Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1108/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR - ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 1108

Ședința publică din data de 16 iunie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA ( fosta SA), cu sediul în municipiul B, str. - -, nr. 11 Bis, sector 1, prin reprezentant legal Cabinetul de avocatură și Asociații -,-, etaj 3,. 7, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 712 din 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în,-, bloc 76,. B, etaj 2,. 28, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA reprezentată de avocat din Baroul Prahova conform contractului de asistență juridică nr. 4617 din 10 martie 2008 și intimatul reclamant reprezentat de avocat, conform contractului de asistență juridică nr. 45 din 12 iunie 2008.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs înregistrată de compartimentul registratură sub nr. 7032 din 10 iunie 2008.

Avocat depune la dosar în copie: certificat de înregistrare mențiuni, eliberat la data de 4 aprilie 2008 de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București nr. J -, privind înregistrarea modificării actului constitutiv al SA, adresa nr. 1231 din 17 martie 2008 a Direcției de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B - Biroul Legislație Salarizare, Conflicte și Contracte Colective de Muncă, Hotărârea Comisiei Paritare a SC SA din data de 31 martie 20008 înregistrată de, sub numărul 46/01.04.2008 și de SC SA sub numărul 12093/01.04.2008, adresa SC SA - Departamentul Resurse Umane, înregistrată sub numărul 938 din 01.04.2008, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 și încheierea de ședință nr. 28702/02.04.2008 pronunțată de Tribunalul București în dosarul -/2008, după care, având cuvântul arată că a luat cunoștință conținutul întâmpinării formulate de intimatul reclamant și întrucât nu mai are cereri de formulat solicită cuvântul asupra recursului.

Avocat depune la dosar pentru intimatul reclamant, concluzii scrise, arătând că are cunoștință de înscrisurile depuse la acest termen de recurenta pârâtă și întrucât nu mai are cereri de formulat, solicită cuvântul pentru dezbateri.

Avocat G, având cuvântul în susținerea recursului formulat de pârâta SA B, arată că suplimentările salariale prevăzute la art. 168 alin.1 au fost incluse în salariile de bază ale salariaților începând cu anul 2003, au fost menținute și indexate în anii 2003 - 2007, la aceste creșteri salariale aplicând-se și sporurile stabilite prin contractul colectiv de muncă pentru 2003-2007, salariații beneficiind efectiv de aceste suplimentări salariale aferente pentru sărbătorile de Paște și

De asemenea, precizează că hotărârea comisiei paritare la nivelul SC SA din 6.11.2007 are putere obligatorie atât pentru SC cât și pentru salariați, reprezintă legea părților și nici o altă autoritate nu poate să dispună în alt sens.

Totodată, menționează că prima instanță a pronunțat hotărârea fără a raporta solicitările reclamanților la valoarea salariului mediu de bază, așa cum au fost expuse în adresa SC SA - Departamentul Resurse Umane, înregistrată sub numărul 938 din 01.04.2008, ci raportându-se la valoarea salariului mediu brut.

Așadar, prevederile art. 168 alin.2 din CCM își produc efectele și în cadrul contractelor negociate și semnate pentru anii următori, în sensul că aceste suplimentări cu titlu de prime Paști și C, odată încorporate în salariul de bază, au devenit elemente fixe, fiind acordate permanent.

Pentru motivele învederate, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea pe fond a acțiunii ca neîntemeiată, în subsidiar admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării recurentei la plata sumelor calculate la valoarea salariului mediu de bază cu deducerea din drepturile datorate reclamanților a sumelor privind CAS și CASS.

Fără cheltuieli de judecată.

Avocat având din nou cuvântul pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, potrivit concluziilor scrise, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Se arată că art.168(1) din Contractul colectiv de muncă pe anul 2003, în vigoare și pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007 păstrat voința comună a părților, recunoscându-se constant și continuu suplimentările salariale ce trebuiau plătite.

Consideră că societatea recurentă trebuia să facă dovada achitării acestor drepturi salariale întrucât nota referitoare la situația primelor de C și de Paști, depusă la dosar ca probă exoneratoare de răspundere, nu are forță probantă și trebuie înlăturată, întrucât în realitate nu interpretează art.168(1) din Contractul colectiv de muncă ci îl modifică, dându-se o reinterpretare a dispozițiilor cuprinse în art.168 (1) și alin.(2) realizată după momentul încetării fiecărui contract colectiv de muncă anual.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului declarat de declarat de pârâta SC SA ( fosta SA) împotriva sentinței civile nr. 712 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:

Reclamantul reclamant a chemat în judecată pe pârâta SC SA (în prezent " " SA) solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând prime corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de pe perioada lucrată, sumele urmând a fi reactualizate conform indicelui de inflație.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.

Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art. 168 alin.1 o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C în cuantum de un salariu mediu de bază pe societate, suplimentări salariale care nu s-au acordat și, ca atare, pârâta datorează reclamantei și daune constând în reactualizarea sumelor potrivit indicelui de inflație.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune susținând că sunt aplicabile disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că pentru anul 2002 suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă.

După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 712 din 29 februarie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SA și a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâta să plătească acestuia 2550 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C și Paști pentru anul 2005, actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plații efective.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, a apreciat că, așa cum rezultă din rezoluția de primire, cererea a fost înregistrată la data de 19.11.2007, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prev. de disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale.

Drept urmare, în baza disp.art.137 pr.civ. instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 prevede în cuprinsul art.168, că, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, angajații SC SA urmează a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.

Prin alin.2 al aceluiași articol, se prevedea că pentru anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul societății pârâte au menținut pe anii 2004-2005-2006-2007 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 din Contractul colectiv de muncă.

Coroborând dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004 cu dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005-2007, s-a apreciat de instanța de fond că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă în cursul anilor 2004-2007, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.

De asemenea, faptul că în Nota întocmită de Comisia Paritară SA se menționează că voința comună a părților a fost aceea că începând cu 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, nu înseamnă că aceste suplimentări au și fost introduse în salariile de bază, cât timp pârâta nu a făcut nici o dovadă în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, criticând soluția în sensul că în mod greșit tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece drepturile salariale pretinse de reclamant au fost prevăzute de CCM și în acest caz termenul de prescripție este de 6 luni conform art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.

Sub acest aspect recurenta arată că termenul de 6 luni este un termen de prescripție special care derogă de la termenul de 3 ani care este termenul general de prescripție prev. de art. 3 din Decretul nr.167/1958.

Pe fond, soluția este criticată pentru netemeinicie, pretinzându-se că plata drepturilor în discuție s-a făcut conform înțelegerii părților, situație care și justifică pasivitatea care nu a reacționat în nici un mod pentru a cere plata către membrii de sindicat a acestor prime, apreciindu-se de către recurentă că acțiunea reclamantului are la bază o pură speculație.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

În conformitate cu disp. art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile, însă, dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC SA.

Comparând cele două texte de lege, rezultă că disp. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii au caracterul unei norme generale care se referă la toate drepturile și obligațiile cuprinse în CCM, iar disp. art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială, derogatorie, pentru că se referă la drepturi salariale și despăgubiri indiferent de temeiul juridic, respectiv de izvorul acestora, caz în care termenul de prescripție de 3 ani privitor la drepturile salariale este deopotrivă aplicabil și în cazul în care acestea sunt prevăzute de lege, contractul individual de muncă ori contractul colectiv de muncă, fiind de neconceput ca pentru același tip de drepturi să existe termene diferite de prescripție.

Așa fiind, nu se poate accepta raționamentul invers al recurentei din primul motiv de recurs care se întemeiază pe ideea că, de fapt, termenul de prescripție de 6 luni este un termen special, deoarece termenul de prescripție avut în vedere de instanța este cel de 3 ani prev. de art. 3 Decretul nr. 167/1958, omițându-se în mod deliberat textul art.283 alin. 1 lit. Codul muncii.

Referitor la critica vizând modul de soluționare a cauzei pe fond, Curtea reține că într-adevăr părțile au negociat în contractul colectiv de muncă includerea primelor în salariile de bază, numai că nu s-a făcut de către recurentă nicio dovadă în sensul că negocierea ar fi fost și respectată, respectiv că sumele datorate cu titlu de primă se regăsesc în drepturile salariale efectiv încasate de către reclamantă.

În ceea ce privește adresa 938/2008, Curtea nu poate lua în considerare sumele stipulate de aceasta întrucât nu se arată modalitatea de calcul a acestora, cât din acestea reprezintă prime, în fapt, fiind vorba despre o simplă adresă către cabinetul de avocatură.

În raport cu toate aceste considerente, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA ( fosta SA), cu sediul în municipiul B, str. - -, nr. 11 Bis, sector 1, prin reprezentant legal Cabinetul de avocatură și Asociații -,-, etaj 3,. 7, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 702 din 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în,-, bloc 76,. B, etaj 2,. 28, jud. P, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- - - - - -

Grefier

Red.PC/SȘ.

2 ex.17.06.2008

- - Tribunalul Prahova

-

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1108/2008. Curtea de Apel Ploiesti