Plângere contravenţională. Sentința nr. 563/2016. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 563/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 563/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVLĂ NR. 563/2016

Ședința publică de la data de 04.02.2016

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: F. L. A. – judecător

GREFIER: M. D. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe petent N. D. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI SIBIU, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se prezintă petentul personal și martorul Ș. A. D., lipsă fiind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:

- stadiul procesului: în primă instanță, la al doilea termen de judecată;

- procedura de citare este legal neîndeplinită;

- cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru judiciară;

În baza prevederilor art. 321 Ncpc instanța procedează la audierea martorului Ș. A. D., sub prestare de jurământ declarațiile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosar.

La interpelarea instanței petentul personal declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

În temeiul art. 244 alin. 1 C. instanța, considerându-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată, astfel încât acordă părților în temeiul art. 392 C. cuvântul asupra fondului cauzei.

Petentul personal solicită admiterea plângerii contravenționale, în principal anularea procesului verbal de contravenție și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare a petentului cu un nr. 9 puncte – amendă în valoare de 945 lei și 6 puncte de penalizare; în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Arată că nu se face vinovat pentru fapta contravențională reținută în sarcina sa deoarece organul constatator nu a constatat în mod direct sau prin alte mijloace fapta contravențională.

Totodată consideră că prin manevra pe care a efectuat-o încălcând marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers pentru a intra în parcarea amenajată pe partea dreaptă a sensului Mediaș –Sibiu, nu a pus în pericol viața altor participanți la trafic.

Mai arată că a efectuat acea manevră, deoarece a observat că se aprindea în mod repetat becul roșu care semnaliza avarii la baia de ulei fapt pentru care a intrat în parcarea respectivă, iar în următorul moment a fost zguduit de o lovitură puternică pe partea dreaptă a autoturismului, iar când a coborât din mașină a constatat că un autoturism marca Seat era deviat în șanțul parcării, iar autoturismul condus de petent era avariat pe partea laterală stângă.

Instanța în temeiul art. 394 alin. (1) c. pr. civ., declară închise dezbaterile și, față de actele și de înscrisurile de la dosar rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 18.08.2015, sub nr_, petentul N. D. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . nr_ din data de 04.08.2015, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționele cu avertismentul.

În motivarea cererii, s-a arătat că în data de 04.08.2015, in jurul orei 11:00, conducea autoturismul marca VW Caddy, cu numărul de înmatriculare_, inscripționat Ambulanta tip A 2 SAN MED, din direcția Sibiu spre localitatea S.- M., de unde urma sa preia si sa transport pacienți pentru dializa in municipiul Sibiu. Dupa ce a traversat localitatea Slimnic, pe tronsonul de drum spre localitatea Rusi, a sesizat ca la bordul autoturismului se aprindea in mod repetat becul roșu care semnaliza probleme la ulei. Întrucât, sensul de drum pe care se deplasa era ingust, iar in spatele său circula o autoutilitara IVECO si constatând existenta unei parcări amenajate pe partea stânga, a semnalizat intenția de a intra in parcarea, reperată si de conducătorul autoutilitarei IVECO.

Se arată că s-a asigurat ca de pe sensul opus ( dinspre Mediaș) nu circula vreun autoturism si cand a ajuns in dreptul parcării am virat la stânga pentru a intra in parcare si a constata/ remedia problema ivita la ulei. A intrat in parcare cu aproape tot autoturismul si in următorul moment am fost " zguduit "de o lovitura puternica pe partea stânga a autoturismului. A rămas "blocat" pentru câteva secunde in autoturism, speriat de cele intamplate si apoi am coborât. Am constatat ca un autoturism marca Seat era deviat in sântul parcării si autoturismul pe care-1 conduceam era avariat aproape pe toata partea laterala stânga . De asemenea, in parcare se mai afla un autoturism Opel staționat cu fata orientata spre direcția Sibiu care era si el avariat.

În drept, au fost invocate prevederile art 31 din OG 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 de lei conform art 19 din OUG 80/2013.

La data de 01.10.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că starea de fapt reținută în procesul-verbal rezultă din procesul-verbal de contravenție care nu este lovit de nulitate, iar sub aspectul faptei săvârșite, petentul nu a făcut dovada probei contrare și nu se află într-o situație lipsită de rezonabilitate. Din interpretarea jurisprudenței CEDO și din interpretarea sistematică a prevederilor art 16 și 34 din OG 2/2001, reiese că procesul-verbal are forță probantă prin el însuși, constituind o dovadă suficientă a vinovăției petentului, atâta timp cât nu este în măsură să prezinte o dovadă contrară.

În drept, au fost invocate prevederile art 205 și art 223 C., art 77 alin 2 din HG 1391/2006, art 102 alin 2 din OUG 195/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr_ din data de 04.08.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 945 lei deoarece la data de 04.08.2015a condus autotursimul marca VW cu nr de înmatriculare_ pe DN 14, din direcția Sibiu-Mediaș, iar la km 10+900m a încălcat marcajul longitudinal continuu prin efectuarea virajului la stânga pentru a intra în parcarea amenajată pe partea dreaptă a sensului de mers,

Conform art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța constată că plângerea contravenționala formulată de către petent a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, respectiv în termen de 15 zile de la data înmânării procesului verbal de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție a fost înmânat la data de 04.08.2015, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 18.08.2015, prin urmare în termenul legal, având în vedere ca acesta este un termen procedural care se calculează pe zile libere.

Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contraventie și hotăraște asupra sancțiunii.

I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:

1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:

Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție sunt, în cazul contravenientului persoană fizică, următoarele:

  1. numele, prenumele și calitatea agentului constatator;
  2. numele și prenumele contravenientului;
  3. fapta săvârșită;
  4. data comiterii faptei;
  5. semnătura agentului constatator.

Analizând procesul verbal de contravenție contestat raportat la mențiunile anterior expuse, instanța constată că acestea se regăsesc în cuprinsul acestuia, după cum urmează:

  1. numele, prenumele și calitatea agentului constatator – Mandan D., agent principal de poliție din cadrul Serviciului Rutier;
  2. numele și prenumele contravenientului –N. D.;
  3. fapta săvârșită – la data de 04.08.2015a condus autotursimul marca VW cu nr de înmatriculare_ pe DN 14, din direcția Sibiu-Mediaș, iar la km 10+900m a încălcat marcajul longitudinal continuu prin efectuarea virajului la stânga pentru a intra în parcarea amenajată pe partea dreaptă a sensului de mers
  4. data comiterii faptei: 04.08.2015, orele 11,00
  5. semnătura agentului constatator – executată în partea de jos a procesului verbal contestat, la rubrica agent constatator.

2.Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Referitor la sarcina probei, instanța a avut în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de C.E.D.O. în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României.Curtea a reamintit cu această ocazie că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, că ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.

Pe temeiul jurisprudenței menționate, instanța a apreciat că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Din declarația martorului Ș. A. D., instanța reține că acesta în data 04.08.2015 circula în spatele petentului când acesta la un moment dat a încetinit și a virat stânga pentru a intra într-o parcare. Se învederează de către martor că petentul în momentul în care a virat stânga a încălcat marcajul longitudinal continuu.

Instanța nu poate reține apărarea petentului în sensul că a fost nevoit să vireze stânga pentru a intra într-o parcare deoarece la bordul autotursimului se aprindea în mod repetat becul roșu care semnaliza probeleme la ulei având în vedere că aceast aspect nu înlătură caracterul contravențional al faptei. Astfel, se reține că petentul în această situație nu era obligat să încalce regulile de circulație ci avea întotdeauna posibilitatea de a opri autotursimul în condiții de siguranță.

Mai mult, se reține că petentul nu a solicitat adminsitarea nici unui mijloc de probă în acest sens, ori potrivit art 249 C. orice persoană care face o afirmațe are sarcina probei.

Așadar, instanța reține că cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.

3. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în cuantum de 945 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul N. D., cu dom în Sibiu, . 5, ., jud Sibiu în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, cu sediu în Sibiu, .-6, jud Sibiu, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. F. M. D. S.

Red FLA/26.02.2016

Teh DMS(prcaticaua)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 563/2016. Judecătoria SIBIU