Plângere contravenţională. Sentința nr. 1733/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1733/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1733/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1733/2015
Ședința publică din 29 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M.-KOVÁCS I.
GREFIER: B. V.
La ordine fiind pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul VLDĂREANU A. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.04.2015, întocmit de intimata POLIȚIA L. S. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din data 30.09.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015, 22.20.2015 respectiv 29 .10.2015.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea formulată de petentul V. A., înregistrată sub nr. dosar civil_ /30.04.2015 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.04.2015 încheiat de intimata Poliția L. a Mun. Sf. G. s-a solicitat anularea acestuia sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivare petentul arată, în esență că, a primit procesul verbal contestat la data de 21.04.2015 prin care a fost sancționat cu amendă, reținându-se în sarcina sa că la data de 24.03.2015 autovehiculul său_ a fost oprit la mai puțin de 25 de metri de trecerea de pietoni aflată la intersecția străzilor Podului și Oltului.
În fapt, arată că, la data de 24.03.2015 a parcat în diverse locuri, de pe lângă Agenția de Mediu - locul său de muncă, întrucât datorită săpăturilor din carosabil i-a fost imposibil să parcheze în zonă regulamentar, astfel că, nu a oprit la 25 de metri de trecerea de pietoni ci a parcat în acel loc, neavând o altă posibilitate.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
În drept petentul și-a întemeiat plângerea pe disp. OG nr. 2/2001.
Intimata nu a depus întâmpinare, în nota depusă a solicitat instanței respingerea plângerii petentului, arătând că, exonerarea petentului de răspundere ar conduce la încurajarea de a încălca legea pe viitor.
În probațiune s-a depus înscrisuri, planșele foto.
Din actele și lucrările cauzei instanța reține că prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 195 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 142 lit. e) RA OUG nr. 195/2002 și sancționat în temeiul disp. art. 99 alin. 2 OUG nr. 195/2002.
În sarcina petentului s-a reținut că la data de 24.03.2015 ora 14.48 autovehiculul_ a fost oprit la mai puțin de 25 de metri de trecerea de pietoni aflată la intersecția străzilor Podului și Oltului, fapt ce reiese din planșele foto depuse la dosar de intimată.
Această situație de fapt, este contestată de petent, care arată că, nu a oprit autoturismul său, ci a parcat în acel loc, fiindu-i practic imposibil să parcheze regulamentar, față de împrejurarea că, pe . la care lucrează carosabilul era săpat, nefiind locuri de parcare amenajate.
Această împrejurare de fapt relevată în apărare de petent nu a fost combătută prin dovadă contrarie de către intimată, deși avea sarcina probei.
Potrivit jurisprudenței CEDO cauzele “Ozturk vs. Germania” și “A. vs. Romania - 2007” (decizii cu prioritate în aplicare în fata oricărei reglementări interne conform art. 20 (1) si (2) din Constituția României) precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 251/12 iunie 2003 referitoare la excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din OG nr. 2/2001 - orice acuzat are dreptul la un proces echitabil, iar noțiunea de “contravenient” în dreptul administrativ folosită de legiuitor nu are semnificația unei înfrângeri a prezumției de nevinovăție, fiind asimilată unei proceduri penale.
Astfel, se impune, în mod necesar, respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și prezumția de nevinovăție a petentului, ce privește și aspectul sarcinii probațiunii, care fără îndoială profită persoanei acuzate și incumbă intimatei.
Instanța analizând procesul verbal sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, în cauză nefiind incident nici una dintre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ, aspecte privind nelegalitatea procesului-verbal nefiind invocate nici de petent prin plângere.
Însă, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța constată că, petentul nu a săvârșit fapta de oprire neregulamentară, acesta parcând în locul descris în actul constatator, pentru considerentele anterior expuse.
Instanța reține că, prin oprirea autovehiculului se înțelege imobilizarea voluntară a unui vehicul pe o durată de cel mult 5 minute, neputându-se reține în sarcina petentului fapta de oprire neregulamentară doar pentru că, agentul constatator a realizat fotografiile în mai puțin de 5 minute (potrivit planșelor depuse), alte probe nefiind aduse în susținerea temeiniciei procesului verbal; iar fapta de parcare neregulamentară se apreciază că, nu s-a reținut tocmai pentru că nu existau locuri de parcare special amenajate, carosabilul fiind săpat potrivit susținerilor petentului.
Probele administrate de intimată nu au format convingerea instanței cu privire la vinovăția petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă, față de împrejurările de fapt reținute anterior, instanța reține că nu poate opera prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție.
Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea petentului fiind întemeiată, cu consecința anulării procesului verbal contestat, potrivit dispozitivului de mai jos.
Instanța a lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul V. A., CNP_ domiciliat în S. G., ., ., ., județ. C. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.04.2015 încheiat de intimata Poliția L. a Municipiului S. G., cu sediul în Sf. G., .. 4, județ. C. și în consecință îl anulează și exonerează pe petentă de la plata amenzii contravenționale aplicate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-Kovács I. B. V.
Red.MKI/23.12.2015
Tehnored.BV/23.12.2015
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1715/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1761/2015. Judecătoria... → |
|---|








