Plângere contravenţională. Sentința nr. 5135/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 5135/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 26-05-2016 în dosarul nr. 5135/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDSLA:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S L A T I N A

C I V I L

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5135

Ședința publică din data de 26.05.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. L.

GREFIER: D. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională”, privind pe petenta S.C. A. V&D C. S.R.L., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna Optași-Măgura, ., județul O., J_, Cod unic de înregistrare_, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Transorturilor, I. de S. pentru C. în T. R. – ISCTR, cu sediul în București, sector 1, Bld. D. G., nr.38 și sediul procesual ales la I. Teritorial nr.6, în Municipiul Slatina, ..47, județul O..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, având în vedere lipsa părților la apelul nominal, în conformitate cu dispozițiile precum și dispozițiile art. 121 alin.5 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, dispune lăsarea cauzei la al doilea apel.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina și în temeiul art. 248 Cod de procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra invocate.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 17.03.2016 sub nr._ /2015 petenta . C. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata Ministerul Transporturilor – I. de S. pentru C. în T. R. – ISCTR, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ comunicat în data de 02.03.2016, pe care îl consideră nelegal și netemeinic.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că nu se face vinovată de contravenția reținută în procesul verbal, aceea că în data de 22.02.2016 ora 09.32, DN 6, km 170+400 pe raza localității Caracal, jud. O., a fost oprit și verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_ utilizat de către A. V& D C. în baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, condus de conducătorul auto Cosereanu V. I., în timp ce efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național. La momentul controlului, în urma verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele:

a) nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române – A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării astfel: În urma verificării documentelor prezentate pentru control de către conducătorul auto Cosereanu V. I. având CNP_ și consultării bazei de date a Autorității Rutiere Române – A.R.R. s-a constatat că operatorul de transport A. V& D C. nu a respectat obligația prevăzută de art. 134 lit. ag din OMTI 980/2011 cu completări ulterioare de a transmite pe site-ul A.R.R. modificările privind situația conducătorului auto Cosereanu V. I. având CNP_ care lucrează în cadrul întreprinderii din 05.10.2015 conform contractului de muncă nr. 8/04.10.2015. Mai menționează faptul că a fost întocmit formular de control în trafic . nr._ semnat de conducătorul auto.

A atașat în copii procesul verbal contestat și alte acte considerate utile cauzei (filele 8-10).

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și a fost legal timbrată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. A atașat în copii detalii operator transport, proces verbal de constatare a contravențiilor, confirmare de primire, detalii operator transport, certificate de înmatriculare, copie conformă, formular de control în trafic, contract individual de muncă.

La termenul din 26.05.2016 instanța din oficiu a invocat și a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale în privința soluționării plângerii contravenționale cu care a fost sesizată.

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, raportat la exceptia invocată din oficiu, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 22.02.2016, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei reținându-se în sarcina sa că în data de 22.02.2016 ora 09.32, DN 6, km 170+400 pe raza localității Caracal, jud. O., a fost oprit și verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_ utilizat de către A. V& D C. în baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, condus de conducătorul auto Cosereanu V. I., în timp ce efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național. La momentul controlului, în urma verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele:

a) nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române – A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării astfel: În urma verificării documentelor prezentate pentru control de către conducătorul auto Cosereanu V. I. și consultării bazei de date a Autorității Rutiere Române – A.R.R. s-a constatat că operatorul de transport A. V& D C. nu a respectat obligația prevăzută de art. 134 lit. a-g din OMTI 980/2011 cu completările ulterioare de a transmite pe site-ul A.R.R. modificările privind situația conducătorului auto Cosereanu V. I., care lucrează în cadrul întreprinderii din 05.10.2015, conform contractului de muncă nr. 8/04.10.2015. Mai menționează faptul că a fost întocmit formular de control în trafic . nr._ semnat de conducătorul auto.

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, și anume asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Slatina, invocată din oficiu.

Prezenta plângere a fost formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina.

Astfel, se constată că în cauză devine incidentă o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 129 pct. 2 pct. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când este încălcată competența teritorială exclusivă.

Instanța constată că petentul a fost sancționat contravențional conform HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor.

În art. 59 din acest act normativ se prevede că normele se completează cu disp. OG 2/2001, ceea ce duce la concluzia că instanța competentă este cea de la locul săvârșirii contravenției.

Art. 59 - Contravențiilor prevăzute le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Din procesul-verbal de constatare a contravenției cu . nr._ și plângerea contravențională rezultă că locul săvârșirii contravenției este pe raza localității Caracal, jud. O., loc situat pe raza de competență a Judecătoriei Caracal.

În consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina și va declina competența soluționării cauzei, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție cu . nr._ încheiat la data de 22.02.2016, formulată petenta . C. SRL în contradictoriu cu intimata ISCTR, în favoarea Judecătoriei Caracal, Județul O..

P. ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina.

Declină competența soluționării cauzei, având ca obiect „plângere contravențională” împotriva procesului-verbal de contravenție cu . nr._ încheiat la data de 22.02.2016, formulată de petenta S.C. A. V&D C. S.R.L., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna Optași-Măgura, ., județul O., J_, Cod unic de înregistrare_, în contradictoriu cu intimata Ministerul Transorturilor, I. de S. pentru C. în T. R. – ISCTR, cu sediul în București, sector 1, Bld. D. G., nr.38 și sediul procesual ales la I. Teritorial nr.6, în Municipiul Slatina, ..47, județul O., în favoarea Judecătoriei Caracal, Județul O..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.05.2016.

P R E Ș E D I N T E ,G R E F I E R,

A.-M. L. D. D.

Red. AML

Tehnored. IM/AML

4 ex./03.06.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5135/2016. Judecătoria SLATINA