Obligaţie de a face. Sentința nr. 6879/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6879/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-04-2012 în dosarul nr. 6879/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6879

Ședința publică din data de 13.04.2012

Instanța constituită din:

Președinte – S. L.

Grefier – C. L.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta H. I. A. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, având ca obiect „obligație de a face”.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare, pe lista de amânări fără discuții a răspuns reclamanta, prin reprezentant convențional, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar cerere formulată de pârâtă de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, după care,

Instanța pune în discuție cererea formulată de pârâtă de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.

Reclamanta, prin apărător, arată că nu se opune cererii de amânare a cauzei formulate de pârâtă.

Față de cererea formulată de pârâtă prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, instanța constată că aceasta a primit citația la data de 08.12.2011 și apreciază că nu a făcut nici dovada unor motive temeinice în acest sens, astfel că respinge cererea formulată și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a răspuns reclamanta, prin reprezentant convențional, lipsă fiind pârâta.

Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București și o pune în discuție.

Reclamanta, prin apărător lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2011 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti sub nr._, reclamanta Hăbară (fostă T.) I. A. a chemat in judecata pe parata U. S. Haret solicitand instantei ca prin hotarârea ce va pronunta sa dispuna obligarea paratei la eliberarea pe numele reclamantei a diplomei de licenta pe care a obtinut-o in baza sustinerii si promovarii in conditiile impuse de Univesitatea S. Haret, în sesiunea iulie 2009 și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.

In motivarea cererii reclamanta a arătat ca a parcurs 3 ani de învățământ, iar in sesiunea iulie 2009 a susținut si promovat examenul de licentă cu media 8.40. Reclamantei i s-a eliberat o adeverință cu valabilitate până la eliberarea diplomei de licență. Deși, reclamanta s-a adresat pârâtei să ii elibereze de urgență diploma de licență, aceasta a refuzat in mod nejustificat să dea curs acestei cereri.

În drept, cererea se întemeiază pe disp.art. 112 C.proc.civ, art.1073C.civ.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare,

La termenul de judecată din 13.04.2013, instanța a invocat excepția necompetenței materiale pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.10 alin.1 din Legea 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Art.1 din Legea 443/2002 prevede că se înființează U. „S. Haret” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Instanța apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de învățământ, care este parte a sistemului național de învățământ, dar nu este o instituție publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată fi contestate, în primă instanță la curtea de apel.

La pronunțarea soluției de admitere a excepției necompetenței materiale, instanța va avea în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată la 20.02.2012, în ședința plenului judecătorilor Secției C. Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect obligarea unei universități să emită un act administrativ sau să efectueze o operațiune administrativă, întrucât universitatea este asimilată unei autorități publice locale.

Față de aceste considerente, în temeiul disp. art.158 alin.1 și art.159 pct.2 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 3 Bucuresti, invocată de către instanță din oficiu.

Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta H. I. A. domiciliată în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, cu sediul în București, .. 13, sector 3, având ca obiect „obligație de a face”, în favoarea Tribunalului Bucuresti - Secția C. Administrativ și Fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.04.2012.

Președinte, Grefier,

S. L. C. L.

Pentru judecător aflat in CO, semnează Președintele Secției civilePentru grefier aflat in CM, semnează Grefier-Șef de secție

Red./tehnored.SL si CL

2 ex./27.08.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 6879/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI