Plângere contravenţională. Sentința nr. 50/2016. Judecătoria TURDA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 50/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 50/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
Operator de date cu caracter personal nr. 3186
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 50/2016
Ședința publică din 11 Ianuarie 2016
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: C.-M. B.
Grefier: C.-I. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimata C.N.A.D.N.R. SA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015 instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Verificându-și din oficiu competența de soluționare a cauzei, raportat la prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța, în temeiul art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002 și art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta plângere.
În temeiul art. 255, 258 și 265 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acest mijloc de probă este legal, pertinent, concludent și util soluționării cauzei, fiind admisibil potrivit legii și de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Raportat la art. 238 Cod procedură civilă, având în vedere că litigiul poate fi soluționat chiar la acest termen de judecată în baza înscrisurilor depuse la dosar, instanța arată că nu este necesară estimarea duratei procesului.
În condițiile art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza pentru deliberare.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 07.08.2015, sub dosar civil nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Cestrin, a solicitat instanței anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/13.07.2015. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, fiind prima abatere de acest fel.
Petenta a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal atacat fiind nelegal deoarece semnătura agentului constatator nu este una olografă; mai mult, se specifică că documentul este generat și semnat electronic, conform prev. Legii nr. 455/2001. Astfel, a susținut că normele art. 17 din OG nr. 2/2001 condiționează semnarea procesului verbal de către agentul constatator și nu aplicarea unei semnături electronice care poate fi atașată doar unui act în formă electronică.
În drept: art. 17, 31, 32, 33 și 34 OG nr. 2/2001, Legea nr. 455/2001.
A fost atașat plângerii procesul verbal contestat.
În condițiile art. 201 alin. 1 C.proc.civ., intimata a formulat întâmpinare (f. 11-12) prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic încheiat.
Intimata a susținut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației si Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor.
A mai arătat că procesul verbal este semnat olograf de către agentul constatator, ceea ce înseamnă că Decizia nr. 6/2015 a ÎCCJ nu este aplicabilă.
În drept: O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările si completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În probațiune: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator.
În temeiul art. 255, art. 258 C.proc.civ., instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.07.2015 întocmit de C. - Cestrin, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, constatându-se că la data de data de 02.02.2015, ora 09:26, locul DN1 km 463+685 m, Vâlcele, jud. Cluj, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinieta valabilă.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului și a martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, conform prevederilor art. 9 alin. 1, alin. 2 lit. c pct. 2 (ii), alin. 4 și 5 din OG nr. 15/2002, potrivit mențiunii din cuprinsul acestuia (f. 4).
În soluționarea plângerii contravenționale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea contravențională și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a reținut și CEDO (cauza Salabiaku c. Franței și Pham Hoang c. Franței), prezumțiile de fapt și de drept sunt compatibile cu art. 6 din Convenție dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile: 1. să fie utilizate în limite rezonabile, care să țină seama de importanța mizei, precum și de garantarea dreptului la apărare; 2. acestea nu operează automat (nu sunt absolute), iar cel în defavoarea căruia operează acestea (contestatorul) are la îndemână mijloace variate pentru a putea dovedi faptul că sunt neîntemeiate.
Raportat la aceste condiții se observă că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție, potrivit legislației române, este perfect compatibilă cu art. 6 din Convenție, întrucât natura prezumției de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție este relativă, putând fi răsturnată prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, asigurându-se în acest fel respectarea dreptului la apărare al contestatorului.
În concluzie, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, nicidecum de către organul constatator. Procesul verbal face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator și nu mai trebuie completat cu nici un mijloc de probă extrinsec. Sarcina probei revine contravenientului, în condițiile în care afirmațiile cu privire la nelegalitatea sau netemeinicia actului aparțin acestuia, iar conform art. 249 C.proc.civ. acesta are obligația de a-și proba susținerile.
Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.07.2015 întocmit de C. – Cestrin cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, fiind astfel legal întocmit.
Susținerile petentei legate de nelegalitatea procesului-verbal vor fi respinse ca neîntemeiate, în condițiile în care, astfel cum reiese din cuprinsul procesului verbal, acesta poartă semnătura olografă a agentului constatator, care este vizibilă în două locuri, îndeplinind condițiile de legalitate instituite, sub sancțiunea nulității absolute, prin dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că situația de fapt, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție, corespunde adevărului în condițiile în care petenta nu a propus sau administrat probe care să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal și nici din alte elemente nu a rezultat o altă situație de fapt sau cel puțin un dubiu privitor la aceasta.
Prin urmare, constatând că petenta nu a administrat nicio probă din care să reiasă netemeinicia procesului verbal contestat, cele consemnate în procesul-verbal corespund situației de fapt, astfel cum a fost reținută de agentul constatator și probată de către intimată prin depunerea la dosar a fotografiei captate prin intermediul camerei video instalată pe DN1 (f. 16-17).
Față de aceste considerente, având în vedere că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petentă, iar sancțiunea este corect individualizată, instanța reține că plângerea este neîntemeiată și în consecință o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în T., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica C.E.S.T.R.I.N., cu sediul în București, sector 6, .. 401A.
Menține ca legal și temeinic încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.07.2015 întocmit de C. – Cestrin.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria T..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.01.2016.
Președinte, Grefier,
C.-M. B. C.-I. B.
Red./Tehn./CMB/4ex./15.02.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 195/2016.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 263/2016.... → |
|---|








