Ordin de protecţie. Sentința nr. 1/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 06-01-2016 în dosarul nr. 1/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
Dosar nr._
Cod operator 3153
SENTINTA CIVILA Nr. 1
Ședința camerei de consiliu din 6 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C. M.
GREFIER V. O.
Ministerul public – P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației reprezentat prin procuror: A. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile, privind pe reclamanta A. A. D. și pe pârât A. M., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au răspuns:reclamanta - A. A. D. asist .de av. Skerhak L. D. ,pentru pârâtul A. M. av. D. I. apărător desemnat din oficiu și av. P. G. apărător ales.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul inculpatului din oficiu av.D. I. cere a se constata că i-a încetat mandatul, a se dispune cu privire la onorariul parțial.
Instanța pune în discuția părților competența instanței în judecarea cauzei.
Reprezentanta reclamantei consideră competentă instanța in judecarea cauzei.
Reprezentantul pârâtului consideră competentă instanța in judecarea cauzei.
Procurorul consideră competentă instanța in judecarea cauzei.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.25 din L.217/2003.
Reprezentanta reclamantei susține acțiunea așa cum a fost formulată în scris. În probațiune, cere a se încuviința proba cu înscrisurile depuse la dosar, și audierea martorilor indicați în acțiune. Depune la dosar 3 înscrisuri.Cere a se dispune și atașarea dosarului de divorț al părților_ ,unde de asemenea sunt administrate probe.
Pârâtul arată că secta martorilor lui Iehova îi destramă familia.
Reprezentantul pârâtului depune la dosar note scrise, comunicând și cu celelalte părți, le susține și oral. Nu se opune încuviințării înscrisurilor depuse de reprezentanta reclamantei, se opune audierii martori,conform disp. art. 2 ind.2 din L.217/2003 modificată prin L.25/2012, care arată, ce se întelege prin membru de familie. " soacra ". nu face parte din nici una dintre categoriile prevăzute de lege: ascendenti. descendenți, frați, surori, copii acestora, persoane devenite prin adopție rude, sot. soție sau foștii etc.Cere a se încuviința audierea mamei pârâtului.
Reprezentanta reclamantei se opune audierii martorei pârâtului întrucât aceasta a fost prezentă în sala de judecată.
Procurorul consideră admisibile probele solicitate de părți.
Instanța, constatând că probele solicitate de reclamantă, în dovedirea acțiunii sunt admisibile potrivit legii și duc la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 330-331 C. pr.civ., urmează să le încuviințeze,încuviințează și pentru pârât înscrisurile depuse la dosar precum și audierea martorei indicate, considerând că doar s-au susținut cererile, nefiind discutate alte aspecte.
Martorii reclamantei arată că sunt de altă confesiune religioasa,nu depun jurământul laic, dar se obligă să spună adevărul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
A fost audiată sub prestare de jurământ martora pârâtului, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Reprezentanta reclamantei cere a se reține atitudinea agresivă a pârâtului, chiar și în fața instanței.
Instanța pune în discuția părților necesitatea audierii celor 2 minore.
Reprezentanții părților nu se opun audierii celor 2 minore.
Procurorul nu se opune audierii celor 2 minore.
Reprezentanta reclamantei, cere a se lăsa cauza la doua strigare, pentru a prezenta minorele, având în vedere caracterul urgent al cauzei, le poate prezenta într-o jumătate de oră. Depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial.
Instanța încuviințează lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a fi audiate minorele.
S-au ascultat în camera de consiliu fără prezența părților și a procurorului, minorele A. M. A. și A. A. D., susținerile acestora fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.
Reprezentanta reclamantei arată că nu are alte probe,cere judecarea cauzei.
Reprezentantul pârâtului nu are alte probe, cere judecarea cauzei.
Procurorul cere judecarea cauzei
Instanța, constatând că nu sunt alte cereri formulate, pe baza actelor de la dosar ,închide cercetarea judecătorească și deschide dezbaterea fondului .
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum fost formulată în scris respectiv emiterea unui ordin de protecție pe seama pârâtului cu obligarea acestuia și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei. Cere a se constata că din probele administrate rezultă că pârâtul este un real pericol pentru reclamantă și minori, cere a se reține de asemenea și atitudinea acestuia în fața instanței, în sala de judecată. Pe rolul instanței mai este dosarul_ unde pârâtul este trimis în judecată pentru nerespectarea rodinului de protecție. La filele 28.29 sunt procesele verbale întocmite de poliția Giulești.Minorele sunt terorizate de situația creată de pârât, fiindu-le teamă de acesta. Cu privire la probele depuse la dosar de către pârât, că merge la biserică, consideră că este foarte bine, dar păcat că nu a înțeles că trebuie să-și protejeze familia. Cere a se dispune și atașarea dosarului de divorț, unde de asemenea sunt probe relevante în acest sens.
Reprezentantul pârâtului cere respingerea ca neîntemeiate a cererii formulate de reclamantă, nefiind îndeplinite condițiile admisibilității cererii potrivit disp. L.217/2003 modificate.
Învederează că,intimatul este căsătorit cu reclamanta din anul 2000.acesta niciodată nu și-a abandonat familia si a avut diverse locuri de munca in străinătate si in tara, fiind singurul intretinator de familie, asa cum reiese si din declarația martorului Puti P., la data de 11.11.2015. in dos.nr._ .
La scurt timp au apărut scandaluri intre noi, care pe parcurs s-au amplificat, pornind de la lipsa banilor si de la religie, fiind condiționat de către petenta. sa trec la cultul " Martorii lui Iehova ". împreuna cu toata familia.
a)Mergând . a celor întâmplate in instanța, la data de
03.07.2015, prin Sentința civila nr. 1217. pronunțata in dos, nr._ . al Judecătoriei Sighetu Marmatiei. s-a emis Ordinii do Protecție cu caracter provizoriu, pe odurata de 6 luni, pârâtul fiind obligat sa evacuez temporar si in regim de urgenta,locuința . corn. Giulesti, .., toate bunurile personale [haine, mașina, inscrisuri), inclusiv acte de stare civila rămânând acolo.
Consideră ca pârâtul nu a avut o apărare efectiva in fata instanței, deoarece avocatul din oficiu {substituit) a lăsat la aprecierea instanței asupra soluției ce a fost luata, neopunandu-se nici măcar formal, in fata pretențiilor emise asupra pârâtului.
Intre timp, petenta a înregistrat prin apărător ales, la registratura judecătoriei Sighetu Marmatiei la data data de 17.06. 2015 cerere de desfacere a căsătoriei, in dosar nr._ . dosar in care s-a pronunțat o hotărâre nr. 2202 din 09.12.2015. prin care s-a admis acțiunea civila, dar sentința nu este definitiva.
De asemenea pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmatiei exista un dosar penal, nr._, privind săvârșirea de către pârât a infracțiunii de amenințare si de nerespectarea unei hotărârii judecătorești, in care pe data de 09.12.2015 s-a dispus începerea judecații.
Cu privire la faptele din dosarul penal nr._ . aflat in curs de judecata, pe rolul judecătoriei Sighet, in dosarul de urmărire penala la data de 25. 09.2015 pârâtul din prezenta cauză, a dat o declarație prin care a specificat ca pe data de 18.07.2015. s-a deplasat la domiciliul conjugal, neștiind ca încalcă ordinul de protecție neavând cultura juridica, ulterior in urma consultării cu un avocat a înteles gravitatea faptelor), pentru a-și ridica actele de stare civila, haine si mașina surorii sale, marca Matiz Daewoo. cu actele aferente, deorece soția acestuia intentase acțiune de divorț.
De asemenea avea nevoie de acte si pentru a se putea angaja, urmând sa plece in străinătate la munca.
Cu referire la sesizarea făcuta de către fosta soție la data de 06.08.2015. cum ca s-a prezentat la domiciliu si a provocat scandal fiind echipat cu " o cagula ". cere a se observa ca prin adresa nr. 585 din 24.11.2015 al postului de politie Giulesti. către biroul de avocat Skerhark L. D., organele abilitate recunosc ca in momentul intervenției nu era prezent, astfel ca toate declarațiile martorilor, in speța mama petentei, petenta si copiilor, care sunt coordonați de către mamă, sunt probe nefondate, neexistand dovezi clare pentru actualul ordin de protecție care se cere împotriva pârâtului.
In ce privește ordinul de protecție emis pe numele pârâtului menționează că a lipsit de la dezbateri nu pentru ca am fost dezinteresat, ci pentru ca a militat si a sperat mereu la împăcare.
Acest fapt este confirmat si prin atitudinea cuviincioasa a pârâtului in fata instanței civile in dosarul de divorț, in care daca continuarea relațiilor de căsătorie nu a mai fost posibila acesta și-a dat consimțământul la desfacerea căsătoriei prin acord, cu condiția de a face parte din viata copiilor.
Chiar daca au mai fost momente tensionate in familie, aici făcând referire la dosarele nr. 1562/P/2010 si 500/P/2014 (probe din actuala speța), soluția luata de către procuror a fost de încetare a urmăririi penale fata de subsemnatul si de emitere a unor ordonanțe de clasare, intervenind impacarea părtilor si retragerea plângerii prealabile.
In ce privește prezenta cauza, pentru ca instanța sa retina emiterea unui nou Ordin de protecție, dat fiind natura restrictiva de drepturi ce nu poate fi luata doar in baza unor indicii, instanța trebuie sa tina cont, in baza unor probe solide, de existenta a unor acte de violenta fizica, psihologica sau de alte natura, insa doar raportat la probatoriul administrat in cauza.
Astfel cu referire la proba cu certificatul medico legal nr. 623 din 21. 07.2010 emis pe numele mamei petentei. numita L. I., cere a nu fi primită ca si proba, deoarece nu are nici o legătura cu prezenta cauza, in temeiul prevederilor art. 2. ind. 2 din legea 217/2003. modificat prin legea 25/2012. care explica ce se înțelege prin membru de familie. " soacra ". nu face parte din nici una dintre categoriile prevăzute de lege: ascendenți. descendenți, frați, surori, copii acestora, persoane devenite prin adopție rude, soț. soție sau foștii etc.
A dovedit si pe parcursul procesului de divorț si pe parcursul celor 6 luni de evacuare provizorie, durata maxima, ce poate fi data de către instanța de judecata, ca pârâtul nu este o persoana violenta, care sa fi exercitat vreo acțiune sau inacțiune manifestată fizic împotriva reclamantei, care sa ii provoace acesteia un prejudiciu sau suferința fizica, psihica, emoționala sau psihologica,condiție esențiala in vederea emiterii ordinului si a înlaturarii stării de pericol.
In ce privește fosta obligație de a păstra o distanta de minim 150 de metri fata de reclamanta si fata de minori, de precizat este faptul ca locuința actuala la care locuiește la mama acestuia), se afla mai in sus de domiciliu conjugal iar pentru a se putea deplasa in . in . sa treacă pe lângă domiciliul comun, astfel ca este imposibil sa nu se întâlnească cu familia sa, daca in continuare i se restricționează libera circulație.
Cu privire la obligația de a urma un program de consiliere psihologica pentru autocontrol, sa rețineți ca fiind un om simplu de la . preotul paroh Ș. D., din P. Greco - Catolica, dupa ce a fost excomunicat de la religia soției -Martorii lui Iehova, incercand in prezent sa participe la slujbele religioase si chiar sa dea o mana de ajutor, atat cat îi permite timpul, așa cum reiese din adeverința nr. 5 din 29.12.2015, in prezent lucrând in străinătate.
Cere a se corobora aceste aspecte cu înscrisurile de la dosar si a se constata ca nu este dovedita in speța in ce privește condițiile de admisibilitate a emiterii ordinului de protecție, existenta vreunui act de violenta in familie, iar restrictionarea unui drept fundamental trebuie sa fie absolut necesara si judicios argumentata.
Din procesul - verbal incheiat la data de 07.12.2015. din declarația minorelor A. M. A. si A. A. D.. audiate in camera de consiliu, reiese ca: " daca tatăl s-ar lasa de consumul alcool, ar dori sa tina legătura si cu el "aspect care pe care il avem deasemenea in vedere si am inceput consilierea impreuna cu preotul paroh mai sus menționat si mama subsemnatului, in vederea renunțării la consumul de alcool.
In consecința sa respingeți ca neîntemeiata cererea având va obiect " Emiterea unui ordin de protecție " formulata de către petenta, aceasta neindeplinind condițiile necesare pentru materializarea . emisa in regim de urgenta prin care sa fie luata o măsura imediata si necesara in scopul de a proteja integritatea fizica si psihica a petentei, posibila victima a unui act de violenta in familie, asa cum este prevăzuta de Legea nr. 217/2003, modificata prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012.
Nu solicitam obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În replică, reprezentanta reclamantei artă că împotriva pârâtului au fost depuse mai multe plângeri penale, însă părțile s-au împăcat.De asemenea, cere a se reține că pârâtul, într-adevăr ,a avut mai multe locuri de muncă,fiind dat afară din cauza consumului de alcool. Dacă avea nevoie de acte și de haine, putea s-o trimită pe mama lui după ele.Chiar pârâtul personal, a recunoscut că nu a respectat dispozițiile ordinului de protecție.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii și emiterea unui ordin de protecție pe numele pârâtului .
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la data de 16.12.2015, sub dosar nr._ reclamanta A. A. D. CNP_ a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul A. M., CNP_, emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, pentru un termen de 6 luni, următoarele măsuri si interdicții:
- evacuarea temporară a pârâtului, din locuința familiei din Comuna Giulești, ., jud. Maramureș;
- reintegrarea reclamantei A. A. D. și a minorilor A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, în locuința familiei situată în Com. Giulești, ., jud. Maramureș;.
- obligarea pârâtului să păstreze o distanță minime față de reclamanta A. A. D. și față de minorii A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A. și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001;
- stabilirea reședinței minorilor A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A. și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, la reclamantă, respectiv în Comuna Giulești, ., jud. Maramureș;
- obligarea pârâtului A. M. să urmeze un program de consiliere psihologică pentru autocontrol;
- interzicerea pârâtului, a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod, cu victima și minorii;
- interzicerea pârâtului de a se afla în anumite zone determinate, respectiv magazinul din . casei din Comuna Giulești, ., jud. Maramureș.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul din 27.05.2000, din căsătoria părților rezultând minorii A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A. și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001.
Prin sentința civilă nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei, însă sentința nefiind încă definitivă.
Niciodată relațiile dintre părți nu au fost prea bună, însă în ultima perioadă conviețuirea cu pârâtul a devenit imposibilă, pe fondul consumului de alcool de către acesta și a amenințărilor pe care le proferează la adresa reclamantei și a minorelor.
Reclamanta a fost agresată fizic de către pârât de mai multe ori, de fiecare dată suferind vătămări corporale care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Menționează că există înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației un dosar penal având ca obiect nerespectarea ordinului de protecție și amenințare.
În drept s-au invocat disp. Legii nr. 217/2003.
S-a solicitat audierea martorilor L. I. și P. P..
Acțiunea a fost depusă potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa la Legea nr. 217/2003.
Pârâtului i s-a asigurat asistență juridică obligatorie.
Instanța a audiat în camera de consiliu pe minorele gemene, A. M. A., și A. A. D., născute la data de 18.04.2001, procesul verbal întocmit fiind atașat la dosar la fila 53.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:
Analizând cererea formulată de reclamantă, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată că aceasta este întemeiată în parte și urmează a fi admisă ca atare, pentru următoarele considerente:
Reclamanta și pârâtul au avut calitatea de soți, căsătoria dintre aceștia fiind desfăcută la data de_, sentința nefiind definitivă. Din relațiile de căsătorie au rezultat 3 copii, respectiv minorii A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A. și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001.
Prin sentința civilă nr. 1217 din 3 iulie 2015 s-a dispus emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, prin care s-a dispus:
- evacuarea temporară a pârâtului, din locuința familiei din Com. Giulești, ., jud. Maramureș;
-reintegrarea reclamantei A. A. D. și a minorilor A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, în locuința familiei situată în Com. Giulești, ., jud. Maramureș;
-obligarea pârâtului să păstreze o distanță de minim 150 de metri față de reclamanta A. A. D. și față de minorii A. T. S.,
născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001;
- stabilirea reședinței minorilor A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, la reclamantă, respectiv în Com. Giulești, ., jud. Maramureș;
-obligarea pârâtului să urmeze un program de consiliere psihologică pentru autocontrol.
Din susținerile martorilor L. I. și P. P. audiați în fata instanței a rezultat faptul că pârâtul nu a respectat obligațiile impuse în sarcina sa prin sentința civilă anterior menționată, ducându-se la imobilul în care locuiesc reclamanta împreună cu minorii si soacra pârâtului, amenințându-le că “ o să ardeți la ca Colectiv, dacă nu pot intra acolo.”( f. 47)
Tot din depozițiile martorilor audiați reiese că reclamanta și minorele se tem pentru viața lor.
În fundamentarea soluției instanța va avea în vedere și procesul-verbal de audiere a minorelor din care reiese că acestea au o stare permanentă de teamă față de tatăl lor, întucât acesta a încălcat de nenumărate ori restricțiile stabilite prin ordinul de protecție, amenințându-le că le dă foc și că le scoate afară din casă.( f. 53)
Este relevant a se preciza că pârâtul a fost trimis în judecată în dosarul penal nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod Penal și nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 32 din Legea nr. 217/2013.
Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea 217/2003 republicată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularului dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată, încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
Violența în familie este o problemă socială destul de gravă, una din formele de violență cel mai frecvent întâlnite, dar și una dintre cele mai îngrijorătoare pentru ca are loc ” în spatele ușilor închise ”, iar victima le ascunde deseori dintr-un sentiment de teamă față de agresor sau jenă fața de societate.
Mai mult, înainte de modificările aduse legii nr. 217/2003 un obstacol îl reprezenta și reticența statului și a organelor sale de a interveni într-o sferă considerată ”privată.”
Art. 4 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violenței în familie, definește noțiunea de „violență în familie ”ca fiind acțiunea care se manifestă, printre altele, prin violență verbală – adresarea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări; violenta psihologică - provocarea de stări de tensiune și de suferința psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințări verbale; violența fizică – vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere etc.
Scopul instituirii procedurii reglementate de Lega nr. 217/2003 este acela al protejării membrului de familie asupra căruia se exercită acte de violență în una din formele prevăzute de art.4 din același act normativ, astfel că se impune luarea de urgență a măsurilor necesare și emiterea ordinului de protecție, atâta timp cât, așa cum s-a arătat și anterior, există suficiente indicii în sensul că integritatea fizică a reclamantei a fost pusă în pericol, în mod intenționat, de fostul său soț. Mai mult, consecințele agresiunii s-au răsfrânt și asupra unui alt membru al familiei, copilul minor al părților.
Instituția ordinului de protecție, reglementată prin Legea nr. 25/2012, are o natură exhaustivă de drepturi, negăsindu-și aplicabilitatea decât în condițiile dovedirii necesității măsurii solicitate.
Prin urmare, reclamanta trebuie să dovedească nu doar existența unor acte de violență, dar si pericolul creat de aceste acte. Nu se poate considera că singurele aspecte pe care urmează a le verifica instanța sunt existența faptei de violență și caracterul vremelnic al măsurii, întrucât o astfel de interpretare a textului legal ar conduce la extinderea nelimitată a măsurii de protecție, deși ca procedură specială constituie o ingerință importantă asupra drepturilor si libertăților fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul.
Art.26 din Constituție garantează și ocrotește dreptul fiecărui cetățean la viață privată și de familie. Articolul 8 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede în paragraful 1 că “Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.” Conform paragrafului 2 al aceluiași articol “ Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară.
Tot art. 8 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului enumeră limitativ scopurile care pot da un caracter legitim încălcării drepturilor conferite de primul paragraf, implicit și dreptul la respectarea vieții de familie: “securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”
În conformitate cu jurisprudența constantă a CEDO, noțiunea de necesitate implică faptul că o ingerință corespunde unei nevoi sociale imperioase și este proporțională cu scopul legitim urmărit. Pertinența motivelor este o chestiune relativă, apreciată în concreto, în fiecare cauză, în funcție de circumstanțele acesteia.
În acest sens, instanța consideră că există motive pertinente pentru a justifica o ingerință în viața familială a unei persoane atunci când actele acesteia au pus în primejdie integritatea fizică și/sau psihică a membrilor familiei, care în egală măsură se bucură de protecție din partea statului.
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 33 din Legea nr. 217/2003 “la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.”
Instanța apreciază că reclamanta a făcut această dovadă, apărările pârâtului conform cărora acesta a avut numeroase locuri de muncă, a adus minorelor dulciuri și sume de bani ( aspect confirmat de altfel și de minore) sau că și-a exprimat acordul în vederea desfacerii căsătoriei, nu sunt de natură a releva contrariul.
Față de aceste considerente, instanța apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată și urmează a o admite în parte și a dispune emiterea ordinului de protecție în temeiul art.23 alin.1 din legea 217/2003 impunând următoarele obligații evacuarea temporară a pârâtului, din locuința familiei din Comuna Giulești, ., jud. Maramureș, reintegrarea reclamantei A. A. D. și a minorilor A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, în locuința familiei situată în Comuna Giulești, ., jud. Maramureș, obligă pârâtului să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de reclamanta A. A. D. și față de minorii A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, stabilirea reședinței minorilor A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, la reclamantă, respectiv în Comuna Giulești, ., jud. Maramureș și obligarea pârâtului să urmeze un program de consiliere psihologică pentru autocontrol, considerând suficiente aceste obligații impuse pârâtului pentru restabilirea echilibrului fizic și psihic al victimei.
Cu privire la petitul privind obligarea pârâtului de a se deplasa la magazinul din . acest petit, raportat la faptul că în acest moment pârâtul locuiește la mama sa, în același . ., jud. Maramureș.
Pentru aceleași considerente instanța a obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe de doar 100 de m față de reclamantă și minori, reținând apărările pârâtului, confirmate de mama acestuia, conform cărora pentru a ajunge la drumul public trebuie să treacă pe lângă imobilul în care locuiesc reclamanta și minorii.
Ordinul va fi dispus pe o perioadă de 6 luni având în vedere gravitatea consecințelor actelor săvârșite de către pârât, instanța apreciind că este necesară o perioadă mai mare de timp pentru ca părțile să găsească o rezolvare cu caracter permanent a situației conflictuale apărute.
Având în vedere că cererea reclamantei va fi admisă, conform celor în precedent expuse, instanța, în temeiul art. 451 și 453 alin. 2 C.proc.civ. îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 600 de lei, reprezentând onorariul de avocat, cheltuieli dovedite cu chitanță depusă la dosar și 130 de lei reprezentând onorariu parțial de avocat din oficiu pe seama av. D. I..
Prezentul ordin se comunica politiei localității de domiciliu în vederea punerii în executare și este valabil 6 luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta A. A. D. CNP_, domiciliată în Comuna Giulești, ., jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâtul A. M., CNP_, cu domiciliat în Comuna Giulești, ., jud. Maramureș.
Emite următorul ORDIN DE PROTECȚIE, prin care, cu caracter provizoriu, pe o durată de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin, dispune următoarele:
- evacuarea temporară a pârâtului, din locuința familiei din Comuna Giulești, ., jud. Maramureș;
- reintegrarea reclamantei A. A. D. și a minorilor A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, în locuința familiei situată în Comuna Giulești, ., jud. Maramureș;
- obligă pârâtul să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de reclamanta A. A. D. și față de minorii A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001;
- stabilește reședința minorilor A. T. S., născut la data de 06.11.2014, A. M. A., și A. A. D., ambele născute la data de 18.04.2001, la reclamantă, respectiv în Com. Giulești, ., jud. Maramureș;
- obligă pe pârâtul A. M. să urmeze un program de consiliere psihologică pentru autocontrol.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei A. A. D. cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei.
Obligă pârâtul să plătească suma de 130 lei cheltuieli judiciare către stat, reprezentând onorariu parțial de avocat din oficiu pe seama av. D. I..
Prezentul ordin de protecție este executoriu, fără somație și fără trecerea vreunui termen.
Ordinul se comunică din oficiu Postului de Poliție Giulești în vederea punerii în executare și este valabil 6 luni de la data emiterii.
Cu apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. S. O. V.
Red.și dact. CMS / 07.01.2016
Ex 5
| ← Căsătorie minor. Încheierea nr. 20/2016. Judecătoria SIGHETU... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 174/2016. Judecătoria... → |
|---|








