Pretenţii. Sentința nr. 252/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 252/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 252
Dosar nr._ .- pretenții-
rezultate din faptă penală
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU N.
Sentința Civilă nr.252
Ședința publică de la 06 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.- președinte instanță
Grefier – I. A. A.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile prind pe reclamanta B. V. și pe pârâții B. M. și B. V., având ca obiect pretenții – pretenții rezultate din faptă penală.
Dezbaterile fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 06.02.2015.
În lipsa părților.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /30.10.2013, reclamanta B. V. a chemat în judecată pe pârâții B. M. și B. V. solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 5920 euro (_ lei) compusă din:
- 4.420 euro (din suma de 14.000 euro) reprezentând bani retrași din cont de pârâți
- 1.000 euro (din suma de 14.000 euro) reprezentând bani pe care pârâții nu i-au pus în contul reclamantei
- 500 euro reprezentând împrumut acordat pârâților pentru achitarea unei rate la mașină. Totodată, a solicitat obligarea pârâților și la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în luna ianuarie 2009, la solicitarea pârâtei B. M., i-a dat acesteia, cu titlu de împrumut, suma de 500 euro.
În luna februarie 2009, a rugat-o pe aceeași pârâtă să-i deschidă un cont pe numele său și să-i depună suma de 14.000 euro, sumă ce i-a fost transmisă prin numiții A. I. și M..
La data de 16.02.2009, pârâta a deschis contul nr.01201A52581, apoi a schimbat suma de 13.000 euro în suma de 55.380 lei, potrivit ordinului de vânzare valută din data de 16.02.2009 și a transferat banii în acest cont.
Mai arată reclamanta că începând cu data de 1.03.2009, pârâții au început să retragă din cont diferite sume de bani, astfel că în luna februarie 2010, când a venit în țară, a constatat că în cont se mai afla doar suma de 41.850 lei.
A solicitat lămuriri de la pârâtă aceasta promițându-i că-i va restitui întreaga sumă de bani, fapt ce nu a avut loc.
Se mai precizează în cererea de chemare în judecată faptul că a fost formulată și plângere penală împotriva pârâților, prin rezoluția nr.1427/P/1.10.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.N. fiind dispusă neînceperea urmăririi penale.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri (f.4-10,21-27) și atașarea spre consultare a dosarului nr._, prin care cererea de chemare în judecată a fost anulată. Totodată, a solicitat admiterea probei testimoniale. De asemenea, a solicitat interogatoriul pârâților (f.78,110).
La termenul de judecată din data de 27.06.2014, reclamanta a fost decăzută din proba testimonială.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâții au formulat întâmpinare invocând excepția prescripției dreptului la acțiune.(f.35).
În motivare, au arătat că acțiunea reclamantei este personală, cu caracter patrimonial, iar potrivit dispozițiilor art.1,3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani. Astfel, în cauză, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 1.02.2013.
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea cererii.
În motivare, au arătat că în ceea ce privește suma de 500 euro, aceasta nu a fost primită cu titlu de împrumut, ci pentru a achita utilitățile și alte facturi aferente locuinței reclamantei și pentru a-i trimite acesteia diferite pachete cu obiecte de artizanat și produse alimentare.
Referitor la suma de 14.000 euro, pârâții au susținut că în realitate, reclamanta a trimis doar 10.000 euro care au fost transformați în lei și au fost depuși în contul pârâtei B. M., înființat la data de 20.07.2006. Au procedat astfel deoarece nu aveau posibilitatea să deschidă un cont pe numele reclamantei, aceasta fiind de acord cu acest lucru.
Mai menționează pârâții că banii au fost depuși în contul de salariu aparținând pârâtei astfel că aceasta a făcut operațiuni bancare, fără însă a se folosi de banii pârâtei.
Totodată, se arată că în luna februarie 2010, reclamanta a venit în țară, a locuit la pârâți, iar în urma unor discuții contradictorii, la data de 5.02.2010 au mers la bancă și au transferat banii reclamantei într-un cont al acesteia, conform ordinului nr.1/5.02.2010.
Cu ocazia acestui transfer, reclamanta nu a protestat cu privire la contravaloarea sumei transferate fiind de acord cu aceasta.
În apărare, au solicitat admiterea probei cu interogatoriul reclamantei(f.102), precum și a probei testimoniale (f.76,77).
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare menținându-și poziția procesuală din cererea de chemare în judecată.(f.41).
A solicitat respingerea excepției prescripției invocată de pârâți deoarece cererea a fost înregistrată în termen.
Totodată, a solicitat să se rețină faptul că pârâta recunoaște primirea doar a unei părți din bani, respectiv, suma de 10.000 euro, recunoscând în același timp că a depus banii în contul său și că a efectuat operațiuni bancare.
Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 din Legea nr.134/2010, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei”.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta B. V. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 500 euro.
Referitor la această sumă, din examinarea probatoriului administrat în cauză, se rețin următoarele:
Reclamanta a transmis pârâților această sumă de bani în luna ianuarie 2009, fapt ce rezultă din poziția procesuală a ambelor părți (f.3,35).
Însă, reclamanta susține că suma a fost dată cu titlu de împrumut, dar se constată că nu a fost stabilit niciun termen de restituire.
Însă, din actele dosarului și din susținerile părților (f.4,78,102,110, 128), se reține că reclamanta a solicitat pârâților restituirea sumei de 500 euro în luna februarie 2010, când a venit în țară, astfel că de la această dată se apreciază că pârâții au avut cunoștință că reclamanta a înțeles să le remită banii cu titlu de împrumut.
În ceea ce-i privește pe pârâți, aceștia susțin că suma de 500 euro le-a fost transmisă pentru a achita facturile aferente locuinței reclamantei și de a-i trimite acesteia diferite pachete.
Față de aceasta, reclamanta precizează că utilitățile au fost achitate de pârâți din pensie, aceștia având procură pentru ridicarea sumelor de bani achitate reclamantei cu titlu de pensie. Însă, nu se face dovada existenței unei înțelegeri cu privire la modul de utilizare a pensiei.
Referitor la excepția prescripției invocată de pârâți, instanța va reține dispozițiile art.201 din Legea nr.71/2011, conform cărora, „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”
În acest caz, se va face aplicarea dispozițiilor Decretului nr.167/1958.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.7, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar art.3 prevede că termenul de prescripție este de 3 ani.
De asemenea, se va avea în vedere că art.13,14,16 din același act normativ prevăd în mod expres și limitativ cazurile de suspendare și întrerupere a prescripției.
Astfel, în prezenta cauză, se constată următoarele:
În ceea ce privește suma de 500 euro, având în vedere situația de fapt prezentată anterior, instanța reține că în luna februarie 2010, părțile au constatat existența neînțelegerii cu privire la caracterul juridic al acestei sume, reclamanta solicitând restituirea, astfel că se apreciază că de la acea dată s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În aplicarea acestei reglementări, se apreciază că la data de 23.08.2012, prin declarația dată în fața organelor de urmărire penală în dosarul nr.1427/P/2012, pârâta B. M. a recunoscut faptul că a primit suma de 500 euro, contestând însă că ar fi fost primiți cu titlu de împrumut. Se apreciază că prin această poziție de recunoaștere, a intervenit întreruperea prescripției.
În consecință, față de cererea de restituire a sumei de 500 euro, se apreciază că nu a intervenit prescripția, astfel că excepția va fi respinsă.
Referitor la suma de 5420 euro, compusă din suma de 4420 euro despre care se susține că ar fi fost retrasă din cont și care face parte din suma de 14.000 euro, și din suma de 1000 euro despre care se arată că nu a fost depusă în cont, făcând parte tot din cuantumul de 14.000 euro, se rețin următoarele:
Reclamanta susține că a transmis pârâților suma de 14.000 euro, în timp ce aceștia recunosc doar cuantumul de 10.000 euro.
În acest moment, instanța nu va analiza speța în ceea ce privește cuantumul, aflându-se în etapa examinării excepției invocate de pârâți.
Conform poziției procesuale a părților, suma de 14.000/10.000 euro a fost remisă pârâților în luna februarie 2009 aceștia având obligația de a o depune la bancă.
Astfel, a fost schimbată în lei și depusă în contul de salariu al pârâtei B. M..
Se mai reține că la data de 15.02.2010 a avut loc transferul sumei de 4.185.000 lei din contul pârâtei, în contul reclamantei, așa cum rezultă din ordinul de plată nr.1, situația nefiind contestată de reclamantă în timpul procesului, aceasta susținând doar faptul că pârâții ar fi trebuit să-i restituie o sumă mai mare, echivalentul sumei de 14.000 euro.
Având în vedere că ordinul de plată nr.1/15.02.2010 reprezintă singura probă la dosar cu privire la data când s-a născut dreptul reclamantei de a solicita restituirea diferenței de 5420 euro, se apreciază că de la această dată (15.02.2010) a început să curgă și termenul de prescripție.
Examinând probatoriul dosarului, se constată că nu s-a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare ori întrerupere a cursului prescripției. În fața organelor de urmărire penală, pârâta B. M. nu a recunoscut cuantumul de 14.000 euro, ci doar pe cel de 10.000 euro.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 30.10.2013 fiind depusă personal de apărătorul reclamantei, instanța va constata că în ceea ce privește suma de 5420 euro a intervenit prescripția.
Față de situația de fapt și de drept astfel reținute, instanța va admite excepția prescripției față de suma 5420 euro.
În ceea ce privește fondul cauzei, cu referire la suma de 500 euro, se reține că reclamanta susține că suma a fost transmisă pârâților cu titlu de împrumut.
Pârâții, la rândul lor, au precizat că banii le-au fost dați pentru a achita utilități aferente locuinței reclamantei și pentru a-i trimite acesteia pachete cu diferite produse.
Față de această susținere, reclamanta a arătat că pentru plata facturilor, pârâții au utilizat pensia, aceștia având procură de a o ridica.
Examinând probatoriul cauzei, coroborat cu poziția procesuală a părților, instanța reține că procura autentificată sub nr.1930/21.08.2003 de BN „D. D.” dovedește doar faptul că pârâții aveau dreptul să primească pensia cuvenită reclamantei.
Nu rezultă că între părți a existat o înțelegere cu privire la utilizarea pensiei pentru plata utilităților și a altor facturi ori în alte scopuri.
Dar chiar și dacă ar fi existat o astfel de situație, reclamanta tot ar fi avut obligația legală de a face dovada că suma de 500 euro a fost dată cu titlu de împrumut.
Însă, analizând actele dosarului, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei astfel de convenții.
Având în vedere situația de fapt astfel reținută și făcând și aplicarea dispozițiilor art.249 N.C.proc. civ., potrivit cărora, “cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, instanța va respinge cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 500 euro.
În ceea ce privește cererea formulată de pârâți privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va proceda la respingerea acesteia ca fiind nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții B. M. și B. V. cu privire la suma de 5420 euro.
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții B. M. și B. V. cu privire la suma de 500 euro.
Respinge cererea formulată de reclamanta B. V. cu domiciliul procedural ales la cabinetul de avocatură P. A. I. cu sediul în Târgu N., .. 217, jud. N., în contradictoriu cu pârâții B. M. cu domiciliul în ., jud. N., și B. V. cu domiciliul în ., jud. N., pentru pretenții.
Respinge cererea formulată de pârâți privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg.N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 6.02.2015.
Președinte Grefier
I. T. I. A. A.
Red: I.T./12.02.2015
Tehnored: I.A./12.02.2015
5 ex. /.>
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
