Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria TIMIŞOARA

Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria TIMIŞOARA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 14332/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ROMANIA

JUDECĂTORIA TIMISOARA OPERATOR DATE 2881

SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 10 decembrie 2015

Președinte: G. H.

Grefier: M. M.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravențională formulată de petentul M. S. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T..

La apelul nominal făcut în sedință publică, lipsă părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța se declară competentă să solutioneze cauza si constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contraventională inregistrată la Judecatoria Timisoara sub nr._, petentul M. S. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., i-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/08 august 2015 si inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate si a punctelor-amendă cu sanctiunea avertisment.

În fapt, petentul arată că prin procesul verbal de contraventie contestat, agentul constatator a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională in cuantum de 630 de lei pentru savârsirea contravenției prevazută la art. 101 alin. 1 pct. 18 si sanctionata de art. 101, alin. 1 pct. 1 din OUG 195/2002.

Mentionează petentul că prin procesul verbal contestat agentul constatator a retinut că in data de 28.08.2015, orele 22,30, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmaticulare_ pe DN 59 B, între localitățile I. si Foeni.

Precizează petentul că după cum a mentionat la rubrica mentiuni din procesul verbal contestat, nu detinea documentele persoanale si ale masinii asupra sa deoarace, deplasându-se spre loc. Foeni din loc. Pesac unde isi exercită functia de Preot paroh, întrucât le-a uitat in casa parohială.

Având in vedere sanctiunea stabilită în procesul verbal contestat, petentul i-a solicitat instantei să constate că potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, sanctiunea trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei savârșite, iar art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 prevede ca sancțiunea se aplică in limitele prevazute de lege si trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de imprejurarile in care a fost savârsită fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul verbal.

In acest sens. petentul consideră că sanctiunea nu este un scop in sine, ea trebuind să tindă spre un scop preventiv care, in spetă, poate fi atins prin aplicarea unei sanctiuni cu avetisment, aflându-se la prima abatere de acest gen, iar prin contraventia savârsită nu s-au produs urmări grave pentru siguranta circulatiei, atingerea valorilor sociale ocrotite de OUG 195/2002 fiind minimă.

În drept, petentul a invocat dispozitiile OG 2/2001, OUG 195/2002.

Față de plângerea petentului, la data de 06 octombrie 2015, intimatul a formulat întâmpinare (fila 20 dosar) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neintemeiată si mentinerea valabilității actului de sancționare.

In susținerea întâmpinării, intimatul arată că petentul se face vinovat de contraventia retinută in sarcina sa prin procesul verbal, intrucât acesta, in data de 28.08.2015, in jurul orei 22:30, pe DN 59 B, jud. T. a condus autoturismul marca VW Golf cu nr. de inmatriculare_ pe DN 59 B, km. 37, fără a avea asupra sa documentele personale si cele ale autoturismului.

La dosar s-au depus probe cu înscrisuri, intreaga documentație aferentă actului contestat, probe din analiza carora, instanta constată următoarea stare de fapt:

Prin procesul verbal de contravenție contestat, . nr._/28 august 2015, agentul constatator a reținut că la data de 28 august 2015, ora 22.39, petentul a condus autovehiculul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ pe DN 59, km. 37, între localitățile I. și Foeni și aceasta fără a avea asupra sa documentele personale și ale autovehiculului.

În drept s-a reținut incidența art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.

Sancțiunea aplicată petentului a fost aceea de 630 de lei amendă contravențională.

La rubrica “obiecțiuni” petentul a susținut că a uitat acasă aceste documente.

Cuantumul înjumătățit al amenzii contravenționale a fost achitat astfel cum rezultă din chitanța depusă în copie conformă cu originalul la fila 5 dosar, .._/31 august 2015, eliberată de Primăria Comunei Pesac.

Potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002: „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).”

Petentul a depus la dosar copiile conforme cu originalele ale cărții sale de identitate, permisului de conducător auto cu valabilitate până în anul 2017, certificatului de înmatriculare, poliței de asigurare RCA, vingnetei.

Întrucât sancțiunea aplicată pentru săvârșirea acestei contravenții este apreciată de instanță, în împrejurările susținute de petent, ca fiind disproporționată cu gravitatea faptei, întrucât existau documentele necesare însă nu erau în posesia petentului la momentul opririi sale în trafic, instanța va admite în plângerea în dispunând astfel, în condițiile art. 7 din OG 2/2001, rap. la art. 5 pct. 5 din același act normativ, înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale in cuantum de 630 de lei pentru săvârsirea contraventiei de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, republicată, cu sanctiunea avertismentului, atragându-i petentului atentia ca pe viitor să respecte dispozitiile legale in materie.

De aemenea, în condițiile art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 va dispune restituirea către intimat a sumei de 315 lei, reprezentând cuantumul înjumătățit al amenzii aplicate, achitate la data de 31 august 2015 la Primăria Pesac, conform chitanței nr._/31 august 2015.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. S. D., domiciliat in Foeni, nr. 293, jud. T. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDEȚULUI T., cu sediul in Timișoara, .. 46, jud. T..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 630 de lei, aplicată petentului prin procesul verbal . nr._/08 august 2015, cu sancțiunea avertismentului, atrăgându-i petentului atenția ca în viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Dispune restituirea către intimat a sumei de 315 lei, reprezentând cuantumul înjumătățit al amenzii aplicate, achitate la data de 31 august 2015 la Primăria Pesac, conform chitanței nr._/31 august 2015.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. H. M. M.

Dact.MM – 23 ianuarie 2016

Red. GH – 18 februarie 2016

4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria TIMIŞOARA