Fond funciar. Sentința nr. 1080/2015. Judecătoria VIDELE

Sentința nr. 1080/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 1080/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V. – JUDEȚUL TELEORMAN

Sentința civilă nr.1080

Ședința publică din data de 30.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE- S. O.

GREFIER- C. M. C.

&&&&&&&&

Pe rol soluționarea acțiunii civile, având ca obiect fond funciar-rectificare titlu de proprietate, formulată de petenta C. M., domiciliată în . împotriva intimatelor C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman și C. L. de Fond Funciar a comunei Botoroaga, județul Teleorman.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petenta personal și prin apărător ales avocat S. M..

Procedura legal îndeplinită. Acțiunea scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform prevederilor legale.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează aflarea pricinii la primul termen de judecată și totodată că la data de 02.07.2015, în cadrul procedurii prealabile, intimata C. Județeană Teleorman a depusla dosar întâmpinare, iar la data de 08.06.2015 OCPI V. a comunicat înscrierea litigiului în cartea funciară cu adresa nr. 5482/29.05.2015.

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este legal sesizată, din punctul de vedere al competenței generale, materiale și teritoriale să judece pricina dedusă judecații.

La interpelarea instanței, apărătorul ales al petentului arată că, față de depoziția intimatei din întâmpinarea formulată, nu mai are alte cereri de formulat, excepții de formulat sau probe de solicitat, în afara înscrisurilor de la dosar.

Față de cele arătate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:

Apărătorul ales al petentei, având cuvântul solicită admiterea acțiunii formulate și rectificarea titlului de proprietate de la dosar în sensul înscrierii corecte a amplasamentului suprafeței de 0,0986 ha teren intravilan curți construcții, in T-58, P-1766, situată pe raza Comunei Botoroaga, . Teleorman,în loc de T-58, P-1774/1, cum eronat s-a consemnat. Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA :

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria V. sub nr._ din data de 27.05.2015, petenta C. M. a chemat în judecată intimatele C. Județeană Teleorman și C. L. de Fond Funciar Botoroaga, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea intimatelor să rectifice titlul de proprietate nr._/2002, în în sensul înscrierii corecte a amplasamentului suprafeței de 0,0986 ha teren intravilan curți construcții, in T-58, P-1766, situată pe raza Comunei Botoroaga, . Teleorman,în loc de T-58, P-1774/1, cum eronat s-a consemnat.

În motivarea acțiunii, petenta arată că, în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,1000 ha teren situată pe raza comunei Botoroaga, . Teleorman pe numele autorului A. I., în acest sens fiind eliberat titlul de proprietate nr._/2002 de C. Județeană Teleorman.

La data de 24.02.2006 a decedat A. I. și în urma dezbaterii succesiunii sale a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 290/2014 emis de BNP M. E., prin care a fost reținută calitatea petentei de moștenitor.

Mai arată petenții că, din adeverința nr. II/112/22 mai 2015 emisă de Primăria Botoroaga, reiese că se impune rectificarea titlului de proprietate în sensul înscrierii corecte a amplasamentului suprafeței de 0,0986 ha teren intravilan curți construcții, in T-58, P-1766, situată pe raza Comunei Botoroaga, . Teleorman,în loc de T-58, P-1774/1, cum eronat s-a consemnat.

A depus în dovedirea cererii în copii: titlul de proprietate nr._/2002 eliberat de C. Județeană Teleorman, adeverința II/112/22 mai 2015 emisă de Primăria Botoroaga, certificat de moștenitor nr. 290/2014 emis de BNP M. E., acte de stare civilă și filiație.

La data de 31.07.2014, intimata C. Județeană Teleorman a depus întâmpinare, arătând că este de acord cu rectificarea titlului de proprietate, așa cum au solicitat petenții.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că: în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,1000 ha teren situată pe raza comunei Botoroaga, . Teleorman pe numele autorului A. I., în acest sens fiind eliberat titlul de proprietate nr._/2002 de C. Județeană Teleorman.

Prin certificatul de moștenitor nr. 290/2014 emis de BNP M. E., a fost reținută calitatea petentei de moștenitor a petentei, de pe urma defunctului A. I..

Totodată, din adeverința nr. II/112/22 mai 2015 emisă de Primăria Botoroaga reiese că se impune rectificarea titlului de proprietate în sensul înscrierii corecte a amplasamentului suprafeței de 0,0986 ha teren intravilan curți construcții, in T-58, P-1766, situată pe raza Comunei Botoroaga, . Teleorman,în loc de T-58, P-1774/1, cum eronat s-a consemnat.

Intimata C. Județeană Teleorman a depus întâmpinare, arătând că este de acord cu rectificarea titlului de proprietate, așa cum au solicitat petenții.

Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, petenta a făcut dovada interesului lor legitim de a cere modificarea titlului de proprietate nr._/2002.

Deoarece pe cale administrativă titlul de proprietate nu mai poate fi modificat, instanța va admite cererea petenților astfel cum a fost formulată și va modifica titlul de proprietate mai sus menționat eliberat de C. Județeană Teleorman pe numele numitului A. I..

Va obliga intimata C. Județeană Teleorman Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor să rectifice titlul de proprietate nr._/2002, în sensul înscrierii corecte a amplasamentului suprafeței de 0,0986 ha teren intravilan curți construcții, in T-58, P-1766, situată pe raza Comunei Botoroaga, . Teleorman,în loc de T-58, P-1774/1, cum eronat s-a consemnat.

Va respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea având ca obiect fond funciar-rectificare titlu de proprietate, formulată de petenta C. M., domiciliată în . împotriva intimatelor C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman și C. L. de Fond Funciar a comunei Botoroaga, județul Teleorman.

Obligă intimata C. Județeană Teleorman Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor să rectifice titlul de proprietate nr._/2002, în sensul înscrierii corecte a amplasamentului suprafeței de 0,0986 ha teren intravilan curți construcții, in T-58, P-1766, situată pe raza Comunei Botoroaga, . Teleorman,în loc de T-58, P-1774/1, cum eronat s-a consemnat.

Respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca nefondat.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.09.2015.

Președinte, Grefier

S. O. C. M. C.

Red.S.O/ 15.10.2015

Tehnoredact CCM / 6 ex./15.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1080/2015. Judecătoria VIDELE