Plângere contravenţională. Sentința nr. 6850/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6850/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-04-2012 în dosarul nr. 6850/2012

DOSAR NR._ /2012

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 6850

Ședința publica din data de 13.04.2012

Instanța constituita din :

Președinte: M. V.

Grefier: A. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenționala privind pe petentul L. C., în contradictoriu cu intimatii D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI -BRIGADA RUTIERA si P. J. SALAJ..

La apelul nominal făcut in ședința publica nu au răspuns partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței faptul ca pentru termenul de azi prin Serv. Registratura la 22.03.2012, intimata P. J. SALAJ a depus la dosar intampinare, iar la data de 11.04.2012, intimata D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI a depus la dosar intampinare, după care,

Instanta ramane in pronunțare asupra exceptiei de necompetenta teritoriala a instantei invocata de catre intimati.

I N S T A N T A

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 15.11.2011 a fost inaintata spre solutionare plangerea formulata de petentul L. C., în contradictoriu cu intimatii D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI -BRIGADA RUTIERA si P. J. SALAJ, importiva procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._/29.10.2011, prin care a solicitat anularea in tot a procesului-verbal mentionat si, in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.

In motivarea plangerii petentul prezinta circumstantele de fapt in care s-a petrecut fapta pentru care a fost sanctionat- depasirea unui alt autoturism trecand peste marcajul cu linie continua.

In drept, au fost invocxate dispozitiile art. 112, 172 C.p.c., art. 1169 C. civ., OG 2/2001, OUG 195/2002 rep., HG 1391/2006.

In dovedire a depus in copie la dosar procesul-verbal de contraventie si a solicitat si proba testimoniala.

La 22.03.2012 intimata IPJ Salaj a formulat intampinare (f. 16-17) prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata si, pe cale de exceptie, a aratat ca instanta nu este competenta teritorial, solicitand declinarea judecarii cauzei in favoarea Judecatoriei Simleul Silvaniei, pe a carei raza teritoriala s-a produs contraventia.

Asupra excepției instanța constată că fapta reținută în procesul-verbal a fost savarsita in localitatea SARMASAG (jud. Salaj), pe DE 81.

Potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 competentă sa solutioneze plangerea contraventionala este judecatoria in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia. În această materie competența teritorială are caracter exclusiva stfel încât poate fi invocată și de instanță din oficiu.

Cum contravenția a fost săvârșită în circuscripția Judecătoriei Simleu Silvaniei, instanța constată că această judecătorie este competentă teritorial.

F. de aceste considerente, în baza art. 137 alin. 1 c.proc.civ și art. 158 și 159 pct. 3 C.proc.civ., instanța va admite excepția și va declina competenta teritorială in favoarea Judecătoriei Simleu Silvaniei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția necompetentei teritoriale a instantei.

Declina competenta de soluționare a cauzei privind pe petentul L. C. domiciliat in Bucuresti, sector 3, ., nr. 8, . cu intimatii D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI – BRIGADA RUTIERA cu sediul in Bucuresti, sector 3, Calea Victoriei, nr. 19 si P. J. SALAJ cu sediul in Zalau, .. 14, judetul Salaj, în favoarea Judecatoriei Simleu Silvaniei..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.04.2012.

Președinte, Grefier,

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

., SECTOR 5

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal

nr._ si nr._.

C Ă T R E

JUDECATORIA SIMLEU SILVANIEI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 6850/13.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București, s-a dispus declinarea soluționării cauzei având ca obiect plangere contraventionala, formulată de petentul L. C., în contradictoriu cu intimatii D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI si P. J. SALAJ, în favoarea d-voastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând … file.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6850/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI