Pensie întreţinere. Sentința nr. 5/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 5/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. F. A.
GREFIER: B. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere – continuare, privind pe reclamanta M. D. M. în contradictoriu cu pârâtul M. A. Ș..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, personal, și pârâtul, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele: prin compartimentul registratură, la data de 16.12.2015, au fost depuse la dosar relațiile solicitate angajatorului pârâtului, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Reclamanta a arătat că solicită să primească pensie de întreținere de la data depunerii cererii, în cuantum de 500 de lei, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul a arătat că și-a manifestat intenția de a acorda o pensie de întreținere în cazul în care facultatea pe care o urmează este o facultate acreditată. Având în vedere că în țară sunt foarte multe facultăți acreditate, pârâtul a arătat că nu este de acord să plătească o pensie de întreținere pentru o formă de învățământ doar autorizată. Pârâtul a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.
La interpelarea instanței, pârâtul a precizat că locuiește la adresa din București, .. 14, ., ..
Instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, în data de 03.09.2015, sub nr._, reclamanta M. D. M. în contradictoriu cu pârâtul M. A. Ș., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia în cuantum de 500 lei lunar, începând cu luna august 2015, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În fapt, reclamanta a arătat că este fiica pârâtului M. A. Ș. și prin sentința civilă nr._/211/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj –N. acesta a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa și cei doi frați ai săi până la majorat, în cuantum de 1.500 lei. Reclamanta a menționat că în prezent este studentă în anul I la Universitatea Ecologică din București – Facultatea de Educație Fizică și Sport – Program de studii Kinetoterapie și Motricitate Specială, astfel că se află în continuarea studiilor, conform adeverinței nr.5065/25.08.2015 emisă de către universitate. Reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata unei pensii de studii în favoarea sa, aferentă nevoilor și pregătirii universitare, și să se dispună executarea silită a debitorului. A precizat reclamanta că pârâtul lucrează la S.C. ROMÂNIA HIPERMARCHE S.A. – Magazinul C., cu sediul în București, ..19, unde ocupă funcția de șef serviciu pază.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.86 și art. 84 C. familiei și art. 225 C.pr.civilă.
În susținere a anexat cererii înscrisuri (f.4- 12)
La data de 08 octombrie 2015, pârâtul M. A. Ș. a formulat întâmpinare.
In fapt, pârâtul a arătat că în luna august 2015 fiica sa Mainea D. M., i-a adus la cunoștința ca dorește sa susțină un examen de admitere la Universitatea Ecologica, in cadrul Facultății de Educație Fizica si Sport la programul de studii Kinetoterapie si motricitate speciala. A obiectat asupra acestei alegeri întrucât programul de studii Kinetoterapie si motricitate speciala nu era acreditat de către Ministerul Educației si Cercetării Științifice, ci doar autorizat sa funcționeze, iar ca urmare a obiecției lui, fiica sa a încetat sa mai ia legătură cu el. Pârâtul a mai arătat că a constatat că la dosar a fost atașata o adeverința eliberata de Universitatea Ecologica Facultatea de Educație Fizica si Sport programul de studii Kinetoterapie si motricitate speciala din 25.08.2015,care atesta faptul ca fiica sa este înscrisa la admitere si nu ca ar fi deja studentă. A precizat că, respectă dorința fiicei lui de a urma o forma de învățământ superior si dorește sa o susțină financiar, doar, in condițiile in care facultatea si programul de studiu au acreditare legala in conformitate cu legislația actuala si nu poate admite că trebuie sa susțină o forma de învățământ doar autorizată. De asemenea dorește să contribuie lunar cu plata unei pensii de întreținere in valoare de 500 lei, bani ce el ii va depune lunar in contul reclamantei, in data de 10 ale fiecărei luni, însă, doar in condițiile arătate mai sus.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La data de 21 octombrie 2015, reclamanta M. D. M. a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului.
În temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și a respins pârâtului proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamanta s-a născut la data de 07.08.1996 și este fiica pârâtului, astfel cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosar (fila 6).
La data de 07.08.2014, reclamanta a împlinit vârsta majoratului.
În prezent, reclamanta este în continuarea studiilor, fiind înscrisă în anul universitar 2015/2016, în anul I, la Universitatea Ecologică din București – Facultatea de Educație Fizică și Sport – Program de studii Kinetoterapie și motricitate specială, astfel cum reiese din adeverința emisă la data de 25.08.2015 de această instituție de învățământ (fila 5).
Potrivit art. 47 alin.1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în acord cu prevederile art.27 din Convenția O. cu privire la drepturile copilului, copilul are dreptul să beneficieze de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. Responsabilitatea este în primul rând a părinților, datori să asigure, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și educării copilului, adică locuință, precum și cele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, potrivit art. 47 alin.2 din Legea nr. 272/2004.
Potrivit art. 499 C.civ., obligația de întreținere a părinților face parte integrantă din autoritatea părintească. Obligația de întreținere revine ambilor părinți, fără nicio distincție după cum sunt părinți firești, adoptivi, căsătoriți, divorțați, din afara căsătoriei.
De asemenea, potrivit art. 524 C.civ. “are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”. Prin urmare, starea de nevoie a celui care pretinde întreținere este condiție a dreptului la întreținere.
Potrivit art. 499 alin.3 C.civ., părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, situație incidentă în speță.
În ceea ce privește cuantumul întreținerii, criteriile generale ale întinderii întreținerii sunt, potrivit art. 529 alin.1 din C.civ., nevoia celui care o cere și mijloacele celui care urmează să o plătească. Atunci când întreținerea este datorată de părinți, legea, prin art. 529 alin.2 din C.civ. stabilește următoarele plafoane maximale din venitul lunar net al celui obligat: până la ¼ pentru un copil, până la 1/3 pentru doi copii, până la 1/2 pentru trei sau mai mulți copii. Totodată, potrivit art. 530 alin. 3 Cod civil, pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere.
În speță, potrivit adeverinței nr. 1631/09.12.2015 eliberată de ROMANIA HYPERMARCHE S.A. C. Lujerului (fila 41), pârâtul obține un venit net lunar în cuantum de 6343,16 lei.
Totodată, se va avea în vedere și faptul că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar mai avea un alt copil în întreținere.
Pe de altă parte, instanța constată că legea prezumă starea de nevoie a copilului aflat în continuarea studiilor, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani.
Instanța constată ca fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că reclamanta, pentru a beneficia de întreținere din partea sa, este obligată să facă dovada că urmează o instituție de învățământ acreditată. Această condiție pentru a beneficia de întreținere din partea unuia din părinți nu este reglementată de o dispoziție legală.
În ceea ce privește data de la care se datorează întreținerea, potrivit art. 532 alin. 1 C.civ., pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
Având în vedere aceste considerente, raportat la prevederile legale mai sus arătate, instanța constată întemeiată cererea de chemare în judecată, motiv pentru care o va admite ca atare și va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea reclamantei, în cuantum de 1585,79 lei, începând de la data de 03.09.2015 până la terminarea studiilor reclamantei, dar nu mai târziu de împlinirea de către reclamantă a vârstei de 26 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta M. D. M., CNP_, domiciliată în București, ., sector 6, în contradictoriu cu pârâtul M. A. Ș., CNP_, cu domiciliul in București, .. 14, ., ..
Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea reclamantei, în cuantum de 1585,79 lei, începând de la data de 03.09.2015 până la terminarea studiilor reclamantei, dar nu mai târziu de împlinirea de către reclamantă a vârstei de 26 de ani.
Executorie provizoriu de drept.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
T. F. A. B. R.
Red. Jud. T.F.A./4 ex./01.03.2016
← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 500/2016. Judecătoria... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1069/2016.... → |
---|