Plângere contravenţională. Sentința nr. 957/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 957/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 957/2015
DOSAR NR._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR.957
Ședința publică de la 01.07. 2015
Președinte – R. M. F.
Grefier – C. D. D.
x.x.x.x.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ / 13.01.2015, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă D. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petenta prin apărător F. D., lipsind intimatul . S-au prezentat martorii C. A. M. și C. M. N. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța audiază martorii C. A. M. și C. M. N., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție, cu motivarea că acele plicuri nu au fost primite in termen util de reprezentantul societății, în subsidiar solicită înlocuirea cu măsura avertismentului, cu cheltuieli reprezentând onorariu apărător.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberand, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ din data de 05.02.2015 petenta . a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/13.01.2015, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de contravenție respectiv și exonerarea de la plata amenzii aplicate.
Petenta arată, în fapt, că prin procesul verbal enunțat a fost sancționată cu_ lei amenda contravențională, reținându-se faptul că nu ar fi prezentat la control documentele societății, invocându-se faptul că i-a fost comunicată în mai multe rânduri invitația de a le prezenta.
Petenta învederează că nu a primit și nu a avut cunoștință de invitațiile pe care intimata susține că i le-a comunicat.
Petenta susține cu privire la procesul verbal că deși a fost afișat la data de 19.01.2014, a luat cunoștință de existența lui în data de 03.02.2014, când administratorul s-a deplasat la sediul societății, motiv pentru care nu a putut beneficia nici de achitarea sumei de 2500 lei în termenul de 48 de ore.
Plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001.
În subsidiar, s-a solicitat de către petentă, înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea avertismentului.
În dovedire, s-a propus proba cu înscrisuri, proba testimonială și orice altă probă considerată utilă pe parcursul procesului.
Au fost depuse: procesul verbal de afișare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ / 13.01.2015, întocmit în data de 19.01.2015; procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ / 13.01.2015.
Prin nota de probe din data de 24.02.2015, petenta a propus proba testimonială cu doi martori, în persoana numiților C. A. M. și C. M. N..
Intimatul I. T. de Muncă D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică și nelegală și menținerea în totalitate a valabilității procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ / 13.01.2015.
S-a invocat de către intimată excepția tardivității formulării cererii .
Actul sancționator a fost comunicat petentei conform art.27 din OG nr.2/2001 cu aviz de primire la data de 14.01.2015, conform copiei de pe comunicarea de primire .
La data de 19.01.2015 a fost întocmit procesul verbal de afișare nr._/19.01.2015.
Prin acest proces de afișare s-a comunicat petentei procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ / 13.01.2015 .
Petenta a introdus acțiunea la data de 05.02.2015, fiind depășite cele 15 zile stabilite prin dispozițiile art.31 al.1 din OG nr.2/2001.
Fapta pentru care petenta a fost sancționată constă în nerespectarea obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă în termenul stabilit de aceștia, a documentelor și informațiilor solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor.
Intimata arată de asemenea că agentul constatator a emis prima înștiințare . nr._/10.12.2014 înregistrată la numărul_/10.12.2014, și din analiza acestei înștiințări, se observă faptul că reprezentantul legal al petentei a fost înștiințat cu privire la prezentarea documentelor solicitate și menționate expres în cuprinsul ei, de a se prezenta la data de 17.12.2014 ora 09:00 la sediul ITM în vederea verificării acestor documente.
Petenta nu s-a prezentat nici la cea de a doua înștiințare din data de 05.01.2015.
S-a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205,206 C.pr.civ., ale Legii nr.108/1999, republicată și ale OG nr.2/2001.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba testimonială.
A fost audiați martorii C. A. M. și C. M. N., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/13.01.2015, întocmit de I. T. de Muncă D., petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru nerespectarea obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă în termenul stabilit de aceștia documentelor și informațiilor solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor.
ITM a reținut că agentul constatator a emis prima înștiințare . nr._/10.12.2014 înregistrată la numărul_/10.12.2014 prin care reprezentantul legal al petentei a fost înștiințat cu privire la prezentarea documentelor solicitate și menționate expres în cuprinsul ei, respectiv de a se prezenta la data de 17.12.2014 ora 09:00 la sediul ITM în vederea verificării acestor documente.
Că, petenta nu s-a prezentat nici la cea de a doua înștiințare din data de 05.01.2015.
Petenta s-a apărat în sensul că nu a primit și nu a avut cunoștință de invitațiile pe care intimata susține că i le-a comunicat.
A susținut că, deși procesul verbal deși a fost afișat la data de 19.01.2014, a luat cunoștință de existența lui în data de 03.02.2014, când administratorul s-a deplasat la sediul societății, motiv pentru care nu a putut beneficia nici de achitarea sumei de 2500 lei în termenul de 48 de ore.
În drept, față de dispozițiile art. 34 alin.1 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională este supus verificării atât sub aspectul legalității cat și al temeiniciei, instanta analizând cu prioritate legalitatea procesului-verbal, observă că acesta indeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, respectiv condițiile de formă prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, dar și cele prevazute sub sanctiunea nulității absolute, conf art 17 din OG 2/2001.
Susținerea petentei în sensul că, prin modalitatea de comunicare a procesului verbal, respectiv prin afișare, s-ar fi cauzat o vătămare întrucât nu ar fi avut posibilitatea de a achita în 48 de ore jumătate din minimul amenzii aplicate, se apreciază a fi nefondată, o astfel de comunicare fiind legală iar lipsa administratorului de la sediul societății pe o perioadă mai lungă de timp nu poate fi imputată intimatului, în condițiile în care nu s-au dovedit cauze obiective, de nesurmontat, pentru care reprezentantul societății nu a ridicat la timp corespondența, dimpotrivă din declarațiile martorilor audiați rezultând că această practică era obișnuită.
Pe de altă parte, sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate, instanța reține din înscrisurile înaintate de intimat odată cu întâmpinarea (filele 28-31) că prima înștiințare emisă la data de 10.12.2014 a fost comunicată sub semnătură destinatarului la data de 15.12.2014 iar cea de-a doua, emisă la 05.01.2015 a fost comunicată sub semnătură unui vecin la data de 07.01.2015, deși o atare modalitate de transmitere a corespondenței nu se poate considera îndeplinită pentru a se constatata că, în mod repetat, petenta a ignorat obligațiile transmise de către I. T. de Muncă, prin aceste înștiințări.
Martorii audiați (filele 49, 50), vecini ai sediului societății petente, au arătat că această modalitate de primire a corespondenței era una uzuală iar cea sosită în luna ianuarie 2015 a fost înmânată reprezentantului de-abia la sfârșitul lunii respective, fiind depășită astfel data stabilită pentru prezentare la ITM.
Instanța mai reține că în raporturile cu terții, dovada sediului persoanei juridice se face cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidență prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.
Înștiințările înaintate de ITM D. au fost trimise la sediul petentei, aspect necontestat, iar împrejurarea de fapt că la acel sediu nu se afla de obicei nicio persoană nu o absolvă de obligațiile ce îi reveneau, comunicate la sediul cunoscut.
Pe de altă parte, sub aspectul sancțiunii aplicate, se rețin prevederile art. 34 și art. 38 alin 3 din OG 2/2001 potrivit cărora, instanța poate să aprecieze - având în vedere gradul de pericol social concret al faptei în raport de criteriile menționate de art. 21 alin 3 din același act normativ-inclusiv sanctiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, deși prezumția relativă de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.
Totodată, se reține că potrivit art. 7 din OG nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.
În speță, instanța, ținând cont de gravitatea redusă a faptei contravenționale, dedusă din pericolul social concret al acesteia și urmarea produsă, respectiv împrejurarea că efectiv reprezentantul societății a primit personal o singură înștiințare iar în urma controlului ce s-a efectuat la data de 30.03.2015 (filele 39-42) nu s-au găsit nereguli, apreciază că scopul și finalitatea legii se poate atinge și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, urmând a admite în parte plângerea și a modifica procesul-verbal de contravenție în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
În ceea ce privește cererea petentei de acordare a cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 și urm. C.p.civ., ținând seama că fapta contravențională există și numai sancțiunea a fost reindividualizată, iar culpa în neprezentarea la timp la data convocării la sediul ITM aparține petentei, prin reprezentanți, care nu au primit în termen util corespondența adresată la sediul cunoscut, instanța urmează să o respingă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul procesual ales în C., . nr.16A, jud.D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ / 13.01.2015, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă D., cu sediul în C., ..51, jud.D..
Modifică procesul verbal . nr._/13.01.2015 întocmit de ITM D., în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei, cu sancțiunea "Avertisment".
Respinge cererea petentei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 Iulie 2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
R. M. F. C. D. D.
Red.R.M.F./Tehnored..D.F.I./4EX/20.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1069/2015. Judecătoria SEGARCEA | Pretenţii. Sentința nr. 968/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|








