Contestaţie la executare. Sentința nr. 1291/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1291/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 1291/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1291
Ședința publică din data de 04.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de contestatoarea C. G. L., în contradictoriu cu intimata C. C. E., având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2015 cu nr. de mai sus, contestatoarea C. G. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. C. E., anularea actelor de executare ce fac obiectul dosarului nr. 2519/2014 aflat pe rolul B. D. G., L. G. și M. P. (respectiv încheierea de încuviințare a executării silite emise în data de 23.09.2015, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 24.09.2015, somația din data de 24.09.2015 și dispoziția de înființare a popririi din data de 24.09.2015), încetarea executării, întoarcerea executării și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că obligația de plată ce rezultă din titlul executoriu (respectiv sentința civilă nr. 4372/05.08.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._/3/2015) este divizibilă, astfel că nu putea fi obligată la plata întregului debit reprezentând cheltuieli de judecată, ci doar la plata sumei de 1.340 lei, reprezentând jumătate din debit.
Referitor la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, contestatoarea a precizat că nu s-a făcut dovada achitării efective a acestor cheltuieli, iar sumele reprezentând onorariu executor, onorariu avocat și cheltuieli necesare executării silite sunt excesive. De asemenea, aceasta a menționat că în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare se face vorbire despre o altă încheiere de încuviințare a executării silite decât cea din 23.09.2015.
Contestatoarea a precizat că au fost încălcate și prevederile art. 729 alin. 3 C.p.c. în sensul că, deși venitul său lunar este mai mic decât cuantumul salariului minim net pe economie (respectiv 408 lei), poprirea a fost înființată pe toate veniturile sale.
În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. 6, art. 670 alin. 1-4, art. 712, art. 719 alin. 1, art. 729 alin. 3 C.p.c., art. 1422 alin. 1, art. 1424, art. 1445 Cod civil, art. 39 din Legea nr. 188/200, art. 55 alin. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 188/2000.
În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 548 lei.
La data de 11.11.2015, contestatoarea a depus la dosar completare la contestația la executare (f. 110-115), prin care a solicitat: anularea somației din data de 26.10.2015 și a procesului-verbal din data de 04.11.2015, în baza art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a C.p.c., amendarea contestatoarei pentru formularea cu rea-credință a cererii de punere în executare a obligației de a face, conform titlului executoriu, precum și obligarea creditoarei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru alterarea imaginii și a demnității, prin actele de hărțuire și intimidare pe care creditoarea le exercită împotriva sa.
Astfel, contestatoarea a arătat următoarele:
Sub aspectul obligației de a face, titlul executoriu a fost îndeplinit benevol la data de 03.10.2015 (înainte de a i se comunica somația de către executorul judecătoresc), când creditoarea a fost convocată în vederea Adunării Generale pentru data de 14.10.2015 (având pe ordinea de zi, la pct. 4, prezentarea documentelor financiar-contabile ale societății de persoanele care le dețin, în vederea executării sentinței civile nr. 4372/05.08.2015), însă aceasta nu s-a prezentat.
Toate documentele financiar-contabile ale . SRL se află atât în posesia societății de contabilitate care deservește societatea, respectiv ., cât și în posesia creditoarei și a soțului acesteia, aspect necontestat de creditoare la momentul primirii convocatorului.
Creditoarea a refuzat să primească actele de la societatea de contabilitate, solicitând ca acestea să îi fie înmânate personal de contestatoare.
Prin dispozitivul hotărârii ce constituie titlul executoriu nu s-a indicat un mod anume în care să se execute obligația, contestatoarea apreciind astfel că, prin convocarea creditoarei în vederea prezentării documentelor și prin notificarea societății de contabilitate să îi comunice actele contabile aferente anului 2014, și-a îndeplinit obligația de a face.
Începând cu data de 03.10.2015 nu mai este administratorul ., deoarece a demisionat, astfel că nu mai poate reprezenta societatea.
Executorul judecătoresc s-a deplasat la domiciliul său, însoțit de organele de poliție, deși cunoștea că actele se află la firma de contabilitate, atitudine ce reprezintă un abuz și o ingerință în dreptul contestatoarei la viața privată și de familie.
Contestatoarea a apreciat că i-a fost violat domiciliul, iar actele desfășurate de executor au reprezentat o veritabilă percheziție domiciliară, nelegală și abuzivă.
La data de 24.11.2015, intimata a formulat întâmpinare (f. 132-137), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată, arătând că actele de executare sunt legale, iar cheltuielile au fost stabilite în mod corespunzător de executorul judecătoresc, fiind rezonabile și reflectând munca executorului și a avocatului, precum și cheltuielile efectuate.
Intimata a precizat că obligația de plată a cheltuielilor de judecată, potrivit titlului executoriu, nu este divizibilă, ci solidară, potrivit art. 1443 Cod civil.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 30.04.2015, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare (f. 145-151), prin care a reluat, în esență, aspectele prezentate în cadrul cererii de chemare în judecată formulate. De asemenea, contestatoarea a arătat că, în raport de prevederile art. 1446 cod civil și art. 2 din Legea nr. 31/1990, executarea silită pornită împotriva sa este nelegală, întrucât intimata este asociatul său și deține toate actele contabile ale societății la care sunt asociați.
La data de 18.01.2016, intimata a formulat întâmpinare la cererea completatoare, prin care a invocat excepția tardivității contestației la executare împotriva somației din data de 26.10.2015 și a procesului-verbal din data de 04.11.2015, precum și excepția inadmisibilității capetelor 2 și 3 din cererea completatoare, iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiate.
Intimata a precizat că susținerile contestatoarei în sensul că și-a îndeplinit obligația de a face sunt neîntemeiate.
La data de 09.11.2015, au fost comunicate, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, actele din dosarul de executare nr. 2519/2015 al B. D. G., L. G. și M. P.. Totodată, în baza art. 716 alin. 2 teza finală, executorul judecătoresc a solicitat instanței să pună în vedere contestatoarei să achite suma de 81,84 lei, reprezentând costul efectuării fotocopiilor. Contestatoarea a depus la dosar achitării sumei de 81,84 lei.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Contestatoarea a solicitat repunerea cauzei pe rol, apreciind că i s-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător, potrivit art. 222 C.p.c.
Aceasta a precizat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 666 C.p.c. și excepția de nulitate a încheierii de încuviințare a executării silite, având în vedere neconstituționalitatea art. 666 C.p.c., astfel cum a decis Curtea Constituțională la data de 17.12.2015.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 23.09.2015, intimata creditoare C. C. E. a solicitat B. D. G., L. G. și M. P. declanșarea executării silite împotriva debitoarei C. G.-L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4372/05.08.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._/3/2015, fiind format dosarul de executare nr. 2519/2015 (f. 43).
Prin titlul executoriu menționat s-au dispus următoarele: „obligă pârâtele (C. G.-L. și Auto Brodd Car SRL) să asigure accesul reclamantei împreună cu un expert contabil, la documentele financiar contabile ale Auto Brodd Car SRL necesare întocmirii situației financiare pe anul 2014; obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2.680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată” (f. 44-47).
Prin încheierea pronunțată la data de 23.09.2015, executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită a debitoarei C. G.-L., în temeiul titlului executoriu menționat (f. 54).
La data de 24.09.2015, executorul judecătoresc a emis încheierea prin care a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 5.848,90 lei, astfel: 2.812,32 lei onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), 1.092,74 lei cheltuielile necesare desfășurării executării silite, stabilite potrivit art. 670 alin. 3 Cod procedură civilă, 1.918,4 lei onorariu avocat, 9,90 lei taxa INEP, 15 lei taxa ITM (f. 55).
La data de 24.09.2015, executorul judecătoresc a emis somație prin care a pus în vedere debitoarei să execute obligația de a face și să achite sumele de 2.680 lei (debit) și 5.848,90 lei, conform titlului executoriu menționat (f. 56).
Executorul judecătoresc a emis adrese de înființare a popririi.
La data de 24.09.2015, contestatoarea a fost înștiințată despre înființarea popririi (f. 71).
La data de 26.10.2015, executorul judecătoresc a emis somația către debitoare, prin care i-a pus în vedere ca la data de 04.11.2015, orele 12.00, să fie prezentă la adresa din București, ., camera 1, sector 4, pentru îndeplinirea obligației de a face (f. 105), aceasta fiind comunicată contestatoarei la data de 28.10.2015 (f. 106).
La data de 04.11.2015, executorul judecătoresc, împreună cu avocatul creditoarei și cu organele de poliție, s-a deplasat la adresa menționată, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de la f. 108.
Referitor la excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva somației din data de 26.10.2015 și a procesului-verbal din data de 04.11.2015, instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 715 alin. 1 C.p.c., „ (1). Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă”.
În speță, așa cum a arătat mai sus, instanța reține că debitoarei contestatoare i s-a comunicat somația din data de 26.10.2015 la 28.10.2015 (potrivit dovezii de la f. 106).
Or, contestația la executare împotriva somației din data de 26.10.2015 și a procesului-verbal din data de 04.11.2015 a fost formulată la data de 11.11.2015, deci în interiorul termenului legal de 15 zile.
Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestației la executare împotriva somației din data de 26.10.2015 și a procesului-verbal din data de 04.11.2015.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect amendarea creditoarei pentru formularea cu rea-credință a cererii de punere în executare a obligației de a face, respectiv obligarea creditoarei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât aceste capete de cerere sunt admisibile în cadrul contestației la executare, debitoarea având posibilitatea de a solicita amendarea creditoarei, precum și obligarea acesteia la plata unor daune morale pentru alterarea imaginii și a demnității, prin pretinsele acte de hărțuire și intimidare pe care creditoarea le-a exercitat împotriva sa.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
1). – referitor ladebitul principal
Așa cum s-a arătat mai sus, instanța constată că prin titlul executoriu (sentința civilă nr. 4372/05.08.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._/3/2015), s-a dispus „obligă pârâtele (C. G.-L. și Auto Brodd Car SRL) la plata către reclamantă a sumei de 2.680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Contrar susținerilor intimatei, instanțe reține că art. 1.443 Cod civil definește solidaritatea între debitori, în timp ce art. 1.445 Cod civil (potrivit căruia „Solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege”) prevede izvoarele solidarității.
În speță, instanța reține că obligația de plată a cheltuielilor de judecată (ca și obligația de a face, de altfel) este divizibilă, nu solidară, din moment ce prin sentința care constituie titlu executoriu nu s-a reținut în mod expres solidaritatea debitorilor.
Într-adevăr, art. 1.446 Cod civil prevede că „Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligații contractate în exercițiul activității unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Cu toate acestea, instanța apreciază că intimata creditoare ar fi trebuit să solicite instanței care a pronunțat sentința ce constituie titlul executoriu obligarea debitorilor în solidar (urmând ca instanța să analizeze aplicabilitatea dispozițiilor art. 1445 și art. 1446 Cod civil și să dispună în consecință) sau, dacă a solicitat acest lucru, să formuleze o cerere de lămurire a dispozitivului sentinței menționate.
Prin urmare, față de considerentele expuse, întrucât prin sentința care constituie titlu executoriu nu s-a reținut în mod expres solidaritatea debitorilor, instanța reține că obligația de plată a sumei de 2.680 lei este una divizibilă, astfel că executarea silită a contestatoarei pentru întreaga sumă este nelegală.
Pe cale de consecință, instanța va modifica în parte somația din data de 24.09.2015, precum și celelalte acte emise în dosarul de executare nr. 2519/2015 al B. D. G., L. G. și M. P., în sensul că suma reprezentând debit este de 1.340 lei.
2). – în ceea ce privește popririle înființate „asupra tuturor conturilor pe care debitoarea le are deschise, până la încasarea sumei totale de 8.528,90 lei”
Instanța reține că potrivit art. 729 alin. 3 C.p.c. „Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum”.
Or, așa cum rezultă din adeverința de la f. 52, eliberată de .-C. SRL, contestatoarea figura cu un salariu net de 389 lei (aspect ce rezultă și din adeverința de la f. 16, depusă la dosar de contestatoare), din actele aflate în dosarul de executare nerezultând că debitoarea ar mai realiza alte venituri din muncă i-ar fi plătite periodic alte sumedestinate asigurării mijloacelor de existență ale acesteia.
Prin urmare, instanța observă că veniturile din muncă ale contestatoarei sunt mai mici decât jumătate din cuantumul salariului minim net pe economie, astfel încât acestea nu pot fi urmărite prin poprire, motiv pentru care instanța va anula adresele de înființare a popririi emise de executorul judecătoresc.
3). – în ceea ce privește încheierea din data de 24.09.2015, prin care executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare
Așa cum s-a arătat mai sus, prin această încheiere executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită în cuantum de 5.848,90 lei, astfel: 2.812,32 lei onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), 1.092,74 lei cheltuielile necesare desfășurării executării silite, stabilite potrivit art. 670 alin. 3 Cod procedură civilă, 1.918,4 lei onorariu avocat, 9,90 lei taxa INEP, 15 lei taxa ITM (f. 55).
Instanța va analiza în continuare fiecare categorie de cheltuieli, astfel:
- a).onorariul executorului judecătoresc
Instanța reține că, potrivit art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, „Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a). pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite”.
Astfel, având în vedere că debitul principal datorat de contestatoare este de 1.340 lei, potrivit celor arătate mai sus, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc pentru executarea silită a acestei creanțe este de 166,16 lei, TVA inclus (în acest sens, instanța reține că onorariile maximale prevăzute de Legea nr. 188/2000 nu conțin și TVA, urmând astfel ca TVA să se adauge respectivelor onorarii).
Contrar susținerilor contestatoarei, instanța reține că nu trebuie să existe o dovadă a plății acestui onorariu de către creditoare, din moment ce este prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 „Executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului”.
În ceea ce privește onorariul executorului pentru obligația de face cuprinsă în titlul executoriu, respectiv „obligă pârâtele (C. G.-L. și Auto Brodd Car SRL) să asigure accesul reclamantei împreună cu un expert contabil, la documentele financiar contabile ale Auto Brodd Car SRL necesare întocmirii situației financiare pe anul 2014”, instanța reține că această obligație de a face nu se poate încadra la pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2561/2012 (respectiv „predări de bunuri”), întrucât contestatoarea nu a fost obligată „să predea numite bunuri”, ci doar „să asigure accesul la documentele financiar-contabile”.
De asemenea, instanța apreciază că această obligație nu se poate încadra nici la pct. 6, respectiv „constatarea unor situații de fapt și inventarierea unor bunuri – art. 239 C.p.c.”.
Prin urmare, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc pentru executarea silită a acestei obligații este cel prevăzut la pct. 12 („orice alte acte sau operațiuni date prin lege”), respectiv 248 lei, TVA inclus.
Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse, instanța va reduce onorariul executorului judecătoresc de la 2.812,32 lei la 414,16 lei, TVA inclus.
- b).cheltuielile necesare desfășurării executării silite
Potrivit art. 670 alin. 3 pct. 7 C.p.c., „Sunt cheltuieli de executare: 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”, text ce este reluat de art. 39 alin. 5 pct. 7 din Legea nr. 188/2000, „Sunt cheltuieli de executare: 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”.
Instanța reține că potrivit art. 670 alin. 4 C.p.c., „Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni”.
Astfel, instanța observă că textul de lege face referire la dovezile ce trebuie prezentate de partea interesată, deci nu și de executorul judecătoresc.
Prin urmare, contrar susținerilor contestatoarei, instanța reține că executorul judecătoresc nu trebuie să depună dovezi cu privire la sumele reprezentând „alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”. Obligația executorului de a depune dovezi pentru toate cheltuielile necesare desfășurării executării silite (cum ar fi, de exemplu, deplasări în teren, copii xerox, etc.) ar fi una excesivă.
Cu toate acestea, instanța apreciază că executorul judecătoresc trebuie să individualizeze în mod concret aceste cheltuieli, astfel încât partea și ulterior instanța de judecată să poată verifica dacă sunt rezonabile și justificate, în caz contrar existând posibilitatea ca executorul să efectueze cheltuieli excesive, al căror cuantum să nu poată fi cenzurat.
În acest context, instanța constată că executorul nu a prezentat explicații cu privire la suma de 1.092,74 lei stabilită cu titlu de cheltuieli necesare desfășurării executării silite, respectiv în ce au constat efectiv și concret aceste cheltuieli.
Prin urmare, având în vedere activitățile de executare silită efectiv desfășurate, instanța apreciază că suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli necesare desfășurării executării silite este una rezonabilă, astfel încât va reduce suma de 1.092,74 lei reprezentând cheltuieli necesare desfășurării executării silite la 300 lei.
- c).onorariul avocatului
Contrar susținerilor contestatoarei, instanța constată că intimata a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 1.918,4 lei, potrivit facturii fiscale nr. 1356/23.09.2015 și chitanței nr. 464/28.09.2015 (f. 138-139).
În privința cuantumului acestui onorariu, instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 670 alin. 4 C.p.c. „Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni”, iar conform art. 451 alin. 2 C.p.c. „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, acesta când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.
Instanța subliniază că întreaga executare silită revine ca activitate principală executorului judecătoresc, conform art. 628 C.p.c., potrivit căruia „În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.”
Prin urmare, demersurile în această fază sunt realizate de organul de executare, rolul creditorului și, implicit, al reprezentantului acestuia, limitându-se la a veghea ca executarea să nu fie tergiversată, nerevenindu-i sarcina de a efectua în concret actele de executare.
Astfel, onorariul avocatului într-un cuantum ridicat în această fază nu este în niciun fel justificat de specificul activităților de executare silită, în care executorul judecătoresc este cel care instrumentează dosarul de executare cu toate demersurile adiacente, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar: deschidere dosar, încuviințarea executării, respectiv înaintarea actelor la instanță în vederea învestirii titlului executoriu cu formulă executorie (acolo unde este cazul), deplasarea la domiciliul debitorului pentru punerea în executare a obligației cuprinse în titlul executoriu, demersuri pentru aflarea veniturilor debitorului, înființarea popririi, ridicarea popririi și, în final, închiderea dosarului de executare.
Astfel instanța reține că, în concret, avocatul creditoarei, în această fază procesuală, a întocmit doar cererea de executare silită, respectiv un formular tipizat, iar ulterior s-a deplasat cu executorul la domiciliul creditoarei și a întocmit răspunsuri la anumite aspecte prezentate de contestatoare (fără a avea însă vreo obligație de a proceda astfel).
În acest context, prin raportare la dispozițiile Protocolului pentru stabilirea onorariilor avocaților din oficiu, încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, ținând seama de activitatea efectiv depusă în cadrul executării silite și de complexitatea acesteia, de nivelul onorariului executorului și având în vedere principiile expuse mai sus, instanța urmează să diminueze onorariul avocatului creditoarei pentru faza de executare silită la suma de 300 lei, reținând că acesta este vădit disproporționat și nu este în niciun caz justificat un onorariu de avocat în cuantum de aproximativ 4 ori și jumătate mai mare decât al executorului, în condițiile în care majoritatea activităților în faza de executare silită revin executorului și au fost realizate de acesta. Astfel, instanța apreciază că în nici un caz onorariul de avocat în faza de executare silită nu poate fi mai mare ca onorariul executorului judecătoresc. Or, așa cum s-a reținut mai sus, onorariul executorului a fost stabilit de instanță la suma de 414,16 lei, TVA inclus.
Instanța mai reține că, deși contestatoarea ar fi putut evita plata cheltuielilor de executare dacă și-ar fi îndeplinit obligația anterior formulării de către creditoare a cererii de începere a executării silite, totuși cheltuielile de executare nu trebuie să se transforme în niciun caz într-o „amendă” în sarcina debitorului sau să constituie un venit nejustificat pentru vreo persoană.
Instanța reține că, prin decizia nr. 401/14.07.2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 274 alin. 3 din Vechiul Cod civil (care prevedea, de asemenea, dreptul judecătorilor de a micșora onorariile avocaților, în cadrul cheltuielilor de judecată) și a decis că "instanța are dreptul de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse".
De asemenea, în practica judecătorească s-a decis că "instanța poate majora sau micșora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat" (decizia comerciala nr. 4930/25.09.2001 pronunțata de Curtea Supremă de Justiție).
Totodată, în jurisprudența sa, CEDO a statuat că "cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil" (hotărârea nr. 20/2007 în cauza I. și alții împotriva României, art. IV lit. B punctul 102, publicată în Monitorul Oficial nr. 561/24.07.2008).
Această soluție nu contravine dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora contactul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, întrucât nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de cealaltă parte, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
Astfel, instanța subliniază că această reducere operează doar cu privire la suma ce va fi inclusă în cheltuielile de executare și pe care debitoarea-contestatoare va fi obligată să o plătească creditoarei intimate cu acest titlu, neavând nici un efect asupra raporturilor dintre părțile contractului de asistență juridică, respectiv dintre creditoare și avocatul său. De asemenea, instanța arată că argumentele expuse au în vedere strict activitatea desfășurată de avocat pe parcursul derulării executării silite, iar nu și serviciile de asistență juridică oferite clientului în cadrul litigiilor în această fază (validări de poprire, contestații la executare), pentru care partea poate solicita cheltuieli de judecată, chiar în cadrul acestor proceduri (fiind nelegală practica utilizată în sensul de a se include aceste cheltuieli în cheltuielile din faza de executare silită, în condițiile în care se au în vedere niște cheltuieli ipotetice, despre nici nu se știe la acel moment dacă vor fi efectuate sau nu, regula fiind aceea potrivit căreia cheltuielile efectuate în cadrul unui proces – chiar dacă se desfășoară în faza de executare silită – se recuperează în cadrul procesului sau pe cale separată, însă numai după efectuarea acestora și nu prin includerea lor în cheltuielile de executare), în situația în care contestatorul parte adversă cade în pretenții.
În aceeași ordine de idei, instanța apreciază că această reducere a cheltuielilor de executare prin diminuarea onorariului avocatului pentru faza de executare silită de la 1.918,4 lei la 300 lei nu afectează în vreun fel dreptul creditoarei la apărare, de care beneficiază inclusiv în faza executării silite, potrivit art. 6 CEDO, însă orice drept trebuie exercitat cu bună-credință, în limitele sale interne și externe și nu trebuie să conducă la prejudicierea altor persoane.
De asemenea, instanța subliniază că această situație de fapt nu poate fi imputată în vreun fel executorului judecătoresc, întrucât acesta, potrivit art. 670 alin. 4 C.p.c., stabilește sumele datorate prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii, fără a le putea cenzură însă, această posibilitate revenind în exclusivitate instanței de judecată.
- d).taxa INEP și taxa ITM – contestatoarea nu a contestat aceste cheltuieli.
Contrar susținerilor contestatoarei, instanța reține că mențiunea din cuprinsul încheierii în sensul că încuviințarea executării silite s-a dispus la data de 24.09.2015 constituie o simplă eroare materială.
În consecință, față de considerentele expuse, instanța va modifica în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 24.09.2015, precum și actele subsecvente emise, în sensul că suma reprezentând cheltuieli de executare se reduce de la 5.848,90 lei la 1.039,06 lei.
4). - referitor la somația din data de 26.10.2015 și procesul-verbal din data de 04.11.2015
În primul rând, instanța reține că toate susținerile contestatoarei în sensul că documentele financiar-contabile s-ar afla la intimată sau la soțul acesteia sunt inadmisibile, potrivit art. 713 alin. 2 C.p.c., „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”, întrucât sunt apărări de fond care tind să conducă la reținerea unei alte situații de fapt față de cea stabilită prin titlul executoriu.
Instanța reține că susținerea contestatoarei potrivit căreia titlul executoriu a fost îndeplinit benevol la data de 03.10.2015, când creditoarea a fost convocată în vederea Adunării Generale pentru data de 14.10.2015 (având pe ordinea de zi, la pct. 4, prezentarea documentelor financiar-contabile ale societății de persoanele care le dețin, în vederea executării sentinței civile nr. 4372/05.08.2015), însă aceasta nu s-a prezentat, este neîntemeiată.
Astfel, contrar susținerilor contestatoarei, prin titlul executoriu s-a menționat în mod expres că „accesul poate fi asigurat fie prin prezentarea în original a documentelor financiar-contabile, fie prin predarea unor fotocopii ale acestora”.
Or, simplul fapt că pe ordinea de zi a Adunării Generale se afla și „prezentarea documentelor financiar-contabile” nu poate conduce la îndeplinirea obligației de a face de contestatoare, respectiv de a „asigura accesul reclamantei împreună cu un expert contabil, la documentele financiar contabile”.
De asemenea, instanța apreciază că nu reprezintă o îndeplinire a obligației nici solicitarea adresată societății de contabilitate . de a pune documentele contabile la dispoziția intimatei, refuzul acesteia fiind întemeiat, întrucât obligația de a asigura accesul revine contestatoarei. Astfel, chiar documentele se aflau la societatea de contabilitate, atunci contestatoarea ar fi trebuit să efectueze demersuri să le obțină și să-i îi asigure accesul intimatei la acestea.
Împrejurarea că începând cu data de 03.10.2015 contestatoarea nu mai este administratorul ., deoarece a demisionat, astfel că nu mai poate reprezenta societatea nu prezintă nicio importanță sub aspectul îndeplinirii obligației de a face stabilite prin titlul executoriu.
În acest context, instanța reține că în mod legal executorul judecătoresc a emis somația din data de 26.10.2015, prin care i-a pus în vedere contestatoarei ca la data de 04.11.2015, orele 12.00, să fie prezentă la adresa din București, ., camera 1, sector 4, pentru îndeplinirea obligației de a face (f. 105), iar la data de 04.11.2015, împreună cu avocatul creditoarei și cu organele de poliție, s-a deplasat la adresa menționată, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de la f. 108.
Prin urmare, instanța reține că nu există nici un motiv care să atragă anularea acestor acte, astfel că va respinge ca neîntemeiată contestația la executare împotriva somației din data de 26.10.2015 și a procesului-verbal din data de 04.11.2015.
Pe cale de consecință, având în vedere că actele de executare au fost efectuate în mod legal, ca urmare a neîndeplinirii de către contestatoare a obligației de a face, instanța va respinge ca neîntemeiate și capetele de cerere având ca obiect amendarea creditoarei pentru formularea cu rea-credință a cererii de punere în executare a obligației de a face, respectiv obligarea creditoarei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Astfel, contrar susținerilor contestatoarei, instanța reține că în speță nu există o faptă ilicită a intimatei sau a executorului, întrucât executorul a afișat somația din data de 26.10.2015 la domiciliul contestatoarei în temeiul atribuțiilor de serviciu, în vederea executării silite a obligației de a face cuprinse în titlul executoriu, astfel că nu se poate considera că acest aspect ar reprezenta vreun abuz sau o ingerință în dreptul contestatoarei la viața privată și de familie sau vreo percheziție domiciliară.
În ceea ce privește cererea de repunere a cauzei pe rol, pentru încălcarea dreptului la apărare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 666 C.p.c. și excepția de nulitate a încheierii de încuviințare a executării silite, având în vedere neconstituționalitatea art. 666 C.p.c., astfel cum a decis Curtea Constituțională la data de 17.12.2015, invocate de contestatoare pentru prima dată prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 02.02.2015, instanța reține următoarele
În primul rând, instanța reține că nu se impune repunerea cauzei pe rol, întrucât cererea contestatoarei de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător a fost respinsă în baza art. 222 alin. 1 C.p.c. (pentru motivele arătate pe larg în încheierea de dezbateri, care face corp comun cu prezenta hotărâre), iar instanța a amânat pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, potrivit art. 222 alin. 2 C.p.c.
În al doilea rând, instanța constată că cele două excepții au fost invocate pentru prima dată după închiderea dezbaterilor. Or, potrivit art. 394 alin. 3 C.p.c., „După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă”. Astfel, din moment ce părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosar după închiderea dezbaterilor, este evident că acestea nu mai pot invoca nici excepții sau alte aspecte, întrucât acestea trebuie puse în discuția părților, în vederea respectării principiilor contradictorialității și asigurării dreptului la apărare.
Pe de altă parte, instanța reține că oricum excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 666 C.p.c. este inadmisibilă, din moment ce, prin Decizia nr. 895/17.12.2015, publicată în Monitorul Oficial din data de 04.02.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 666 C.p.c.
Referitor la excepția de nulitate a încheierii de încuviințare a executării silite, având în vedere neconstituționalitatea art. 666 C.p.c., instanța reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, la pct. 28 din considerentele deciziei menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele „Cu privire la efectele pe care urmează a le produce prezenta decizie, Curtea constată că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării sale, aplicându-se, în schimb, în privința contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării prezentei decizii, precum și în cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate la data sus menționată. (…) Așadar, din ziua publicării prezentei decizii, competența executorilor judecătorești de a încuviința executarea silită încetează”.
În speță, instanța constată că decizia menționată a fost publicată în Monitorul Oficial după ce a fost pronunțată prezenta hotărâre, astfel că la momentul publicării deciziei, cauza nu se mai afla pe rolul instanței.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 719 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, contestatoarea a depus la dosar dovada faptului că a achitat suma de 1.550 lei (f. 19), în timp ce suma totală pe care aceasta o are de achitat, potrivit celor arătate mai sus, este de 2.379,06 lei (1.340 lei debit și 1.039,06 lei cheltuieli de executare). Prin urmare, nu se impune nici încetarea executării silite.
Or, din moment ce contestatoarea nu a făcut dovada faptului că a achitat în plus față de suma datorată (deși îi revenea sarcina probei în acest sens, potrivit art. 249 C.p.c.) și acest aspect nu rezultă nici din actele aflate în dosarul de executare, în baza art. 723 și urm. C.p.c., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente acestei cauze, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 453 alin. 2 C.p.c. „Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”, iar conform art. 452 „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.
Instanța reține că, pentru prezenta contestație la executare, intimata nu a depus la dosar dovada cheltuielilor efectuate, potrivit art. 452 C.p.c.
În acest context, în baza art. 453 alin. 1, art. 451 alin. 1 și art. 452 C.p.c., instanța va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 81,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea fotocopierii actelor din dosarul de executare nr. 2519/2015 al B. D. G., L. G. și M. P..
În privința cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, instanța constată că această cerere este neîntemeiată, întrucât potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru se restituie, la cerere, în cazul în care contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.
Așadar, există două reglementări legale privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, astfel: una cu caracter general prevăzută de art. 453 C.p.c., care instituie faptul că taxa judiciară de timbru (ca o cheltuială de judecată) este suportată de partea care a căzut în pretenții și una cu caracter special prevăzută de art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, care instituie faptul că în cazul admiterii contestației la executare, taxa judiciară de timbru se restituie contestatorului, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, ceea ce înseamnă că intimatul nu poate fi obligată intimata la plata acestei taxe de timbru.
Conform principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală și totodată este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială.
Așadar, contestatoarea nu are o opțiune între cele două căi, ci este obligatorie aplicarea normei speciale, respectiv aceea de a i se restitui taxa judiciară de timbru în cazul admiterii contestației la executare, iar nu obligarea intimatului la plata acesteia.
De asemenea, instanța constată că potrivit art. 45 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, „(…) în cazul prevăzut la alin. 1 lit. f, taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației”.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, precum și faptul că taxa de timbru datorată de contestatoare pentru partea din contestație admisă (respectiv reducerea cuantumului creanței datorate cu 6.149,84 lei, de la 8.528,9 lei la 2.379,06 lei) este de 412,5 lei, potrivit art. 10 alin. 2 raportat la art. 3 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013, instanța reține că contestatoarea are posibilitatea de a cere restituirea acestei sume, în termen de un an de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestației la executare împotriva somației din data de 26.10.2015 și a procesului-verbal din data de 04.11.2015, emise în dosarul de executare nr. 2519/2015 al B. D. G., L. G. și M. P..
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect amendarea creditoarei pentru formularea cu rea-credință a cererii de punere în executare a obligației de a face, respectiv obligarea creditoarei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. G. L.,cu domiciliul în București, Sector 4, ..13, ., ., CNP:_, în contradictoriu cu intimata C. C. E., cu domiciliul ales la SCA C., Rila și Asociații din București, Sector 1, ..104-106, Corp B, Et.3, CNP:_.
Modifică în parte somația din data de 24.09.2015, precum și celelalte acte emise în dosarul de executare nr. 2519/2015 al B. D. G., L. G. și M. P., în sensul că suma reprezentând debit este de 1.340 lei.
Modifică în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 24.09.2015, precum și actele subsecvente emise, în sensul că suma reprezentând cheltuieli de executare se reduce de la 5.848,90 lei la 1.039,06 lei.
Anulează adresele de înființare a popririi.
Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect amendarea creditoarei pentru formularea cu rea-credință a cererii de punere în executare a obligației de a face, respectiv obligarea creditoarei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare împotriva somației din data de 26.10.2015 și a procesului-verbal din data de 04.11.2015.
Respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 81,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. A. G. B.
Red./tehred./VF/AGB/5ex./11.02.2016
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 429/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI → |
|---|
