Pretenţii. Sentința nr. 1470/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1470/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 1440/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1470/2016

Ședința din publică din data de 08.02.2016

Instanța constituită din :

Președinte: L.-D. R.

Grefier: C. O.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta Asociația de proprietari . pârâta E. M. având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare s-a prezentat pârâta personal, fiind legitimată cu CI . nr._, CNP:_, lipsă fiind reclamanta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod de Procedură Civilă, instanța își verifică din oficiu competența, iar după acordarea cuvântului pârâtei care a lăsat la aprecierea instanței, prin raportare la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k și art. 107 alin. 1 Cod Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 238 din Codul de procedură civilă, după acordarea cuvântului pârâtei, instanța estimează durata cercetării prezentei cauze la o perioadă de un termen.

Instanța constată că la data de 05.10.2015, reclamanta a formulat o cerere de renunțare la judecata cauzei.

Având cuvântul, pârâta solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecată având în vedere că debitele solicitate de către reclamantă erau deja achitate în întregime.

Instanța reține spre soluționare cererea de renunțare la judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucurști la data de 12.06.2015, sub număr de dosar_, reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâta E. M., a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 856,96 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada noiembrie 2014 – martie 2015, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi începând cu data de 14.04.2015 la zi, la plata fondului de rulment în cuantum de 10 lei pentru luna martie 2015 și la plata fondului de reparații pentru luna martie 2015 în cuantum de 177,05 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la data de 05.10.2015, prin registratură, reclamanta Asociația de Proprietari .>a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata prezentei cereri de chemare în judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 406 C.proc.civ.

Prin Sentința civilă nr. 7661 din data de 07.10.2015, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2016.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Instanța constată că cererea de renunțare la judecată a fost depusă în data de 05.10.2015, ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, însă anterior primului termen la care părțile au fost legal citate, respectiv 07.10.2015, astfel încât nu este necesar acordul pârâtei, aspect rezultat din interpretarea per a contrario a art. 406 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În consecință, cererea de renunțare la judecată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 406 din Codul de procedură civilă.

Față de aceste dispoziții legale și având în vedere poziția procesuală a reclamantei, instanța, în baza art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă, va pronunța o sentință prin care va lua act de faptul că reclamanta Asociația de Proprietari . la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta E. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Ia act de renunțarea la judecata cauzei privind pe reclamanta Asociația de Proprietari . procesual ales în București, ., ., ., Sector 6 și pe pârâta E. M., cu domiciliul în București, .. 30 – 38, ., ., având CNP:_.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L.-D. R. C. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1470/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI