Pretenţii. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1388/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 1388/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
-
Sentința civilă nr. 1388/2015
Ședința publică de la data de 18 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. O. E.
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol judecarea cauzei civil formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. "LĂCRĂMIOAREI 37" în contradictoriu cu pârâtul C. C., având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa părților, în temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcută în ședință publică, la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 Noul C.pr.civ, raportat la dispozițiile art. 94, pct. 1, lit. c și art. 107, alin. 1 Noul Cod de pr. civ. procedează,din oficiu, la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 Ncpc, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2015 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. LĂCRĂMIOAREI 37, C._, cu sediul în municipiul Sf. G., ..66, ., jud. C., prin președinte N. Rozsa, în contradictoriu cu pârâtul C. C. domiciliat în municipiul Sf. G., ., ., jud. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2083,87 lei, din care suma de 507,45 lei reprezentând restanțe la cheltuielile comune și de întreținere, iar suma de 1576,42 lei reprezentând penalizări de întârziere aferente sumei restante, la care se adaugă penalitățile de întârziere datorate până la plata efectivă a debitului.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta deține apartamentul situat în municipiul Sf. G., ., ., jud. C., pentru care nu a plătit cheltuielile comune și de întreținere o perioadă lungă de timp.
Astfel, reclamanta a arătat că pârâtul a acumulat o datorie ce pune în pericol buna funcționare a Asociației, motiv pentru care a formulat cererea ce face obiectul prezentului dosar.
În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 1615 și urm. cod civil și art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230/2007.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: lista de plată a cheltuielilor de întreținere (fl.6), calculul defalcat al datoriei (fl.7), extras din Statutul Asociației (fl.8).
Potrivit art. 223 alin. 3 Cod proc. civilă, coroborat cu art. 411 alin. 2 Cod proc. civilă, s-a solicita judecarea cauzei și în lipsa părților.
Potrivit art. 29 alin. 1 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, raportat la art. 50 alin. 2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru aș preciza poziția procesuală față de cererea reclamantei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile mai sus indicate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din lista de plată a cheltuielilor pe apartament pentru luna mai 2015, pârâta este proprietarul apartamentului situat în municipiul Sf. G., ., ., jud. C., apartament ce aparține de Asociația de proprietari Lăcrămioarei 37.
Conform listei de plată a cheltuielilor de întreținere și a calculului defalcat efectuat de reclamantă, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a cheltuielilor de întreținere pentru perioada noiembrie 2014 – mai 2015, acumulând o restanță în cuantum de 507,45 lei.
De asemenea, pârâtul mai datorează penalități de întârziere în cuantum de 1576,42 lei reprezentând 0,20% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, ce au fost calculate atât pentru debitul principal mai sus indicat cât și pentru sumele datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2012 – octombrie 2014 și care au fost achitate cu întârziere.
În soluționarea cererii instanța reține că, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari cheltuielile asociației de proprietari, iar conform artl.49 alin. 2 din același act normativ, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată este de 20 zile calendaristice.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, potrivit art. 49 alin. 1 din legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată, dar acestea nu pot fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Analizând cererea reclamantei prin prisma celor mai sus reținute, instanța constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 2083,87 lei, din care suma de 507,45 lei reprezentând cheltuieli restante, iar suma de 1576,42 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform legii pentru perioada iulie 2012 – aprilie 2015.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata în continuare a penalităților de întârziere până la data plății efective, instanța, având în vedere dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 mai sus indicate, va obliga pârâtul să achite reclamantei penalități de întârziere calculate la debitul principal până la plata efectivă a debitului, penalități ce însă nu pot depăși suma de 424,71 lei. Pentru a decide astfel, instanța reține că penalitățile de întârziere nu pot depăși debitul principal. Debitul principal restant este în cuantum de 507,45 lei și cumulează sumele restante pe perioada noiembrie 2014 – mai 2015, respectiv 59,86 lei, 66,50 lei, 71,53 lei, 67,73 lei, 27,30 lei, 143,41 lei, 71,12 lei și, pentru care până la momentul introducerii acțiunii s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 82,74 lei.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. LĂCRĂMIOAREI 37, C._, cu sediul în municipiul Sf. G., ..66, ., jud. C., prin președinte N. Rozsa, în contradictoriu cu pârâtul C. C. domiciliat în municipiul Sf. G., ., ., jud. C..
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 2083,87 lei din care suma de 507,45 lei reprezentând debit restant pentru perioada noiembrie 2014 – mai 2015 iar suma de 1576,42 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,20%/zi de întârziere, calculate pentru perioada iulie 2012 – aprilie 2015.
Obligă pârâtul să achite în continuare reclamantei penalități de întârziere până la plata efectivă a debitului principal, dar care nu pot depăși suma de 424,71 lei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sf. G..
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. O. E. N. A.-M.
Red: D./18.09.2015
Tehnored: NAM/21.09.2015
4 ex
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1372/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 695/2015.... → |
|---|








