Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1164/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1164/ Dosar nr-

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Spitalul Cinic Județean de Urgență B, împotriva sentinței civile nr. 937 din data de 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.10.2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 937/26.05.2009 a Tribunalului Brașov, a fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamantei, pentru perioada 01.01.2005 - 07.04.2006, invocată de instanță din oficiu.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgentă B și în consecință:

A fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență să stabilească salariul de bază al reclamantei în conformitate cu art.5 din nr.OUG115/2004, respectiv sa stabilească acest salariu potrivit Anexei nr.1, pct. II, lit. A, astfel cum a fost modificată prin articol unic, pct. 17 din legea nr.125/2005 începând cu data de 01.04.2008.

A fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite în baza prevederilor sus menționate și drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de 01.04.2008 și până în prezent - 26.05.2009.

A fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență B să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamantei.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, pentru perioada 01.01.2005 - 07.04.2006 ca fiind prescrisă.

Au fost respinse restul pretențiilor reclamantei ca neîntemeiate.

A fost respins petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedit.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Reclamanta este salariata Spitalului Clinic Județean de Urgență B, în calitate de registrator medical așa cum rezultă din contractul individual de muncă și din mențiunile înscrise în carnetul de muncă, îndeplinind atribuții stabilite în fișa postului.

În data de 2.12.2004 fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr.115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.

Potrivit art.5 din ordonanță " salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în avizele I-IV".

Odată cu aplicarea nr.OUG115/2004 prin Legea nr.125/12.05.2004, pentru aprobarea nr.OUG115 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, aceste avize au fost modificate în sensul stabilirii unor grile de salarii minime și maxime mai mari (pct.17 - Legea 125/2005) față de cele prevăzute inițial în normele Ordonanței.

Asupra intrării în vigoare a noilor dispoziții privind salarizarea personalului sanitar, nr.OUG115/2004 prevede fără putință de tăgadă, că aceasta intră în vigoare la 01.01.2005.

În forma inițială, art.43 din nr.OUG115/2004 stipula că "prevederile prezentei ordonanțe intră în vigoare la 1.01.2005 iar ulterior, prin completarea adusă acestui articol prin Legea nr.125/2005, se stipulează că "prevederile prezentei ordonanțe de urgență intră în vigoare la 1.01.2005, cu excepția art.6 alin.5 și art.12 alin.2 care intră în vigoare la 1.01.2006.

Se mai reține că, OUG nr.115/2004, aprobată și modificată prin Legea nr.125/2005, cuprinde la anexa I, două capitole referitoare la încadrarea personalului sanitar în grilele de salarizare astfel:

Cap. I pentru personalul din unitățile sanitare, altele decât cele clinice.

Cap. II pentru personalul din unități clinice, institute și centre medicale.

Din susținerile pârâtului rezultă că potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr.921/1.08.2004, unitatea a primit titulatura de "spital clinic" (îndeplinind condițiile prevăzute de Legea nr.270/2003).

Prin urmare este logic și legal, ca personalul sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul acestei unități clinice să fie încadrat în grilele de salarizare prevăzute de anexa I cap II ale nr.OUG115/2004, aprobată și modificată prin Legea nr.125/2005, respectiv în cele privind "unități clinice, institute și centre medicale".

Susținerea Spitalului Clinic, în sensul că de aceste grile beneficiază numai personalul din cadrul secțiilor clinice ale spitalului nu își găsește o justificare legală de vreme ce actul normativ nu face distincție între secții sau servicii clinice ale spitalului ci între unități sanitare altele decât cele clinice și unități clinice.

În susținerea punctului său de vedere pârâtul se prevalează de adresa emisă de Ministerul Sănătății nr. OB9 864/1.09.2004.

La punctul 2 din această adresă se arată că "În spitalele în care ponderea paturilor din secții este mai mică de 70% din numărul de paturi al spitalului, beneficiază de salarizarea prevăzută de legislația în vigoare pentru unități clinice, institute și centre medicale numai personalul de specialitate medico - sanitar care își desfășoară activitatea în secțiile, compartimentele sau laboratoarele clinice".

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul Spitalul Clinic Județean de Urgență B, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanta este încadrată ca asistentă medicală, întrucât aceasta ocupă funcția de registrator medical și nu de asistent medical. O altă inadvertență pe care o semnalează recurenta este faptul că în considerente instanța de fond a reținut că obligația de plată a salariului potrivit dispozițiilor din legea 125/2005, revine pârâtului începând cu data de 7.04.2006, iar în dispozitiv se reține data de 1.04.2008.

Se mai arată că în prezent reclamanta este salarizată în conformitate cu dispozițiile OG 17/2008 iar salariul acesteia se regăsește între limitele din grila elaborată de legiuitor pentru meseria reclamantei, lucru care rezultă din copia cărții de muncă depusă la dosar.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul este întemeiat și în consecință va fi admis și sentința primei instanțe va fi modificată în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod greșit starea de fapt și a procedat la aplicarea greșită a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel, reclamanta așa cum rezultă din copia carnetului de muncă, este încadrată la Spitalul Clinic Județean de Urgență, în calitate de registrator medical și nu de asistent medical așa cum s-a reținut în partea finală a considerentelor sentinței.

În considerentele sentinței atacate prin prezenta cale de atac, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului să stabilească salariul de bază al reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 5 din OUG 115/2004, respectiv să stabilească acest salariu potrivit anexei 1, pct. II, lit. A nr.crt. 18, așa cum a fost modificată prin articolul unic pct. 17 din legea 125/2005. Ori analizând textele de lege reținute de instanța de fond se constată că art. 5 din OUG 114/2004 prevede că salariile pentru personalul de execuție se stabilește potrivit anexelor I-V și sunt diferențiate pe funcții grade și trepte profesionale. Anexa I, pct. II, lit. A nr. crt. 18 din legea 125/2005, care a modificat OUG 114/2004, pe care și-a întemeiat instanța de fond raționamentul, vizează funcția de asistent medical din anatomia patologică și medicina legală, funcție pe care reclamanta nu este încadrată. Nici în anexele I-V din OUG 114/2004, la care a făcut trimitere instanța de fond nu se regăsește funcția pe care este încadrată reclamanta. Prin urmare în mod greșit prima instanță a dispus obligarea pârâtului să procedeze la încadrarea reclamantei, într-o altă grilă de salarizare, pentru că grila la care a făcut trimitere instanța de fond nu corespunde funcției acesteia.

Se mai poate constata că există o inadvertență și între dispozitiv și considerentele sentinței atacate, în ceea ce privește data de la care curge obligația recurentului, respectiv, 1.04.2008, reținută în dispozitiv și 7.04.2006, reținută în considerente. Ori dacă se consideră data de 1.04.2008 ca dată de pornire a obligației, este cu neputință a fi executată, având în vedere că în prezent sunt în vigoare dispozițiile OG 17/2008, după care s-au efectuat încadrările în noua grilă de salarizare, corespunzător funcției reclamantei.

Față de toate aceste considerente instanța apreciază că recursul este întemeiat și în consecință va fi admis și sentința primei instanțe modificată în tot în sensul că, față de temeiul de drept invocat de reclamantă,pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată urmează să fie respinse ca nefondate, recurenta neavând nici o culpă în stabilirea încadrării în grila de salarizare potrivit funcției acesteia.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul Spitalul Clinic Județean de Urgență B, împotriva sentinței civile nr. 937/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot în sensul că:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2009.

Președinte, Judecător, pt.Judecător,

- - - - - - -,

aflată în delegație,

semnează președinte instanță,

pt.Grefier,

-,

aflată în concediu medical,

semnează grefier șef secție,

Red./27.10.2009

Tehnoredact./04.11.2009/ 5 ex.

Jud. fond,

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1164/2009. Curtea de Apel Brasov