Uzucapiune. Sentința nr. 2533/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 2533/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 2533

Dosar nr._ uzucapiune

Cod operator 3076

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

JUDETUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2533

Ședința publică din data de 09 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. L. C. - judecător

Grefier – P. A.

Se examinează cauza civilă privind pe reclamanții Ț. N., Ț. V. și A. O. în contradictoriu cu pârâții Ț. N. D., Ț. N. C., B. N. N., N. N. E., Ț. V. N., P. V. A., Ț. V. I., C. V. I., R. I., L. V. A., U. V. M., M. V. E., A. V. P., B. M., A. E., având ca obiect uzucapiune .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul Ț. N. asistat de av. A. C. care răspunde și pentru ceilalți reclamanți și pârâtul Ț. N.D., au lipsit ceilalți reclamanți și ceilalți pârâți

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:

Obiectul cauzei fiind uzucapiune;

Stadiul procesual: dosarul se află la al 5-lea termen de judecată;

Procedura de citare este legal îndeplinită .

Instanța, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ..

Av A. C. apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii și să se constate în patrimoniul defuncților Ț. N. și Ț. (Valesecanu) E., existat dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,10 ha teren curți construcții, arabil și fânețe situat pe raza comunei Crăcăoani, comună care nu a fost cooperativizat . Cu această suprafață, defuncții Ț. N. și Ț. (Valesecanu) E. au fost înzestrați la căsătoria lor, în anul 1919, l-au stăpânit netulburat până în anul 1957, când a decedat Ț. N. și apoi până în anul 1999, l-au stăpânit Ț. E., copii și nepoții. Înzestrările s-au făcut fără acte, terenul fiind stăpânit timp de peste 80 de ani de defuncți și mai apoi de către moștenitorii acestora, a fost o posesie utilă exercitată în condițiile art.1846-1847din Codul civil.A avut loc o joncțiune a posesiilor, până la decesul ambilor defuncții, terenul a fost stăpânit de către ei, iar după decesul lor, terenul a fost preluat de copiii și nepoții acestora și apreciază sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 1847, 1860-1890 din vechiul Cod civil. Solicită să se constate în patrimoniul defuncților Ț. N. și Ț. (Valesecanu) E., a existat dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,10 ha, drept de proprietate care s-a transmis tuturor părților, în indiviziune, asupra suprafeței de 5,10 ha teren având în vedere joncțiunea a posesiilor. Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ț. D. depune la dosar un memoriu formulat de pârâta N. E. și arată că nu este de acord cu acțiunea.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea precizată, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanții Ț. Gh. N., Ț. Gh. V. și A. N. O. au chemat în judecată pe pârâții Ț. N. D., Ț. N. C., B. N. N., N. N. E., Ț. V. N., P. V. A., Ț. V. I., C. V. I., R. I., L. V. A., U. V. M., M. V. E., A. V. P., B. M. și Atuderei E., pentru ca în contradictoriu cu aceștia să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 5 ha 1016 mp. teren situat pe raza . ca urmare a uzucapiunii prin joncțiunea posesiei cu a autorilor comuni Ț. Gh. N. și Ț. I. E..

În motivarea cererii sale reclamanții arată că părțile sunt moștenitorii legali ai defuncților Ț. Gh. N. și Ț. I. E. în calitate de descendenți de gradul I și II.

Conform extrasului din registrul de căsătorii al Primăriei Crăcăoani, Ț. Gh. N. și Ț. I. E. s-au căsătorit la data de 28.10.1919. La căsătoriei, cei doi soți au fost înzestrați cu terenurile în suprafață totală de 5 ha 1016 mp., înzestrările fiind făcute fără acte. Au stăpânit netulburați, pașnic și sub nume de proprietar aceste terenuri de peste 70 de ani, au figurat înscrise cu ele în evidențele agricole și fiscale ale comunei Crăcăoani, până la decesul lor.

Defuncții au avut opt copii și pe fiecare l-au înzestrat cu anumite parcele de pământ, pe care aceștia le stăpânesc în prezent.

În dovedirea cererii reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri sens în care au fost depuse la dosar, certificate de deces, anexele 24, registru agricol, schițele terenurilor( fl. 6-42 ds)

Probatoriul a fost completat cu expertiza topometrică efectuată de expert M. G. ( fl. 139-149) și relații cu privire la situația juridică a acestor terenuri, Primăria Crăcăoani, comunicând instanței ( fl. 201) că terenurile menționate în cererea introductivă nu fac parte din proprietatea publică sau privată a unității administrative și nu sunt înscrise în titluri de proprietate deoarece . fost zonă cooperativizată.

Astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză și au fost identificate suprafața totală de teren dobândită de autorii părților în anul 1919 după cum urmează:

- 9124 mp. teren curți construcții și arabil – 1Cc, 2A, 3A, 4Cc, 5Cc, 6Cc și 7A, situat în intravilan .. Crăcăoani, jud. N., pe aliniamentul: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34-35-36-37-38-39-40-41-42-43-44-45-46-47-48-49-50-51-52-53-70-54-55-1, cu vecinii la N- drum sătesc, A. V., D. E., E-drum sătesc, S- D. E., Babota I., R. C., V- drum comunal, cu valoarea de_ lei ( 4,40 lei/mp., identificat la fl.143 anexa 1 raport de expertiză).

Această suprafață de teren este stăpânită de Ț. D., Ț. N., Ț. C..

- 2800 mp. teren curți-construcții și arabil – 1Cc și 2A, situat în intravilan ., pe aliniamentul: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-1, cu vecinii la N- drum sătesc, E- N. G., S- drum sătesc, B. C., V- drum sătesc, cu valoarea de_ lei (4,40 lei/mp., identificat la fl.144 anexa 2 raport de expertiză).

Această suprafață de teren este stăpânită de R. I..

-1717 mp. teren curți-construcții, arabil și fânețe – 1Cc, 2A, 3F, 4F, 5F- situat în intravilan .. Crăcăoani, jud. N., pe aliniamentul: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-1, cu vecinii la N- drum sătesc, E- P. V., S- D. D., V- B. C. și Ț. I. cu valoarea de 7555 lei (4,40 lei/mp., identificat la fl.145 anexa 3 raport de expertiză).

Această suprafață de teren este stăpânită de Ț. I..

- 900 mp. teren fânețe-1F situat în extravilan ., pct. „Pârâul Slatina” pe aliniamentul: 1-3-4-5-6-2-1 cu vecinii la N- Pr. Slatina, E- Valisecanu V., S- B. V., V- Baroi D. cu valoarea de 436 lei (0,484 lei/mp., identificat la fl.146 anexa 4 raport de expertiză).

Această suprafață de teren este stăpânită de N. E..

- 6300 mp. teren fânețe -1F- situat în extravilan ., pct. „Plostina” pe aliniamentul: 21-26-25-24-23-22-21 cu vecinii la N- OS Văratec, E- OS Văratec, S- B. D., V- D. V. cu valoarea de 3049 lei (0,484 lei/mp., identificat la fl.147 anexa 5 raport de expertiză). Această suprafață de teren este stăpânită de N. E..

-_ mp. teren fânețe-1F- situat în extravilan ., pct. „Borci” pe aliniamentul: 31-32-33-34-35-36-37-38-39-40-41-31, cu vecinii la N- Baroi D. și A. V., E- OS Văratic, S- N. C., Ț. V. N., R. I. și Bilbor I., V- A. N., cu o valoare de 8602 lei(0,484 lei/mp., identificat la fl.148 anexa 6 raport de expertiză).

Această suprafață de teren este stăpânită de Ț. N., B. N., R. I. și R. E..

-_ mp. teren fânețe-1F- situat în extravilan ., pct. „Tisa” pe aliniamentul: 11-12-13-14-15-16-17-18-19-11, cu vecinii la N- OS Văratic, E- Ț. N., S- moșt. A. I., V- moșt. A. G. cu o valoare de 6003 lei(0,484 lei/mp., identificat la fl.149 anexa 7 raport de expertiză).

Această suprafață de teren este stăpânită de A. O. și Ț. N..

Suprafața totală de 5 ha 1016 mp. identificată în raportul de expertiză, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, nu este înscrisă în nici un act de proprietate, se regăsește în rolul agricol al părților și este stăpânită de aceștia, pașnic continuu și sub nume de proprietare, teren pentru care achită taxele și impozitul aferent.

În sistemul codului nostru civil uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesiuni utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani așa cum este reglementat în art.1890 cod civil este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată si să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credința sau de rea credință.

In acest sens, art.1846 alin.1 Cod civil prevede că orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii, iar conform art.1847 Cod civil ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar.

Din probatoriul administrat, instanța reține că autorii părților și după decesul acestora, părțile, au folosit terenul de peste 30 de ani, așa cum a fost acesta identificat prin expertiza topometrică dispusă în cauză, în toată această perioadă, nefiind tulburați de terțe persoane.

Față de situația de fapt reținută, instanța apreciază că s-a a făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege ce reflectă intenția acestora de a se comporta ca adevărați titulari ai dreptului de proprietate.

Așadar, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1846 si următoarele Cod civil, instanța va admite acțiunea precizată formulată de reclamanți și va constata că părțile au dobândit ca urmare a joncțiunii posesiei, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 5 ha 1016 mp., teren situat în intravilan/extravilan, ., așa cum acesta a fost identificat în raportul de expertiză cadastrală și care face parte integrantă din prezenta acțiune.

În temeiul art. 455 C.pr.civ. va obliga părțile să plătească fiecare reclamantului Ț. N. câte 141,72 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată, formulată de reclamanții Ț. Gh. N., Ț. Gh. V. și A. N. O.,toți cu dom. în .. Crăcăoani, jud. N. în contradictoriu cu pârâții Ț. N. D.,dom. în .. Crăcăoani, jud. N., Ț. N. C., dom. în .. Crăcăoani, jud. N., B. N. N., dom. în .. Crăcăoani, jud. N., N. N. E., dom. în .. Crăcăoani, jud. N., Ț. V. N., dom. în .. Crăcăoani, jud. N., P. V. A., dom. în .. Crăcăoani, jud. N., Ț. V. I., dom. în .. Crăcăoani, jud. N., C. V. I., dom. în .. Crăcăoani, jud. N., R. I., dom. în .. Crăcăoani, jud. N. L. V. A., dom. în .. Crăcăoani, jud. N., U. V. M.,dom. în com. Răucești, ., M. V. E.,dom. în com. A., ., A. V. P. dom. Piatra N.,., ., B. M. dom. în mun. Piatra N., ., ., jud. N. și Atuderei E. dom mun. Piatra N., ., jud. N. și în consecință:

Constată că părțile au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului:

- 9124 mp. teren curți construcții și arabil – 1Cc, 2A, 3A, 4Cc, 5Cc, 6Cc și 7A, situat în intravilan .. Crăcăoani, jud. N., pe aliniamentul: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34-35-36-37-38-39-40-41-42-43-44-45-46-47-48-49-50-51-52-53-70-54-55-1, cu vecinii la N- drum sătesc, A. V., D. E., E-drum sătesc, S- D. E., Babota I., R. C., V- drum comunal, cu valoarea de_ lei ( 4,40 lei/mp., identificat la fl.143 anexa 1 raport de expertiză).

- 2800 mp. teren curți-construcții și arabil – 1Cc și 2A, situat în intravilan ., pe aliniamentul: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-1, cu vecinii la N- drum sătesc, E- N. G., S- drum sătesc, B. C., V- drum sătesc, cu valoarea de_ lei (4,40 lei/mp., identificat la fl.144 anexa 2 raport de expertiză).

-1717 mp. teren curți-construcții, arabil și fânețe – 1Cc, 2A, 3F, 4F, 5F- situat în intravilan .. Crăcăoani, jud. N., pe aliniamentul: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-1, cu vecinii la N- drum sătesc, E- P. V., S- D. D., V- B. C. și Ț. I. cu valoarea de 7555 lei (4,40 lei/mp., identificat la fl.145 anexa 3 raport de expertiză).

- 900 mp. teren fânețe-1F situat în extravilan ., pct. „Pârâul Slatina” pe aliniamentul: 1-3-4-5-6-2-1 cu vecinii la N- Pr. Slatina, E- Valisecanu V., S- B. V., V- Baroi D. cu valoarea de 436 lei (0,484 lei/mp., identificat la fl.146 anexa 4 raport de expertiză).

- 6300 mp. teren fânețe -1F- situat în extravilan ., pct. „Plostina” pe aliniamentul: 21-26-25-24-23-22-21 cu vecinii la N- OS Văratec, E- OS Văratec, S- B. D., V- D. V. cu valoarea de 3049 lei (0,484 lei/mp., identificat la fl.147 anexa 5 raport de expertiză).

-_ mp. teren fânețe-1F- situat în extravilan ., pct. „Borci” pe aliniamentul: 31-32-33-34-35-36-37-38-39-40-41-31, cu vecinii la N- Baroi D. și A. V., E- OS Văratic, S- N. C., Ț. V. N., R. I. și Bilbor I., V- A. N., cu o valoare de 8602 lei(0,484 lei/mp., identificat la fl.148 anexa 6 raport de expertiză).

-_ mp. teren fânețe-1F- situat în extravilan ., pct. „Tisa” pe aliniamentul: 11-12-13-14-15-16-17-18-19-11, cu vecinii la N- OS Văratic, E- Ț. N., S- moșt. A. I., V- moșt. A. G. cu o valoare de 6003 lei(0,484 lei/mp., identificat la fl.149 anexa 7 raport de expertiză).

Obliga părțile să plătească fiecare reclamantului Ț. N. câte 141,72 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. N..

Pronunțată în ședința publică din 09.12.2015.

Președinte, Grefier,

M. L. C. P. A.

Red.Tehnored. M.L.C./04.01.2016

Tehnored. P.A./04.01.2016/ 22 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 2533/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ