Pretenţii. Sentința nr. 1233/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 1233/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 1233/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1233

Ședința publică din data de 10.02.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. E. C.

GREFIER: R. M. T.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 27, cu sediul în Slatina, ., . în contradictoriu cu pârâtul M. N., cu domiciliul în Slatina, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 10.02.2016 reclamanta a depus certificatul de deces al pârâtului M. N..

Instanța invocă, din oficiu, excepția lipsei capacitătii procesuale de folosintă a pârâtului M. N. și rămâne în pronunțare pe această excepție.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 22.05.2015 sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari nr.27 Slatina a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului M. N. la plata sumei totale de 2316,42 lei, din care: 1519,69 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe o perioadă mai mare de 3 luni, respectiv aprilie 2012 - martie 2015; 796,73 lei - majorări legale de întârziere calculate până la data de 17.05.2015 pentru perioada neachitată, respectiv aprilie 2012 - martie 2015.

In motivarea cererii reclamanta a arătat ca pârâtul sus menționat, membru al asociației a beneficiat de prestările de servicii ale furnizorilor prestatorilor de servicii de gospodărie comunală, fiindu-i asigurat atât lui cât și membrilor familiei un confort bun în apartamentul în care locuiesc.

Asociația de proprietari a acceptat la plată facturile emise de către furnizorii și prestatorii de servicii de gospodărie comunală, după care a stabilit cheltuielile administrativ gospodărești, repartizându-le în totalitate pe apartamente și numărul de persoane, potrivit prevederilor legale.

Aceste cheltuieli au fost comunicate proprietarilor de apartamente lunar, prin listele de plată afișate vizibil la fiecare scară a blocului.

Deși somat prin somație scrisă, după trecere a trei luni consecutiv, acesta a refuzat în mod continuu să-și achite debitul și majorările de întârziere față de asociația de proprietari.

Ca urmare a debitului pârâtului, cumulat cu cel al rău platnicilor existenți în cadrul asociației, sunt somați de prestatorii de servicii că în cel mai scurt timp vor sista prestațiile și vor fi debranșati.

In drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 114/1996, Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiile de proprietari și Norma de aplicare a acesteia.

In dovedire, reclamanta a depus înscrisuri (f. 3-54)

Reclamanta a depus la dosar copia certificatului de deces al pârâtului.

Instanta a invocat din oficiu excepția lipsei capacitătii procesuale de folosintă a pârâtului M. N.

Trecând la soluționarea cauzei în raport de probatoriul administrat, și având a se pronunța asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, a reținut următoarele:

Capacitatea procesuală pasivă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosință începe la nașterea lor și încetează la moartea lor.

Reclamanta a sesizat instanța cu o cerere având ca obiect pretenții reprezentând debitul neachitat și accesoriile aferente, decurgând din relația contractuală - de furnizare utilități - energie electrică.

Raportat la data sesizării instanței –22.05.2015, pârâtul M. N. era decedat de la data de 8.06.2011, conform certificatului de deces . nr._, emis de Primăria Sprîncenata.

Așa fiind, la data promovării cererii pârâtul nu avea capacitate de folosință.

Având în vedere faptul că decesul a avut loc înainte de sesizarea instanței, în temeiul art. 32 C.pr.civ, raportat la art. 248 Cod procedură civilă, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului va fi admisă, iar cererea va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuale de folosință

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite excepția lipsei capacitătii procesuale de folosintă a pârâtului M. N., invocată de instantă din oficiu.

Respinge actiunea formulată de reclamanta Asociatia de P. nr. 27, cu sediul în Slatina, ., se. F, parter,jud. O. în contradictoriu cu pârâtul M. N., domiciliat în Slatina, ., ., jud. O., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosintă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Slatina.

Pronunțată în ședința publică de la 10 februarie 2016

Președinte, Grefier,

M. E. C. R. M. T.

Red.jud.M.E.C

Data red.17.02.2016

Tehnored. P.C.

ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1233/2016. Judecătoria SLATINA