Întoarcere executare. Sentința nr. 333/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 333/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 333/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR. 333
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.01.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – G.-C. M.
GREFIER – D. O. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare in judecată formulată de contestatorul . în contradictoriu cu intimata R. D. T., având ca obiect „întoarcere executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, de către contestator, acordul de mediere nr. AM 604/16.12.2013, încheiat între părți.
Instanța, urmează a lua act de acordul de mediere încheiat între părți.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, contestatorul . a solicitat obligarea intimata R. D. T. la restituirea sumei de 14.648 lei actualizată la data plății efective in raport de indicele de inflație.
Pentru termenul de judecata din data de 09.01.2014, contestatorul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, acordul de mediere încheiat între părți la data de 16.12.2013.
Potrivit art. 246 alin. 1 C.proc.civ., „Reclamanta poate sa renunțe oricând la judecata, fie verbal in ședința, fie prin cerere scrisa”.
Având în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile art. 246 alin. 1 C.proc.civ., contestatoarea depunând cerere scrisa in acest sens, instanța urmează sa ia act de renunțarea contestatoarei la judecată, in contradictoriu cu intimata R. D. T..
În consecință, având în vedere dispozițiile art.271-273 Cod procedură civilă, instanța va lua act de înțelegerea părților si va consfinți tranzacția încheiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de acordul de mediere încheiat între contestatorul . cu sediul în București, ., sector 1, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la SCA L. & G. din București, Calea V., nr. 145, V. Center, . și intimata R. D. T., domiciliată în Pitești, ., ., . și consfințește voința părților, după cum urmează:” Acord de Mediere Nr. AM 604/16 decembrie 2013 în baza Contractului de Mediere Nr. CTM 604/ 16 decembrie 2013 1.O. P. SA cu sediul în București . sector 1, P. City, înregistrat în O.R.C. sub nr. J40/8302/23/10 1997, având codul de înregistrare fiscală (C.) nr._. reprezentata prin dna. T. A. G. în calitate de avocat, împuternicita prin împuternicirea . nr._/2013 identificat prin CI. IF nr._ CNP_ în calitate de parte in mediere2. Dna. R. D. T., domiciliat(a) in ., ., localitatea PITEȘTI, județul Arges, CNP_, legitimat(a) cu CI . nr._ în calitate de parte in mediere In conformitate cu prevederile legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, noi partite, care am solicitat medierea si ne-am supus procedurii medierii, am consimțit la incheierea prezentului acord de mediere. Declaram ca intelegerea ne aparține, fiind rezultatul negocierii dintre noi, reprezentând acordul nostru de voința, liber exprimata si neafectata de niciun viciu de consimțământ, fiind intru-totul de acord cu cele convenite si stipulate mai jos dupa cum urmează: Având in vedere ca:
Dna. R. D. T. a inițiat împotriva P. dosarul de fond nr._, admis prin Sentința nr. 162/30.01.2009, emisa de Tribunalul Argeș (Sentința), pusa in executare prin B. CASAGRANDA-S. A. in Dosarul de executare nr. 521/2010, executând din contul P. suma de_,88 RON, denumita in continuare Suma, din care_ RON debit principal, 224,88 RON cheltuieli de judecata si 3382 RON cheltuieli de executare. Ulterior, împotriva Sentinței mai-sus menționate, P. a declarat recurs care a fost admis prin decizia 970/10.05.2012 a Cur{ii de Apel B. Noi părțile: 1. O. P. SA cu sediul în București . sector 1, P. City, înregistrat în O.R.C. sub nr. J40/8302/23/10.1997, având codul de înregistrare fiscală (C.) nr._, reprezentata prin dna. T. A. G. în calitate de avocat, împuternicita prin împuternicirea . nr._/2013 identificat prin CI. IF nr._ CNP_ Si2. Dna. R. D. T., domiciliat(a) in ., ., ., localitatea PITEȘTI, județul Argeș, CNP_, legitimat(a) cu CI . nr._ Am convenit ca:
Dna. R. D. T. se obliga la plata sumei executate din contul P. in numele sau de către B. CASAGRANDA-S. A. in dosarul de executare nr. 521/2010, in cuantum de_,88 RON, in 60 de rate lunare egale Valoarea fiecărei rate lunare este de 244,14 RON si va fi achitata pana ultima zi lucratoare a fiecărei luni, incepand cu luna februarie 2014. Ultima rata va fi scadenta in data de ianuarie 2019. Plata va fi efectuata prin virament bancar in contul O. P. SA deschis Raiffeisen Bank, Agenția București, IBAN RQ36 RZBR_ 4712. Comisioanele bancare vor fi suportate de către Dna. R. D. T. La rubrica "Detalii de plata" se va menționa CNP-ul Dna. R. D. T. si "retur acord mediere dosar_ ". In măsura in care Dna. R. D. T. respecta prevederile prezentului acord de mediere, P. renunța la dreptul de a solicita actualizarea debitului datorat cu rata inflației, de la data executării efectuate de B. CASAGRANDA-S. A. si pana la data achitării integrale a debitului. In situația in care Dna. R. D. T. nu respecta întocmai prevederile prezentului acord de mediere, P. isi rezerva dreptul de a dispune actualizarea Sumei si de a iniția toate procedurile legale in vederea recuperării Sumei sus-amintite. Prezentul acord se încheie în data de 16 decembrie 2013 in 5 (cinci) exemplare originale, (câte unul pentru fiecare parte participanta la mediere, un exemplar pentru mediator E. A. si doua pentru Instanța de judecata). SS indescifrabil. Prezentul acord de mediere este întocmit si redactat de către Mediator E. A. cu, cu autorizația nr. 0871/2012, având sediul in București, ., ., ., Cod fiscal RO30882137. Mediator E. A.” .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G.-C. M. D. O. M.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1770/2014. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 1806/2014. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|