreat de reclamanți, atât timp cât pârâta nu face dovada că nu mai deține suprafețe de pământ care pot fi atribuite foștilor proprietari. Excluderea unor suprafețe de teren de la retrocedare contravine spiritului legilor fondului funciar, ale căror reglementări au un caracter reparatoriu, principiul „restitutio in integrum urmând a fi respectat cu strictețe, în scopul înlăturării cât mai mult posibil a abuzurilor grave comise în perioada anterioară anului 1990.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 18/1991, ale Legii 167/1997, ale Legii 247/2005, ale HG 890/2005 și ale art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
La data de 12.01.2010 pârâta S. locală pentru aplicarea Legilor fondului funciar sector 3 a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția inadmisibilității pârâta a arătat că potrivit art. 51 și urm. din Legea 18/1991 republicată și modificată reclamanții erau obligați să se adreseze cu o contestație fie subcomisiei locale de fond funciar, fie comisiei locale a municipiului București în cazul în care consideră că există un refuz din partea autorităților de a soluționa cererea. În urma răspunsului primit la contestație reclamanții aveau posibilitatea să se adreseze instanței de judecată cu o plângere. De la primirea răspunsului la contestație începe să curgă și termenul de formulare a acțiunii civile (plângerii), respectiv termenul de 30 de zile. C. municipiului București este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale (art. 51 din Legea 18/1991 republicată și modificată). Hotărârile comisiei municipale asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (art. 53 alin. 1 din Legea 18/1991 republicată și modificată). Dispozițiile art. 53 alin. 1 se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III (art. 54 alin.1 din Legea 18/1991 republicată și modificată). Conform art. 6 din Legea 1/2000 comisia municipiului București verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile locale, în special existența actelor doveditoare, soluționând contestațiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale. Măsurile stabilite de comisiile locale sunt supuse controlului controlului comisiei municipiului București în calitatea sa de autoritate administrativ-jurisdicțională competentă să soluționeze contestațiile și să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale. Instanței de judecată îi revine sarcina de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate de comisia municipiului București, aceasta nu se poate substitui comisiilor în sensul de a dispune reconstituirea dreptului de proprietate fără a exista o hotărâre prin care s-a dispus respingerea contestației formulate de reclamanți. Nu se poate pretinde direct în instanță obligarea la eliberarea unui titlu de proprietate și a unui proces-verbal de punere în posesie fără a avea la bază hotărârea comisiei municipale. Nu s-a făcut dovada procedurii prevăzute de lege, în sensul formulării unei contestații care va fi soluționată de comisia municipală prin emiterea unei hotărâri de admitere sau de respingere a contestației.
Excepția a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din HG 890/2005, art. 6 din Legea 1/2000, art. 51 și urm. din Legea 18/1991 republicată și modificată.
La data de 12.01.2010 reclamanții au depus o cerere modificatoare prin care au solicitat completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză și a Agenției Domeniului Statului București pentru ca această pârâtă să fie obligată să pună la dispoziția Subcomisiei de aplicare a Legilor fondului funciar sector 3 suprafața de 1,285 ha, în vederea întocmirii procesului verbal de punere în posesie a reclamanților.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 C.pr.civ.
La data de 09.02.2010 pârâta Agenția D. Statului a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește primele două capete de cerere, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii formulate împotriva sa ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive pârâta Agenția D. Statului a arătat că nu există identitate între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul dedus judecății pentru primele două capete de cerere, atribuțiile ADS stabilite de Legea 268/2001 fiind limitate doar la predarea terenului pe bază de protocol urmare a documentației înaintate de comisiile județene. Potrivit art. 4 din Legea 268/2001și art. 9 din HG 626/2001 Agenției D. Statului i s-au stabilit atribuții în punerea în aplicare a legilor de fond funciar. Potrivit dispozițiilor speciale cuprinse în aceste acte normative, ADS predă pe bază de protocol comisiilor locale de fond funciar, la cererea comisiei județene, terenuri agricole aflate în domeniul privat al statului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate persoanelor îndreptățite. ADS procedează la întocmirea protocolului de predare teren cu destinație agricolă în condițiile în care cererea înaintată acesteia de către comisia județeană este urmată de documentația necesară prin care se face dovada respectării dispozițiilor legale referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate. Potrivit art. 9 din HG 626/2001 terenurile cu destinație agricolă care se solicită a fi retrocedate în conformitate cu prevederile Legii 18/1991 și ale Legii 1/2000 se transmit de către ADS comisiilor locale pe bază de protocol, la cererea comisiilor județene, conform modelului aprobat de Consiliul de Administrație al ADS, iar anterior încheierii protocolului vor fi parcurse următoarele etape: a) prezentarea către ADS a cererii comisiei județene de aplicare a legii fondului funciar, împreună cu actele ce stau la baza acesteia, precum și a documentației de predare a terenurilor cu destinație agricolă, stabilită de consiliul de administrație al ADS, b) verificarea de către direcțiile de specialitate din cadrul ADS a legalității documentației prezentate. Din aceste texte legale rezultă că ADS predă terenul agricol numai după primirea cererii de la comisia județeană însoțită de procesul-verbal de delimitare, precum și de documentația doveditoare aferentă (hărți și înscrisuri) și după verificarea în privința legalității acestei documentații. La momentul primirii documentației ADS verifică existența faptică a terenului în patrimoniul ADS, caracterul complet al documentațiilor prevăzute de lege, precum și regimul juridic al terenului ce urmează a fi predat pe bază de protocol. În măsura în care sunt parcurse toate etapele administrative prevăzute de lege și dacă documentația îndeplinește condițiile de valabilitate și legalitate, ADS nu se opune predării-preluării terenului. Pârâta ADS a menționat că până la această dată C. municipală de aplicare a Legii fondului funciar București nu a înaintat către ADS nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole pentru predare prin protocol către S. de aplicare a Legii fondului funciar sector 3 pentru reclamanții I. Ș., G. V. și I. D.. Stabilirea amplasamentului, punerea în posesie și eliberarea titlurillor de proprietate sunt atribuțiile exclusive ale comisiilor locale, respectiv ale comisiilor județene de fond funciar, astfel cum prevăd art. 5 și 6 din HG 890/2005.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 268/2001, ale HG 626/2001, ale Legilor de fond funciar, ale art. 115-118 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr.3555/05.03.2010 pronunțată in dosarul nr._/_, Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta S. locală pentru aplicarea Legii fondului funciar sector 3. A respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele S. locală pentru aplicarea Legii fondului funciar și C. municipiului București de aplicare a Legii fondului funciar ca inadmisibilă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația D. Statului cu privire la primele două capete de cerere ca lipsită de obiect. A disjuns capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Administrația D. Statului, dispunând formarea dosarului nr._ .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții.
Prin decizia civila nr. 1752 R din 03.09.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civila, s-a admis recursul declarat, sentința fiind casata in parte iar cauza trimisa spre rejudecare acțiunii formulate in contradictoriu cu paratele S. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SECTOR 3 și C. M. BUCUREȘTI DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR la aceeași instanța.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.12.2012 sub număr de dosar_ .
Instanța a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucarile dosarului instanța retine urmatoarele:
Potrivit Registrului Agricol in anul 1961 ( fila 100) defunctul I. M . G., autorul reclamantilor I. Ș., G. V. și I. D. ( conform certificatului de moștenitor legal nr.86 /06.07.2007 eliberat de BNP Asociați L. G. & B. M. fila 48), a adus in Cooperativa agricola de producție suprafața de teren agricol de 2,37 ha ( 23 700 mp).
Prin eliberarea Titlului de Proprietate nr._/29.08.1994 reclamantilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate doar asupra suprafeței de teren de 1, 09 ha ( 10 900) mp, restul de 1,285 ha ( 12 850 mp ) facand obiectul coeficientului de reducere aplicabil terenurilor de pe raza sectorului 3 București.
Instanța reține ca in sectorul 3 București coeficientul de reducere a fost de 67 % și s-a aplicat suprafețelor mai mari de 5000 mp ( fila 14).
Potrivit art. 9 alin.2 și alin. 3 din Legea nr. 18/1991, pana la data de 31.12.1998, persoanele carora li s-a aplicat cota de reducere pot formula cerere pentru suprafețele de teren care au constituit aceasta cota, in cazul in care cota a depașit procentul de 5 %.
In temeiul acestei dispozitii, reclamantii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietatea asupra diferentei la data de 26.01.1998 ( fila 104 )., insa paratele nu au finalizat procedura de reconstituire.
Astfel, fiind indeplinite in cauza condițiile cumulative prevazute de art. 9 alin.2 din Legea nr. 18/1991 raportat la art. 14 alin.3 din același act normativ, reclamanții sunt indreptațiți la reconstituirea in natura a dreptului de proprietate asupra unei diferente de teren de 1,285 ha mp situati pe raza sectorului 3 București, ce reprezinta coeficientul de reducere de 67 % aplicat la nivelul sectorului 3 București și este inclus in suprafața de teren care a aparținut autorilor reclamanților.
Dreptul de proprietate al reclamantilor asupra terenului in suprafata de 1,285, reprezinta un « bun » in acceptiunea avuta in vedere de art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului potrivit caruia, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”. Or lipsirea reclamantilor de proprietate poate constitui o incalcare a disp. Art. 1 din Protocolul 1 CEDO.
Din coroborarea disp. Art.3 art. 3 din Legea nr. 1/2000, art. 10 din HG nr. 890/2005, rezulta ca principiul in materia reconstiruirii dreptului de proprietate il reprezinta restituirea in natura, acordarea unor despagubiri avand un caracter subsidiar și aplicandu-se numai in masura in care nu este posibila, obiectiv, reconstituirea dreptului de proprietate. Aceste dispozitii sunt in spiritul art. art. 44 Constituție și art. 1 Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, potrivit carora dreptul de proprietate trebuie sa se bucure de o reala protectie, sa fie garantat.
Instanța reține ca paratele nu au facut dovada in conformitate cu exigențele probatorii stabilite prin dispozițiile art. 1169 Cod Civil, a unei imposibilitați obiective de reconstituire in natura a dreptului de proprietate, prin depunerea balanței de fond funciar intocmita conform disp. Art. 40 din Legea nr,18/1991, acesta nefiind intocmita pana in prezent astfel rezulta din adresa nr. 3723/09.06.2011 comunicata de Primaria Sectorului 3 ( fila 14).
In aceste condiții, instanța va admite acțiunea formulata de catre reclamanți si va obliga paratele sa atribuie reclamanților suprafața de teren de 1,285 ha . aflat pe raza sectorului 3 Bucuresti in modalitatea prevăzuta de art. 10 din HG nr. 890/2005 in cazul in care reconstituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții I. Ș., G. V., prin mandatar I. D. cu dom ales în com. București ..3, sector 3 și și I. D. cu dom ales în ., .-64, județ Ilfov, în contradictoriu cu pârâții S. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SECTOR 3 cu sediul în București, sector 3, .-4 și C. M. BUCUREȘTI DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR cu sediul în București, sector 5, .. 47.
Obliga paratele sa reconstituie dreptul de proprietate al reclamanților pentru suprafața de teren de 1,285 mp aflat pe raza sectorului 3 București și in consecința:
Obliga parata S. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE L. PRIMARIA SECTOR 3 BUCURESTI la eliberarea procesului verbal de punere in posesie și parata C. M. BUCURESTI DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR a M. BUCURESTI la eliberarea titlului de proprietate in favoarea reclamanților.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședința publica azi 03.05.2012.
Președinte, Grefier,
I. E. L. I. T.
Red. Tech. IL/IT/7ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7569/2012. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 7926/2012. Judecătoria SECTORUL... → |
---|