Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1145/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1145/R-CM
Ședința publică din 17 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.340/CM din data de 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, în numele membrilor de sindicat, prin lider, în baza delegației de la dosar, lipsind recurentul-pârât Municipiul P-prin primar și intimații-pârâți Grupul Școlar, Centrul Bugetar Grupul Școlar, Inspectoratul Școlar Județean A și Ministerul Educației, Cercetării și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatului-reclamant, lider, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
În raport de această precizare, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatului-reclamant, lider, solicită respingerea recursului declarat de Municipiul P-prin primar și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, potrivit motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea formulată la data de 09.12.2008, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat -, a, -, -, G, -, a, a, -, -, -, G, -, și a, a chemat în judecată pe pârâții Grupul Școlar l, Centrul Bugetar Grupul Școlar l, Municipiul P - prin Primar, Inspectoratul Școlar Județean A și Ministerul Educației și Cercetării B, solicitând obligarea acestora la calcularea corectă și plata sumelor reprezentând prima de vacanță pe anii 2001-2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, sindicatul a susținut că membrii în numele cărora a formulat prezenta acțiune sunt îndreptățiți la aceste prime de vacanță în virtutea art.50 alin. 2 din Legea nr.128/1997 care prevede că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, art.243 din Codul muncii prevede că, contractul colectiv de muncă este obligatoriu între părți, art.165 din Codul muncii prevede că salariații nu pot renunța la drepturile salariale cuvenite, pe când art.241 din Codul muncii stipulează că, contractul colectiv de muncă produce efecte asupra tuturor salariaților din învățământ.
La data de 12.02.2009, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a formulat întâmpinare invocând în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că nu este angajatorul membrilor de sindicat și nu are obligația de calculare și plată a drepturilor salariale ale acestora.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, întrucât Legea nr. 128/1997 - privind statutul personalului didactic nu prevede acest drept pentru această categorie de personal.
La aceeași dată a formulat întâmpinare și pârâtul Municipiul P - prin Primar, invocând în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, apreciind că nu are obligația legală de a calcula și acorda prima de vacanță, acest drept fiind calculat de ordonatorii terțiari de credite, respectiv centrele bugetare de învățământ.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanții nu sunt funcționari publici, așa încât nu li se cuvine prima de vacanță.
La termenul din data de 12.02.2009, instanța a invocat din oficiu excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților - membri de sindicat pentru perioada 2001-08.12.2005, iar în temeiul art.137 alin.2 Cod procedură civilă a dispus unirea tuturor excepțiilor cu fondul cauzei.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.340/CM/16.02.2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și, respingând acțiunea față de acesta, a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 2001 - 08.12.2005 și a respins solicitarea reclamanților în acest sens.
A fost respinsă acțiunea față de Inspectoratul Școlar Județean
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Grupul Școlar " l" și Centrul Bugetar Grupul Școlar " l" să calculeze și să plătească reclamanților prima de vacanță corespunzătoare perioadei 09.12.2005-decembrie 2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâtul Municipiul Paf ost obligat să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Au fost obligați pârâții Grupul Școlar " l" și Centrul Bugetar Grupul Școlar " l" să plătească Sindicatului cheltuieli de judecată în cuantum de 12,23 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescrierii dreptului material la acțiune al primelor de vacanță pentru perioada 2001-08.12.2005, tribunalul a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.166 alin.1 din Codul muncii, "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 prevede expres că personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă.
La rândul său, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ a prevăzut încă de la începutul apariției sale, dreptul personalului didactic la prima de vacanță ce trebuia acordată în plus față de indemnizația de concediu.
Acest drept nu a fost niciodată suspendat, așa încât în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile nr.OUG146/2007, aceasta din urmă referindu-se la aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Cum dreptul la prima de vacanță nu a fost suspendat, nu se poate vorbi nici de o întrerupere a cursului prescripției extinctive, așa încât potrivit art.166 alin.1 din Codul muncii, tribunalul a reținut că excepția este întemeiată, respingând solicitările reclamanților privind acordarea primei de vacanță pentru perioada 2001-08.12.2005.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și s-a constatat a fi întemeiată, avându-se în vedere că între acest minister și reclamanții - membri de sindicat - nu există raporturi juridice de muncă, primul nefiind angajatorul celor din urmă. Mai mult, ministerul nu are nici calitatea de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, întrucât potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului P, tribunalul a constatat că nu este întemeiată, având în vedere prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată prin Legea nr.286/2006, coroborate cu prevederile nr.OG17/2006.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
În baza prerogativelor date de dispozițiile art.28 din Legea nr.54/2003, Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar, în apărarea drepturilor membrilor săi, a solicitat pârâților plata primelor de vacanță pe perioada 2005-2008, indexate cu indicele de inflație la data plății efective, drept de care nu au beneficiat, deși erau îndreptățiți conform clauzelor cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Art.241 alin.1 Codul muncii stipulează că, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar art.8 alin.1 din la nivel național pe 2007 - 2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat indiferent dacă acestea se găsesc sau nu în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.
Art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 prevede expres că personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În această ordine de idei, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ a prevăzut încă de la începutul apariției sale, dreptul personalului didactic la prima de vacanță ce trebuia acordată în plus față de indemnizația de concediu.
Astfel, potrivit art.37 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă amintit, părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Văzând și prevederile art.30 alin.1 și 2, capitolul V din Legea nr.130/1996 a contractului colectiv de muncă, în care se arată că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Grupul Școlar " l" și Centrul Bugetar Grupul Școlar " l" să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 09.12.2005 - decembrie 2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre aceștia.
Potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, s-a dispus ca aceste drepturi să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Întrucât mențiunile privind prima de vacanță nu se evidențiază în carnetul de muncă, solicitarea reclamanților în acest sens a fost respinsă.
Avându-se în vedere prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată prin Legea nr.286/2006 coroborate cu prevederile nr.OG17/2006, precum și dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, în raport de care începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, pârâtul Municipiul Paf ost obligat să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Întrucât între reclamanți și Inspectoratul Școlar Județean A nu există raporturi juridice de muncă, acțiunea reclamanților față de acest pârât a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, Municipiul P - prin reprezentanții săi legali, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, care nu este angajator al reclamanților, iar reclamanții reprezentați de sindicat nu sunt funcționari publici, nefiindu-le aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public.
S-a mai arătat că reclamanții beneficiază de drepturile prevăzute de Statutul personalului didactic și nu de cele ale Statutului funcționarului public, iar hotărârea recurată nu este motivată, deoarece invocarea prevederilor constituționale și ale contractului colectiv de muncă nu puteau conduce la admiterea acțiunii, în lipsa unor dispoziții legale în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, pentru reclamanți, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instituțiile de învățământ preuniversitar de stat sunt finanțate de la bugetele locale, astfel că recurentul are calitate procesuală pasivă în cauză, iar dreptul reclamanților nu este dat de dispozițiile Legii nr.188/1999, ci de prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ, de dispozițiile Legii nr.128/1997 și de cele ale nr.OUG146/2007.
Recursul este nefondat.
Prima critică din recurs, privind lipsa calității procesuale pasive a recurentului, este nefondată pentru că pârâtul nu a fost obligat direct la calcularea și plata drepturilor salariale către reclamanți, nefiind angajator al acestora, ci doar la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi.
Aceasta pentru că, potrivit art.13 din nr.OUG13/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În aceste condiții nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea privind obligarea acestuia la virarea sumelor necesare achitării drepturilor salariale în litigiu.
Și cea de-a doua critică din recurs este nefondată în condițiile în care drepturile salariale au fost acordate de prima instanță în temeiul art.50 al.2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic și a dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ, care au fost analizate de tribunal și aplicate în cauză și nu a dispozițiilor Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public.
Și ultima critică din recurs, privind nemotivarea sentinței recurate, este nefondată față de considerentele reținute de prima instanță, considerente care fundamentează soluția pronunțată și care nu pot fi contradictorii sau străine de natura pricinii.
Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod procedură civilă, se constată că nu există alte motive de casare sau modificare a sentinței recurate.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.340/CM/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și pentru cauze cu minori și de familie.
Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/30.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan