Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1004/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1004
Ședința publică din data de 10 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.373 din 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-, -.5,.9, jud.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, intimata-reclamantă prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimata-reclamantă.
S-a înmânat avocatului recurentei-pârâte un exemplar al întâmpinării formulate de intimata-reclamantă.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune împuternicirea avocațială de reprezentare a recurentei-pârâte în instanță și în xerocopie adresele cu nr.830/05.02.2008 și 831/05.02.2008 emise de Direcția Corporative-Juridic a SC SA și arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat pentru intimata-reclamantă, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SA, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul de a se constata că sumele solicitate sunt prescrise.
De asemenea, într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, iar într-un al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul de a se acorda salariul de bază mediu pe SA comunicat prin adresele depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamantă, arată că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de recurenta-pârâtă și de asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de SNP SA, pentru anii 2004, 2005, 2006 au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 373 din data de 8 februarie 2008 Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamanta chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 5630 lei reprezentând drepturi salariale constând în prima de Paști pe anii 2005 - 2006 și prima de 2004 - 2005.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a avut calitatea de salariat al unității pârâte și că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C câte o primă constând într-un salariu brut mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamant au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționată a respins ca neîntemeiată excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea, obligând pârâta la plata sumei de 5630 lei către reclamantă, reprezentând prima de C pe anul 2004-2005 și prima de Paști pe anii 2005 - 2006 sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada 2004-2006, perioadă în care potrivit art.168 din avea dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamanților criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul reducerii sumei la care a fost obligată pârâta către reclamantă la 3623 lei brut, reprezentând primă C pe anul 2004 - 799 lei, primă Paște 2005 - 850 lei, primă 2005 - 927 lei, primă Paște 2006 - 1047 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime, la plata efectivă.
Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, - -, nr.239, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 373 din data de 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul în municipiul P,-, -.9, jud. P și în consecință:
Modifică în parte sentința, în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 3623 lei brut, reprezentând primă C pe anul 2004 - 799 lei, primă Paște 2005 - 850 lei, primă 2005 - 927 lei, primă Paște 2006 - 1047 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime, la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de către
președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. MP/MD
3 ex./08.07. 2008
f- - Tribunalul Prahova
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu