Căsătorie minor. Încheierea nr. 20/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 20/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 81/2016
ECLI:RO:JDSGM:2016:001._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
Dosar nr._ cod operator date 3153
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.
Ședința camerei de consiliu din 20 ianuarie 2016
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. S.
GREFIER: O. V.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către petenta F. A. D. cu încuviințarea părinților prin reprezentantii legali, F. A. G., și S. A.,având ca obiect căsătorie minor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Se constată că cererea s-a înregistrat fără citarea părților.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.94 pct 1 lit. a N.C.P.C. și constatând că nu sunt alte cereri formulate, pe baza actelor de la dosar ,închide cercetarea judecătorească și deschide dezbaterea fondului și o lasă în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației sub dosar nr._ petenta minoră F. A. D., prin reprezentanții legali, a solicitat instanței să dispună autorizarea căsătoriei sale cu numitul Ș. I. V..
În susținerea cererii se arată că motivul pentru care se solicită autorizarea căsătoriei este fixarea cununiei civile la data de 28 august 2016.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
În probațiune au fost depuse următoarele acte: copie carte de identitate a petentei, a părinților săi și a numitului Ș. I. V., declarația autentificată sub nr. 16 din 04.01.2016, adeverința medicală, certificat medico-legal, anchetă socială.(filele 3-11, 20).
Analizând cererea petentei, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 272 al 2 cod civil”pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi, sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul”.
Ca regulă, capacitatea matrimonială se dobândește odată cu împlinirea vârstei majoratului, respectiv 18 ani.
Prin excepția căsătoria poate fi încheiată de la vârsta de 16 ani împliniți, condiționat însă de cerințele cumulative prevăzute de art. 272 alin 1 Cod Civil.
Astfel, instanța reține că pentru încheierea căsătoriei înainte de împlinirea vârstei majoratului este necesară existența unor motive temeinice, cum ar fi starea de graviditate, nașterea unui copil, etc.
Or, instanța apreciază că faptul stabilirii cununiei civile invocată de petentă nu se circumscrie dispozițiilor articolului anterior menționat, neapreciindu-l ca fiind un motiv întemeiat care să facă posibilă autorizarea încheierii căsătoriei.
Față de cele expuse, va respinge acțiune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge acțiunea formulată de F. A. D., CNP_, prin reprezentantii legali, F. A. G., cu domiciliul în Sighetu Marmației, .. 2, . și S. A., cu domiciliul în Sighetu Marmației, .. 2, ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. S. O. V.
Red. Dact. 21.01.2016
Ex. 4
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 164/2016.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 1/2016. Judecătoria SIGHETU... → |
|---|








