Pensie întreţinere. Sentința nr. 190/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 190/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 190/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 190

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: L.-N. P.

Pe rol judecarea cererii formulate de reclamanta B. M. M. în contradictoriu cu pârâtul NILEȘAN C., având ca obiect majorare pensie de întreținere.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 09 ianuarie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată că:

Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect majorare pensie de întreținere înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2014, sub nr._ reclamanta B. M. M., în contradictoriu cu pârâtul NILEȘAN C., a solicitat instanței să dispună prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin Sentința civilă nr. 1589/26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ .

În fapt, prin sentința din dosarul mai sus menționat, pârâtul a fost obligat să achite lunar suma de 169 lei cu titlu de pensie de întreținere, în favoarea minorei, născută la data de 14.01.2001, la stabilirea pensiei de întreținere avându-se în vedere nevoile minorei și posibilitățile materiale ale pârâtului.

În continuare reclamanta arată faptul că între timp situația mai sus arătată s-a schimbat, iar nevoile minorei, în vârstă de 13 ani au crescut, crescând și posibilitățile materiale a pârâtului, care realizează un venit mai mare decât cel avut în vedere la stabilirea pensiei de întreținere.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 525 coroborat cu art. 531 Noul Cod Civil.

În dovedirea cererii sale reclamanta solicită efectuarea unei adrese la angajatorul pârâtului, în vederea aflării veniturilor pe care le realizează pârâtul.

În probațiune reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie Sentința civilă nr. 1589/26.03.2007, din dosarul nr._ (f. 3), copie certificat de naștere al minorei (f. 4), copie CI al acesteia (f. 5).

Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Din certificatul de nastere de la f. 4, instanța reține că, pârâtul este tatăl minorei NILESAN BERNADETT HENRIETTA născută la data de 14 ianuarie 2001.

Prin sentința civilă nr. 1589/2007 a Judecătoriei Tg. M. ( f. 3), s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a achita în favoarea minorului suma de 169 lei lunar, cu titlu de pensie de intretinere. Intre timp, situatia paratului s-a modificat, veniturile acestuia crescând. De asemenea, s-au schimbat si nevoile minorului, aceasta avand in prezent 14 ani si este elevă.

Conform art. 525 alin. 1 cod civil, minorul care cere intretinere de la parintii sai se afla in nevoie daca nu se poate intretine din munca sa, chiar daca ar avea bunuri Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor, reprezintă, așadar, aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia, conform art. 402 cod civil.

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia acelui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează disp. art. 529 cod civil. În acest sens, instanța este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere sau să sisteze plata acesteia după cum variază criteriile expuse mai sus, conform art. 531 cod civil.

În cauza de față, instanța reține că, împrejurările de fapt avute în vedere în momentul pronunțării hotărârii judecătorești, prin care s-a stabilit pensia de întreținere s-au modificat, în sensul că necesitățile minorului sunt în continuă creștere, așa încât pârâtul în calitate de părinte are îndatorirea legală de a contribui la toate aceste cheltuieli.

La stabilirea noului cuantum al pensiei de întreținere se vor avea în vedere criteriile oferite de art. 527 alin. 2 cod civil, și veniturile cu caracter permanent. Deoarece actualmente paratul realizeaza venituri medii de 1018 lei/luna (conform adeverintei de la f. 15) si nu a invederat ca ar mai avea alți minori in intretinere, va stabili o pensie in limita de 1/4 din venitul lunar al paratului. Conform acelorasi inscrisuri, rezulta ca paratul mai beneficiaza de o suma de 24 lei/zi calendaristica cu titlu de norma de hrana acordata personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala in conformitate cu dispozitiile art. 1din OG 26/1994 si art. 6 din Ordinul MAI nr. 310/2009. La aprecierea veniturilor lunare nete ale paratului, instanta considera ca nu trebuie avute in vedere si sumele primite de acesta cu titlu de norma de hrana, deoarece aceasta „ norma de hrana” are o destinatie speciala, fiind de regula acordata in natura, deoarece este afectata in mod exclusiv desfasurarii activitatii si pregatirii militare a persoanei vizate prin art. 1 din OG nr. 26/1994. De altfel, regula stabilirii in natura a acestei norme de hrana este instituita prin art. 2 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, iar posibilitatea transformarii acesteia . bani este prevazuta in mod exceptional prin art. 4 alin. 4 din OG nr. 26/1994. Asadar, aceste sume de bani nu imbogatesc patrimoniul paratului, ci îi asigura acestuia posibilitatea unui spor caloric, necesar desfasurarii activitatii sale de angajat al Ministerului Apararii Nationale.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază întemeiată cererea reclamantei, așa încât, urmează să o admită și dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea minorei de la cuantumul de 169 lei lunar, la cuantumul de 254 lei lunar, începând de la data promovării acțiunii, 19.09.2014 și până la majoratul minorei sau noi dispozitiuni.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta B. M. M. (CNP_) in calitate de reprezentanta legala a minorului NILEȘAN BERNADETT HENRIETTA, nascuta la data de 14.01.2001, cu domiciliul în Târgu M., ., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtul NILEȘAN C., cu domiciliu în Tg. M., .. 10, ., jud. M..

Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea minorei de la cuantumul de 169 lei lunar, la cuantumul de 254 lei lunar, începând de la data promovării acțiunii, 19.09.2014 și până la majoratul minorei sau noi dispozitiuni.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu M..

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. L. B.

L.-N. P.

Red. A.L.B.

Tehnored. L.N.P.

4 ex. 26.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 190/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ