Pretenţii. Sentința nr. 1240/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1240/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 1240/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentința civilă nr. 1240

Ședința publică din data de 03.02.2016

Instanța constituită din:

Președinte: S. S.

Grefier: M. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta F. C. în contradictoriu cu pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI.

La apelul nominal facut în ședință publică, a răspuns pârâta, prin consilier juridic, care depune delegație la dosar, lipsind reclamanta.

Procedura de citare a fost legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție competența Judecătoriei Sector 3 București în ceea ce privește soluționarea acestei cauze.

Pârâta, prin consilier juridic, arată că Judecătoria Sector 3 București este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Prin raportare la sediul pârâtei, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe cererea de probe.

Pârâta, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei și arată că nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de reclamantă.

În baza art. 255, 258 coroborat cu art. 237 pct. 7 C.proc.civ.,instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind-o admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului.

După ascultarea pârâtei, instanța estimează cercetarea procesului la un termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, potrivit art. 392 C.proc.civ., instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei în ordinea și condițiile prev. de art. 216 C.proc.civ.

Pârâta, prin consilier juridic, pune concluzii de respingere a cererii de chemare în judecată, arătând că reclamanta avea posibilitatea să solicite cheltuielile de judecată în acel dosar. În subsidiar, solicită cenzurarea onorariului de avocat având în vedere complexitatea cauzei și faptul că reclamata a fost reprezentată la un singur termen de judecată. Solicită să fie avute în vedere apărările din întâmpinare și totodată respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată în prezentul dosar. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat în baza art. 394 C.proc.civ., instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 15.10.2015, reclamanta F. C. a chemat în judecată pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. 4112/2014, constând în plata onorariului avocațial achitat către reprezentantul conventional Cabinet de Avocat Lacrima C. (fostă Societate Civilă de Avocați “C. V. și C. Lacrima”), precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, constând în onorariu avocațial în cuantum de 150 lei, taxa de timbru în cuantum de 40 lei și contravaloare bon fiscal aferent cheltuielilor cu fotocopierea documentelor în prezentul dosar.

În motivare, reclamanta a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, a formulat contestație împotriva deciziei nr._ din 14 noiembrie 2013 privind acordarea pensiei pentru munca și limită de vârstă, emisa de C. Locală de P. Sector 2, solicitând instanței să dispună anularea acesteia, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat, recalculată în raport cu sporul aferent acordului de proiectare primit în perioada 16.03._90 potrivit cu adeverința nr. 174/A/26.06.2013 eliberată de Compania de Construcții SA București.

Reclamanta menționează că a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia din sistemul asigurărilor sociale stabilită și cea care rezultată din valorificarea adeverinței nr. 174/A/26.06.2013 eliberată de Compania de Construcții SA București, pe o perioadă de 3 ani, calculată de la data introducerii acțiunii la zi și în continuare.

Reclamanta arată că a fost reprezentată în instanță la termenele de judecată de către reprezentantul convențional Cabinet Avocat-Lacrima C., în baza contractului de asistență juridică nr._ din 24.01.2014, acesta asigurând atât reprezentarea în instanță, precum și activități de asistența juridică, concretizate in redactarea cererii de chemare în judecată pentru respectiva cauză, formularea și susținerea probatoriilor, a concluziilor, etc.

În etapa procesuală de fond, litigiul a fost soluționat în favoarea reclamantei, prin sentința civilă nr. 1621/24.02.2015, instanța luând act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Reclamanta a mai arătat că onorariul avocațial, în cuantum total de 500 lei, a fost achitat de către aceasta avocatului la sediul cabinetului, dovezile fiind anexate la prezenta cerere, respectiv chitanța nr. 446 din 21.01.2014 în valoare de 100 de lei, precum și chitanța nr. 459 din data de 14.02.2014 în valoare de 400 de lei.

Reclamanta consideră că toate aceste activități desfășurate justifică cheltuielile efectuate, iar pârâta care a pierdut procesul, potrivit cu prevederile art. 452 C.proc. civ., are obligația acoperirii integrale a prejudiciului cauzat acesteia prin culpa constând în îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de muncă si aplicarea greșita a legii.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 1349 alin. (1) și (2) din C. civ. și dipozițiile art. 451 și urm. C. proc. civ.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei (f. 7).

La data de 18.11.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimata a solicitat să se țină cont de faptul că s-a solicitat cu rea-credință acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, având în vedere faptul că este deja o practică a instanțelor care judecă fondul în materia asigurărilor sociale să cenzureze onorariul avocațial raportat la complexitatea speței și munca depusă de către avocat. Astfel, pentru a evita cenzurarea onorariilor, majoritatea reclamanților reprezentați de avocați solicită acordarea acestora pe cale separată.

Intimata solicită să se țină cont și de faptul că reclamanta a fost reprezentată la un singur termen de judecată, conform extrasului de pe portalul instanțelor atașat la dosar.

Mai mult decât atât, apreciază intimata că solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar este neîntemeiată, având în vedere faptul că reclamanta a fost cea care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, deși avea posibilitatea de a le solicita până la închiderea dezbaterilor în litigiul de fond.

În subsidiar, intimata a solicitat cenzurarea cheltuielilor de judecată în concordanță cu prevederile art. 451 alin 2 C.proc.civ., având în vedere complexitatea speței.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453 al. 1, art. 205 și urm. C.proc.civ.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. 1621/2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ (f. 11), rămasă definitivă prin neapelare la 08.08.2015, s-a admis în tot acțiunea promovată de reclamantă împotriva pârâtei. În respectiva cauză, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, dovedite prin contractul de asistență juridică, factura și chitanțele depuse la dosar (f. 8-10, 13).

Astfel cum rezultă expres din cuprinsul sentința civilă nr. 1621/2015, menționate mai sus, reclamanta a menționat în cadrul litigiului respectiv că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, instanța luând act de această manifestare de voință.

În drept, instanța reține aplicabilitatea prevederilor art. 453 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cu care „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Analizând dispozițiile articolului sus-citat, instanța nu poate reține susținerile pârâtei, în sensul că s-a solicitat cu rea-credință acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, având în vedere faptul că este deja o practică a instanțelor care judecă fondul în materia asigurărilor sociale să cenzureze onorariul avocațial raportat la complexitatea speței și munca depusă de către avocat. În primul rând, instanța are în vedere că nu poate fi incidentă o pretinsă rea-credință a reclamantei, în ipoteza unei simple exercitări a dreptului său procesual de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, astfel cum acesta este consacrat de lege, în limitele acestui drept, nedeturnat de la scopul prevăzut de lege. Astfel, se reține că reclamanta are dreptul de a opta între solicitarea cheltuielilor de judecată în cadrul litigiului de fond, și solicitarea acestora pe cale separată – ipoteză incidentă în speță.

Cât privește solicitarea pârâtei de a se reduce cuantumul onorariului de avocat, pe care îl consideră disproporționat, instanța nu o consideră întemeiată, de vreme ce aceste cheltuieli au fost dovedite și respectă cerința caracterului real, necesar și rezonabil. Astfel, realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătura strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ales în calitatea considerată, ca garanție a succesului său. Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Or, aplicând aceste principii la cauza de față, instanța reține că reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul de fond, iar, față de natura activității efectiv prestate de către apărătorul reclamantei, durata și complexitatea litigiului, onorariul avocațial în cuantum de 500 lei aferent reprezentării la un singur termen de judecată apare ca rezonabil și necesar. Totodată, plata acestuia a fost dovedită prin factura și chitanța, depuse la dosarul cauzei (f. 8-10).

Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de onorariu avocațial achitat de către aceasta în dosarul nr._, soluționat prin sentința civilă nr. 1621/2015 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin neapelare la 08.08.2015.

Cât privește, însă, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar, instanța o va respinge ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente.

Astfel, deși se admite că partea care a câștigat procesul are dreptul de a solicita într-un litigiu ulterior, pe cale separată, cheltuielile de judecată efectuate, o echitabilă punere în balanță a acestui drept procesual cu drepturile pârâților ce au căzut în pretenții conduce la concluzia că reclamanta nu mai poate solicita inclusiv cheltuielile de judecată efectuate în prezentul dosar. Aceasta deoarece recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată este rezultatul unei alegeri a înseși reclamantei, care avea posibilitatea de a le solicita în dosarul de fond, fără a mai efectua alte cheltuieli pentru recuperarea lor. În caz contrar, dacă s-ar acorda cheltuieli de judecată efectuate în litigiul având ca obiect recuperarea altor cheltuieli de judecată, s-ar ajunge în situația în care pârâta – ce nu poate influența alegerea reclamantei de a solicita cheltuieli pe cale separată – să fie expusă unui risc financiar a cărui întindere este total aleatorie, imprevizibilă, și asupra căruia nu poate exercita un control, alegerea părții care a câștigat procesul antrenând costuri suplimentare în sarcina acesteia.

Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. C., domiciliată în București, .. 2, ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, la C.. de Av. Lacrima C. în București, sector 3, ., . cu pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI, cu sediul în București, Calea V., nr. 6, sector 3, identificată prin cod fiscal_.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, reprezentând plată cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată, efectuate în dosarul nr._ .

Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.02.2016.

Președinte, Grefier,

S. S. M. P.

Red. 18.02.2016

S.S./M.P.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1240/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI