Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1147/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1147
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 764 din 7.05.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind Universitatea de Arte
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat ce substituie pe avocat avocat pentru recurenta și avocat pentru intimata Universitatea de Arte
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată.
Părțile prezente precizează că nu mai au cereri de formulat nici înscrisuri de depus.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Avocat precizează că nu mai susține motivele de recurs formulate de apărătorul titular. Precizează că indiferent de soluție, activitatea recurentei, performanțele ei profesionale vor fi realizate indiferent de acordarea salariului de merit. Nu se solicită dreptul de a-i acorda instanța salariul de merit ci se atacă încălcarea legii. Este un demers judiciar pentru a se constata dacă un ordonator de credite poate face ce dorește. Sunt unele aspecte care trebuie să fie în atenția instanței, cum ar fi fondul de salarii, performanțele, dacă s-a respectata modul de acordare.La un moment dat, la instanța de fond s-a pus problema dacă acțiunea este admisibilă. S-a stabilit că este un drept salarial care poate fi acordat numai în anumite condiții însă nu poate fi încălcat cum vrea instituția. Acea fișă de evaluare există și a fost trimisă și la Comisia de discriminare unde a fost depusă și documentația. Dosarul era complet, reclamanta având performanțe profesionale. Consideră că este un abuz al noilor ordonatori de credite. In spatele unei autonomii nu poți încălca drepturile salariale. În raport de legislația în domeniu, solicită ca hotărârea ce se va da să reprezinte practică judiciară.
Avocat, având cuvântul pentru intimată, ține să precizeze că tot ce s-a depus în scris în acest dosar ține de dorința Universității. Trecând peste toate aspectele de ordin emoțional solicită să se analizeze cererea de chemare în judecată vis a vis de hotărârea de fond. Aceasta se referă la contestarea unei decizii de acordare a salariului de merit solicitând ca această decizie să se desființeze și să se pronunțe cu privire la acordarea salariului de merit. De aceea s-a respins acțiunea cu motivarea făcută. Că s-a trecut peste excepția inadmisibilității, cum spune și decizia ICCJ, acesta a fost punctul de plecare. Instanța de fond nu a greșit. Nu se pot avea în vedere înscrisurile depuse la dosar, nu au o finalitate. Tot ce s-a depus erau niște decizii firești. Aceste aspecte nu au legătură cu speța de azi. Ce s-a depus nu are relevanță. Nu se poate substitui instanța să analizeze o hotărâre sau o decizie a Senatului dacă nu privește recurenta acea decizie.
La fiecare universitate sunt comisii care avizează acordarea unor drepturi salariale. Salariul de merit este o facultate pe care o prevede legea, dacă se constată că se poate acorda.
Consideră recursul neîntemeiat, în mod legal s-a pronunțat prima instanță. Solicită menținerea sentinței ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 9666/99/08.12.2008, reclamanta chemat în judecată pe pârâta Universitatea de Arte " " din solicitând anularea hotărârii Senatului Universității din data de 29.10.2008 și anularea hotărârii Consiliului Facultății de Interpretare din data de 2.10.2008, hotărâri prin care s-a respins solicitarea de acordare salariului de merit pentru anul universitar 2008 - 2009, și obligarea pârâtei la acordarea salariului de merit pe anul universitar 2008 - 2009.
În motivarea acțiunii, reclamanta arătat că este lector universitar doctor la Universitatea de Arte " " Prin cererea înregistrată sub nr. 5425 din 24.09.2008 a solicitat aprobarea salariului de merit pentru anul universitar 2008 - 2009, atașând la cerere cv-ul, activitatea profesională, întregul dosar al activității profesionale.
nici un răspuns cu privire la cererea sa, a revenit cu o cerere în data de 24.10.2008, solicitând și comunicarea criteriilor de acordare a salariilor de merit și, din nou, răspuns cu privire la cererea anterioară.
După această a doua cerere, a primit la data de 31.10.2008 adresa răspuns nr. 6520 din 31.10.2008 prin care fost încunoștiințată despre faptul că prin hotărârea Consiliului Facultății din 2.10.2008 și prin Hotărârea Senatului Universității din 29.10.2008, cererea de acordare salariului de merit fost respinsă.
Consideră reclamanta că aceste hotărâri, prin care se refuză total nejustificat dreptul la salariul de merit, drept legal în temeiul art. 90 alin. 10 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, sunt nelegale.
Pârâta Universitatea de Arte " " depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
arătat pârâta că reclamanta nu depus evaluarea așa cum era cerută de regulament și nici documente care să justifice acordarea acestui salariu.
Prin urmare, în mod corect, s- considerat, în urma Ședinței Senatului, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea salariului de merit.
Reclamanta depus precizări la acțiune prin care arătat că documentația pe care trebuia să o depună pârâta conține, pe lângă cererile repetate ale reclamantei, și dosarul depus de ea în susținerea acestor cereri și actele care se află în posesia pârâtei, la care nu are acces. Toate aceste acte trebuie depuse la instanța de judecată pentru se verifica de către aceasta legalitatea și temeinicia respingerii cererii de acordare a salariului de merit.
A susținut reclamanta că respingerea cererii de acordare salariului de merit nu este urmarea unei verificări dosarului depus, ci penalizare pentru inițierea unui alt litigiu de muncă, în care a solicitat drepturi salariale legale.
Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Părțile au depus înscrisuri și au solicitat administratei probei cu interogatoriul.
Prin sentința civilă nr. 764 din 7 aprilie 2009, Tribunalul Iașia respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.
A respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Arte " ".
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată. solicitat anularea hotărârii Senatului Universității din data de 29.10.2008, hotărârii Consiliului Facultății de Interpretare din data de 2.10.2008, hotărâri prin care s-a respins solicitarea de acordare salariului de merit pentru anul universitar 2008 - 2009 și obligarea pârâtei la acordarea salariului de merit pe anul universitar 2008 - 2009.
Aceste hotărâri atacate privesc drepturi salariale ale reclamantei și, conform dispozițiilor art. 281 din Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea oricăror conflicte de muncă. De asemenea, accesul liber la justiție este garantat oricărui cetățean, conform dispozițiilor din Constituția României și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanta este lector universitar doctor la Universitatea de Arte " " I și prin cererea înregistrată sub nr. 5425 din 24.09.2008 a solicitat aprobarea salariului de merit pentru anul universitar 2008 - 2009, drept întemeiat pe art. 90 alin.10 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Acest drept privind salariul de merit este prevăzut prin lege - art. 90 alin. 10 din Legea 128/1997. Astfel, ersonalul p. didactic, didactic auxiliar, de cercetare și de proiectare din învățământul superior poate beneficia de salariu de merit, conform legii. Numărul salariilor de merit se calculează la totalul posturilor existente în instituția de învățământ superior, potrivit legislației în vigoare. Nu este obligatoriu ca un cadru didactic să beneficieze, acesta fiind stabilit în baza unor criterii definite.
Conform dispozițiilor art. 10 din Regulamentul privind salarizarea și acordarea salariului de merit personalului didactic din învățământul superior, pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 15% din numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de funcții, la începutul anului bugetar, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta și care constituie bază de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază, conform prevederilor legale.
Din analiza acestui text de lege rezultă că legiuitorul a instituit obligație supletivă în sarcina angajatorului care are posibilitatea acordării acestui salariu de merit în condițiile prevăzute de lege. Prin urmare reclamanta nu are decât vocație la acordarea acestui premiu, iar nu un drept efectiv, fiind condiționat de îndeplinirea criteriilor stabilite și în limita fondurilor alocate în acest scop.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 7 și art. 3041Cod proc. civilă, se susține, în primul rând, că instanța de fond nu a analizat nici unul dintre motivele de nelegalitate a hotărârilor atacate, deși în primul capăt de cerere s-a sesizat tocmai încălcarea flagrantă a legii în procedura analizării dosarelor pentru acordarea salariilor de merit și încălcarea drepturilor recurentei, egale cu ale celorlalți angajați.
Mai susține recurenta că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică pentru că nu a analizat atent și exhaustiv probele dosarului și susținerile părților. Din coroborarea dispozițiilor art. 90 alin 10 din Statutul personalului didactic cu cele ale art. 90 alin. 6, se poate deduce că singurul criteriu legal care poate fi avut în vedere la acordarea salariului de merit, îndeplinit de recurentă, este cel al performanțelor deosebite în pregătirea studenților.
Hotărârile atacate nu au ținut seama de aceste dispoziții și de regulamentul privind evaluarea periodică a calității corpului profesoral și cel pentru salarizarea și acordarea salariului de merit personalului didactic din învățământul superior, care presupuneau transparența criteriilor, analiza obiectivă a dosarelor și, în final, comunicarea unei hotărâri motivate în cazul respingerii. Și rezolvarea contestației trebuia să se facă prin decizie motivată a organului competent, după analiza și evaluarea motivelor invocate în cererea de acordare a salariului de merit și a conținutului dosarului depus.
Deși în procesul verbal se motivează respingerea cererii recurentei de acordare a salariului de merit pe faptul că nu s-ar fi îndeplinit cerințele din fișa postului, în fața instanței de fond s-a susținut că nu s-a acordat salariul de merit pentru că dosarul depus de recurentă nu era complet, lipsind fișa de evaluare pe anul universitar 2007-2008, însă aceasta există, așa încât singurul motiv de refuz al acordării salariului de merit nu subzistă, impunându-se admiterea acțiunii în totalitatea ei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă Universitatea de Arte " " Ias olicitat respingerea recursului, considerând că au fost respectate toate cerințele și etapele legale în procedura de acordare a salariilor de merit.
Recurenta a depus înscrisuri, în copie.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin acțiunea introductivă, recurenta reclamantă a solicitat, în primul rând, "anularea hotărârii Senatului Universității din data de 29.10.2008 și anularea hotărârii Consiliului Facultății de Interpretare din data de 2.10.2008, hotărâri prin care s-a respins solicitarea de acordare salariului de merit pentru anul universitar 2008 - 2009". Acesta este obiectul primului capăt de cerere al acțiunii formulate de recurentă, respinsă în totalitate de prima instanță, care a examinat fondul cauzei, cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect "obligarea pârâtei la acordarea salariului de merit pe anul universitar 2008 - 2009".
Potrivit art. 11 din Regulamentul privind salarizarea și acordarea salariului de merit personalului didactic din învățământul superior, personalul contractual care beneficiază de salariu de merit se stabilește o dată pe an, pe baza rezultatelor obținute în activitatea desfășurată în anul universitar precedent, apreciată conform criteriilor stabilite la nivelul instituției și ale fiecărei facultăți.
Art. 16 din același regulament prevede că evaluarea fișelor întocmite de cadrele didactice va fi efectuată pe bază de dosar, iar procedura de soluționare a cererilor și a contestațiilor este prevăzută, într-o manieră de redactare deficitară, în art. 17 și art. 18 din regulament.
Astfel, art. 17 prevede că soluționarea cererilor privind salariul de merit se face în Consiliul facultății, Senatul aprobă numărul și nominalizarea în funcție de numărul de locuri pe facultate. Secretarul științific al facultății transmite hotărârile Senatului imediat, pentru a rămâne timp contestației, iar conform art. 18, contestațiile în legătură cu evaluarea performanțelor profesionale individuale privind acordarea salariului de merit se fac în termen de 5 zile de la comunicarea rezultatelor evaluării și se soluționează de Biroul Senatului Universității, iar rezultatul analizei se comunică în termen de 2 zile.
În ceea ce privește criteriile de apreciere a rezultatelor obținute în activitatea desfășurată în anul universitar precedent de către fiecare salariat care are vocație la acordarea salariului de merit, Curtea constată, așa cum susține și recurenta, că intimata Universitatea de Arte " " I nu a stabilit care sunt aceste criterii și nu le-a adus la cunoștința salariaților, în pofida solicitărilor recurentei. De asemenea, din probatoriul administrat, nu rezultă nici ce trebuie să conțină dosarul depus de salariat, în conformitate cu art. 16 din regulament, dosar pe baza căruia se face evaluarea fiecărui candidat.
Cert este că, la data de 24.09.2008, recurenta, salariata intimatei, a depus cererea înregistrată cu nr. 5425, prin care a solicitat obținerea salariului de merit pentru anul universitar 2008-2009, atașând cv-ul activității profesionale pentru anul universitar 2007-2008 și dosarul cu 11 acte.
La data de 2.10.2008, Consiliul profesoral al Facultății de Interpretare a analizat dosarele depuse pentru obținerea salariilor de merit și a constatat că 8 candidați îndeplinesc condițiile pentru acordarea salariului de merit, în timp ce recurenta nu le îndeplinește și, în plus, aceasta a depus un dosar incomplet, lipsind fișa de autoevaluare. La data de 29.10.2008, rectorul Universității de Arte " " I, având în vedere aprobarea Biroului din aceeași dată, emite decizia nr. 243, prin care, începând cu data de 1.10.2008, se acordă salariul de merit personalului didactic, printre care și personalului didactic de la Facultatea de Interpretare, respectiv celor 8 candidați menționați în procesul verbal din 2.10.2008. Prin adresa nr. 6529/30.10.2008, intimata comunică recurentei că, în urma hotărârii Consiliului Facultății de Interpretare din data de 2.10.2008 și a Senatului Universității de Arte " " I din data de 29.10.2008, nu i se acordă salariu de merit pentru anul universitar 2008-2009, iar cu nr. 6542/31.10.2008 se înregistrează la intimată contestația formulată de recurentă împotriva hotărârii din 29.10.2008, comunicată prin adresa nr. 6529 din 30.10.2008.
Din interpretarea logică a prevederilor art. 17 și 18 din regulament, se desprinde concluzia că soluționarea cererilor de acordare a salariilor de merit se face printr-o hotărâre a Consiliului facultății, care cuprinde rezultatele evaluării dosarelor depuse de candidați. Intimata nu a depus o atare hotărâre, care ar fi trebuit transmisă Senatului imediat, de către secretarul științific al facultății, "pentru a rămâne timp contestației". Contestația reglementată de art. 18 din regulament privește evaluarea performanțelor profesionale individuale ale candidaților, deci tocmai hotărârea Consiliului facultății, care ar fi trebuit comunicată și recurentei, pentru a-i da posibilitatea de a formula contestația în termen de 5 zile de la comunicare. Pentru a-și putea produce efectele, contestația se soluționează de Biroul Senatului Universității până la data la care Senatul Universității aprobă numărul și nominalizarea salariaților beneficiari ai salariilor de merit.
Or, recurentei i s-a comunicat "hotărârea" Consiliului Facultății de Interpretare, din 2.10.2008, la data de 30.10.2008, iar aceasta a formulat contestație la data de 31.10.2009, ulterior "hotărârii" Senatului Universității din 29.10.2008 și emiterii deciziei de acordare a salariilor de merit de către rector. Contestația formulată de recurentă privește hotărârea din 29.10.2008 a Senatului Universității, care nu a fost depusă la dosar, nu o hotărâre a Consiliului facultății, care să cuprindă rezultatele evaluării.
Așadar, față de obiectul acțiunii introductive, se constată, pe de o parte, că recurenta avea obligația să conteste, la Biroul Senatului Universității, nu la instanța de judecată, "hotărârea" Consiliului facultății din 2.10.2008, singurul înscris întocmit în acest sens fiind procesul verbal depus la dosar, iar, pe de altă parte, că nu a fost depusă de către intimată o hotărâre a Senatului Universității din 29.10.2008, contestată de recurentă în prezenta cauză, prin care să fi fost respinsă solicitarea acesteia de acordare a salariului de merit.
La data de 29.10.2008, a fost adoptată doar o decizie a rectorului Universității, care nominalizează personalul didactic beneficiar al salariului de merit și nu face nici o referire la cererea de acordare a salariului de merit formulată de recurentă. Nerespectarea, de către intimată, a prevederilor din regulament privind stabilirea criteriilor de acordare a salariului de merit, conținutul neclar al dosarului depus de fiecare candidat, nemotivarea deciziilor și necomunicarea acestora sau nerespectarea procedurii de soluționare a contestațiilor nu reprezintă motive de nelegalitate a acestei decizii. În condițiile în care recurenta nu a contestat, conform regulamentului, evaluarea performanțelor profesionale individuale privind acordarea salariului de merit, iar Biroul Senatului Universității nu a examinat această contestație, nu constituie cauză de nulitate nici împrejurarea invocată de recurentă, a depunerii fișei de evaluare încă din data de 24.03.2008, și nici nu sunt aplicabile dispozițiile art. 90 alin. 6 din Legea nr. 128/1997, care privesc, oricum, gradația de merit, nu salariul de merit.
În consecință, față de considerentele expuse, care completează considerentele primei instanțe, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 764 din 07 05 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
07 01 2010 - 2 ex.
Tribunal I - Judec. -
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Georgeta