Validare poprire. Sentința nr. 4827/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4827/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 4827/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4827
Ședința Publică de la data de 21.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. R.
GREFIER: I. G. D.
Pe rol, judecarea cauzei civile formulata de creditoarea I. M.-A., cu domiciliul în comuna Perieți, ., în contradictoriu cu debitorul INSPETORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE IALOMIȚA, cu sediul în ., .. 13-15, județul Ialomița și terț poprit DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, .. Peco, nr. 14, județul Ialomița, avand ca obiect – validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se mai referă de asemenea că terțul poprit a depus întâmpinare, iar B. B. C. și M. A. M. au depus copie conform cu originalul de pe dosarul de executare nr. 97/A/2014.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.12.2014, creditorul I. M.-A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună validarea popririi înființate de de B. B. C. și M. A. M. asupra veniturilor debitoarei IPJ Ialomița, datorate de către terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, conform titlului executorii constând în sentința civilă nr. 1337F/2013 pronunțată în dosarul nr. 7198/2013 de Tribunalul Ialomița, definitive prin decizia civilă nr.2280/2014 a Curtii de Apel București.
În motivarea cererii, s-a arătat în esență că executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi, punând în vedere terțului poprit din urmă să procedeze la indisponibilizarea sumelor de bani datorate debitoarei și la virarea acestor sume în contul creditorului, terțul poprit refuzând să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.789-791 Cod procedură civilă.
Terțul poprit a formulat la data de 25.03.2015 întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea cererii de validare a propririi, ca neîntemeiată, întrucât acesta și-a îndeplinit obligațiile legale care îi revin, efectuând demersuri ce țin de competența sa în asemenea situații, arătând și faptul că la data de 30.01.2015 B. B. C. și M. A. M. a dispus ridicarea popririi asupra conturilor debitoarei.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
A fost atașat dosarul de executare nr. 97/A/2014 al B. B. C. și M. A. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin încheierea din data de 06.06.2014 Judecătoria Sectorului 4 București a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitoarei.
Prin adresa cu nr.97/A/2014 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra oricăror sume de bani datorate debitoarei de terțul poprit, până la concurența sumei de_,36 lei.
Instanța reține faptul că creditorului i-a fost achitată de către debitoare întreaga creanță datorată, astfel că, executorul judecătoresc a solicitat tertului poprit prin adresa din data de 22.01.2015 ridicarea popririi asupra debitoarei in dosarul nr. 97/A/2014, motiv pentru care instanța urmează să respingă cererea de validare a popririi ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulata de creditoarea I. M.-A., cu domiciliul în comuna Perieți, ., în contradictoriu cu debitorul INSPETORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE IALOMIȚA, cu sediul în ., .. 13-15, județul Ialomița și terț poprit DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, .. Peco, nr. 14, județul Ialomița, ca ramasa fara obiect.
Cu apel in termen de 5 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. R. D. I. G.
Red.th.red. Jud. A.R./5 ex./2015
← Acordare personalitate juridică. Hotărâre din 24-09-2015,... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 4717/2015. Judecătoria... → |
---|