Validare poprire. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 10222/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 10.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. M. D.
GREFIER - T. I.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de creditorii B.E.J. C. L. și B. S. în contradictoriu cu debitorul C. S. Otopeni și cu terțul poprit A.-D. A JUDEȚULUI I.-ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ, având ca obiect: validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă persoana delegată de creditorul B., care depune la dosar extras din Registrul S. și extras din Registrul Național la Persoanelor Juridice Fără Scop Patrimonial.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, instanța dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile, creditorii solicitând judecarea cauzei în lipsă în condițiile art. 411 alin. 2 C.pr.civ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificând din oficiu la prima zi de înfățișare competența acestei instanțe, potrivit art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în baza art. 94 pct. 1 coroborat cu art. 113 și 789 Cod de procedură civilă raportat la faptul că executorul judecătoresc are sediul pe raza sectorului 4 București.
Instanța declară începerea cercetării procesului și în baza art. 238 alin. 1 Cod de procedură civilă și estimează durata procesului la maxim o lună.
În temeiul art. 258 alin. 1 din codul de procedură civilă încuviințează pentru creditorii proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, luând act că, deși legal citați, debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
Instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art. 394 C.pr.civ. și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate în dosar.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
I. PROCEDURA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numrul de mai sus, la data de 01.08.2013, petentul B. C. L., în contradictoriu cu debitorul CS OTOPENI și cu terțul poprit A. - D. A JUDEȚULUI I.-ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ, a solicitat instanței să dispună validarea popririi pentru suma de_ euro (echivalent în lei) reprezentând debit principal, precum și pentru suma de 6229,9 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
De asemenea, a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că la data de 17.06.2013 a trimis terțului poprit adresa de înființare a popririi asupra conturilor bancare ale debitorului, iar terțul poprit, în loc să se conformeze și să consemneze sumele, a exprimat refuzul său categoric, printr-o adresă comunicată la 29.07.2013.
În cadrul acestei din urmă adrese, terțul poprit a precizat că debitul principal este achitat, iar hotărârea invocată drept titlu executoriu este contestată cu recurs și prin urmare, nu este definitivă și irevocabilă.
A mai arătat petentul că hotărârea invocată drept titlu executoriu este pronunțată în materia dreptului muncii, fiind executorie potrivit art. 274 din Codul muncii, dar și potrivit art. 448 din Noul cod de procedură civilă (echivalentul art. 278 din vechiul cod de procedură civilă).
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept a invocat dispozițiile art. 789 C..
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 C..
Legal citați în procedura prealabilă (filele 25 verso și 27 verso), terțul poprit și debitorul nu au depus la dosar întâmpinare.
A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar înscrisuri relevante din dosarul de executare silită.
II. ÎN D.
Potrivit art. 789 alin. (1), (3) și (4) C., „(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
(3) Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.
(4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”.
III. OPINIA INSTANȚEI
1. În fapt, instanța reține că prin sentința civilă nr. 2450/13.03.2013, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011 (fila 6), debitorul . obligat la plata echivalentului în lei a sumei de_ euro reprezentând drepturi de natură salarială aferente lunilor aprilie 2010, mai 2010 și perioadei iulie – decembrie 2010.
Prin încheierea din 31.05.2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013 (fila 11), a fost încuviințată începerea executării silite împotriva debitorului, în baza titlului executoriu invocat.
Prin încheierea din data de 14.06.2013 (fila 13), executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 6229,9 lei.
Prin adresa din 17.06.2013 (fila 14), executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi conturilor debitorului, comunicând terțului poprit acest lucru, cu solicitarea de a consemna sumele.
Prin adresa prin adresa nedatată (fila 15), în care face referire la adresa de înființare a popririi menționată mai sus, terțul poprit a răspuns executorului judecătoresc în sensul că nu va înființa poprirea în condițiile în care sentința invocată drept titlu executoriu nu este definitivă și irevocabilă, aceasta fiind atacată cu recurs, iar unul dintre motivele de recurs este acela că debitorul a achitat debitul.
2. Analizând cererea de validare a popririi pe fond, instanța precizează mai întâi faptul că, potrivit art. 789 C., pentru ca o cerere de acest tip să fie admisă, trebuie îndeplinite mai multe condiții:
- să existe o procedură de executare silită pornită în condițiile legii;
- terțul poprit să aibă o datorie la debitor sau să dețină conturi ale acestuia;
- să fi fost comunicată terțului poprit adresa de înființare a popririi;
- terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile legale;
- cererea de validare a popririi să fie făcută în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă.
În ceea ce privește prima condiție, instanța reține că procedura de executare silită a fost încuviințată, potrivit legii, de un judecător (fila 11), acesta analizând în acea etapă procedurală, caracterul executoriu al titlului invocat, respectiv al sentinței civile nr. 2450/13.03.2013, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011 (fila 6).
Cu privire la cea de a doua condiție, instanța reține din adresa terțului poprit către creditor (fila 15), că acesta a recunoscut implicit faptul deținerii unor conturi ale debitorului.
În ceea ce privește cea de a treia condiție, instanța reține că adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit, astfel cum rezultă din recunoașterea cuprinsă în adresa acestuia de la fila 15 din dosar.
În privința refuzului terțului poprit de a da curs adresei de înființare a popririi, instanța arată mai întâi, faptul că în procedura popririi, ceea ce i se cere terțului poprit este ca acesta, în loc să plătească suma de bani datorată debitorului către debitor, să o plătească direct creditorului, prin intermediul executorului judecătoresc. Terțul poprit nu este afectat în nici un fel, iar patrimoniul său nu suferă nicio modificare, singura deosebire fiind făcută de destinatarul plății. Din acest motiv, terțul poprit nu are dreptul să analizeze, așa a fost făcut în speță prin adresa către executorul judecătoresc (fila 15), nici dacă titlul invocat are caracter executoriu, nici dacă debitorul a făcut recurs sau nu și nici nu îl interesează pe terțul poprit ce motive a invocat debitorul într-un ipotetic recurs.
În schimb, în procedura validării popririi nu se poate face decât o analiză sumară, de aparență, atât în ceea ce privește existența titlului executoriu sau validitatea sa, în condițiile în care calea procedurală deschisă pentru aceste analize este contestația la executare. Această analiză poate fi făcut doar la cererea debitorului sau de instanță, din oficiu, însă nu poate fi provocată de terțul poprit, care poate formula doar apărări pe care le-ar putea opune debitorului (art. 789 alin. (3) teza a doua C.).
Chiar și în aceste condiții, instanța constată că, în speță, există un titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 2450/13.03.2013, care este valid, apt să fie pus în executare, în condițiile în care hotărârile pronunțate în primă instanță, fără drept de apel, sunt definitive, iar în această calitate dobândesc caracter executoriu.
Prin urmare, fără a pune la îndoială capacitatea reprezentanților terțului poprit de a interpreta legea, în calitatea lor de agenți ai unei instituții publice a statului, instanța observă totuși că aceștia și-au depășit cu mult atribuțiile atunci când, prin adresa comunicată executorului judecătoresc (fila 15), au stabilit în mod arbitrar și contrar celor deja hotărâte de un judecător (fila 11), că sentința civilă în discuție nu poate fi pusă în executare.
Prin cele arătate mai sus, care au ca ipoteză refuzul terțului poprit de a consemna sumele de bani indicate de executorul judecătoresc, refuz exprimat explicit prin adresa aflate la fila 15, instanța constată că și cea de a patra condiție este îndeplinită, respectiv aceea ca terțul poprit să nu își fi îndeplinit obligațiile.
In fine, cu privire la cea de a cincia condiție, instanța constată că adresa de înființare a popririi a fost înregistrată la terțul poprit la data de 25.06.2013 (potrivit recunoașterii din adresa aflată la fila 15), astfel încât acesta ar fi trebuit să răspundă executorului judecătoresc în termen de 5 zile, potrivit art. 786 alin. (1) C., cel mai târziu la data de 01.07.2013. Cererea de validare a popririi a fost depusă de executorul judecătoresc la data de 01.08.2013, chiar în ultima zi a termenului de o lună stabilit de art. 789 alin. (1) C..
Față de cele arătate și constatând că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile legale, instanța urmează să admită cererea de validare a popririi, și să oblige pe terțul poprit să plătească creditorului echivalentul în lei la data plății, al sumei de 11.680 euro reprezentând debit principal și suma de 6229,9 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
3. În ceea ce privește cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ținând seama de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. și constatând că acțiunea principală a fost admisă în întregime, instanța urmează să Oblige pe terțul poprit și pe debitor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru (fila 4).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditorii B.E.J. C. L., cu sediul în București, .. 1, ., ., sector 4 și B. S., cu domiciliul în București, ., .. B, . în contradictoriu cu debitorul C. S. Otopeni, cu sediul în Otopeni, .. 10, județul I. și cu terțul poprit A.-D. A JUDEȚULUI I.-ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ, cu sediul în București, .. 10, sector 3.
Validează poprirea înființată de B. C. L. în dosarul de executare nr. 115/2013, față de terțul poprit A. – D. a județului I. – ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ.
Obligă pe terțul poprit să plătească creditorului echivalentul în lei la data plății, al sumei de_ euro reprezentând debit principal și suma de 6229,9 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
Obligă pe terțul poprit și pe debitor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 de lei.
Cu apel în termen de 5 de zile de la data comunicării, conform art. 790 NCPC.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2013.
Președinte Grefier
Red.jud.C.D/teh.T.I./6ex./26.11.2013
← Anulare act. Sentința nr. 1806/2014. Judecătoria SECTORUL 4... | Întoarcere executare. Hotărâre din 17-12-2013, Judecătoria... → |
---|