Plângere contravenţională. Sentința nr. 1759/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1759/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 1759/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1759
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. O. E.
GREFIER: I. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul FOFFMANN I. Z., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect: plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 23.10.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform încheierii care face parte integrantă din prezenta sentință iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 27.10.2015 și apoi pentru data de 03.11.2015 când a pronunțat hotărârea de mai jos.
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2015 sub nr._, petentul HOFFMAN I. SZOLT domiciliat în orașul Baraolt, ..34, județul C. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în municipiul S. G., ..9, județul C., prin reprezentant legal Ambrus A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.06.2015 ca nelegal și neîntemeiat.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii petentul a arătat în esență că, agentul constatator nu are calitatea de inspector de executare fiscală fiind secretar, că inspectorii fiscali nu s-au deplasat la domiciliul său ci la sediul unei societăți comerciale, cerându-i niște documente pe care nu putea să le aibă asupra sa fără o înștiințare prealabilă. De asemenea, petentul a mai arătat că bunul asupra căruia organele de executare fiscală doreau să înființeze sechestrul nu este proprietatea sa, motiv pentru care nu a putut prezenta bunul și nici documentele aferente acestuia.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar copii după următoarele înscrisuri: proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.06.2015 (fl.7), aviz recomandată (fl.8), contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (fl.9).
În termen legal intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că în fapt, la data de 25.06.2015, organele fiscale din cadrul Serviciului Fiscal Baraolt analizând dosarul de executare silită privind pe petent, au constat că, potrivit celor reținute în procesul-verbal de constatare la fața locului nr. 4843/03.06.2015 și a declarației pe propria răspundere a debitorului, acesta din urmă a refuzat prezentarea documentelor necesare identificării motocicletei marca Kawasaki ZX750H, care potrivit adresei Primăriei Baraolt nr._/10.03.2015 figura în proprietatea acestuia.
S-a mai arătat că, în vederea identificării și aplicării sechestrului asupra motocicletei, organele de executare silită au solicitat sprijinul poliției. Astfel, în data de 03.06.2015 s-au deplasat la domiciliul fiscal al debitorului și, întrucât nu a fost găsit la domiciliul fiscal acestea s-au deplasat la sediul secundar al ., al cărui asociat este petentul, însă acesta a refuzat prezentarea documentelor necesare în vederea efectuării procedurii de executare silită a creanțelor bugetare, respectiv de a prezenta documentele de identificare a motocicletei marca Kawasaki, precum și prezentarea faptică a acesteia. În acest sens s-a întocmit procesul-verbal de constatare la fața locului nr. 4845/03.06.2015 și declarația pe propria răspundere a debitorului.
Potrivit declarației pe propria răspundere a petentului, acesta a refuzat prezentarea actelor solicitate pe considerentul că în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea executării silite aspect neconform realității.
Față de aceste aspecte, având în vedere că petentul a refuzat să pună la dispoziția organelor de executare fiscală documentele necesare identificării motocicletei Kawasaki ZX750H, s-a întocmit procesul-verbal contestat.
În ceea ce privește calitatea persoanei care a întocmit procesul-verbal contestat, intimata a arătat că aceasta are funcția de inspector în cadrul Serviciului Fiscal Baraolt, iar cu privire la actele în baza cărora s-a procedat la aplicarea amenzii contravenționale contestate a arătat că acestea au fost întocmite de funcționari publici care de asemenea, au funcția de inspectori în cadrul Serviciului Fiscal Baraolt.
De asemenea, s-a mai arătat că inspectorii au dreptul să solicite debitorilor orice act care atestă sau infirmă faptul că bunurile fac parte din proprietatea debitorului, scopul fiind acela de a putea identifica bunurile și valorile ce pot fi executate silit pentru a acoperi datoriile debitorului cu care figurează în evidențele organului fiscal.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 56, 57, 148, 219 Cod procedură fiscală.
În temeiul art. 411 alin. 1 și 2 Cod Procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
În dovedirea celor susținute s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 192/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria S. G. în dosar nr._ (fl.23-27), extras cu bunurile impozabile deținute (fl.28), procesul-verbal contestat (fl.31), plângere penală (fl.33, 36), ordin de deplasare (fl.38), proces-verbal de constatare la fața locului (fl.39), declarație petent (fl.40), notă de constatare la fața locului din data de 24.03.2015 (fl.43), declarație petent din data de 24.03.2015 (fl.44), somați și titlu executoriu (fl.50, 51).
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care în esență a reiterat apărările din cererea de chemare în judecată.
La termenul din data de 23.10.2015 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.06.2015, petentul HOFFMAN I. Z. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. m din O.G. nr.92/2003 și sancționată de art. 219 alin. 2 lit. d din același act normativ, constând în refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziție acestuia pentru a fi identificate și evaluate.
În sarcina petentul s-a reținut că în urma deplasării executorilor fiscali din cadrul Serviciului Fiscal al Orașului Baraolt în vederea identificării și aplicării sechestrului asupra motocicletei marca Kawasaki ZK750H, petentul a refuzat prezentarea documentelor de identificare a motocicletei, precum și prezentarea faptică a acesteia, întocmindu-se în acest sens procesul-verbal de constatare la fața locului nr.4845/03.06.2015.
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului.
Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a formulat plângere în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, solicitându-se anularea acestuia întrucât este nelegal și netemeinic.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze cauza verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.06.2015 instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, în cauză nefiind incident nici unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și nici un alt caz de nulitate care nu poate fi înlăturat decât prin anularea procesului-verbal.
În ceea ce privește susținerea petentului cum că agentul constatator este secretar și nu executor fiscal, astfel că nu are în competență analizarea dosarelor de executare fiscală, instanța reține că este neîntemeiată, din cuprinsul procesului-verbal contestat rezultând că acesta are calitatea de inspector în cadrul Serviciului Fiscal al orașului Baraolt.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține că potrivit art. 219 alin. 1 lit. m și alin. 2 lit. d teza I din O.G. nr.92/2003 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei, refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziție acestuia pentru a fi identificate și evaluate.
În cauză s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei contravenționale mai sus indicate întrucât, la data de 03.06.2015 nu a pus la dispoziția organelor de executare fiscală documentele necesare identificării motocicletei marca Kawasaki ZX750H și nici nu a prezentat-o acestora în vederea instituirii sechestrului.
Însă, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (fl.9), la data de 14.03.2015 petentul a vândut motocicleta mai sus indicată lui Hoffman M..
Astfel, la data controlului, respectiv 03.06.2015, acesta nu mai era proprietarul motocicletei motiv pentru care nu putea să prezinte organelor de executare fiscală nici documentele de proprietate și nici motocicleta.
De altfel, astfel cum rezultă și din procesul-verbal de constatare la fața locului din data de 03.06.2015 (fl.39), petentul a adus la cunoștința organelor de executare fiscală că a înstrăinat bunul.
Împrejurarea că motocicleta marca Kawasaki ZX750H apare în evidentele fiscale ca aparținând petentului (fl.48), nu este de natură să afecteze valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 14.03.2015.
Față de aceste aspecte, instanța apreciază că petentul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, întrucât la data de 03.06.2015 bunul mobil asupra căruia se dorea instituirea sechestrului nu se mai afla în proprietatea acestuia.
În consecință, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.06.2015.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul H. I. Z., CNP –_, domiciliat în orașul Baraolt, ..34, județul C. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în municipiul S. G., ..9, județul C., prin reprezentant legal Ambrus A..
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.06.2015 ca neîntemeiat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. O. E. I. R.
Red .D./03.12 .2015
Tehnored.IR/03.12.2015
4 ex.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1753/2015. Judecătoria SFÂNTU... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 150/2015. Judecătoria... → |
|---|








