Pretenţii. Sentința nr. 1511/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1511/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1511/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1511/2015
Ședința publică din 01 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-KOVÁCS I.
GREFIER: B. V.
La ordine fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamantul M. SF. G. prin PRIMAR în contradictoriu cu pârâții S. JULIANNA, S. Z.-I., S. T.-Z. prin reprezentant legal și S. K. prin reprezentant legal, având ca obiect reziliere contract, evacuare și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din data 16.09.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01.10.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei constată următoarele:
P. cererea formulată și precizată de reclamantul M. S. G. prin PRIMAR, înregistrată sub nr._ /01.07.2014 în contradictoriu cu pârâții S. J., S. Z. I. și minorii S. K. și S. T.-Z., prin reprezentant legal, s-a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 639/09.02.2013 și evacuarea pârâților din imobil, obligarea la plata sumei de 1.248,00 lei reprezentând chirie restantă și sumei de 1.106, 23 lei majorări de întârziere (conform fișei emise la data de 20.05.2015), până la achitarea integrală a restanței, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată, în esență că, între reclamant și pârâta S. J. s-a încheiat contractul de închiriere locuință ANL 639/09.02.2013 pe o perioadă de 5 ani, până la 31.01.2018, pârâții având obligația de plată a chiriei și cheltuielilor de întreținere, care nu a fost îndeplinită, acumulând restanțe la care s-au calculat majorări de întârziere.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 114/1996, art. 1429 pct. 2, art. 1439 C.Civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Pârâții legal citați, nu au depus întâmpinare, pârâta S. J. s-a prezentat, arătând că, recunoaște pretențiile părților și a depus dovada plăților efectuate pentru epuizarea restanțelor.
La data de 20.04.2015 s-a formulat o cerere de intervenție din partea . în contradictoriu cu pârâta S. J. solicitându-se obligarea sa la plata sumei de 2.550,02 lei cheltuieli de întreținere restante și majorări de întârziere în sumă de 617,16 lei; în susținerea căreia a arătat că a beneficiat de serviciile intervenientei prestate în baza contractului de furnizare nr. 31/21.02.2013 și nu a făcut plata contravalorii acestora.
În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare la cererea de intervenție, s-a prezentat la 20.05.2015 și a depus mai multe dovezi de plată ce însumează 2550.00 lei.
Din actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de închiriere ANL nr. 639/09.02.2013, în temeiul căruia i s-a transmis pârâtei S. J. dreptul de folosință asupra locuinței împreună cu membrii familiei sale – pârâtul S. Z. I. (soț) și minorii S. K. și S. T.-Z., imobil situat în Sf. G., ., ., pe o durată de 5 ani, până la 31.01.2018; cu obligația de plată a chiriei lunare la termen, în caz de neplată calculându-se majorări de întârziere, conform celor aplicate creanțelor bugetare.
Potrivit contractului și disp. art. 24 lit. b Legea nr. 114/1996 rezilierea contractului înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat chiria lunară cel puțin 3 luni consecutiv.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, de la data formulării acțiunii pârâta avea restanțe la plata chiriei, astfel s-au calculat majorări de întârziere, datorii din care, pe parcursul judecării cauzei s-a achitat o mare parte, după posibilitățile familiei, restanțele reducându-se la sumele de 1.248,00 lei reprezentând chirie restantă și 1.106, 23 lei majorări de întârziere (conform fișei emise de reclamant la data de 20.05.2015).
Astfel, instanța apreciază că, pârâții au dat dovadă de bună-credință în executarea contractului și nu se impune rezilierea contractului de închiriere, nefiind în situația unei neexecutări culpabile a obligațiilor contractuale, soluția legală fiind aceea de respingere a cererilor de reziliere a contractului, precum și a evacuării pârâților din imobil, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește cheltuielile de întreținere datorate intervenientei ., instanța văzând contractul de furnizare nr. 31/21.02.2013 încheiat cu pârâta S. J. și faptul că, nu s-au contestat cuantumul și temeinicia acestora făcându-se plăți din restanțe, rămas sume datorate, potrivit ultimei fișe emise la 03.06.2015, suma de 2.550,02 lei cheltuieli de întreținere restante și majorări de întârziere în sumă de 617,16 lei, se apreciază că, pârâta recunoaște obligația de plată a datoriilor contractuale.
Pentru aceste motive, instanța constată că, cererea reclamantului este întemeiată, în parte, precum și cererea de intervenție voluntară și întrucât contractul este legea părților, le va admite, în aceste limite, potrivit dispozitivului de mai jos.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în susținerea cererii de evacuare, față de soluția de respingere a acestui petit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată și precizată de reclamantul M. SF. G. prin PRIMAR, cu sediul în S. G., . nr. 2, jud. C. în contradictoriu cu pârâții: S. J., S. Z. I. și minorii S. K. și S. T.-Z., prin reprezentant legal, domiciliați în S. G., ., . și în consecință:
Obligă pe pârâtă S. J. să plătească reclamantului următoarele sume: 1.248,00 lei reprezentând chirie restantă și 1.106, 23 lei majorări de întârziere (conform fișei emise de reclamant la data de 20.05.2015).
Admite cererea de intervenție formulată și precizată de ., cu sediul în S. G., . în contradictoriu cu pârâta și în consecință:
Obligă pe pârâtă S. J. să plătească intervenientei . următoarele sume: 2.550,02 lei cheltuieli de întreținere restante și majorări de întârziere în sumă de 617,16 lei (conform fișei emise de intervenientă la data de 03.06.2015).
Respinge petitele privind rezilierea contractului de închiriere ANL nr. 639/09.02.2013 încheiat între părți și evacuarea pârâților din imobil.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în susținerea cererii de evacuare.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-KOVÁCS I. B. V.
Red.MKI/01.10.2015
Tehnored.BV/01.10.2015
8 ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1761/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1519/2015.... → |
|---|








