Plângere contravenţională. Sentința nr. 189/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 189/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 189/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 189
Ședința publică din 20.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte: VIRGILIIU C. F. - judecător
Grefier: L.-S. C.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de petentul M. I. Mitraș cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D. F. V. cu sediul în Sibiu, .. 126, jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru petent av. dan F. V., lipsă fiind intimata.
Se face referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- pricina se află la primul termen de judecată, după efectuarea procedurii scrise.
- procedura de citare este legal îndeplinită,
- cererea însoțită de înscrisuri a fost comunicată intimatului.
- cererea este timbrată cu 20 lei,
- intimata a formulat întâmpinare, fiind comunicată petentului.
În baza art.131 NCPC, instanța procedează la verificarea competenței în prezenta cauză. Astfel, în baza art. 1 al.2 c.pr.civ. raportat la art. 10 indice 1 din OG.15/2002, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și în baza art. 249 NCPC acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentantul petentului av. D. F. V. solicită în probațiune încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și mai depune un set de înscrisuri, respectiv copia cărții de identitate a petentului pentru a se vederea domiciliul petentului și un certificat fiscal tot pentru a se observa adresa petentului. Depune onorariu avocațial și arată că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Instanța constată că proba cu înscrisuri solicitată de petent și intimat îndeplinește condițiile de admisibilitate în temeiul art. 255 astfel că în temeiul art.258 c.pr.civ. urmează a o încuviința.
În temeiul art.244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea procesului și în baza art. 392 NCPC deschide dezbaterile în fond.
Reprezentantul petentului av. D. F. V. solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată în scris în sensul anulării procesului de contravenție deoarece comunicarea cestuia s-a făcut la altă adresă iar procesul verbal comunicat la o altă adresă este nul.
În baza art. 394 C., instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 09.10.2015 sub nr. 10._, petentul M. I. Mitraș în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din data de 10.04.2012, solicitând anularea procesului verbal de contravenție, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a invocat faptul că procesul verbal nu conține semnătura olografă a agentului constatator și nu a fost comunicat în condițiile impuse de OG nr. 2/2001.
În drept, a invocat disp. C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Prin întâmpinarea formulată la data de 02.11.2015, intimata a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale și a fost comunicat petentului în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii.
În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002 și Legea nr. 455/2001.
În probațiune, intimata a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ., nr._ din data de 10.04.2012 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei reținându-se că la data de 10.11.2011, autoturismul petentului a circulat pe DN17 Km 85+380m, Tiha Bargaului, jud. BN, fără a deține o rovinietă valabilă.
Conform art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța constată că plângerea contravenționala formulată de către petent a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.
Astfel, procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 10.04.2012 a fost încheiat de intimată la data de 10.04.2015 fiind comunicat petentului doar prin afișare la data de 26.04.2012 așa cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare depus la dosar (f.17).
Prin Decizia nr. 10/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 alin.(1) teza I raportat la art.14 alin.(1), art.25 alin.(2) și art.31 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilind că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În cauza de față, având în vedere că procesul verbal a fost comunicat numai prin afișare fără ca în prealabil să se încerce comunicarea acestuia prin poștă, cu aviz de primire, instanța consideră că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel că nu se poate considera că termenul de depunere a plângerii contravenționale a început să curgă de la data afișării.
Având în vedere că la dosarul cauzei nu există nici o probă din care să rezulte că procesul verbal de contravenție a fost legal comunicat petentului până la data formulării plângerii contravenționale, rezultă că plângerea a fost formulată în termen.
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că lipsa mențiunilor precizate se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.
Analizând procesul verbal de contravenție contestat, instanța constată că acesta nu conține semnătura agentului constatator ci doar mențiunea că acest document a fost generat și semnat electronic.
Astfel, potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, printre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină procesul-verbal de contravenție se numără și semnătura agentului constatator.
Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul-verbal atrage nulitatea acestuia, nulitate care se poate constata și din oficiu.
Sub acest aspect instanța reține că procesul-verbal contestat nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, fiind făcută doar mențiunea că acesta a fost semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001.
Prin decizia nr. 6/2015 pronunțată de ICCJ s-a admis recursul în interesul legii, și s-a hotărât că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Așadar, neexistând semnătura olografă a agentului constatator pe forma tipărită a procesului-verbal contestat, instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, procesul-verbal contestat fiind lovit de nulitate absolută, motiv pentru care nu va mai analiza celelalte argumente de nelegalitate invocate de petent și temeinicia procesului-verbal.
Prin urmare, instanța va admite prezenta plângere și va anula procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 10.04.2012, exonerând petentul de plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 250 lei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul M. I. Mitraș cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D. F. V. cu sediul în Sibiu, .. 126, jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează Procesul verbal de Constatare a Contravenției ., nr._ din data de 10.04.2012.
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac cererea se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
V. C. F. L.-S. C.
Red. V.C.F. 20.01.2016
Tehnored. L.S.C.21.01.2016
Ex. 4 ..01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 272/2016.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








