Plângere contravenţională. Sentința nr. 84/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 84/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 84/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3192
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 84/2015
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. A. și pe intimatul I.P.J.M. P. REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind reprezentantul IPJ M. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție competența instanței, având în vedere că locul presupusei contravenții este în . jud M., conform disp. art 31 din OG 2 / 2001, raportat la disp. art 130, 131 Cod procedură civilă.
Petentul solicită ca prezenta cauză să se judece de către Judecătoria Sighișoara, având în vedere că el are domiciliul pe raza acestei instanțe .
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighișoara .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
P. plângerea contravențională înregistrată la instanță sub nr._ din data de 24.10.2014, petentul B. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ M., admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.10.2014.
În motivarea plângerii petentul a susținut că, prin procesul verbal mai sus menționat, i s-a aplicat sancțiunea de 500 lei amendă contravențională și s-a arătat faptul că în data de 14.10.2014, a avut o altercație cu fratele său care l-a lovit și fiind chemată poliția au fost amendați amândoi.
La cererea dedusă judecății petentul a atașat copia procesului verbal de contravenție atacat și chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru.
Intimatul a depus la dosar, cu data de 18 noiembrie 2014, materialul probator constând în procesul verbal contestat, în original, dovada comunicării procesului verbal, fișa de intervenție la eveniment și raportul agentului constatator.
In legătură cu cauza se rețin următoarele:
In conformitate cu art 131 C., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina .
In speța de față contravenția cu privire la care petentul B. A. a formulat plângerea contravențională a fost comisă în localitatea Dubiștea con Hodac jud M., conform art 32 al. 1 din OG 2 / 2001 plângerile contravenționale se soluționează de instanța competentă de la locul comiterii contravenției, motiv pentru care instanța pune în discuție competența acestei judecătorii, din oficiu .
Petentul arată că . circumscripția Judecătoriei tg M. dar s-a adresat Judecătoriei Sighișoara, fiind instanța de la domiciliul său .
Conform art 132 al. 3 C. Judecătoria Sighișoara se declară necompetentă teritorial, necompetența fiind de ordine publică și8 va trimite dosarul Judecătoriei Tg M., instanța judecătorească competentă .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art 130 – 132 Cod procedură civilă declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul B. A. domiciliat în Sighișoara . . cu CNP_, în contradictoriu cu intimatul IPJ M. cu privire la procesul verbal de contravenție . nr._ DIN 14.10.2014, în favoarea Judecătoriei Tg M. .
Trimite de îndată acestei instanțe dosarul .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 19 IANUARIE 2015 .
Președinte, G. B. | ||
Grefier, M. G. |
Red. GB/tehnored. MG
5 exemplare / 22.01.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1042/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 87/2015.... → |
|---|








