Anulare act. Sentința nr. 640/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 640/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 640/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA JUDEȚUL O.
SENTINTA CIVILA NR. 640/2016
Ședința publică din data de 25.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –P. S.
GREFIER - D. E. M.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect „anulare act„ formulata de reclamanții C. G. A. C. și C. G. M. I., ambii cu domiciliul procesual ales în Slatina, ., nr. 29, ., . în contradictoriu cu pârâtele . SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1 și . SA – Sucursala Slatina, cu sediul în Slatina, ., .. O..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 18.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul art.396 N.C.p.c, a amânat pronunțarea la data de 25.01.2016, pentru când a dispus:
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 03.08.2015 sub nr._, reclamanții C.-G. A. C., având CNP_ și C.-G. M. I., având CNP_, domiciliați în Slatina, .. 25, ., ., jud. O., cu domiciliul procesual ales în Slatina, ., nr. 29, ., jud. O. au chemat în judecata pe pârâtele P. B. ROMÂNIA, cu sediul în București, sector 1, .. 29-31, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub J_, CUI_ și P. B. SUCURSALA SLATINA, cu sediul în Slatina, ., .. O., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea clauzelor abuzive din contractul de credit nr. 3000R2J_/01.10.2008, încheiat cu P. B., respectiv, comisionul de acordare credit în cuantum de 908 CHF, prevăzut în art. 1.3. lit. a din Contractul de Credit și cuantumul de 2% al marjei dobânzii ce era fixă în cuantum de 4,7% și majorată nejustificat la 6,7%, dobânda stabilită în mod unilateral de către pârâtă prin majorarea acesteia cu 2%, în cuantum de 1204 CHF, în perioada mai 2009 și până la data de 01.11.2010, adică aferente perioadei 01.05._10 (18 luni de zile), a marjei dobânzii ce era fixă si stabilită în cuantum de 4,7 %, potrivit art. 1.2 din contractul de credit, deoarece potrivit prevederilor contractuale, valoarea marjei fixe a dobânzii era în cuantum de 4,7%, iar nu de 6,7% cât a încasat pârâta, iar suma încasată este abuzivă, ca urmare a unei clauze impuse unilateral, neînsușite de către reclamanți.
A mai solicitat restituirea sumelor percepute și încasate abuziv ca și comision de acordare credit, în cuantum de 908 CHF, și a sumei de 1204 CHF, încasată abuziv prin majorarea unilaterală cu 2% a dobânzii creditului, începând cu luna mai 2009 și până la data de 01.11.2010, adică aferente perioadei 01.05._10 (18 luni de zile), a marjei dobânzii ce era fixă și stabilită în cuantum de 4,7 %, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective al acestora și până la restituirea acestora de către pârâtă.
A mai solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, au arătat că prin Convenția de Credit nr. 3000R2J_/01.10.2008 încheiată cu pârâta . SA, le-a fost acordat un credit în valoare de 45.400 CHF. Contractul a fost încheiat pe o perioada de 240 de luni - 20 de ani, cu o dobânda variabila, calculata in funcție de indicele de referință LIBOR la 3 luni și dobânda fixă a băncii în cuantum de 4,7 %/an.
O prima clauza abuziva cuprinsa in contractul de credit este aceea ca banca a încasat comisionul de acordare a creditului in cuantum de 908CHF, ce reprezenta în fapt 5% din suma acordată ca și credit, deși acest lucru este interzis potrivit dispozițiilor legale, care prevăd ca in sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuieli aferente întocmirii dosarului de credit.
Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de 908 CHF, indiferent de tipul de contract, în cauză contractul fiind unul garantat cu ipoteca imobiliară.
O alta clauza abuzivă este aceea a modalității de calcul al dobânzii fixe, prin majorarea acesteia, în perioada 01.05._10 (18 luni de zile), a marjei dobânzii ce era fixă și stabilită în cuantum de 4,7 %, potrivit art. 1.2 din contractul de credit. Potrivit prevederilor contractuale, valoarea marjei fixe a dobânzii era în cuantum de 4,7%, iar nu de 6,7% cât a încasat pârâta si a stabilit unilateral prin notificarea realizată si comunicată, iar suma încasată este abuzivă, ca urmare a unei clauze impuse unilateral, neînsușite de către reclamanți.
Întrucât au fost prejudiciați prin plata unor sume de bani mai mari decât cele corespunzătoare dobânzii stabilite prin convenția de credit ca urmare a acestei situații, au întreprins demersuri specifice la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cât și la pârâta - societate bancară.
Opțiunea legiuitorului pentru o reglementare cu caracter special ce are ca finalitate protecția consumatorului, prezumat a se afla într-o poziție defavorabilă la momentul încheierii unui contract, impune aplicarea cu prioritatea a dispozițiilor Legii 193/2000 și nu a dreptului comun în materia viciilor de consimțământ; modalitatea prin care banca in mod nelegal si-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, fiind în contradicție cu Legea nr. 193/2000.
Astfel, banca a majorata unilateral si nejustificat cuantumul dobânzii fixe de la 4,7%/an la 6,7%/an, începând cu data de 01.05.2009si până la data de 31.10.2010, așa cum rezultă din notificarea nr. 8686/17.04.2009 și din extrasul de cont.
Legea nr. 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din data de 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.
In jurisprudenta sa, Curtea de Justiție a Comunităților Europene s-a pronunțat in repetate rânduri asupra interpretării Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. Curtea de Justiție a decis ca instanța naționala are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens.
Potrivit art. 4 alin. 1 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
Contractul încheiat este unul preformulat, standard, iar eventualele diferente dintre acesta si alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client in parte. Prin urmare, acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de catre parti.
Au solicitat restituirea sumelor percepute și încasate abuziv prin majorarea unilaterală cu 2%, începând cu luna mai 2009 și până la data de 01.11.2010, adică aferente perioadei 01.05._10 (18 luni de zile), a marjei dobânzii ce era fixă si stabilită în cuantum de 4,7 %, potrivit art. 1.2 din contractul de credit, deoarece potrivit prevederilor contractuale, valoarea marjei fixe a dobânzii era în cuantum de 4,7%, iar suma încasată este abuzivă, ca urmare a unei clauze impuse unilateral, neînsușite de către reclamanți.
Arată că, la data de 01.11.2010, au semnat noul Act Adițional prin care banca revine la marja de 4,7% (începând cu data de 21.06.2010), fiind de acord cu clauzele acestuia, mai puțin cu data de revenire la marja de 4,7%, fapt menționat prin obiecțiunile formulate în scris pe acest Act Adițional.
De asemenea, la data de 22.11.2010, au primit adresa P. B. cu nr. de înregistrare 1779/22.11.2010, prin care banca le aduce la cunoștință că revine la condițiile de creditare inițiale, respectiv la marja fixă a băncii, în valoare de 4,7%/an, începând cu data de 19.09.2010.
Potrivit actului adițional nr. 1/01.11.2010, părțile au stabilit de comun acord clauze privitoare la rata dobânzii/dobânda aferentă creditului de 4,7%/an, cu obiecțiunile lor privitoare la stabilirea acestei dobânzi fixe cu începere din luna mai 2009, așa cum fusese prevăzut în convenția de credit inițială.
Însă, în ciuda tuturor acestor adrese, potrivit extrasului din data de 23.10.2010 eliberat de bancă, s-a încasat acest comision abuziv inclusiv în luna octombrie 2010, in cauza urmând a se constata caracterul abuziv al clauzei contractuale ce permitea băncii modificarea unilaterală a dobânzii, in raport de marja fixa stabilita exclusiv de către banca.
De asemenea, au solicitat prin notificare comunicată la data de 25.05.2015, să fie înlăturate clauzele abuzive si restituirea sumelor ce stau la baza încasării acestor clauze abuzive, menționate în prezența acțiune, însă pârâta a refuzat să ofere vreun răspuns față de cererea formulată, rezumându-se a invoca prevederi privitoare la secretul bancar, în condițiile în care se solicitase înlăturarea clauzelor abuzive si restituirea comisionului de acordare si a sumelor percepute și încasate abuziv prin majorarea unilaterală cu 2%, începând cu luna mai 2009 si până la data de 01.11.2010.
Este clar că interesul clientului este micșorarea dobânzii dacă indicele de referință scade, cu toate că este de notorietate faptul că „politica băncii" este aceea de a păstra dobânda ridicată în ciuda acestui fapt.
Modificarea dobânzii este lăsată la puterea discreționară a băncii, deși in contract se prevede în mod clar modalitatea de calcul a dobânzii. Banca însă „a uitat" de dobânda fixă stabiliră prin convenția de credit, astfel că reclamanții au fost prejudiciați prin plata unor sume mai mari de bani decât cele corespunzătoare dobânzii fixe stabilite de către părți prin contractul de credit.
De altfel, banca a mărit discreționar și unilateral dobânda.
În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 296/2004, Legii nr. 193/2000, Legii nr. 363/2007, OG nr. 21/1992, art. 1513 vechiul Codul Civil, art. 11 Noul Cod Civil.
În scop probator, a solicitat proba cu înscrisuri.
A depus în xerocopie contractul de credit bancar, un set de înscrisuri.
La data de 07.10.2014, pârâta P. B. ROMÂNIA S.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar nefondată.
În susținerea întâmpinării a arătat că între pârâtă și reclamanți a fost încheiat contractul de credit pentru nevoi personale cu garanție imobiliară nr. 3000R2J_/01.10.2008, prin care acesta a contractat suma de 45.400 CHF, urmând a rambursa principalul împreună cu dobânda și comisioanele într-o perioadă de 240 de luni. Contractul de credit a fost aliniat la prevederile OUG nr. 50/2010 prin actul adițional care a transformat marja băncii în marjă fixă și a eliminat comisionul de rambursare anticipată.
Totodată a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina, conform art. 130 C. pr. civ. și art. 13.5. din contractul de credit, competența teritorială de soluționare a oricărui litigiu izvorât în legătură cu contractul de credit semnat de către părți fiind de competența instanțelor judecătorești din București, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București. Chiar daca prevederile Codului de procedură civilă constată facultatea reclamantului de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, reclamantul și-a exprimat opțiunea cu privire la soluționarea litigiilor decurgând din Contractul de credit la momentul semnării facilitații de credit.
Apreciază de asemenea că nu sunt incidente prevederile art. 126 alin. 2 Cod proc. civ., având în vedere că la data încheierii contractului, respectiv în anul 2008, acestea nu erau în vigoare.
A mai invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a P. B. România S.A. Sucursala Slatina; conform art. 43 din Legea 31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților, neavând calitatea de persoană juridică, Sucursala Slatina nu poate fi nici titulara drepturilor și obligațiilor civile, conform art. 25 Cod civ.
Art. 56 C.pr.civ. statuează că pot fi parte la judecată orice persoană care are folosința drepturilor sale civile. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 25 C.civ. coroborate cu art. 43 din Legea 31/1990, cum Sucursala Slatina nu are personalitate juridică nu va avea nici exercițiul drepturilor sale civile, astfel că acțiunea este formulată împotriva unei entități lipsită de capacitate procesuală de folosință.
În același context, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a P. B. România SA - Sucursala Slatina. Așa cum se poate observa din contractul de credit, părțile au fost reclamanții și P. B. ROMÂNIA SA, fiind indicate datele de identificare ale acestei societăți. Sucursala Slatina a acționat doar ca și mandatar al Pireaus B. România SA, necontractând în nume propriu.
Pe fondul cauzei, comisionul de acordare (art. 1.3 lit. a) a creditului nu este o clauză abuzivă deoarece nu este contrară bunei-credințe, a fost negociată cu consumatorul și nici nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Modalitatea de percepere a comisionului de acordare a creditului este una de care reclamanții au avut cunoștință în momentul semnării contractului, deoarece acesta a fost perceput în momentul ridicării creditului solicitat și s-a indicat expres cuantumul acestuia.
Perceperea comisionului de acordare este recunoscută inclusiv de noua reglementare, prin art. 19 și 36 din OUG nr. 50/2010, care prevede dreptul băncii de a percepe un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor precum și un comision de acordare condiționat de aprobarea creditului.
Acest comision constituie obiect al convenției părților, obligația asumată de reclamanți fiind previzibilă, clară și nu este în măsură să creeze confuzii, nefiind îndeplinite condițiile arătate în art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru a fi catalogată abuzivă. Cuantumul comisionului a fost de astfel prevăzut expres pe prima pagină a contractului de credit, chiar deasupra locului în care aceștia au semnat, fiind evident că au luat la cunoștință despre acesta.
Clauza nu este abuzivă prin raportare la Legea nr. 193/2000, pentru că nu este prevăzută în Anexa la Legea 193/2000 care prezintă clauzele considerate în mod expres ca fiind abuzive de către legiuitor.
Cu privire la solicitarea de constatare a caracterului abuziv al cuantumului de 2% al marjei dobânzii, apreciază că solicitarea este inadmisibilă odată ce reclamanții nu solicită efectiv constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale ci doar al cuantumului majorării dobânzii. Ori, nu există nici un temei legal care să justifice demersul juridic al reclamanților. În plus, clauzele privind dobânda variabilă nu sunt clauze abuzive, condiții în care nu se impune constatarea nulității acestora.
De asemenea, nici din punct de vedere al restituirii sumei, reclamantul nu probează realitatea sumei de 1.204 CHF pe care o solicită cu titlu de diferență de dobândă și nici nu face dovada achitării acesteia.
Prin raportare la cerințele art. 4 din Legea 193/2000, se observă că o clauză nu este prezumată abuzivă prin simpla mențiune că dobânda este variabilă în funcție de elementele indicate în contract, ci trebuia să se facă dovada dezechilibrului semnificativ, raportat la ansamblul drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților din contract.
Ori, având în vedere, pe de o parte acordul dat de reclamanți la momentul semnării contractului - care atestă acceptarea tuturor condițiilor contractuale, conform art. 969 din vechiul cod civil - și, pe de altă parte, obiectul contractului - credit de refinanțare, care este un produs al oricărei bănci comerciale pe o piață liberă, ce presupune tocmai libertatea de alegere a consumatorului a unei anumite bănci funcție de serviciile oferite și dobânzile/comisioanele practicate - nu se poate vorbi despre o lipsă de negociere a clauzelor.
Prin notificarea nr. 8686/17.04.2009, banca a notificat pe reclamanți despre modificarea marjei băncii cu două puncte procentuale. Conform art. 5.4 din contract, în cazul notificării privind modificarea marjei băncii, împrumutatul are dreptul ca în cazul în care nu este de acord cu noile nivele ale dobânzii să ramburseze integral creditul în interval de 30 zile. Conform Deciziei ÎCCJ nr. 1423/2011, prevederea dreptului împrumutatului de a rambursa integral creditul în cazul în care nu este de acord cu o anumită modificare contractuală este prevăzută pentru a menține echilibrul contractual și înlătură caracterul abuziv al unei clauze.
Ulterior, contractul de credit a fost aliniat la prevederile aplicabile ale OUG 50/2010, conform art. 95 al acestui act normativ, aliniere care s-a materializat de drept în actul adițional din 17.09.2010, semnat de către reclamanți. Printre acestea se află și completarea în ceea ce privește rata dobânzii, ceea ce înseamnă că în acest moment prevederile aplicabile majorării ratei dobânzii sunt cele ulterioare momentului alinierii creditului conform OUG 50/2010 și nu cele de la semnarea contractului.
Se observă că rata dobânzii este variabilă însă depinde de două criterii obiective care nu permit băncii să modifice în mod arbitrar cuantumul sumei solicitate cu titlu de dobândă, ci doar ca urmare a schimbărilor de pe piața financiară și monetară internaționale, astfel încât sunt respectate cerințele pct. 1 din Anexa la Legea 193/2000, iar clauza nu poate fi considerată abuzivă.
Cu toate acestea, nu pot fi reținute susținerile reclamanților, cum că majorarea de 2 puncte procentuale ar fi "nejustificată"și "nelegală", în contextul în care, pe de-o parte părțile au convenit asupra unui credit dobândă variabilă în funcție de indicele de referință și de marja variabilă a băncii, conform art. 1.2 din contract, iar, pe de altă parte, majorarea s-a făcut cu respectarea dreptului de informare al reclamanților, conform art. 5.4 din contract.
Mai mult, reclamanții au formulat o cerere de creditare, în care a solicitat în mod expres acordarea creditului în condițiile indicate de bancă, așadar exprimându-și acordul cu privire la acesta.
Trebuie menționat faptul ca, schimbandu-se condițiile pieței, consumatorul ar putea beneficia de condiții mai favorabile. Deci, la semnarea contractului, a existat un element de risc atât în ceea ce privește modificarea cursului valutar cât și în ceea ce privește modificarea dobânzii, care ar fi putut sa fie in favoarea consumatorului si pe care acesta si l-a asumat, dat fiind faptul ca acest risc ar fi putut sa îi facă sa obtina un castig.
De altfel, dobânda contestata de către reclamant nu s-a modificat in vreun mod fata de valoarea inițiala prin voința Băncii (ci doar prin variația indicelui LIBOR), iar comisioanele contestate de către reclamant a fost creditate tot de către Banca, astfel ca nu poate considera ca prin clauzele privind dobânda si prin perceperea comisionului de acordare și rambursare anticipată s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile împrumutatului (reclamantului). De altfel, aceste clauze au fost puse in discuția partilor inca de la data semnării Contractului, existenta acestora confirmând acordul de voința al partilor.
Daca aceste comisioane si dobânzi sunt prevăzute in contract, iar cuantumul acestora este determinabil, ele pot fi pretinse si încasate, in deplina concordanta cu legea.
Considera ca aceste clauze contractuale sunt legale, in conformitate si cu obiectul de activitate si scopul acesteia, iar contractele de credit ce cuprind comisionul de acordare si modul de modificare a dobânzii sunt contracte incheiate in mod legal. A se susține altceva ar insemna a se incalca libertatea contractuala, impunandu-se Băncii obligații dincolo de cadrul legal. Clauzele, astfel cum sunt prevazute in contract au fost analizate si insusite de parti, prin alegerea acestui produs oferit dintr-o varietate de produse si prin incheierea contractului de credit cu P. B. si nu cu o alta banca din cele existente in România. Prin semnarea contractului de credit, părțile s-au obligat sa respecte prevederile acestuia, cu drepturile si obligațiile fiecărei parti. Contractul este legea pârtilor, lege care trebuie respectata. Atât timp cat Banca si-a îndeplinit obligațiile, împrumutatul trebuie, la rândul sau sa respecte contractul si sa-si îndeplinească obligațiile contractuale.
În drept, a invocat prevederile art. 4 din Legea 193/2000, art. 969 Cod civ., art. 970 Cod civ.
În scop probatoriu, a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Prin incheierea din 23.11.2015, instanta a respins exceptiile invocate de parata prin întâmpinare, respectiv exceptia necompetenței teritoriale, exceptia lipsei capacitatii procesuale pasive a Sucursalei Slatina si exceptia calitatii procesuale pasive a Sucursalei Slatina, pentru considerentele retinute in incheierea de la aceea data.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanța va reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
Este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă, regimul juridic ai acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ori, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost" s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr. 50 s-a precizat ca „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică”.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule clauzele abuzive ale unui contract, arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele".
Așadar, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative și anume anularea clauzei respective.
În ceea ce privește nulitatea relativă și cea absolută s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 686 din data de 21.02.2013, prin care a hotărât că, în ceea ce privește stabilirea unor clauze abuzive din contract, este vorba despre nulitate absolută, prin urmare acțiunea este imprescriptibilă.
La data de 01.10.2008, între pârâte, în calitate de creditoare, și reclamanți, în calitate de debitori, a fost încheiat Contractul de Credit nr. 3000R2J_, modificat ulterior prin acte aditionale. Contractului i-a fost atașat un grafic de rambursare, în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care împrumutatul era obligat să o achite către bancă.
Prin clauza prevăzută la art. 1.3 lit. a din Contractul de Credit nr. 3000R2J_ din 01.10.2008 s-a stabilit un comision de acordare credit aplicat la suma solicitată, in cuantum de 908 CHF.
Convenția de credit reprezintă un contract de credit bancar, ale cărei clauze intra sub incidenta Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.
Dispozițiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Iar art. 6 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 transpune art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13 și prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil (considerentele de la pct. 44 al hotărârii CJUE– C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad).
Sub rezerva analizării acestei prevederi în cadrul fiecărei clauze, se poate constata că nici legea internă, nici directiva europeană nu exclud din start, de la controlul de caracter abuziv, clauzele referitoare la obiectul contractului, fiind reglementată (cu titlu de excepție) posibilitatea analizării acestora, numai în situația în care nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Cum jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că, oricum, instanța avea posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze.
În ceea ce privește noțiunea de „clauză abuzivă”, art. 3 din Directiva 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
În cauza de față, suntem în prezența unui contract de credit ale cărui clauze sunt standardizate, situație dificilă pentru un consumator ce nu are posibilitatea să influențeze natura lor.
Este bine cunoscut faptul că, în general, înainte de încheierea contractului, băncile fac publică o prezentare a produselor în care sunt prezentate condițiile standard de creditare și prin intermediul cărora consumatorii au posibilitatea să cunoască plafonul de îndatorare, cuantumul dobânzii, durata de rambursare etc., însă, această situație nu echivalează cu negocierea efectivă a clauzelor a căror nulitate s-a cerut a fi constatată, în lipsa unei dovezi clare, scrise a băncii.
Instanța nu va retine afirmațiile pârâtei în sensul că, în speță, este aplicabil art. 969 Cod civil, reclamantii având posibilitatea de a lua la cunoștință despre aceste clauze prin simpla citire a înscrisului, având totodată și posibilitatea de a semna sau a refuza semnarea contractului, contractul de credit fiind unul preformulat, standardizat, în care debitorii nu au avut posibilitatea să intervina. Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că este vorba, în primul rând, de un dezechilibru economic ce a produs efecte considerabile asupra patrimoniului reclamantilor. Ori, este greu de crezut că interesele legitime ale consumatorilor au fost luate în considerare, în condițiile în care aceștia se află într-o poziție de inferioritate față de profesionist atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare.
Clauzele în discuție nu respectă nici exigențele bunei credințe, deoarece inserarea comisionului de acordare a vătămat interesele legitime, patrimoniale ale reclamantilor prin majorarea debitului considerat restant. Potrivit considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE, la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare. Practic, prin inserarea comisionului de acordare, pârâta a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul consumatorilor, astfel încât dezechilibrul contractual s-a rupt, nefiind îndeplinită cerința bunei credințe.
Pentru aceste considerente, instanța constată acest capăt de cerere întemeiat, motiv pentru care va constata nulitatea absoluta a clauzelor abuzive prevăzute la art. 1.3 lit. a din Contractul de Credit nr. 3000R2J_ din 01.10.2008, referitoare la comisionul de acordare.
Pe cale de consecință, pârâta . SA va fi obligată să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de acordare, respectiv 908 CHF, la cursul BNR de la data plății.
Cu privire la cererea reclamanților referitoare la obligarea paratelor la actualizarea cu rata inflației a debitului ce urmeaza a fi restituit la data plății efective, instanta o va respinge ca neintemeiata retinand ca actualizarea debitului are natura juridică a unor daune moratorii (indiferent de denumirea stabilită), astfel ca nu ar putea fi cumulata cu penalitățile de întârziere sau cu dobânda legală, din moment ce au aceeași natură juridică, respectiv daune moratorii. Pentru aceeasi ratiune, avand in vedere ca paratele au fost obligate la restituirea sumelor in CHF, platibili la cursul BNR din ziua platii, valuta avand un curs fluctuant ascendent pe piata monetara interna, nu se poate afirma ca reclamantii au suferit un prejudiciu prin lipsa de folosinta a acestor sume.
Prin urmare, în considerarea art. 1017 alin. 1 Cod proc. civ., instanța apreciază că nu se pot valorifica, de două ori, daunele rezultate din întârzierea plății unui debit.
Referitor la constatarea ca abuzivă a cuantumului de 2% al marjei dobânzii ce era fixă în cuantum de 4,7% și majorată nejustificat la 6,7%, dobândă stabilită în mod unilateral de către pârâtă prin majorarea acesteia cu 2% (în cuantum de 1204 CHF), în perioada mai 2009 și până la data de 01.11.2010, adică aferente perioadei 01.05._10 (18 luni de zile), a marjei dobânzii ce era fixă si stabilită în cuantum de 4,7 %, potrivit art. 1.2 din contractul de credit, instanța o va respinge ca neîntemeiată reținând că această clauză nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că nu oferă băncii dreptul de a revizui unilateral rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul. Așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că în contract este prevăzut clar și detaliat modul în care variază dobânda (reclamanții optând pentru un credit cu dobândă variabilă) în funcție de indicele LIBOR, care dă libertatea băncii de a modifica unilateral dobânda. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Ori, art. 1.2 din contract îndeplinește această condiție, astfel că se poate stabili, conform unor criterii obiective, modalitatea de stabilire a dobânzii. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.
În baza art. 452 Cod proc. civ., va respinge cererea reclamanților de obligarea a pârâtelor la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată, aceștia nefăcând dovada efectuării unor cheltuieli în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanții C. G. A. C. și C. G. M. I., ambii cu domiciliul procesual ales în Slatina, ., nr. 29, ., . în contradictoriu cu pârâtele . SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1 și . SA – Sucursala Slatina, cu sediul în Slatina, ., .. O., ca întemeiată.
Constata nulitatea absoluta a clauzelor abuzive prevăzute la art. 1.3 lit. a din Contractul de Credit nr. 3000R2J_ din 01.10.2008, referitoare la comisionul de acordare.
Obligă pârâta . SA să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de acordare (908 CHF) la cursul BNR de la data plății.
Respinge celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Respinge cererea reclamanților de obligarea a pârâtelor la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.01.2016.
P. GREFIER
P. S. D. E. M.
Red./Tehnored.Jud.P.S.
08.02.2016, 6 ex.
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 1684/2016.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
